„Marşul pentru Viaţă” 2012 – o sărbătoare a vieţii

4.414 views
3
DISTRIBUIȚI
Sâmbătă, 24 martie, în ajunul Bunei Vestiri, în 21 de localități ale României a avut loc Marşul pentru Viaţă. Anul acesta, Marşul s-a desfăşurat simultan în Bucureşti, Arad, Cluj-Napoca, Craiova, Constanţa, Deva, Fălticeni, Iaşi, Miercurea-Ciuc, Oradea, Piteşti, Reşiţa, Satu Mare, Târgu Mureş, Timişoara, Alba-Iulia, Târgoviște, Sfântu Gheorghe, Tămășeni (jud. Neamț) și Zoițani (jud. Botoșani).

Marşul la Bucureşti

Foto Andreea Alexandru, Mediafax

În Capitală, acesta este un eveniment la a doua ediţie, organizat de filialele bucureștene ale asociațiilor Provita şi Darul Vieţii. Participanţii s-au întâlnit în jurul orei 12.00, lângă Biserica Kretzulescu. Traseul, în mare, a fost Calea Victoriei-Parcul Izvor, cu punct final în scuarul din faţa Palatului Parlamentului (Casa Poporului). Au participat în jur de 1.000 de oameni, între care familii cu copii, tineri, vârstnici, preoţi de diferite confesiuni, în majoritate fiind afiliaţi la diferite organizaţii cu caracter creştin, care susţin viaţa umană de la concepţie.

Dintre mesajele înscrise pe pancarte sau din cele scandate, remarcăm: „Alege viaţa”, „Nu ucide”, „Spune da vieţii”, „Viaţa începe în concepţie”, „Avortul opreşte o inimă care bate”, „Suntem pentru viaţă”, „Dreptul la viaţă”, „Adevăraţii doctori nu ucid copii”.

Pe timpul marşului, tinerii, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale au împărţit trecătorilor pliante şi fluturaşi cu conţinut informativ despre începutul vieţii şi despre consecinţele tragice ale avortului. Cu ocazia acestui marş, organizatorii au lansat Manifestul Marşului pentru viaţă, prin care au cerut clasei politice adoptarea de legi favorabile vieţii şi familiei.

În Parcul Izvor, în faţa Parlamentului, au luat cuvântul mai mulţi organizatori, precum şi mai mulţi participanţi la Marş. Bogdan Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-vita Filiala Bucureşti, a declarat: „Marşul pentru viaţă nu a fost ales întâmplător în apropierea Bunei Vestiri. Maica lui Dumnezeu s-a bucurat mult la aflarea veştii că va avea prunc, deşi era fecioară. Vestea că o familie va avea un copil trebuie să fie o bucurie, nu un gând necurat. În ultimii 50 de ani au fost ucişi 22.178.906 copii prin avort, mai mult decât populaţia de acum a României”. Bogdan Stanciu a mai criticat şi aşa-zisa „educaţie sexuală”, promovată în şcoli de diferite orgnizaţii pro-avort, care nu le oferă elevilor decât acces mai uşor la avort şi contracepţie. „Noi încurajăm o educaţie bazată pe castitate şi pe formarea caracterului la copii.” Participanţilor la marş li s-a sugerat ca, la alegerile din anul acesta, să-i voteze pe acei candidaţi care respectă valorile familiei şi vieţii.Dr. Daniela Păun, preşedinta Asociaţiei „Darul Vieţii” Filiala Bucureşti, a declarat: „Situaţia dramatică a avortului din România este şi o moştenire a perioadei comunismului, când lumea a uitat de Dumnezeu”. „În prezent, fenomenul avortului în România este determinat, în mare parte de presiunile industriei avortului, care scoate bani foarte mulţi din avort”. Au mai luat cuvântul, subliniind, în mare parte aceleaşi poziţii, şi alţi participanţi la Marş.

Marşul pentru Viaţă în alte oraşe din România

La Cluj, au participat în jur de 500-600 de oameni, organizatori fiind, în special, reprezentanţi din Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi mai multe asociaţii creştine. Şi la Cluj, mesajele transmise străzii prin bannerele purtate au fost: „Avortul opreşte o inima care bate”, „Cât costă un avort? O viaţă umană”, „Fii eroul copilului tău”, „România, ţară creştină! De ce vrei sa ucizi?”, „Noi toţi am fost embrioni”.Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, care a participat la marş alături de mai mulţi preoţi, a declarat că  Marşul pentru Viaţă este o iniţiativă creştină, prin care se doreşte să se atragă atenţia factorilor de răspundere ai societăţii „asupra ocrotirii vieţii de la începutul ei pe cale naturală până la sfârşitul ei pe cale naturală”.

La Arad, Marşul a fost organizat de organizaţiile „Drept” şi „Alege viaţa”. Remarcăm, pe traseul acestui marş, o oprire la Spitalul de Copii, iar în faţa Catedralei Ortodoxe „Sfânta Treime” a fost creată o cruce de lumânări, în memoria copiilor ucişi prin avort. „Prin acest Marş, vrem să tragem un semnal de alarmă, cu privire la marea dramă a avortului din România. Noi afirmăm dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei, ca temelie a soicetăţii”, a declarat Ana-Maria Jitea, coordonatoarea Campaniei „Alege Viaţa”, în şcolile din judeţul Arad.

La Oradea, sute de localnici s-au adunat, în centrul oraşului,la statuia lui Mihai Viteazul. Mulţi dintre părinţi şi-au adus şi copiii. Pe pancarte erau inscripţionate mesaje: „Mulţumesc că trăiesc”, „Mama ta a ales viaţa, fă şi tu la fel”, „Mamă nu mă ucide” sau „Avortul nu te eliberează ci te încătuşează”. „Statisticile arată că în România, în medie, o femeie face 4 avorturi, dar avem şi record absolut de 35 de avorturi făcute de o singură femeie. Sunt cifre înspăimântătoare. Avem în fiecare an 47.000 de adolescente care fac avort şi omoară astfel oameni. De aceea susţin această iniţiativă, pentru că trebuie să strigăm pentru cei care nu pot striga”, a spus Florica Cherecheş, viceprimar, mamă a patru copii şi bunică. La Marş a mai participat şi dna Biro Rozalia, celălat viceprimar al Oradei. Dna Rozalia Biro purta o pancardă pe care scria: „Copii! Viitor! Nu avortului!” La marş a participat şi Sonia Drăghici, deputat PSD, care a afirmat în discursul său că “Suntem nişte făţarnici, una spunem şi alta facem. Sunt mulţi care stau în concubinaj, nu întemeiază familii”.

Timişoaraapasă aici pentru relatarea marșului din Timișoara

La Iaşi, Marşul a fost organizat de „Asociaţia Primul Pas”, „Solidaritate şi speranţă” şi Centrul Diecezan „Caritas” Iaşi, cu participarea a peste 300 de oameni. Participanţii au pornit din Piaţa Palatului Culturii. După rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru”, s-au deplasat spre Maternitatea „Cuza Vodă”, unde au aprins lumânări, în memoria copiilor ucişi prin avort. Pe parcurs au fost rostite discursuri de către Răzvan Petru Aonofriesei Puiu, preot ortodox, Iosif Dorcu, preot de la Episcopia Romano-Catolică, şi Geanina Ungureanu, preşedinta Asociaţiei „Primul Pas”.

Cum a fost reflectat Marşul pentru Viaţă în mass-media din România

Evenimentul a fost relatat aproape în toată presa naţională, în ziare şi agenţii de presă, precum „Evenimentul zilei”, „Gândul”, „Adevărul”, „Ziarul Lumina”, „Hotnews”, „Mediafax” ş.a., şi televiziuni şi posturi de radio, precum TVR, TVR.Info, Antena 1, Antena 3, B1 TV, Realitatea.net, Radio România Actualităţi ş.a. În cadrul unei emisiuni de la B1TV, au fost dezbătute o parte din temele invocate de participanţii la marş. Participanţii la acest dialog, parlamentari din arcul guvernamental, au fost de acord că trebuie creată o nouă atitudine privind susţinerea condiţiei copilului şi a familiei în România. De asemenea, a fost remarcat faptul că ideea reducerii avortului este susţinută mai ales de reprezentanţi ai tinerii generaţii. În acelaşi context, s-a vorbit despre o lărgire a activităţilor de tip social  ale Bisericii Ortodoxe Române în special cu privire la educarea pentru familie şi împotriva avortului. În sprijinul acestei idei s-a invocat creşterea interesului pentru copii şi familie în SUA, ca urmare a activităţilor multor biserici şi confesiuni de acolo.

Concluzie

Marşul pentru Viaţă începe să devină unul dintre cele mai importante evenimente din România, prin care ideile pentru viaţă, pro vita, sunt reflectate public, în stradă. Cu manifestarea din acest an, evenimentul s-a extins la scară naţională. În mare parte, organizatorii sunt asociaţii pro vita şi reprezentanţi ai confesiunilor din România. Dacă la început, părea un eveniment care se adresa mai mult comunităţilor religioase, observăm că el se extinde şi are ecouri asupra unor instituţii importante precum Parlament, primării şi ONG-uri.

O noutate este şi felul cum a fost receptat acest eveniment în presă, spre deosebire de anul trecut. Ştirile au fost mai bogate, presărate cu multe comentarii în favoarea vieţii, iar în unele cazuri, evenimentul a fost dezbătut în cadrul ştirilor importante din acea zi. S -a remarcat prezenţa cu preponderenţă a tinerilor în rândul participanţilor.

Marşul a fost şi un moment pentru lansarea unor apeluri scrise către Parlament, cerându-se o legislaţie în favoarea vieţii şi familiei în România. Reprezentanţi ai instituţiilor, Parlament sau primării, s-au arătat îngrijoraţi în primul rând de scăderea natalităţii şi starea proastă a sănătăţii femeilor din România, determinată de avort.

Referindu-se la evenimentele petrecute în toată ţara, în ajunul Bunei Vestiri, Bogdan Stanciu a concluzionat: „Cel mai important este că au fost de două ori mai mulţi participanţi decât în anul trecut, adică aproximativ o mie de oameni, și că în marea lor majoritate, participanţii au fost tineri şi foarte tineri. Ne bucurăm că a fost prezentă multă presă. Poate şi din cauza situaţiei demografice deplorabile din ţara noastră s-a dorit mediatizarea acestui eveniment, mai mult decât altă dată. În ultima vreme, mai mulţi politicieni au adus în dezbatere scăderea dramatică a populaţiei din România. Puţin câte puţin, societatea începe să fie interesată de acest subiect. Iar scopul nostru, al organizatorilor acestui marş, în primul şi în primul rând, a fost să aducem chestiunea avortului pe agenda publică. Ne bucurăm că am reuşit.”

(Asociaţia Provita Media, 27 martie 2012)
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorAvort, liberalism și eugenie
Articolul următor„Pledoarie pentru viață” la TVR Info
Provita Media
Asociația Provita Media promovează valorile pro-vita în România: protejarea și respectarea copilului nenăscut, respectarea demnității umane de la concepția naturală până la moartea naturală. Reprezentanții Asociației își propun să contribuie la formarea unei viziuni corecte asupra problemelor ce țin de familie, de educația morală creștină și, în special, asupra celor legate de protejarea copilului nenăscut.

3 comentarii

  1. Cu siguranta la Bucuresti trebuie aduse multumiri si eforturilor organizatorice ale Asociatiei Familiilor Catolice Vladimir Ghika”” si nu in ultimul rand doamnei doctor Maria Dunca Moisin reprezentand „Miscarea Buna Vestire pentru ocrotirea copiilor nenascuti”, a carei curajoasa si continua straduinta a salvat vietile a multor copilasi nenascuti. Astept in continuare informatii mai exacte si depre fratii Neo-Protestanti care au participat la organizare

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here