Ce vrăji mai fac aleşii mei?

1.375 views
0
DISTRIBUIȚI

Legi noi, amendări de legi mai vechi, ordonanţe, ordine, hotărâri, norme de aplicare, rezoluţii, directive, memorandumuri, proiecte, propuneri, note explicative, termene, toate într-un puhoi care vine şi nu se mai opreşte… Cine le poate ţine socoteala? Aparatul de stat se bazează, de obicei, în săvârşirea abuzurilor exact pe faptul că cei afectaţi – cetăţenii – au aversiune faţă de „limbajul hârtiilor” şi se simt neputincioşi în faţa unor termeni specifici.

De obicei, problemele care ţin de dreptul la viaţă şi de valorile familiei sunt şi ele supuse aceluiaşi tratament ca şi cele economice, administrative ori fiscale: departe de a reflecta un proces democratic, actele normative sunt adoptate într-un mod lipsit de transparenţă şi după un traseu sinuos. Astfel, de cele mai multe ori noi aflăm prea târziu despre faptul că am fi putut interveni pentru a ne spune opinia şi a schimba în bine legile.

Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi, Filiala Bucureşti, îşi asumă sarcina de a monitoriza activitatea aleşilor şi reprezentanţilor cetăţenilor români şi, când constată iniţierea unui act juridic care interesează direct valorile pe care şi-a propus să le apere, să vă facă acest lucru cunoscut şi să intervină, împreună cu voi, prin mijloacele legale specifice societăţii civile, pentru ca rezultatul să fie cel optim.

Acest tip de acţiune se numeşte lobby şi este, de fapt, un mecanism democratic de a lua parte la decizii. Lobby înseamnă să te adresezi celor pe care i-ai ales atunci când ai o problemă şi să îţi susţii cauza încercând prin aceasta să îi influenţezi pentru ca ei să acţioneze în beneficiul tău ca alegător şi cetăţean.

Instituţiile monitorizate: organele legiuitoare (intern şi cele internaţionale cu participare românească): Parlamentul României, Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei; organele administraţiei publice centrale – Guvernul României / Ministerele; misiunile României la ONU etc.

Fii la curent cu ce vrăji mai fac aleşii tăi! Urmăreşte secţiunea lobby şi legislaţie de pe saitul Pro-vita Bucureşti!

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here