(Din nou despre) CONTROLUL POPULAŢIEI

932
0
DISTRIBUIȚI
Lupta pentru controlul populației

In 2008, istoricul american Matthew Connelly a publicat o carte pe aceasta tema, intitulata Fatal Misconception – The Struggle to Control World Population. (“Confuzie fatala – Lupta pentru controlul populatiei lumii”), in care se gasesc multe raspunsuri la aceste intrebari. Cartea, lectura obligatorie pentru toti cei interesati de globalizarea miscarii de control al populatiei, expune originile rusinoase ale acestei miscari, in esenta imperialismul si rasismul britanic de la inceputul secolului al XIX-lea. Confruntati cu realitatea unei natalitati ridicate in coloniile britanice de partea populatiei autohtone si cu o natalitate in descrestere a populatiei de origine europeana, oficialitatile britanice au inceput suprimarea natalitatii autohtone cu scopul de a pastra suprematia civilizatiei britanice in colonii. Ideologia rasista a acestei miscari s-a extins apoi in coloniile franceze, in celelalte tari europene, si apoi in America de Nord. In doar citeva decenii mari corporatii, fundatii si societati filantropice americane au devenit virful de lance al controlul polulatiei in tarile “necivilizate.” Unele dintre ele exista si astazi, printre ele Fundatia Ford si Fundatia Rockefeller. In plus, acestea au promovat inca de la inceput controlul populatiei si in rindul populatiei de culoare din SUA. Modul principal prin care controlul populatiei s-a manifestat de atunci pina astazi a fost avortul, o practica inumana care astazi isi cere un loc de frunte printre „drepturile fundamentale ale omului”. Romania, si ea, s-a alaturat acestei miscari rusinoase si inumane, un aspect care e discutat cu de-amanuntul in cartea lui Connelly.

Curentele ideologice care s-au coagulat si manifestat de atunci incoace si care astazi fac front comun in promovarea si globalizarea controlului populatiei au ca obiectiv comun reducerea drastica a populatiei planetei. Aceste ideologii promoveaza notiuni, idei, si practici sociale si sexuale care inhiba procreerea umana, printre ele: (1) eliminarea casatoriei si a familiei; (2) eliminarea aspectului procreativ al relatiilor intime; (3) eutanasia; (4) homosexualitatea si promiscuitatea sexuala; (5) sinuciderea asistata; (6) contraceptivele; (7) planificarea familiala; (8) avortul; (9) notiunile eugeniste; (10) transhumanismul; (11) secularismul; (12) ecologismul radical; (13) sterilizarea in masa; (14) justificarea genocidului impotriva fetitelor nenascute; etc.

Connelly descrie cum chiar anumite culte religioase s-au inrolat in miscarea globala de control al populatiei. Notati in plus ca aceste ideologii si practici sunt promovate cu agresivitate ca aspecte ale „drepturilor omului” prin rezolutii adoptate sau promovate in Consiliul Europei, Parlamentul European si Natiunile Unite.

Publicam in continuare unica recenzie in limba româna a acestei carti, semnata de Larisa Iftime, presedintele Asociatiei Provita Media si jurnalist la cotidianul crestin-ortodox „Lumina”. Recenzia a fost publicata in doua parti in ziarul „Lumina”, de unde o preluam integral.

Matthew Connelly – Controlul Populatiei

Controlul populaţiei a fost una din politicile strâmbe, începând cu anii 60, impusă atât de ţări mici, ca România comunistă, cât şi de guvernele marilor puteri occidentale, cu precădere SUA. Astăzi, se vede că, după atâtea experimente, sprijinirea forţată a creşterii populaţiei, ca şi a micşorării ei, nu poate aduce decât mari suferinţe oamenilor. Cartea lui Matthew Connelly „Fatal Misconception. The Struggle to Control World Population” („Confuzie fatală – Lupta pentru controlul populaţiei lumii”), The Belknap Press of Harvard University Press, 2008, detaliază erorile acestor politici.

Când producătorul steriletului, numit „Dalkon Shield” (AH Robbins Corporation), a fost dat în judecată de nenumărate ori pentru infecţiile pe care le cauza femeilor, acesta le-a vândut pe toate, în vrac, către USAID, la jumătate de preţ. Peste 440.000 de femei din 42 de ţări, cu precădere sărace, le-au folosit, înainte de retragerea sa de pe piaţă, în 1975. Steriletul „Dalkon Shield” presupunea o inserţie dureroasă şi un risc ridicat de zgârieturi sau perforări uterine, un risc ridicat al bolii inflamatorii pelvine, al sarcinii ectopice şi risc major pentru diferite infecţii.

În saga tristă despre planificarea familială din lumea a treia, femeile, în special cele vulnerabile, aflate în recuperare după naşteri dureroase, erau, de multe ori, forţate să accepte ligatura tubară, adică sterilizare. Acestor situaţii li se alătură alta la fel de gravă: personalul nemedical avea permisiunea de a oferi contraceptive fără nici un fel de prescripţie. Moaşele analfabete au fost învăţate să insereze sterilete, iar medicii au învăţat să simplifice în continuare şi să accelereze procedurile de sterilizare. S-a ajuns până acolo încât să se susţină că, având în vedere rata ridicată a mortalităţii materne în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, metodele contraceptive riscante chiar, imperfect administrate, ar putea salva vieţi.

Astăzi, se ştie că în spatele acestei mişcări internaţionale de control al populaţiei s-au aflat cei mai cunoscuţi industriaşi de la mijlocul secolului al XX-lea din SUA, ca Rockefeller, Ford, Gamble, Packard şi McCormick, „oameni de bine”. Aceştia, cu zeci de ani înainte ca guvernul ţării lor să acorde ajutoare pentru dezvoltarea ţărilor străine, în paralel cu susţinerea controlului populaţiei, au oferit sume imense de bani pentru „menţinerea calităţii vieţii”, calitate ce putea fi pusă în pericol, cum susţineau ei, prin suprapopulare. Magnaţii marilor industrii erau îngrijoraţi de „valul creşterii oamenilor de culoare”, în restul lumii. Matthew Connelly oferă în cartea sa dovada rădăcinilor rasiste ale controlului populaţiei, dincolo de orice îndoială.

Este surprinzător faptul că autorul cărţii nu face nici o menţiune la Raportul NSSM 200 (National Security Study Memorandum 200), documentul care a fost moşit de Henry Kissinger, în 1974, şi care a marcat debutul oficial al guvernului american pe frontul controlului populaţiei. În acest raport se sublinia că securitatea naţională a SUA era ameninţată de creşterea populaţiei în lume. Dacă popoarele Asiei, Africii şi Americii Latine vor fi lăsate să se înmulţească, se sugera în document, căutarea de către aceste ţări a dreptăţii sociale le va conduce inevitabil la comunism. Iar acest lucru ar limita accesul SUA la materii prime strategice, atât prin acţiunea regimurilor ostile lor, cât şi indirect, prin epuizarea acestor resurse. Astfel, controlul populaţiei a fost considerat de americani drept o armă în „războiul rece”. Rezultatul imediat a fost o creştere uriaşă a cheltuielilor SUA şi a aliaţilor lor pentru controlul populaţiei. Erau vizate zeci de ţări din lume, în special cele vulnerabile la revolte de tip comunist (cum ar fi Thailanda) sau cele care erau depozitare de metale preţioase (cu precădere partea de sud a Africii). În acest fel, milioane şi milioane de dolari ai SUA au alimentat – şi continuă să alimenteze – prin ajutoarele pentru dezvoltare programele de control al naşterii.

Poziţia Bisericii

O istorie a mişcării controlului populaţiei n-ar fi, desigur, completă dacă nu ar arăta şi modul în care Biserica şi aderenţii săi au jucat un rol important în atragerea atenţiei şi în atenuarea exceselor. În legătură cu aceasta, Connelly scrie: „Celor care au dorit controlul populaţiei lumii… li s-a opus un aparat chiar mai formidabil, Biserica Romano-Catolică…”. Matthew Connelly însă greşeşte enorm, afirmând că nu există nici un fel de diferenţă între Biserică şi stat, în eforturile lor de a influenţa fertilitatea. Spre deosebire de programele coercitive impuse de stat, enumerate chiar de autor, sfaturile şi recomandările Bisericii sunt date cu blândeţe şi înţelegere, iar cei care vin la Biserică o fac dintr-o chemare a sufletului, nesiliţi de nimeni.

Politicile de după anii ’90

Matthew Connelly mai susţine că toate eforturile de planificare a familiei reprezintă „mai puţin de 5% din nivelul fertilităţii în ţările în curs de dezvoltare”, făcând o referire la analiza din 1994 a economistului Băncii Mondiale, Lant Pritchett. Pritchett susţinea că nivelurile de fertilitate sunt legate de factorul cerere – adică de faptul că oamenii din ţările în curs de dezvoltare, de obicei, îşi doresc mulţi copii -, şi nu de furnizarea de contraceptive. Această constatare s-a produs în spatele renaşterii mişcării pentru controlul populaţiei, renaştere care a fost pregătită la Conferinţa pentru populaţia lumii la Cairo, în 1994. Astfel, mişcarea pentru controlul populaţiei din timpul Războiului Rece a devenit noua mişcare „pentru sănătatea reproducerii”. Cu alte cuvinte, acolo unde agresiunea nu mai poate fi admisă, persuasiunea, sub forma „educaţiei” şi a „grijii faţă de femei”, ar putea reuşi.

Astfel, limbajul mişcării controlului populaţiei s-a schimbat, dar scopul ei a rămas acelaşi: fără a spune în mod direct, aceste programe conving naţiuni întregi să se sinucidă demografic. Toţi aceşti termeni şi expresii – fie că e vorba de „eugenie”, de „controlul naşterii”, de „planificare familială”, de „îngrijirea mamei şi copilului”, de „sănătatea maternă şi a copilului” sau, şi mai nou, „populaţia, sănătatea şi mediul” – nu ascund decât acţiuni înşelătoare.

Doar o istorie a unei „confuzii fatale”?

Connelly face bine că expune eşecul mişcării pentru controlul populaţiei, mergând pe ideea că au fost concepute politici coercitive, ce i-au forţat pe oameni să facă lucruri împotriva voinţei lor. Istoricul, până la urmă, nu ajunge la miezul problemei, considerând mişcarea pentru controlul populaţiei doar o „confuzie fatală”, cum îşi intitulează, de altfel, cartea. Connelly nu vede, de asemenea, sau cel puţin nu recunoaşte, că „drepturile reproductive”, pe care el le susţine, implică încălcarea sistematică a drepturilor copilului nenăscut prin avort, implică o legătură indestructibilă între avort şi contracepţie, precum şi efecte dezastruoase la nivel personal şi demografic. Mişcarea pentru controlul populaţiei sau pentru drepturile reproducerii nu a adus, până în prezent, nici o singură dovadă care să demonstreze că ar exista o legătura directă între planificarea familială şi o dezvoltare economică extraordinară. Şi chiar dacă Connelly nu este nici economist, nici filosof al moralei, trebuie să îi fim recunoscători că, cel puţin, şi-a folosit abilităţile de istoric pentru a pune în lumină nedreptăţi făcute mai multor milioane de oameni. Aşa cum se spune, cei care nu-şi cunosc istoria sunt condamnaţi să o repete.

Istoria Controlului Populatiei in Romania

După 1990, şi mai ales în ultimii ani, în România au fost făcute mai multe filme despre încercarea lui Ceauşescu de a mări populaţia. Să amintim doar titluri ca „Născuţi la comandă, decreţeii” şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi-i destul. Presa a făcut comentarii de tot felul şi într-un caz, şi în altul – mai ales în cel de-al doilea, premiat şi mult lăudat la Cannes, în 2007 -, însă problema de bază a controlului populaţiei, aşa cum a fost ea dezvoltată pe plan internaţional, nu a fost deloc dezbătută.

În România de astăzi, din păcate, nu se ştie mai nimic despre cea de-a doua parte a controlului populaţiei, adică despre politicile de reducere a populaţiei. Când Ceauşescu impunea legea împotriva avorturilor în România, în 1966, în aceeaşi perioadă, în Occident, în SUA cu precădere, se vorbea pe larg despre „iresponsabilitatea” celor care aduc pe lume prea mulţi copii. Şi de la guvernele marilor puteri politice până la marile trusturi ale industriilor medicale, alimentate de organizaţii internaţionale filantropice, căutau frenetic posibilităţi şi mijloace de a reduce numărul copiilor. Aşa a apărut şi s-a răspândit rapid mitul suprapopulării Globului sau al epuizării resurselor. Tot atunci, în Occident, se citea, cu respiraţia întretăiată, la nivel de masă, best-sellerul „Bomba demografică” (1968), de Paul Ehrlich. Puţin mai târziu, în 1974, SUA au început să utilizeze, în mod oficial, prin USAID, pârghia ajutoarelor externe pentru ţările din lumea a treia, în funcţie de felul cum adoptau ele programele de planificare familială.

În ambele cazuri – şi-n România comunistă, şi-n ţările occidentale – se vede limpede imixtiunea politicului în viaţa privată a oamenilor, care au fost consideraţi simple cifre ce trebuiau crescute sau scăzute, după cum cereau politicile. Ambele politici demografice nu au adus decât suferinţă oamenilor.

Cartea lui Matthew Connelly „Fatal Misconception. The Struggle to Control World Population” (The Belknap Press of Harvard University Press, 2008) expune eşecul mişcării controlului populaţiei, începute în anii ’60 ai secolului trecut. „Marea tragedie a promotorilor controlului populaţiei, confuzia lor fatală a fost să creadă că cineva ar putea cunoaşte interesele particulare ale unor oameni mai bine decât aceştia înşişi”, spune profesorul de istorie la Universitatea Columbia din Statele Unite în prima carte despre istoria controlului populaţiei. Deşi cartea sa, în ansamblu, este o recunoaştere a aşa-numitului „drept la reproducere”, istoricul susţine cu voce tare că mişcarea pentru controlul populaţiei, din punct de vedere istoric cel puţin, a călcat în picioare drepturile fundamentale ale oamenilor din ţările în curs de dezvoltare. Cel puţin, volumul are meritul de a ilustra modul în care elite puternice şi bogate ale lumii au iniţiat o mişcare, în secolul al XX-lea, „pentru a reface umanitatea prin controlul populaţiei lumii”, mişcare ce n-a fost străină de abuzuri şi persecuţii.

India, prima ţară supusă „planificării familiale”

Puţini oameni cunosc, probabil, că, în 1952, India a fost prima dintre ţările mai puţin dezvoltate care au adoptat o politică de control al populaţiei, fiind mult încurajată de către Statele Unite şi alte puteri mondiale. În anii 1960, preşedintele SUA Lyndon Johnson a creditat cu ajutoare alimentare India, ajutoare ce vizau cauza planificării familiei în perioada când această ţară a avut recolte foarte proaste, creând astfel stimulente pentru programul de sterilizare. Stimulentele pot exercita, în mod subtil, presiune asupra populaţiei, chiar şi în cele mai bune perioade din punct de vedere economic. Dar atunci când indienii subzistau cu mai puţin de 900 de calorii pe zi, iar acceptarea steriletelor sau a sterilizării însemna să mori sau nu de foame, evident că stimulentele oferite au fost cel puţin cinice şi sfidătoare. Ministrul sănătăţii şi planificării familiale din India recunoştea: „Numărul mare de sterilizări şi inserţii a steriletelor, în perioada 1967-1968, s-a datorat condiţiilor de secetă”. În cele din urmă, stimulente mai multe şi mai sofisticate, ca biciclete, aparate de radio cu tranzistor ş.a., au fost folosite pentru a mitui populaţia rurală indiană să accepte sterilizarea.

Sub Indira Gandhi, la mijlocul anilor ’70, sterilizarea a devenit o condiţie nu numai pentru alocarea de loturi de pământ, dar pentru apa necesară irigaţiei, electricitate, cartele pentru raţii alimentare, licenţe pentru ricşă, îngrijirea medicală sau pentru creşterea salariului şi promovarea la locul de muncă. Toată lumea, de la oficialii guvernamentali la conductorii de tren şi poliţişti, primea câte o „cotă” pentru acceptarea programului de sterilizare.

Natura opresivă a acestui program este descrisă astfel într-un raport: „Evident, istorisirile despre modul în care bărbaţi tineri şi necăsătoriţi erau mai mult sau mai puţin forţaţi spre locurile unde se efectua sterilizarea sunt adevărate în mult prea multe cazuri”. În decursul unui an, în acea perioadă, au fost înregistrate opt milioane de sterilizări: 6,2 milioane de vasectomii (sterilizări masculine) şi 2,05 milioane de tubectomii (începărtarea trompelor falopiene la femei). Mai ales casta daliţilor sau paria a fost vizată în mod ruşinos de acest tip de demers. Ei aveau dreptul la burse şi alte tipuri de asistenţă ca minoritate, asistenţă necesară integrării lor în societatea indiană. În aceste condiţii, atât în statul Maharashtra, cât şi în Uttar Pradesh, autorităţile le tăiau daliţilor, care aveau mai mult de trei copii, aceste drepturi. În statul Uttar Pradesh, de exemplu, unde daliţii alcătuiau 29% din populaţie, ei au constituit 41% din cei supuşi vasectomiei. Şi în unele state din SUA mişcarea pentru eugenie viza cu succes segmentele „degenerative” ale populaţiei pentru sterilizare, dar nu la scara la care s-a acţionat în India.

Sterilizări forţate în China şi milioane de avorturi

Deşi cunoşteau modul coercitiv de aplicare a programului de control al populaţiei Chinei, oficialii Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) şi ai Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială (IPPF) nu au încetat să-l sprijine – la urma urmei, ambele organizaţii avuseseră anterior o implicare masivă în programele forţate din India. Connelly afirmă că, în momentul în care cele două superagenţii şi-au intensificat sprijinul, programul Chinei a devenit şi mai coercitiv. Vehiculele care transportau femei din Canton la spitale pentru avorturi erau „pline de tânguiri şi jale”. Unele femei însărcinate erau încătuşate, altele erau legate cu frânghii sau puse în coşuri pentru porci. Acest tip de ştiri cauzau oficialilor UNFPA şi IPPF anumite nelinişti, totuşi grijile lor erau spulberate uşor de reasigurările repetate ale oficialilor chinezi că acolo totul este bine. În cea mai coercitivă fază a programului, China a cerut ca tuturor femeilor cu un singur copil să li se insereze sterilete din oţel inoxidabil, rezistente la manipulare, părinţii cu mai mult de doi copii să fie sterilizaţi, iar toate sarcinile neautorizate să fie avortate. În 1983, 16 milioane de femei şi peste 4 milioane de bărbăţi au fost sterilizaţi, unui număr de 18 milioane de femei li s-au inserat un sterilet şi peste 14 milioane au fost supuse avortului.

Ei bine, conştienţi de ceea ce se întâmpla în China, oficialii UNFPA au conferit, cu toate acestea, în acelaşi an, medalia de aur pentru Populaţie lui Qian Xinzhong, şeful campaniei pentru controlul populaţiei duse, bineînţeles, în stil militar, în China. Alături de Qian Xinzhong, secretarul general de atunci al ONU, Perez de Cuellar, a oferit acelaşi premiu lui Indira Gandhi, împreună cu „aprecierea profundă” pentru „distribuirea resurselor necesare implementării politicilor demografice la scară mare”.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorPro-vita București a depus denunț penal împotriva unor medici ieșeni
Articolul următorEfectele negative ale pilulei contraceptive
Provita Media
Asociația Provita Media promovează valorile pro-vita în România: protejarea și respectarea copilului nenăscut, respectarea demnității umane de la concepția naturală până la moartea naturală. Reprezentanții Asociației își propun să contribuie la formarea unei viziuni corecte asupra problemelor ce țin de familie, de educația morală creștină și, în special, asupra celor legate de protejarea copilului nenăscut.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here