„Am căutat un sfat în toate direcţiile greşite” – ”Colleen”, 28 de ani

825
0
DISTRIBUIȚI

În Statele Unite există numeroase clinici particulare specializate în avorturi, aici având loc majoritatea avorturilor. În faţa multora dintre ele, în ultimele decenii, există persoane care împart materiale informative despre viaţa copilului în pântecele mamei, încearcă să vorbească cu cei care se îndreaptă spre clinici şi se roagă. Mai jos este povestea de viaţă a unei femei care face acest lucru.

Din păcate, ea este acolo pentru că atunci când adolescenţă s-a îndreptat către clinica de avorturi nu a fost nimeni care să îi spună că luarea vieţii copilului pe care îl purta în pântece nu îi va rezolva problemele, ci, din contră, i le va agrava. Nimeni nu i-a menţionat posibilitatea de a da naşte copilul şi a-l da spre adopţie, nimeni nu i-a oferit nici măcar sprijin moral în a naşte copilul, aşa cum îşi dorea. Acum ea vrea să spună ceea ce nu i s-a spus.

Am căutat un sfat în toate direcţiile greşite

”Colleen”, 28 de ani

Aveam 18 ani şi mă întâlneam cu un bărbat cu care părinţii mei nu erau de acord. Aşa că au făcut o înţelegere cu mine: ei mă vor trimite la colegiu dacă eu mă despart de el. Am căzut de acord. Nu am intenţionat niciodată să respect înţelegerea până la capăt.

Mi-am dat seama că sunt însărcinată când a început să-mi vină rău de la mirosuri, în timpul orei de chimie. O prietenă m-a convins să merg la doctorul ei din oraş. Mi-a spus imediat că sunt însărcinată, adăugând: „Ce ruşine, încă o tânără”. Mi-a spus să nu-mi fac griji deoarece se poate „aranja” situaţia. Nu mi-a spus absolut deloc despre faptul că mi-aş putea păstra copilul, ci mi-a dat o carte de vizită de la clinica locală specializată în avorturi.

Deşi nu aveam convingeri religioase puternice, vizita la clinică pentru ”consultaţia” iniţială mi-a lăsat un sentiment rău. Asistenta mi-a spus să revin peste o săptămână cu banii pentru ca să terminăm treaba.

Auzisem unele lucruri despre avort şi ştiam că probabil este greşit. Aşa că toată săptămâna am vorbit cu prieteni şi profesori, căutând un sfat. În special o profesoară m-a sfătuit să fac avort. Mi-a spus că ea a făcut câteva avorturi şi că „nu e nimic” şi că nu am nevoie de o astfel de problemă în viaţa mea exact acum.

Nimeni, în nici un moment, nu mi-a sugerat adopţia sau păstrarea copilului. De fapt, una dintre profesoarele mele era călugăriţă şi am întrebat-o şi pe ea de problema mea. Cred că în acel moment într-adevăr căutam pe cineva să zică: „Nu! Nu fă avort!”. Dar până şi ea mi-a spus că avortul e cea mai bună cale pentru mine [n. trad.: în spaţiul catolic există din păcate fenomenul încurajării avortului şi contraceptivelor avortive de către unele mănăstiri de maici].

Prietenul meu nu avea bani aşa că părinţii mei s-au oferit să plătească avortul. Când am izbucnit în faţa lor spunându-le că mie mi se pare greşit să fac avort, mi-au spus că mă dau aruncă afară din casă dacă nu fac. Tatăl meu mi-a spus că el „nu va avea în casă niciun copil maroniu”! (Prietenul meu era de origine italiano – porto-ricană). Mi-au spus că dacă voi păstra copilul mă vor lăsa complet pe cont propriu. Mi se părea că nu există nicio cale pentru a scăpa de inevitabil.

Când a venit momentul programării, prietenul meu şi câţiva colegi de la şcoală au mers cu mine. Nu era niciun protestatar, niciun susţinător pro-vita în zonă. De fapt, atâta timp cât a durat această perioadă de criză nu am auzit nici un cuvânt despre sau din partea pro-vita.

Am fost condusă spre o cameră împreună cu un grup întreg de fete, aşa ca mine, aşteptând să li se omoare bebeluşul. Niciuna nu vorbea. Niciuna nu se uita la alta. Ne strigau pe nume, una după alta. Eram foarte speriată, mai mult legat de durerea pe care mi-au spus că e posibil să o am. Când am stat de vorbă cu consiliera aproape tot timpul am plâns. Dar ea avea aceeaşi părere ca toţi cu care vorbisem până atunci. ”Da, aceasta nu este o perioadă bună să ai un copil. Da, eşti prea tânără. Da, ca să creşti un copil e foarte costisitor. Da, o să-ţi fie foarte greu să creşti un copil de una singură. Da, acesta este cel mai bun lucru pe care îl poţi face.”

Aşteptând să mă strige încercam să mă conving de aceste lucruri. Vroiam ca toată situaţia asta să se termine.

Într-un final m-au chemat înăuntru şi m-au pus pe o masă. Dilatarea a fost extrem de dureroasă. Un consilier mă ţinea de mână şi îmi spunea să nu plâng că în curând se va termina.

Maşina de aspirat era foarte zgomotoasă – un sunet oribil. Aveau un tablou pe tavan ca să te uiţi şi să nu te gândeşti la ce se întâmplă cu tine. Imaginea acelui tablou e pecetluită în mintea mea. Îmi smulgeau copilul din mine în timp ce eu mă uitam la oameni mergând prin ploaie.

Prietenul s-a îmbătat în timp ce eu eram în clinică. De abia m-a putut duce acasă cu maşina. A întârziat să mă ia şi l-am aşteptat sângerând şi plină de ruşine la colţul clinicii, până a venit.

Când am ajuns înapoi la camera mea de la cămin plângeam. Le-am povestit tuturor cât a fost de îngrozitor şi cât îmi doream să nu fi făcut avort până la urmă. Prietenul meu râdea de mine – râdea de mine! – şi mi-a spus: ”Ei bine, asta se întâmplă când umbli cu prostii”. Unul dintre tipii din şcoală a încercat să-l dea afară şi au început să se bată. Era o scenă oribilă. Sunt singură că s-a îmbătat ca să încerce să treacă peste; ştia în adâncul sufletului că a greşit. Încerca să mă învinuiască doar pe mine aşa încât responsabilitatea să nu fie şi pe umerii lui.

În cele din urmă avortul nu „mi-a rezolvat toate problemele” aşa cum promisese toată lumea. Părinţii mei tot m-au dat afară. Am renunţat la şcoală. M-am căsătorit cu prietenul meu. Nu a mers. A devenit alcoolic şi dependent de droguri. Mă bătea şi aducea alte femei în patul nostru.

Într-o noapte, în timpul unui chef cu multă băutură, ţinea un cuţit deasupra pieptului meu. I-am spus să mă omoare, pentru că voiam să mor. Nu aveam nimic. Nu aveam părinţi, nu aveam soţ, nu aveam copil, nu aveam respect de sine. Dar cum ar fi putut el să mă respecte? Omorâsem copilul nostru. Cum puteam să mă uit în fiecare zi în oglindă? Eram o criminală. Într-adevăr vroiam să mor. La scurt timp după aceasta ne-am separat şi am divorţat.

Avortul meu a fost aproximativ cu zece ani în urmă. Pentru mine este ca un coşmar urât, urât, adânc îngropat în trecut, pe care aş prefera să îl uit. Încă nu am spus nimănui din viaţa mea de acum – soţului meu, prietenilor de la biserică, nimănui pe care îl respect – despre avort. Nu pot. Ştiu că se vor uita la mine altfel, şi nu pot suporta asta.

Am mai avut un copil de atunci şi sunt însărcinată din nou. Aceşti copii sunt bucuria mea – şi iertarea mea de la Dumnezeu. Băieţelul meu e atât de scump şi minunat. Dacă aş fi ştiut cât de dulce şi minunat este un bebeluş, nu aş fi făcut niciodată avort, nici în două milioane de ani.

Acum pichetez clinicile de avorturi din zonă, scriu scrisori la ziare şi donez bani la grupurile pro-vita. Asta ajută puţin. Simt că trebuie să fac măcar atât.

E clar că avortul mi-a distrus viaţa. Emoţional, eram o altă persoană înainte de avort faţă de cum am fost după. A lăsat zonă distrusă în viaţa mea. Familia mea, prima căsătorie, imaginea despre sine – toate reprezintă un dezastru total. Nimic nu va mai fi la fel ca înainte.

Acum ştiu adevărul despre minciunile care mi s-au spus, ştiu adevărurile care au fost ascunse de mine, lucrurile care au fost interpretate manipulator sau nu mi-au fost menţionate. Când sunt însărcinată, merg la cabinetul doctorului meu şi văd poze cu ale bebeluşilor în burtică. Lună după lună aud bătăile inimii copilului meu. Mi se spune cum să fac totul în beneficiul sănătăţii copilului meu. De ce este legal la clinicile de avorturi să NU se spună aceste lucruri?

Acum sunt bucuroasă că pot să le spun altora. Sunt bucuroasă că pot sta în faţa acelei clinici unde am făcut avort cum nu a făcut-o nimeni pentru mine. Nu sunt în stare să-mi mărturisesc avortul, dar pot LUPTA împotriva lui.

*

Mărturia a fost publicată pentru prima dată în revista de specialitate ”The Post-Abortion Review”, nr. 3/1993.

Traducere după http://www.abortionfacts.com. Un sait al Elliot Institute, institut specializat în studierea problemelor post-avort.

Alte saituri ale Institutului Elliot: http://www.afterabortion.info, www.afterabortion.org.

(sursă: Vremuri vechi şi noi)

p align=”JUSTIFY”

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here