Interviu cu neonatologul care a inventat aşa-numitul “comfort care” pentru nou-născuţii terminali

1.917 views
0
DISTRIBUIȚI

Interviu de Anna Fusina. Traducere: Adrian Măgdici

Elvira Parravicini, fondatoarea primului neonatal hospice
Elvira Parravicini, fondatoarea primului neonatal hospice

 Doamna doctor Elvira Parravicini, neonatolog şi asistentă de clinică pediatrică la Columbia University din New York, s-a specializat în pediatrie şi neonatalogie la Universitatea din Milano. În 1994 s-a transferat la New York şi din 1998 lucrează la Columbia University Medical Center.

 Este fondatoarea primului neonatal hospice, o secţie spitalicească concepută cu scopul de a-i îngriji pe copii care se nasc deja terminali, întru-cât sunt afectaţi de sindromuri incompatibile cu viaţa; în acest loc este practicat aşa-numitul „confort care”, o activitate medicală prin intermediul căreia copilului abia născut i se acordă toate îngrijirile medicale şi iubirea necesară de-a lungul scurtei sale vieţi.

Doamnă doctor Parravicini, ce înseamnă pentru dv. să fiţi medic? Şi de ce neonatolog? 

Doamna doctor Parravicini : Dintotdeauna am fost surprinsă de fericirea pe care o simţi atunci când, în sala de naşteri, se naşte un copil. Cu toţii sunt entuziaşti, în timp ce el nu ştie să facă nimic; nu este inteligent, are nevoie de toate … Însă de ce?

Cu toţii sunt entuziaşti şi «învăluiţi» de această nouă prezenţă, căci în faţa lor se află cineva care este pe cale să se împlinească, să acceadă la fericire.

Aşadar eu, ca medic, am dorit dintotdeauna să colaborez la realizarea acestei promisiuni de fericire, încercând să mă ocup de nou-născuţii terminali.

Ce este acest „comfort care”?

Doamna doctor Parravicini: Este o terapie medicală şi sanitară prin intermediul căreia sunt îngrijiţi acei copii cu o viaţă foarte scurtă. Este axată, deci, pe oferirea unui anumit confort acestor copii aşa încât viaţa lor, deşi scurtă, să fie cât de cât senină şi încununată de iubire. Încercăm să le garantăm condiţii de confort, le permitem să stea în braţele părinţilor lor pentru ca să se simtă iubiţi şi încălziţi; îi hrănim şi le garantăm o hidratare rezonabilă aşa încât să nu sufere de foame şi de sete. Şi, în plus, avem în vedere calmarea durerii.

– Când aţi început să practicaţi aşa-numitul „confort care”?

Doamna doctor Parravicini: În 2006 am avut primele două cazuri: am întâlnit mamele a doi copii, care aveau să moară la puţin timp, şi mi-am spus: «Cu siguranţă aceşti copii sunt destul de preţioşi în ochii părinţilor lor; cum aş putea să-i ajut din punct de vedere medical?.

Şi mi-am dat seama că se pot face multe pentru a le fi de ajutor. Nu este adevărat ceea ce spun unii, cum că «nu se mai poate face nimic». Dimpotrivă, se pot face multe, însă trebuie să reflectezi. Este de ajuns să fim atenţi la nevoile pe care aceşti micuţi le au!

– Pentru ce fel de copii recurgeţi la „comfort care”?

Doamna doctor Parravicini: Este vorba de copii diagnosticaţi cu boli aşa-numite „life-limiting” (care limitează viaţa), adică de boli pentru care medicina nu poate să ofere vindecarea ori să prelungească viaţa. Există, desigur, şi copii trataţi mai mult timp în terapie intensivă, copii ce, însă, în precedenţă au fost afectaţi de anumite intervenţii şi care devin terminali. Subliniez, şi-n acest caz, medicina NU îi poate vindeca, însă putem interveni altfel pentru ca scurta lor viaţă să fie mai plăcută şi caracterizată de iubire.

Unii cred că este vorba de zel terapeutic (un fel de încăpăţânare terapeutică) …

Doamna doctor Parravicini: Nicidecum. Noi ne îngrijim de o viaţă ce a fost dăruită şi încercăm să avem grija de această viaţă în limitele decenţei. Când copilul dă semne că este aproape de sfârşit, respectăm aceste semne, şi îl încredinţăm Aceluia care a voit ca el să se nască, chiar şi dacă e vorba doar de câteva minute.

– Care este, după părerea dv., fundamentul diagnozei prenatale în zilele noastre?

Doamna doctor Parravicini: Din păcate de obicei se are în vedere identificarea problemelor pe care ar putea să le aibă fătul pentru ca, eventual, să se «evite» naşterea sa (dacă e bolnav); însă o asemenea atitudine este cu totul contrară raţiunii pentru care a apărut medicina: aceea de a ajuta pe cel ce are nevoie de ajutor.

– În ce fel îi abordaţi pe părinţi pentru a le comunica diagnoza fiului lor?

Doamna doctor Parravicini: Îmi asum rolul de medic care vrea să fie de folos fiului lor, în aşa fel încât să aibă o viaţă cât mai frumoasă posibilă. Părinţii îşi dau seama că vreau să le ajut copilul şi nu-şi pot dori altceva … asta ar mai lipsi!

– Ce părere aveţi despre avort?

Doamna doctor Parravicini: Pentru mine nu ar trebui să existe; nu este o practică «medicală», din punctul meu de vedere.

Aţi întâlnit femei care intenţionau să avorteze şi care, în faţa propunerii dv. de „comfort care”, şi-au schimbat ideea? 

Doamna doctor Parravicini: Dorinţa cea mai profundă a inimii unei femei este acela de a-şi iubi propriul fiu. Uneori, însă, apar situaţii dificile, foarte dificile, de sărăcie, abuz etc. şi, în asemenea împrejurări, simt că trebuie să depun mai mult efort pentru a face să primeze această dorinţă. De multe ori aceste femei mă ascultă, alteori nu.

Este un mister, aşa după cum tot un mister este şi faptul că aceşti copii se nasc pentru a trăi atât de puţin timp.

Orice viaţă, fie că-i scurtă ori lungă, este viaţă; este un dar şi trebuie respectată ca atare.

sursă: http://www.prolifenews.it

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here