Nazismul european se extinde – sau despre banalizarea crimei

1019
1
DISTRIBUIȚI

După ce Olanda a permis din 2005 eutanasierea copiilor, vine și rândul vecinei sale, , să dea o lege în acest sens. Propunerea de lege ce vizează extinderea cadrului legal care autorizează eutanasia a fost adoptată de Comisia de Afaceri sociale şi a Jusţiţiei din Senat, care o dezbate de mai multe luni. Două monarhii reduse la rangul de regate ale morții. Două țări importante – capitala Belgiei adăpostind și principalele instituții ale Uniunii Europene, fiind și țara care a dat primul Președinte al UE, creștin -democratul Herman Van Rompuy.

Aparent, pentru opănmainzi, legea pare destul de rezonabila: copilul în aceste cazuri suferă, dar aduce și părinților multă suferință. Iar suferința, în cultura consumistă occidentală, este aprioric rea. Pentru că se cultivă în general lipsa responsabilității: în familie, în societate (care este și contestată în sine),  în relațiile interumane în general, pe fondul evacuării mesajului creștin din cetate. Deja în Olanda au fost omorâți copii născuți cu boli incurabile (numai 22 de copii cu hidrocefalie au fost uciși în Olanda de când legea a fost adoptată, deși eu cunosc personal un caz rezolvat de o prietenă medic homeopat) iar legea vrea să cuprindă cât de curând și copii cu autism, afecțiune destul de frecventă astăzi. Iată că politicile de încurajare a avortului – care este tot o moarte cumplită a unui copil, doar că aceasta se petrece în pantecele mamei iar fragmentele din fătul ciopârțit nu sunt arătate parinților – deschid panta crimei împotriva copiilor născuți, care are acum acoperirea legală.

Sub masca protejării emoționale a părinților și a societății în general, cultura occidentală preia tezele eugeniei, dusă la rafinament de regimul hitlerist. Să ne reamintim: la puțină vreme după ce Hitler a preluat puterea, a lansat o politică eugenistă oficială. Persoanele cu retard, cei cu handicapuri fizice și cei cu boli ereditare au fost adunate în centre speciale de sterilizare.  Aceste persoane erau socotite ca fiind paraziți care amenințau puritatea rasei germane, împiedicând progresul evoluției. În scurta vreme însă, aceste persoane, inclusiv copii, au început să fie ucise la ordinul secret al lui Hitler.

Fără un angajament deschis în favoarea vieții, astfel de practici vor deveni normative în întreaga Uniune Europeană, inclusiv la noi. Potențialul abuz, prin extinderea excepțiilor, vor fi perfect plauzibile într-o lume care îmbrățișează moartea inclusiv ca pe un instrument de eliberare de stres. Dacă nu vom opri aceasta tendință funestă, vom participa implicit la un Halloween în care vopseaua roșie va fi înlocuită cu sânge real. Care, mâine, ar putea fi al copilului tău, născut cu un handicap oarecare. (Iulian Capsali – Active News)

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

1 comentariu

  1. Asta cu sterilizarea s-a intamplat si in Suedia. De asta tarile nordice au acest inalt standard de dezvoltare economica. S-a mers pe crearea unei societati perfecte ( ca in vremurile antice in Sparta). Capitalismul are nevoie de sclavi puternici si sanatosi. Se contureaza Matrix.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here