SUA: O importantă lege prolife din statul Dakota de Sud, declarată constituțională

645
0
DISTRIBUIȚI
Mike Rounds

Săptămâna trecută, una din curțile de apel din SUA a decis că cele mai importante prevederi din legea consilierii femeilor înainte de avort din statul Dakota de Sud sunt constituționale.

Încă din anul 2005, această lege este contestată de „Planned Parenthood” (cel mai mare business de avort din America de Nord) care l-a adus în fața justiției pe guvernatorul de atunci, Mike Rounds, politician republican cunoscut pentru poziția sa prolife.

Rounds promulgase South Dakota Bill 1166, act care conține amendamente la Codul de sănătate în vigoare în statul american. Prin această lege, femeile care doresc să întrerupă sarcina trebuie să participe la o ședință de consiliere cu 24 de ore înainte de intervenție, iar medicul este obligat să-i furnizeze informații în scris cu cel puțin două ore înainte de avort.

Lobby-ul proavort a contestat vehement, însă fără succes până acum, câteva dintre prevederile legii, în special pe cea care obliga medicul să informeze femeia însărcinată că avortul va „termina” viața unei ființe umane vii, complete și unice.

O altă secțiune a legii definește ființa umană ca fiind „un membru viu al speciei Homo sapiens, inclusiv ființa umană nenăscută pe durata întregii perioade embrionice și fetale, până la încheierea gestației.”

De partea statului Dakota de Sud au intervenit în proces mai multe organizații medicale prolife și creștine precum Christian Medical & Dental Associations; American Association of Pro-life Obstetricians & Gynecologists; Catholic Medical Association; Physicians for Life; National Association of Pro-Life Nurses; Family Research Council etc.

Decizia judecătorească poate fi citită aici.

Mike Rounds a mai promulgat în 2006 o lege care interzicea întreruperea de sarcină „la cerere”, prima astfel de lege în SUA după legalizarea totală a avortului în 1973. Din păcate această lege nu s-a mai aplicat, fiind anulată ulterior.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here