Fragmente din România reală (1) – Avorturi forţate în centrele de plasament

1.710 views
0
DISTRIBUIȚI

Alexandra Nadane *

DSC_0025În primul număr al revistei „Pentru viaţă” a apărut un articol cu titlul „În România se fac avorturi forţate”. Unii dintre cititori au considerat că este o exagerare: ”Cum să se facă avorturi forțate când România este o țară liberă și democrată?” Din păcate, situaţia descrisă acolo nu este reprezentativă decât pentru o parte din avorturile forțate din țara noastră. Din acest motiv am hotărât publicarea unei serii de articole despre rănile României reale, o Românie pe care nu o cunoaştem, o ignorăm sau chiar ne gândim că nu poate arăta chiar aşa de rău.

Ştiu că de multe ori s-au spus multe lucruri negative despre România şi nu s-au oferit soluţii, rezultatul fiind o lamentare inutilă sau renunţarea de a face ceva pozitiv. Nu doresc să continui astfel de informări ineficiente. Rostul acestei serii de articole este să conştientizăm câteva adevăruri incomode, pe care majoritatea nu le cunoaștem, și să căutăm împreună portiţe de ieşire. Iar dacă nu vom găsi soluții concrete, măcar să luăm atitudine, pentru că așa se va produce schimbarea, în timp.

Revenind la afirmația de mai sus, o întăresc cu toată fermitatea: „DA! În România se fac avorturi forţate”.

Sunt părinţi care îşi duc copiii pe sus în cabinetul ginecologic, cu speranţa că viitorul fetei lor va fi unul fericit şi lipsit de probleme. Efectele sunt de multe ori tragice: adolescentele sunt afectate emoţional pentru toată viaţa, mai ales când ele sunt conştiente de ceea ce sunt obligate să facă și ar dori din tot sufletul să nască acel copil.

Dacă aceasta se întâmplă în familii în care părinții își iubesc copiii, gândiți-vă ce se întâmplă cu fetele însărcinate care nu se află într-o familie iubitoare!

În centrele de plasament, de pildă, avortul este văzut ca fiind cea mai bună soluţie pentru ca totul să rămână ascuns de structurile superioare, iar responsabilii locali să nu aibă probleme.

Când intri în majoritatea centrelor de plasament de stat te izbeşti de durere. Te întâmpină feţe triste, vezi copii care dorm pe scaune sau adorm în braţele tale, în timp ce vorbesc cu tine, datorită efectelor bromurii pe care tocmai au primit-o ca „tratament”. Centrul e unul dintre puţinele locuri în care există medicamente pentru durerea sufletului, pentru lipsa de dragoste, chiar şi pentru dorinţa de a te juca mai mult.

Zilele trecute m-am dus într-un centru pe care îl cunosc de mai mulți ani, după ce am aflat că o adolescentă a rămas însărcinată şi a decis să păstreze copilul, iar cei de la centru au ameninţat-o că o vor da afară dacă își menţine decizia. Cu câteva zile înainte discutasem cu ea despre ce ar face într-o asemenea situaţie, pe atunci ipotetică, şi mi-a spus că îşi doreşte un copil şi că va face tot ce îi stă în putinţă ca să-i fie bine. Acum lucrurile arătau cu totul altfel. În ziua următoare avea programare la avort. O convinseseră să-şi schimbe atitudinea.

Am stat de vorbă cu ea. Era liniştită şi împăcată. Mi-a spus că cei din conducerea centrului au ameninţat-o că o vor da afară, dar că ea îşi doreşte să păstreze copilul şi îşi asumă orice consecință a acestei decizii.

Am stat apoi de vorbă cu cei din conducerea centrului. Le-am spus de la bun început că reprezint o asociaţie care protejează drepturile adolescentelor însărcinate, că am aflat de cazul fetei şi că vom face tot posibilul să o sprijinim, chiar şi juridic dacă va fi nevoie, pentru că ceea ce fac ei se numeşte hărţuire. Când şi-au dat seama că situaţia poate ajunge uşor în faţa opiniei publice, ceea ce le-ar fi adus greutăți, au adoptat o atitudine cooperantă, spunând că sunt cu adevărat interesaţi să o sprijine şi că vor face tot ce le stă în putinţă, însă din punct de vedere legal trebuie să părăsească centrul. Mai târziu au chemat-o pe tânăra în cauză, i-au vorbit foarte frumos şi i-au spus că îi respectă decizia.

Cu siguranţă este o diferenţă între a-i spune fetei însărcinate că nu poate rămâne în centru cu copilul, conform normelor legale, şi ameninţarea că va fi dată afară. S-ar putea spune că nu au făcut decât să o informeze cu privire la prevederile legii, dar în realitate este vorba de o interpretare în sens abuziv, pentru că au folosit legea cu viclenie pentru a-şi ascunde interesului lor, primordial, în spatele prevederilor legale privind interesul celorlalți copii din centru.

Problema părea a fi rezolvată. Când am ieşit, cineva mi-a arătat încă două fete însărcinate. Una dintre ele intenţiona să facă avort în cel mai scurt timp, motivând că nu vrea ca acest copil să aibă parte de ce a avut ea până atunci. Cealaltă prefera să păstreze copilul, luptându-se cu presiunea din partea responsabililor centrului. Dar asta nu era totul. Realitatea este că foarte multe dintre fetele trecute de 15 ani din acel centru făcuseră cel puţin un avort, iar unele practicau prostituţia. Iar avortul era soluția pentru ca problemele să nu iasă la suprafață…

Concluzia despre avorturile în centrele de plasament? Dreptul la alegere, atât de invocat, este total inexistent în astfel de situaţii. Practic nu există alegere: ori faci avort, ori pleci pe stradă cu copilul, minoră, fără serviciu, fără casă, fără mâncare, fără nimic din ce ai nevoie tu, ca mamă, și copilul. După avort, fetelor le rămâne doar disperarea şi speranţa că într-o zi poate va fi altfel. Situaţii asemănătoare celei de mai sus se întâmplă probabil în multe centre de plasament, dar puţine fete au curajul să spună ceva.

Concluzia despre noi, cei din afara centrului, a venit și ea, îndată. Înainte să plec m-am întâlnit cu un copil pe care nu l-am mai văzut demult. După ce l-am strâns tare în braţe, pentru că mi-e foarte drag, m-a întrebat: „Alexandra, nu vrei să vii să lucrezi la noi? Sau nu neapărat aici, ci în oricare alt centru, pentru că m-aş muta oriunde, dar numai să fii tu acolo!”. Făcusem, cu câțiva ani în urmă, ca membră a unei organizaţii de tineret, voluntariat la acel centru.

Personalul centrului mi-a spus că, în perioada în care studenții făceau voluntariat, copiii aveau mai puține probleme. Mi-am amintit că cineva mi-a explicat odată că adolescenții se aruncă în cele mai periculoase relații, inclusiv sexuale, tocmai datorită lipsei de afecțiune reală. Se leagă lucrurile.

Poate că așa arată unul din elementele soluției în cazul avorturilor din centrele de plasament: voluntari care să ofere ceea ce personalul nu reușește. Prin aceasta nu acuz pe cei de acolo, căci cine știe câtă dragoste au oferit și cât au încercat să fie bine. Dar uzura cotidiană își spune cuvântul în timp. Și, de fapt, copiii de acolo nu sunt în mai mare măsură ai lor decât sunt ai noștri. Faptul că ei au un salariu nu ne scuteşte pe noi de responsabilitate. Aceşti copii, aceşti tineri ne vor aproape de ei, să-i ascultăm, să-i sprijinim, să le spunem un cuvânt bun şi uneori să-i îmbrăţişăm. Nu credeţi?

Acest fragment din România reală l-am scris pentru noi, cei din afara centrelor de plasament, care putem să fim alături de cei aflați acolo. Cu siguranță ar scădea numărul avorturilor forțate din centrele de plasament dacă dumneavoastră, cititorule, și prietenii dumneavoastră ați deveni prietenii unui centru de plasament!

Trebuie să mai spun că această cunoștință face parte dintr-o familie de 5 copii, romi, din care o parte sunt în centrul de plasament, iar o parte stau într-o casă părăsită în cele mai grele condiţii şi fără garanţia că în ziua următoare au ce să mănânce. Fratele cel mai mic ar fi trebuit să fie clasa a doua şi nu s-a dus deloc până acum. O altă soră care are 14 ani s-a apucat de prostituţie.

Cândva le-am propus să meargă cu toții într-un așezământ din provincie, unde există o masă caldă, au loc de dormit, pot merge la școală. Răspunsul lor a fost negativ. Într-un fel îi înţeleg. Prietenii, colegii şi puţinii oameni pe care îi ştiu sunt în București.

Am scris și această parte a istoriei lor pentru a fi cinstită – răul nu cuprinde doar pe unii ci, în diferite moduri, ne încearcă pe toți. Când este lângă noi, să nu ne iluzionăm că nu va ajunge și la noi. La aceste fragmente vizibile cred că soluția ar fi să facem binele împreună.

 * D-ra Alexandra Nadane este președinta Asociației „Studenți pentru Viață”. Preluare integrală de la Vremuri vechi și noi

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here