Propunere legislativă pentru susţinerea creşterii natalităţii, respinsă de Senat

6093
1
DISTRIBUIȚI

Responsabilitatea clasei politice pentru criza demografică a României nu poate fi eludată, este una din expresiile folosite de prof. dr. V. Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române atunci când este întrebat asupra situaţiei demografice şi a perspectivelor, sumbre de altfel din acest punct de vedere, ale ţării noastre.

Cum anume au aflat şi parlamentarii noştri de această problemă, după ce Academia şi chiar preşedinţia României şi-au răcit gura de pomană atâţia ani, nu ştim. Cert este că timidele încercări de a redresa situaţia, precum recenta Propunere legislativă pentru susţinerea creşterii natalităţii, tocmai respinsă de Senat, suferă de carenţe grave. Parcă iniţiatorii săi ar fi siliţi să lucreze singuri într-un domeniu pe care nu îl cunosc absolut deloc, găsind astfel „soluţii” debile şi inutile, atunci când sunt aplicabile. Oare consilieri specializaţi pe probleme sociale şi demografie nu se mai găsesc la Parlament?

Care sunt hibele respectivului proiect de lege au încercat să atragă atenţia şi Asociaţia Pro-vita Bucureşti şi Alianţa Familiilor din România, vezi aici.

Ceea ce este încă şi mai îngrijorător este nu faptul că a fost respins de Senat – şi probabil va avea aceeaşi soartă şi la Camera Deputaţilor, decizională – cât motivaţia respingerii, veşnica „nu sunt bani”! Atunci, veşnica… pomenire vom cânta cât de curând naţiunii române.

Vezi aici fişa propunerii legislative la Cameră. Pentru a vedea ce s-a întâmplat la Senat şi motivaţia respingerii caută aici.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

1 comentariu

  1. Pai nu sunt bani, atunci sa ajunga populatia la o medie de vartsa de 60 de ani! sa vedem atunci cine mai munceste

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here