Școala Provita: Embrionul uman – ființă unică şi irepetabilă

1.316 views
0
DISTRIBUIȚI

Dumnezeu a creat viaţa sub toate aspectele ei, iar în ceea ce priveşte viaţa omenească, El a arătat o grijă deosebită. „Viaţa omenească nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru apariţia ei, Dumnezeu a avut o grijă deosebită: omul nu apare la poruncă, ci în urma unui sfat şi a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat de aghiograf prin termenul de plăsmuire şi de suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu. Aceasta ne dovedeşte faptul că omul nu este simplă fiinţă biologică, ci este deodată suflet viu (Facere 2, 7) şi trup omenesc (nu orice trup) viu. Aşa a apărut primul om (Adam), aşa au apărut, apar şi vor apărea – cu voia lui Dumnezeu – oamenii în istorie: suflete vii în trupuri vii“, spune Comisia de Bioetică a Patriarhiei Române.

Omul este, aşadar, o fiinţă psiho-fizică ce a fost şi este creată de Dumnezeu după chipul Său (Facere 3, 28), în vederea asemănării cu El. „Consecinţa logică a acestei învăţături şi credinţe este aceea că toate fiinţele omeneşti sunt în mod fundamental egale între ele în ceea ce priveşte natura şi vocaţia lor. Ele posedă deodată, actual şi potenţial, aceeaşi demnitate şi aceeaşi valoare: sunt chip al lui Dumnezeu, dar chip într-un continuu proces de asemănare cu Dumnezeu. Revelaţia (consemnată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie) ne oferă suficiente dovezi că ceea ce s-a zămislit în femeie este fiinţă omenească (nu simplu „produs de concepţie“), care nu exclude grija lui Dumnezeu şi care trebuie să se bucure de respectul datorat demnităţii umane. Cum Biserica are o grijă deosebită faţă de fiinţele umane neputincioase şi fără apărare, nu poate să nu se îngrijoreze cu privire la cele mai neputincioase fiinţe omeneşti, embrionii umani şi pruncii nenăscuţi“, mai spune Comisia de Bioetică.

Embrionul, fiinţă unică şi irepetabilă

Teologul Jean-Claude Larchet, în lucrarea sa „Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi“, alocă un capitol embrionului uman. Acesta susţine că „teoria însufleţirii imediate a omului, prin care se admite că el primeşte dintru început un suflet deplin, care îl face din clipa în care a fost conceput o fiinţă omenească deplină, un ipostas cu o existenţă independentă şi o persoană, corespunde Tradiţiei Bisericii de Răsărit, primită de timpuriu şi păstrată până în ziua de azi“. Însufleţirea imediată a omului este afirmată pe scurt la Sfântul Irineu, îşi găseşte temeiuri în opera Sfântului Grigorie de Nyssa, câştigă la Sfântul Maxim Mărturisitorul întreaga sa precizie în cadrul unei antropologii creştine profund elaborate şi este apoi confirmată de Părinţii care au urmat.

„Prin concepţia creştină, care-l consideră drept ipostas, embrionului i se recunoaşte o valoare în sine şi, de asemenea, este privit ca o fiinţă unică şi irepetabilă, a cărei existenţă are astfel o valoare absolută, care obligă la respectarea sa, cu atât mai mult cu cât se consideră totodată că are de la început un suflet raţional şi mintal; el este văzut de asemenea ca persoană, care îşi transcende realitatea biologică şi chiar pe cea psihică, legată în chip obiectiv de o realitate mai presus de ea. În termeni biblici, această legătură se exprimă prin încredinţarea că embrionul, din prima clipă a existenţei sale, poartă în el chipul lui Dumnezeu şi este menit să dobândească asemănarea cu El în cadrul unei dezvoltări continue, care transcende dezvoltarea sa biologică“, mai spune Jean-Claude Larchet.

Multe alte consideraţii vin să confirme în ochii Părinţilor valoarea embrionului uman şi respectul care i se datorează, în special faptul că sufletul său este creat de Dumnezeu, sau faptul că el este privit ca un dar al lui Dumnezeu, care se cuvine cinstit ca atare, sau încă şi faptul că Logosul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a binevoit să fie El însuşi prunc în pântecele Fecioarei, sfinţind prin chiar dumnezeirea Sa această primă modalitate şi primă etapă a existenţei omeneşti. „Ideea exprimată de Sfântul Maxim Mărturisitorul că logosul oricărei fiinţe omeneşti – în care se cuprind ipostasul şi natura ei, venirea la existenţă într-un anumit moment şi destinul său spiritual – a fost definit de voinţa dumnezeiască şi îşi are temeiul în Logosul dumnezeiesc mai înainte de toţi vecii vine şi ea în sprijinul recunoaşterii valorii embrionului şi fetusului uman, ca şi ideea, dezvoltată de unii Părinţi, că el continuă să trăiască şi chiar să crească în veşnicie, potrivit unei alte modalităţi de a fi, până la o maturizare care-i permite să se împărtăşească de bunătăţile dumnezeieşti“, conchide teologul Jean-Claude Larchet.

Părinţii vorbesc de apariţia simultană a trupului şi a sufletului

„Am susţinut tovărăşia cărnii şi a sufletului de la început, de la unirea seminţelor înseşi, şi până la completa dezvoltare a fătului.“ „De la zămislire trupul şi sufletul sunt în acelaşi timp semănate, formate şi aduse la viaţă.“ (Tertulian)

„Sufletul nu este anterior trupului cât priveşte existenţa; şi nici trupul nu se formează înaintea lui, ci aceste două elemente apar în acelaşi moment“ (Sfântul Irineu)

„(…) îngerii sunt cei care aduc sufletul înainte de zămislire, iar când se spune în Evanghelie «pruncul a săltat (…) în pântecele meu» (Lc. 1, 44), aceasta arată că avea suflet.“ (Clement Alexandrinul)

„N-a fost dată nici o întâietate unuia sau altuia, nici sufletului faţă de trup, nici invers, pentru ca nu cumva din pricina unei deosebiri de timp să ajungă omul în vrajbă cu sine însuşi (…). Aşadar, cu dreptate se poate spune că nici sufletul nu exista înainte de trup şi nici trupul nu există înainte de suflet, ci pentru amândoi nu-i decât un singur început (…), şi anume în primele momente ale venirii noastre pe lume.“ „Embrionul este un izvor de căldură şi de putere, dovadă că este însufleţit.“ (Sfântul Grigorie de Nyssa)

„Trupul şi sufletul sunt părţi ale omului, şi părţile au cu necesitate o referire una la alta – pentru că ele constituie întregul care le caracterizează -, iar cele referitoare una la alta sunt din cele ce totdeauna şi oriunde au venit la existenţă deodată, constituind ca părţi, prin întâlnirea lor, forma întreagă.“ „E cu neputinţă ca sufletul şi trupul, ca părţi ale omului, să existe în timp unul înaintea altuia, pentru că altfel «logosul» – adică definiţia esenţială a omului -, la care se raportează fiecare dintre ele, se va evapora.“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

„Trupul şi sufletul au fost făcute simultan (de Dumnezeu), şi nu întâi unul şi apoi celălalt (…).“ (Sfântul Ioan Damaschin)

„Sufletul se dă în acelaşi timp cu trupul, aşa încât este împreună existent cu el şi de o vârstă, din clipa formării trupului. Într-adevăr, omul a fost făcut în acelaşi timp din trup şi suflet şi ele nu sunt cumva unul mai înainte de celălalt sau unul după altul.“ (Sfântul Nichita Stithatul)

din cotidianul „Lumina”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here