Marea Britanie: implanturi contraceptive făcute pe ascuns, la şcoală, fetelor de 13 ani

1015
0
DISTRIBUIȚI

Ultima iniţiativă prin care guvernul britanic încearcă să controleze şi chiar să micşoreze numărul tot mai mare de sarcini ale adolescentelor este una considerată scandaloasă şi care provoacă vâlvă: fete de 13 ani au fost convinse să accepte implanturi contraceptive şi totul s-a petrecut la şcoală, pe ascuns şi fără ca părinţii fetelor să bănuiască ceva sau să le fie cerut acordul.

Fetelor din nouă şcoli din Southampton li s-au oferit implanturi contraceptive la şcoală, fără acordul părinţilor, totul făcând parte dintr-o campanie de prevenire a sarcinilor nedorite la adolescente. Această practică -de a oferi implanturi contraceptive minorelor- este, scrie The Telegraph, răspândită după ce guvernul a ordonat consiliilor locale să cheltuiască bani oferind implanturi contraceptive şi alte feluri de contraceptive încă de acum trei ani.

Fetele au primit implanturi -mici tubuleţe flexibile care se introduc sub pielea antebraţului şi care eliberează hormoni pentru a preveni ovulaţia.  Cei care se declară împotriva acestei măsuri susţin că această măsură nu descurajează promiscuitatea şi nici nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală. (Realitatea.net)

_______________________

Comentariu CulturaVieții.ro: despre măsurile din ce în ce mai aberante și abuzive, reunite sub titulatura corect-politică „educație sexuală și reproductivă” ale guvernelor britanice, indiferent de culoarea politică a acestora, scrie Valerie Riches în cartea „Educaţie sexuală sau îndoctrinare?” (apărută în românește la Editura Provita Media).

Lucrarea constituie o sinteză a ideilor şi argumentelor autoarei Valerie Riches despre genul de educaţie sexuală practicat în Marea Britanie. Aceste programe, susţine autoarea, făcând apel la o gamă largă de documente, au fost iniţiate la începutul anilor ’70. Atunci, mai multe organizaţii  au impus opiniei publice  spre dezbatere mai multe teme ca: eugenia, controlul populaţiei, reforma legislaţiei familiei şi a moravurilor sexuale, educaţia sexuală şi pentru sănătate şi drepturile copiilor.

Ideile acestea au fost puse în practică prin programe finanţate de guvernul britanic. De fapt, educaţia sexuală, aşa cum a fost ea iniţiată şi practicată în şcoli, se reducea, în esenţă, la obişnuirea copiilor cu modelul sexualităţii deschise şi cu metodele contraceptive.

Astăzi, toate aceste campanii de informare şi programe aplicative  ni se înfăţişează cu toate manipulările şi greşelile făcute.

Centrul de greutate al acestor greşeli se află în conceptul de educaţie sexuală practicată cu adolescenţii şi tinerii, cu excluderea părinţilor. Guvernul britanic a fost astfel manipulat de organizaţii, încât a impus legi şi norme prin care a instituţionalizat educaţia sexuală în şcoli. Şi deşi ţinetele urmărite de guvern nu au fost atinse, adică nu au redus sarcinile la adolescente, nu au redus numărul de îmbolnăviri cu boli cu transmitere sexuală, programele continuă să fie puse în aplicare sub forme „îmbunătăţite”.

Educaţia sexuală din şcoli  a devenit un câmp de bătaie ideologic, în care războiul se ducea pentru câştigarea inimilor şi minţilor copiilor. Organizaţiile finanţate de guvern s-au opus ferm dreptului părinţilor de a-şi retrage copiii de la orele de educaţie sexuală. Încercările parlamentului de a limita activităţile paradoxale ale acestor organizaţii au eşuat, deoarece termeni cum ar fi „consideraţii morale” şi „viaţa de familie” au fost interpretaţi atât de larg încât au fost goliţi de sensurile lor reale.

În momentul de faţă, Marea Britanie se confruntă cu o situaţie  care a scăpat de sub control: rata sarcinilor a atins nivelele cele mai mari din Europa, iar debutul vieţii sexuale la vârste foarte mici este o modă.

O mare parte din familiile britanice nu este de acord cu poziţia guvernului. Părinţii îşi dau seama că rezolvarea problemelor sexuale ale copiilor lor nu mai depind de ei, ci de instituţii guvernamentale sau neguvernamentale.

Părinţii se luptă, în tribunale şi în parlament, pentru a-şi recâştiga responsabilitatea spre binele copiilor lor.

Interpretarea voit ambiguă, dată de partizanii sexului în rândul tinerilor, atât în tribunale, cât şi în rândul legislatorilor, a făcut ca majoritatea acestor încercări să fie ineficientă. Răspunsul strict medical la sexualitatea adolescenţilor, oferit de şcoli,  a dus la reducerea şi mai mult a controlului, şi aşa slab, pe care părinţii ar fi putut să-l exercite asupra copiilor lor.

Instituţia „Unitatea pentru adolescentele însărcinate” a fost înfiinţată de guvernul britanic pentru a reduce rata sarcinilor adolescentelor, care, în Marea Britanie, era cea mai mare din vestul Europei. Politica guvernului britanic se bazează pe strategii care s-au dovedit a fi ineficiente, şi care, în special, lărgesc accesul la contracepţie al adolescentelor, oferindu-le o educaţie sexuală mai explicită.

Reacţia oficială la ceea ce se recunoaşte pe larg a fi criza din educaţia sexuală a tinerilor rămâne promovarea prezervativului. Aceasta în pofida faptului că el oferă protecţie limitată, în special, în cazul fetelor, împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală.

Alternativa de încurajare a abstinenţei în rândul tinerilor a fost întâmpinată cu ostilitate atât în cercurile oficiale, cât şi în cele semi-oficiale. (Prezentarea aparţine autorilor ediţiei în limba română)

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here