„Mamă, te iubesc şi îţi mulţumesc că exist!“

763
0
DISTRIBUIȚI

Interviu publicat în cotidianul „Lumina”

copii-4În fiecare zi, forcepsurile doctorilor ginecologi din întreaga lume omoară suflete nevinovate. Mamele renunţă la darul primit, cu convingerea că au făcut o operaţie chirurgicală de eliminare a unui ţesut, şi nu a unei fiinţe umane. Alexandra Nadane, o luptătoare împotriva avortului prin blogul vremurivechisinoi.blogspot.ro şi Asociaţia „Studenţi pentru viaţă“, ne-a spus în cadrul interviului acordat că avortul lasă răni, lacrimi şi durere. Femeile acestea au nevoie de consiliere, de spovedanie şi de sprijinul celor din jur.

– Sunteţi o susţinătoare a dreptului la viaţă a fătului. Cum a început această luptă pentru viaţă?

– Mi-am dat seama că trebuie să fac acest lucru la vârsta de 16 ani, când am cunoscut o tânără care avea nevoie disperată de ajutor. Eu eram voluntar într-o asociaţie care nu se ocupa de aşa ceva, iar ea a trimis un mail, ca ultimă încercare de a salva viaţa copilului pe care îl avea în pântece. Cu toate că nu era o persoană credincioasă, a simţit totuşi că trebuie să-i mai acorde o şansă şi s-a rugat: „Doamne, dacă Tu vrei ca acest copil să trăiască, ajută-mă să găsesc o soluţie!“ Iar mai departe a lucrat Dumnezeu. N-am putut să-i răspund sec: „Ne pare rău, nu vă putem ajuta“, ci am sunat-o imediat şi ne-am întâlnit. Mi-a spus că a făcut tot ce s-a putut face şi că peste câteva ore are programare la avort. Nu era la prima încercare, mai făcuse trei întreruperi de sarcină, aşa că distanţa dintre viaţă şi moarte ţinea doar de timp.

Nu ştiam ce îi voi spune. Mă tot gândeam la cum va reacţiona şi la ce se va întâmpla în continuare. Dar singurul lucru care îmi stăruia în minte era că acolo este un copil care trebuie să trăiască. Nu mai ţin minte ce i-am spus, cert este că am mers împreună şi la un preot, apoi am vorbit şi cu prietenul pe care îl avea atunci şi le-am promis că îi voi sprijini în continuare cu ceea ce au nevoie. După ce ei au decis să păstreze copilul, lucrurile au început să se schimbe, au apărut oameni care să-i ajute, inclusiv naşi credincioşi şi medici care să o supravegheze pe timpul sarcinii.

S-au întâmplat minuni şi Sfântul Spiridon a fost cel care a intervenit de multe ori cu soluţii salvatoare. Acum această femeie este căsătorită şi are trei copii. Mi-a spus că îi pare rău de avorturile de dinainte şi că poate viaţa ei ar fi fost altfel dacă ar fi ştiut ce presupune o întrerupere de sarcină.

Atunci mi-am dat seama că foarte multe femei trec prin experienţe asemănătoare şi au nevoie de ajutor. M-am apucat să mă documentez, m-am înscris într-o organizaţie pentru viaţă, dar cele mai multe cazuri le-am descoperit prin intermediul internetului, pentru că adeseori acolo se caută informaţii.

Greşeală – deznădejde – slăbiciune

– Sunt femei care refuză ajutorul. Ce aţi făcut în asemenea cazuri?

– O fată care fusese abandonată de părinţi şi căzuse victimă a unei reţele de prostituţie a refuzat orice sprijin, chiar dacă i s-au oferit toate soluţiile posibile, inclusiv un fel de alocaţie pe timpul sarcinii, spunând că nu vrea ca acel copil să treacă prin experienţa pe care a avut-o ea. Este o problemă pe care şi-o pun mulţi părinţi, gândindu-se la fericirea şi bunăstarea copilului care urmează să se nască. Acesta este de multe ori unul dintre motivele pentru care se apelează la avort. Totuşi, realitatea oferă o imagine diferită de ceea ce ne imaginăm noi: oamenii se bucură întâi de toate pentru faptul că trăiesc.

Am mai cunoscut o adolescentă care, deşi era apropiată de Biserică şi cunoştea nişte lucruri, a ales totuşi să facă avort gândindu-se că este cea mai bună soluţie pentru viitorul ei şi că relaţia ei va continua aşa cum îi promisese prietenul. Mi-a scris la două săptămâni după ce a făcut avort. Starea ei era cumplită, suferea mult, plângea zilnic şi spunea că va regreta întotdeauna decizia luată atunci. Mi-a spus că în timpul procedurii şi-a dat seama de ceea ce se întâmplă şi a vrut să oprească totul, dar era prea târziu.

Dacă refuză ajutorul înainte de avort, după aceea îl cer cu siguranţă pentru că sunt o serie de efecte pe care o femeie nu le poate depăşi singură. Are nevoie de consiliere, de spovedanie şi de sprijinul celor din jur. Altfel se învârte în cercul vicios greşeală – deznădejde – slăbiciune – greşeală.

– În ce constă acum implicarea dumneavoastră în lupta împotriva avortului?

– În primul rând păstrăm relaţia cu mamele care au fost ajutate, implicându-i şi pe alţii în găsirea unor soluţii pe termen lung. Pentru noi este o mare bucurie când vedem că oamenii învaţă să dăruiască şi altora. Într-un sat din apropierea Bucureştiului este o mamă a trei copii care a strâns în jurul ei alte câteva mame pe care le ajută cu un sfat, cu o vorbă bună şi cu o parte din ajutorul pe care îl primeşte ea.

În ultimele luni ne-au contactat adolescente care au făcut avort în urma presiunilor din partea familiei sau a altor persoane şi, cunoscând experienţele prin care au trecut ele, ne-am dat seama că este nevoie de o asociaţie pentru viaţă care să activeze în domeniul studenţesc.

Aşa a luat fiinţă Asociaţia „Studenţi pentru viaţă“, prin intermediul căreia sperăm să ajungem la tinerele care caută soluţii şi să încurajăm o atitudine pentru viaţă din partea studenţilor.

În luna martie s-a desfăşurat „Marşul pentru viaţă“, la care am participat împreună cu alţi colegi şi studenţi voluntari ai asociaţiei. Mesajul din acest an a fost: „Iubeşte-i pe amândoi! Asumă, ajută, adoptă!“ S-a afirmat necesitatea iubirii, a protejării mamei şi a copilului, pentru că în realitate interesul mamei nu este despărţit de interesul copilului. Ceea ce este bine pentru unul este şi pentru celălalt, iar ceea ce este rău pentru unul îl afectează şi pe celălalt. Hărţuirea mamei însărcinate aflate în criză este din păcate o realitate dură cu care se confruntă foarte multe femei. O adolescentă din SUA a trebuit să obţină de curând o hotărâre judecătorească împotriva părinţilor care o forţau să avorteze.

În viitor, asociaţia va desfăşura o serie de proiecte pentru promovarea valorilor pentru viaţă în universităţi.

Un alt proiect pentru formarea tinerilor, diferit de asociaţie, este blogul vremurivechisinoi.blogspot.ro. L-am început în urmă cu câţiva ani gândindu-mă că sunt foarte mulţi oameni care îşi pun întrebări şi caută răspunsuri, iar de anul trecut s-a închegat o echipă de tineri care se ocupă de el. Conţinutul este foarte variat: sunt postate convertiri, cuvinte pentru tineri, învăţături ale Sfinţilor Părinţi, ştiri despre evenimente, puncte de vedere asupra problemelor cu care se confruntă societatea. De asemenea, apar articole pe teme pro-vita preluate şi traduse de pe site-uri ale unor organizaţii pentru viaţă din străinătate.

Frica împinge femeile la avort

De multe ori o mamă care vrea să avorteze nu cere sfat. Dar dacă totuşi ne oferă 5 minute, ce să-i spunem pentru a o convinge?

– Că o ajutăm să depăşească orice problemă. Că ne punem cu totul la dispoziţia ei. Să aibă curajul să-şi învingă teama pentru că nu este singură. Frederica Mathewes-Green, soţia unui preot ortodox din SUA, spune că femeile nu doresc avortul aşa cum şi-ar dori o îngheţată ori o maşină Porsche, ci ca un animal prins în cursă care îşi roade picioarele ca să scape. Frica este cea care face de multe ori ca femeia să aleagă disperată să-şi sacrifice copilul. Consilierea le poate oferi şansa să depăşească această teamă şi să găsească soluţii. Vorbiţi cu ea, fiţi alături de ea, asumaţi-o deplin şi daţi-i puterea pe care o doreşte, căci nu are cine să o ajute să o găsească.

Uneori acestea se gândesc că un copil îl pot face şi mai târziu, când vor avea o situaţie materială mai bună, un soţ…

Deja au primit acest dar în momentul în care au rămas însărcinate, pentru că viaţa se formează la unirea celor două celule şi orice intervenţie asupra ei înseamnă moartea copilului. Ceea ce poate face în acel moment este să-şi asume această responsabilitate şi să meargă mai departe. Celelalte sunt lucruri exterioare care vor apărea pe parcurs. După avort, o femeie nu mai gândeşte la fel ca înainte, nu mai vede viitorul, ci momentul în care a luat decizia greşită şi îl regretă mereu.

– Care sunt sfaturile care au impactul cel mai puternic?

– Sfaturile date cu dragoste şi căldură sufletească, pentru că de multe ori lipsa dragostei conduce la decizii greşite.

„Dragostea va găsi soluţia potrivită“

Din toate lecturile pe care le-aţi avut sau cazurile pe care le-aţi întâlnit, ce întâmplări minunate cu mame care au renunţat la avort v-au impresionat?

– O tânără povesteşte că a avut un şoc în momentul în care a aflat că este însărcinată, i se părea imposibil de acceptat şi primul gând a fost să avorteze. Cu toate că a suferit mult pe timpul sarcinii, iar despărţirea de prietenul ei i-a provocat o depresie, a ales să păstreze sarcina, iar acum se bucură de o fetiţă de aproape 2 ani.

Impresionant este şi cazul unei femei care voia să facă avort după ce prietenul ei a spus că nu îl interesează de copil. Era într-o situaţie disperată şi nu ştia ce să facă. S-a aşezat în faţa icoanei şi a început să plângă, cerându-I lui Dumnezeu să îi arate cum să procedeze. Peste câteva zile a avut un vis: copilul nenăscut îi spunea, plângând, că nu vrea decât să o cunoască. A înţeles că acesta este răspunsul aşteptat şi s-a convins că trebuie să păstreze copilul. Acum este în a cincea lună de sarcină, întâmpină multă ostilitate de la cei din jur, dar este bucuroasă de decizia pe care luat-o.

Avem nevoie de legi care să protejeze mama şi copilul, de poziţii vizibile din partea factorilor decizionali şi a persoanelor publice, precum şi de deschiderea mass-mediei asupra acestui subiect.

– Din experienţa dobândită în aceşti ani de eforturi pentru a salva vieţi, ce sfaturi le daţi celor care doresc să se implice în ajutorarea mamelor aflate pe punctul de a avorta?

– Pentru a ajuta pe cineva trebuie mai întâi să ne asumăm criza lui. Să-l înţelegem în impasul în care se află. Durerea şi frământarea unei femei aflate în criză de sarcină sunt uriaşe. Teama, frica, incertitudinea sunt stările cele mai frecvente prin care trece. Nu o vom ajuta cu nimic nici dacă o vom condamna, nici dacă o vom trata cu indiferenţă. Singura soluţie este să ne raportăm la ea cu toată dragostea de care suntem capabili. Dragostea va găsi soluţia potrivită.

– Ce poate să facă acum o mamă care citeşte interviul acesta şi nu este hotărâtă dacă să avorteze sau nu?

– Am cunoscut foarte multe femei care au regretat avortul pe care l-au făcut, dar nici una care să regrete că a născut. Copilul aduce cu el fericirea de a fi mamă şi împlinirea sufletească, chiar dacă situaţia materială este dificilă. Avortul lasă răni, lacrimi şi durere. O mamă şi copilul ei merită mai mult decât atât, merită viaţa. Oricât de mari vor fi suferinţele prin care va trece, atunci când copilul ei îi va spune: „Mamă, te iubesc şi îţi mulţumesc că exist!“, chipul i se va însenina.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here