Genicidul: „Femeile lipsă” în atenția Parlamentului European

768
1
DISTRIBUIȚI

ACTUALIZARE 8 octombrie ora 22.00: Raportul privind genicidul a fost adotat de plenul PE cu 567 de voturi pentru, 37 împotrivă și 54 abțineri. Din păcate, deși condamnă avortul selectiv pe criteriu de sex, raportul promovează avortul „la cerere”, ne-selectiv. Aceasta este o dovadă suplimentară, pentru cine mai avea nevoie, a strâmbătății de gândire a liderilor Europei: nu e nicio problemă cu avortul, ba chiar e un drept, atâta timp cât îl faci… nediscriminatoriu.

Cât de bine li s-a adeverit acestor oameni, desemnați să ne conducă (spre prăpastie, desigur), cuvântul Apostolului Pavel: Zicând că sunt întelepti, au înnebunit (Romani 1, 22).

Și ne mai amintim și de cuvintele vlădicăi Nicolae Velimirovici, care ne vorbea încă la jumătatea secolului trecut despre apogeul conflictului între lumea modernă si Hristos: HRISTOS A PLECAT DIN EUROPA, alungat de aceasta – precum odinioară din ţinutul Gadarenilor unde îndată ce a plecat, a venit război, urgie și distrugere. Şi-a luat Hristos crucea şi binecuvântarea Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric. Acum este rândul nostru să ne hotărâm cu cine vrem să fim: cu întunecata Europă, sau cu Hristos? Cu amândouă, iată, nu se poate. (BS)

Filmul „It’s a girl” („E o fată”) – pe tema avortului selectiv în India și China, va fi prezentat în premieră în România pe 2 noiembrie 2013. Organizatorii evenimentului: Asociația „PRO VITA” – filiala București și Asociația „Studenți pentru Viață”. Amănunte în scurt timp.

201010LDP001Mâine urmează să fie votat în Parlamentul European un proiect de Raport privind genocidul asupra femeilor. Intitulat „GENICIDUL: FEMEILE LIPSĂ?” („Gendercide: the missing women?”), proiectul de Raport este o inițiativă a grecoaicei Antigoni Papadopoulou.

Deși adoptarea documentului nu ar avea urmări obligatorii asupra statelor membre, el este totuși o bună oportunitate de a ridica problema genocidului comis contra fetelor nenăscute, cu precădere în țări mari din Asia precum China și India, care din diferite rațiuni încurajează preferința pentru băieți.

Proiectul de Raport condamnă avortul de 7 ori, fie că voluntar, fie prin constrângere, atunci când este bazat pe selecția prenatală a sexului – a nenăscutului de sex feminin, în acest caz. Însă include, așa cum era de așteptat, și referiri la „sănătatea și drepturile sexuale și reproductive”, un limbaj introdus de lobby-ul proavort și care promovează implicit și avortul, inclusiv ca un mijloc de control al nașterilor.

Raportul Papadopoulou privind „genicidul” este o armă esențială în lupta contra practicilor de selecție prenatală a sexului și condamnă avortul motivat din cauză că „este o fată”.

Dincolo de acest fapt, genicidul este posibil pentru că avortul în sine este posibil, ba chiar încurajat ca mijloc de control al nașterilor și ca inginerie socială. În nici o altă situație nu este mai evidentă criza majoră în care se află feminismul: ceea ce trebuia să se constituie într-o „eliberare a femeii de sub jugul patriarhatului opresiv”, se dovedește a fi un instrument genocidar îndreptat contra femeilor însele. S-o spunem fără ocolișuri: avortul, oricare ar fi cauza sa, este o violare substanțială a drepturilor elementare ale omului.

Votul asupra Raportului are loc marți, 8 octombrie de la ora 13 (ora României) și poate fi urmărit aici.

Despre genicid – genocidul asupra fetelor

Pe glob, avortul este utilizat regulat în cazul sexului nedorit al copilului și, în uriașa majoritate a cazurilor, victime îi cad fetițele nenăscute.

Acest fenomen, cunoscut sub numele de „genicid”, a rezultat în omorârea a aproape 200 de milioane de fete, conform estimărilor ONU, cu precădere în țări asiatice mari precum China și India, și a dus la un dezechilibru accentuat între femei și bărbați, așa cum se subliniază în raportul prezentat de Directoratul general pentru Politici Externe al Parlamentului European în 2012.

„Unele țări sunt martore de mulți ani ale unor proporții distorsionate între sexe, în care procentul de persoane de sex masculin este mai mare decât ar trebui să fie în mod natural. Dezechilibrul este cauzat adesea de preferința pentru fii a părinților, înrădăcinată în cutume și calcule economice, și accentuată de fertilitatea în declin și presiunea de a avea familii mai reduse. Cu un accent pe China și India, unde situația dezechilibrului între sexe a fost subliniată de comunitatea internațională și recunoscută de guvernele acestor țări, studiul relevă cauzele, tendințele și consecințele practicilor de selecție a sexului, de la infanticid și neglijare la testarea prin proceduri medicale urmată de avortul selectiv.”

Dacă media mondială este de 103-106 bărbaţi la fiecare 100 femei, în India, conform recensământului din 2011, raportul între numărul bărbaţilor şi al femeilor este de 1000 la 914 (în 1981 fetele erau 962, în 1991 au scăzut la 945 şi în 2001 la 927). India a devenit naţiunea din lume cu cel mai mic procent de femei. În China, proporţia a ajuns la 120 de băieţi la 100 de fete, depăşind în unele regiuni 130/100.

Fenomenul genicidului este în creștere: un articol recent din The Economist trage semnalul de alarmă privind creșterea amplorii genicidului în țări din Caucaz, în Vietnam și Albania. În Vietnam, cifra este de 112 băieţi la 100 de fete. Tendinţa se extinde în Azerbaidjan, Georgia, Armenia, unde proporţia este de 115 băieţi la 100 de fete. Acelaşi fenomen se constată şi în Serbia şi Bosnia, dar la un nivel mai redus.

Motivele preferinței pentru băieți diferă parțial de la un stat la altul: în China, legislația obligă cuplurile să se limiteze la un singur copil, iar părinții preferă ca acesta să fie băiat, considerat mai util pentru societate și familie. Datele indică totuși că dacă sistemul orwellian de control al natalității ar fi abandonat, tinerii chinezi n-ar avea nimic împotrivă să aibă și fete în familie. În India, cu precădere în statele sărace, părinții evită să aibă fete din cauza statutului inferior al femeii într-o țară în care relațiile sociale respectă cutumele de castă.

În ciuda reglementărilor privind selecția sexului, existente atât în China cât și în India, aceste practici sunt dificil de monitorizat, inclusiv din cauza goanei după profit a personalului medical și patronilor de clinici.

De remarcat că în Uniunea Europeană, Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg a recunoscut, prin decizie în cazul Brüstle vs. Greenpeace, că embrionul uman este stadiul incipient al dezvoltării ființei umane. Pe această decizie se bazează de altfel inițiativa cetățenească europeană „Unul dintre noi”.

Parlamentul European a condamnat avortul forțat prin Rezoluția 2012/2712 din 5 iulie 2012 –privind scandalul avorturilor forțate din China, însă oscilează în ce privește întreruperea finanțării din bugetul unional a programelor de „control al natalității” care includ sau încurajează astfel de practici.

Genicidul este, prin consecințele sale, poate cea mai gravă înălcare a dreptului la viață și a demnității femeii din întreaga istorie. De asemenea, este o violare flagrantă, la fel ca și avortul „la cerere”, a Convenției ONU asupra Drepturilor Copilului: aceasta statuează că fiecare copil, indiferent de sex, are dreptul la protecție legală corespunzătoare înainte ca și după naștere.

Consecinţele genicidului sunt greu de estimat exact; totuși, mulţi experţi consideră că, peste 50 de ani, lipsa femeilor va avea un impact similar cu cel al modificărilor climatice.

Lipsa posibilităţii găsirii unei partenere de viaţă pentru zeci sau sute de milioane de bărbaţi poate duce la preschimbări sociale, economice, politice si biologice de proporţii. S-ar putea înregistra o creştere a infracţiunilor de natură sexuală (dar nu numai), din cauza frustrărilor ce pot apărea în rândul multor indivizi. Imigraţia va creşte masiv, deja burlacii indieni sau chinezi fiind nevoiţi să-şi caute partenere în alte părţi ale lumii. Deasemenea turismul sexual cunoaşte o explozie fără precedent, care aduce cu sine alte hibe sociale precum prostituţia, răspândirea bolilor venerice pe scară largă şi traficul de carne vie.

Chiar dacă proporţia naşterilor băieţi-fete ar reveni la normal în India şi China peste zece ani, experții consideră că, în aceste două ţări, căsătoria va rămâne o problemă pentru bărbaţi timp de câteva decenii.

În 1985, cercetătoarea americană Mary Anne Warren a fost prima care a întrevăzut riscurile exterminării voluntare funcţie de genul copilului. Astăzi, se dovedește că avortul selectiv „goleşte” Asia, cu China şi India în frunte, de fetele sale. Fenomenul este dramatic şi de proporţii epidemice şi ameninţă echilibrul demografic mondial.

Baronul David Alton, membru al Camerei Lorzilor și cunoscut pentru atitudinile sale pro-viață, a declarat la rândul său: „Naţiunile Unite estimează că exterminarea în funcţie de gen a provocat moarte a două sute de milioane de copii în treizeci de ani de politică antinatalistă a Chinei. Această politică a copilului unic cauzează mai multă violenţă asupra femeilor decât orice altceva pe pământ. Nu vă înşelaţi: acesta este un război”.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here