Angajaţii creştini în Marea Britanie: o categorie de clasa a doua

670
0
DISTRIBUIȚI

ECLJ este profund îngrijorată de decizia majorităţii din Secţiunea a Patra a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi doreşte ca aceste cazuri să fie adresate înaintea Marii Camere [procedură similară recursului, n. red. CV]. Această hotărâre reprezintă un semnificativ pas înapoi pentru libertatea de conştiinţă şi religie.

CEDO a decis astăzi că Regatul Unit nu a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului în trei din cele patru cazuri – Nadia Eweida, Chaplin Shirley, Ladele Lillian și McFarlane Gary împotriva Regatului Unit – în ceea ce privește drepturile creștinilor de a nu fi discriminaţi la locul de muncă din cauza conștiinţei și religiei acestora (cazurile nr. 48420/10, 59842/10, 51671/10 și 36516/10).

În aceste patru cazuri, angajații creștini de diferite confesiuni au fost sancționaţi de către angajator şi chiar şi-au pierdut locul de muncă pentru respectarea angajamentelor lor de credinţă şi conștiinţă: purtarea unei cruci mici pe un lanț în jurul gâtului (cazurile dnei Eweida și dnei Chaplin) și refuzul de a înregistra parteneriatul unui cuplu de acelaşi sex (cazul dnei Ladele). În cazul dlui McFarlane, consilier marital, acesta a fost demis după ce a împărtășit superiorilor săi îndoielile sale morale cu privire la capacitatea sa personală de a consilia cuplurile de același sex.

british_airways_cross_suit
Nadia Eweida

Secțiunea a constatat o încălcare doar în cazul dnei Eweida, deoarece altor angajați de alte religii le-a fost permis să poarte obiecte de cult. ECLJ salută acest rezultat pentru dna Eweida.

În cazurile dnei Chaplin, Ladele și McFarlane, Secțiunea a decis că nu a existat nici o încălcare a dreptului lor la libertatea de conștiință și religie. CEDO se bazează doar pe “marja de apreciere” a statului pentru a-şi justifica hotărârile, considerând că nu este disproporţionat să concediezi un angajat pentru că:

  1. refuză să-şi scoată cruciuliţa (cazul Shirley Chaplin),
  2. refuză să-şi îndeplinească noua sarcină profesională de a celebra parteneriatele civile de același sex (cazul Lillian Ladele),
  3. a împărtășit cu superiorii săi îndoielile sale morale cu privire la capacitatea sa personală de a consilia cuplurile de același sex (cazul lui Gary McFarlane).

Trebuie reamintit faptul că Shirley Chaplin poartă această cruce în jurul gâtului de ani de zile la locul de muncă, fără nici o problemă; în timp ce Gary McFarlane a împărtășit doar cu superiorii săi îndoielile sale profesionale și de conștiinţă cu privire la capacitatea sa de a consilia cuplurile de același sex în calitate de terapeut pentru cupluri. În ceea ce o privește pe Lillian Ladele, aceasta ocupa deja poziția de registrator în Islington înaintea introducerii legii parteneriatelor de același sex în Marea Britanie; prin urmare, ea nu a acceptat niciodată această responsabilitate și putea fi uşor transferată în altă poziție ca funcționar public.

Cea mai inacceptabilă chestiune din hotărârea Secţiunii este constatarea potrivit căreia concedierea angajaților este proporțională cu necesitatea de a pune în aplicare “politicile de egalitate și diversitate” ale angajatorului, care au ca scop lupta împotriva discriminării sexuale, rasiale și religioase. Cum poate cineva să considere proporțional să concediezi un angajat atunci când ar fi fost ușor pentru angajator să îl adapteze oferindu-i alte posturi sau sarcini? Refuzul angajatorilor de a adapta petenţii este pur şi simplu o sancțiune ideologică în sensul în care, ca o chestiune de principiu, nu este loc în rândul personalului pentru “creștini intoleranți”. Multe democrații occidentale au ales să promoveze modelul de “adaptare rezonabilă” cu scopul de a permite unei societăţi diverse să trăiască împreună în respect reciproc; aceasta nu este şi alegerea hotărârii de astăzi. Sectiunea a ales calea impunerii ideologiei postmoderne asupra conștiințelor individuale, care, în numele diversității și pluralismului, refuză expresiile personale ale moralității sexuale. Hotărârea a ales să aprobe impunerea monopolistică a ideologiei postmoderne asupra conștiințelor individuale și convingerilor religioase, în condiţiile în care Secţiunea ar fi avut posibilitatea opusă de a deschide calea unei abordări cu adevărat pluralistă și respectuoasă a diversității.

ECLJ este convinsă că recunoașterea existenței unor anumite probleme de ordin moral, cazuri în care conștiința liberă a cetățenilor ar trebui respectată, nu poate fi decât benefică pentru Statele democratice, pluraliste și tolerante și consolidează coeziunea societății. Ţinând cont de numărul mic de contestatari din convingeri religioase și de cupluri homosexuale, nu ar trebui să existe dificultăți în respectarea drepturilor fiecăruia. Aceasta, în nici un caz nu ar trebui să se soldeze cu pierderea locului de muncă. După cum Curtea obişnuieşte adesea să spună, “rolul autorităților nu este de a suprima cauza tensiunilor prin eliminarea pluralismului, ci de a se asigura că grupurile opuse se vor tolera reciproc”. Unii s-ar putea întreba dacă acest lucru mai este încă valabil.

Hotărârile aceastei Secțiuni dau frâu liber discriminării Creştinilor la locul de muncă prin supunerea lor “corectitudinii politice obsesive”. Aceste hotărâri sunt un exemplu perfect pentru tendința liberticidă a liberalismului și relativismului, în care o societate bazată pe un consens al amoralităţii nu îi tolerează pe cei care continuă să aibă o judecată morală a conștiinței.

În mod evident, majoritatea Secțiunii nu a înţeles diferența fundamentală dintre conștiință și religie. În timp ce cazurile dnelor Eweida și Chaplin privesc “libertatea de religie” (libertatea de a purta elemente religioase în public), cele ale dnei Ladele și dlui McFarlane privesc “libertatea de conștiință” (obiecția de conştiinţă la adresa homosexualităţii). Doar doi judecători – judecătorii Vucinic și De Gaetano – au înțeles această diferență fundamentală pe care a încercat să o explice ECLJ în observațiile sale scrise în fața Curții.

În timp ce libertatea de religie poate face obiectul unor limitări necesare într-o societate democratică (în conformitate cu articolul 9 § 2), libertatea de conștiință nu poate fi subiectul unor asemenea restricţii, odată ce un caz veridic și serios de obiecţie de conştiinţă este stabilit. Statul are nu numai obligația pozitivă să se abțină de la a forța pe cineva să acționeze împotriva propriei conştiinţe (morale), dar şi să întreprindă măsuri pozitive pentru a permite acelei persoane să se adapteze într-un mod cât mai rezonabil posibil. În cazul dnei Ladele, statul nu numai că a forțat-o să celebreze uniunile de același sex (violând obligația negativă de a respecta conștiința individului), dar nu a făcut nici un efort pentru a găsi o modalitate rezonabilă de a respecta o obiecție de conștiință reală (violând obligația pozitivă de a respecta conștiința individuală).

Nu este același lucru să forțezi pe cineva să se abțină de la a purta un însemn religios şi să obligi pe cineva să acționeze împotriva conștiinței sale, de exemplu, forțarea cuiva să celebreze o uniune homosexuală sau orice altă practică ce poate fi cu adevărat considerată imorală, cum ar fi avortul. Într-adevăr, nu există o mare diferență între concedierea unui funcționar public pentru refuzul său de a celebra o uniune de același sex și concedierea un medic pentru refuzul de a efectua un avort.

Această înțelegere a diferenţei dintre “conștiință” și “religie” și implicațiile sale pentru protecția legală atât a libertăţii de conștiință, cât și a libertăţii religioase, structurează excelenta opinia separată a judecătorilor Vucinic și De Gaetano. În opinia acestora, cei doi judecători demonstrează de ce Marea Britanie a încălcat libertatea de conștiință a dnei Ladele. Cei doi judecători concluzionează explicând faptul că, în cazul Doamnei Ladele, “În loc să practice toleranța și demnitatea pentru toți pe care le predică, Borough of Islington a urmărit linia doctrinară, calea corectitudinii politice obsesive. A încercat efectiv să forțeze petenta să acționeze împotriva conștiinței sale sau să se confrunte cu pedeapsa extremă a concedierii – ceva care, chiar presupunând că limitările de la articolul 9 § 2 se aplică prescripțiilor de conștiință, nu poate fi considerat necesar într-o societate democratică”.

În cazul dlui McFarlane, cei doi judecători dizidenţi au notat faptul că acesta nu poate cere să-i fie respectată obiecția de conștiință din moment ce a decis în mod voluntar să accepte o slujbă de terapeut, știind că poate fi solicitat pentru a consilia cupluri de același sex. ECLJ ar fi fost de acord cu această apreciere în ceea ce îl privește pe McFarlane numai în cazul în care ar fi refuzat în cele din urmă să consilieze anumiţi clienți, ceea ce acesta nu a făcut. Concedierea sa a fost bazată doar pe “îndoielile” sale, adică pe opinia sa personală.

De asemenea, este important de notat că cele două cazuri, Ladele și McFarlane, vin la câteva luni după decizia Curții în cazul Vejdeland și alții contra Suediei din februarie 2012, unde Curtea deja acceptase limitarea libertăţii de exprimare în chestiuni legate de homosexualitate. La ora actuală, preocupările privind homosexualitatea au prioritate în faţa libertăţii de conștiință și religie.

ECLJ a intervenit ca terț (amicus curiae) în cadrul procedurilor de la CEDO în două cazuri, și anume în Ladele contra Regatului Unit (nr. 51671/10) și McFarlane contra Regatului Unit (nr. 36516 / 10), și a depus observații scrise în fața Curții. Directorul ECLJ, Dr. Gregor Puppinck, a participat, de asemenea, în cadrul audierii în calitate de consilier al doamnei Nadia Eweida.

Articolul în original: Christian employees in the UK: a second class category

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here