Invitație la film: „Omul învechit”

1.227 views
0
DISTRIBUIȚI

„Omul învechit” este un episod din celebra serie de televiziune „Zona Crepusculară”. A fost difuzat în anul 1960 și tratează tema „cetățeanului nefolositor”, a statului opresiv, totalitar, a colectivismului și a religiei.

Deși conține aluzii puternice la URSS, pe fondul războiului rece și al relațiilor foarte încordate între blocul comunist și „lumea liberă”, filmul evocă privitorului și problematici bioetice acute în prezent, precum eutanasia bolnavilor și bătrânilor sau avortarea copiilor cu diverse malformații – adică eliminarea celor pe care societatea îi consideră, aproape unanim, ca „inutili”. Prevalența acestor atitudini, devenite adevărate tendințe sociale, vizibile prin fenomene precum relaxarea permanentă a legislației eutanasiei sau creșterea alarmantă a proporției copiilor cu Sindrom Down avortați, ne arată că sub aparența democratică și liberă a societății post-comuniste, germenii totalitarismului sunt vii și activi.

„Orice stat, entitate sau ideologie care eșuează în a recunoaște valorea și demnitatea omului – acel stat este învechit”.

„Zona Crepusculară” a fost un serial TV de scurt-metraje, difuzat între 1959 și 1964 la televiziunea americană CBS și a fost compus din 156 de episoade fără legătură între ele, concepute sub forma unor povestiri pe teme de actualitate, prezentate prin intermediul unor situații adesea paranormale sau kafkiene, de obicei încheiate cu o morală. Creatorul serialului a fost scenaristul, dramaturgul și producătorul de televiziune Rod Serling.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here