UPDATE – „Iubește-i pe amândoi – mama și copilul!” Cronica Marșului pentru Viață – 2013, București

989
0
DISTRIBUIȚI

Mesajul Marșului pentru Viață din anul acesta: „Iubește-i pe amândoi – mama și copilul!”. Relatări din celelalte orașe la www.marsulpentruviata.ro

Regret ca am facut avortPeste 500 de oameni au participat, sâmbătă, 23 martie a.c., la Marșul pentru Viață de la București. Sub îndemnurile: „Iubește și mama și copilul!” și „Asumă, adoptă, ajută!”, organizații provita, studenți, medici, familii cu copii și oameni de toate vârstele s-au adunat în fața Cercului Militar, pentru a lua parte la manifestație. Am remarcat, în primul rând, foarte mulți tineri, care au venit să susțină Marșul pentru Viață, aflat deja la a treia ediție.

Marșuri asemănătoare au avut loc în alte 29 de orașe ale României. La București, dar și la Timișoara, Cluj, Iași, Buzău, Oradea, Tulcea – ca să numim doar câteva dintre localități – s-a desfășurat cel mai mare eveniment public în apărarea vieții din România.

Organizatorii au făcut apel la implicarea fiecăruia dintre noi în sprijinul femeilor însărcinate, care au nevoie de ajutorul și de susținerea noastră. După cum se spunea în Manifestul lansat înaintea evenimentului, „dragostea și compasiunea față de mamă și copilul ei reprezintă cea mai frumoasă formă de implicare socială și civică”.

Participanții au purtat pancarte cu următoarele mesaje: „Viaţa începe din momentul concepţiei”, „Avortul nu te face neînsărcinată, ci te face mama unui copil mort”, „Toți copiii au dreptul la viață!”, „Regret avortul pe care l-am făcut”, „Suntem generația pentru Viață”, „Este un copil, nu o alegere”.

Cu bucurie am observat la această ediție a Marșului de la București mulți membri ai organizației „Studenți pentru Viață”. M-am gândit că prin ei se văd roadele cuvintelor lăsate lumii noastre de către poetul creștin Ioan Alexandru. El a înființat prima organizație Pro Vita din România, alături de Părintele Nicolae Tănase, imediat după revoluție. Acești tineri fac parte din generația ai cărei părinți s-au hrănit din minunatele gânduri ale poetului. Au trăit în jurul lui, în anii grei de dinainte de 1989, l-au ascultat și i-au pus în viață gândurile.

Alexandra Nadane, președinta acestei organizații, a făcut o mărturisire în acest sens: „Noi suntem generaţia nou-născută a mişcării pro-vita din România”. Ea a mai adăugat: „Fiecare poate și este chemat să sprijine femeia şi copilul. Fiecare femeie în criză de sarcină are familie, prieteni, vecini, colegi. Să nu o lăsăm singură cu teama zilei de mâine!”

Una din ideile susținute fie prin cuvintele scandate, fie prin cuvântările ținute la sfârșitul evenimentului, a fost: „Iubește-i pe amândoi – mama și copilul!”. Roxana Puiu, psiholog la Asociația Pro-vita filiala București și totodată unul dintre neobosiții organizatori ai marșului, a afirmat: „O femeie însărcinată se află în cel mai vulnerabil moment al vieții ei. Ea nu are nevoie de avort. Are nevoie de sprijin, încurajare și protecție”.

Nu în ultimul rând, am remarcat prezența unei organizații de medici la acest eveniment, anume, Asociația Medicilor Catolici din București. Astfel, doamna dr. Maria Dunca-Moisin, medic de familie, președinta acestei organizații, a declarat:

„Sunt medic de familie și particip pentru a treia oară la acest marș. De data asta vin cu Asociația Medicilor Catolici din București. […] Știu că există medici care au renunțat cu totul să facă avort. Mi-ar plăcea să se constituie și ei într-o asociație care să se cheme Asociația Medicilor Ginecologi care nu fac avorturi. Aceștia sunt căutați de persoane care doresc să fie îngrijite de ei. Mai sunt medici care nu fac avort în timpul postului și al sărbătorilor. Ne cam sperie puțin gândul acesta, pentru că ne dăm seama că ei realizează ceea ce fac, după care continuă greșeala asta. Dar să avem speranța că și pentru ei este un început”.

Domnia sa și-a exprimat încrederea că mai mulți medici îi vor auzi apelul și se vor alătura susținerii viziunii de apărare a vieții copiilor, de a opri avorturile.

Trebuie să amintesc aici și de apelul făcut în cadrul acestei manifestări de participanți din alte orașe din România. Problema natalității în scădere, care va determina o criză demografică în România, cu mari repercusiuni sociale, o problemă fără răspuns din partea statului, a fost adusă în atenția publică de dna Olimpia Popa, la Marșul pentru Viață de la Tulcea. În contextul acestei viziuni, care ține seama de importanța atitudinii noastre față de mamă și față de copilul nenăscut, domnia sa a afirmat: „…problema natalității este una culturală şi ea ține nu atât de starea financiară cât de atitudinea față de copil, de modul în care omul percepe rolul său în lume.”

Marșul s-a desfășurat pe durata a aproape două ore, cu plecare din fața Cercului Militar, încheindu-se în Parcul Izvor. Din păcate, la manifestarea din acest an de la București nu au participat oameni politici sau oameni care ar putea lua decizii administrative la nivel local sau național. Îmi exprim speranța, la fel ca majoritatea participanților, că aceștia vor auzi, vor înțelege și vor susține mesajele noastre, cele ale viziunii care apără viața, mama și copilul, și vor pune stavilă valului de opinii pro-avort.

cronică de Larisa Iftime, Asociația Provita Media

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here