Ce speranță ne mai rămâne, dacă doctorii nu respectă copiii nenăscuți?

905 views
0
DISTRIBUIȚI

de Melanie Phillips (comentariu pentru ziarul britanic tabloid DailyMail)

Medicii nu mai respecta viata umanaEste greu de spus care este efectul extrem al culturii noastre politic corecte – modul in care abrutizeaza oamenii, sau modul in care ii transforma in automate fara judecata?

Amandoua atributele sunt prezente in mod socant in cel mai recent ghid al augustului organism al Colegiului Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor. Ghidul, adresat tuturor medicilor, asistentelor si consilierilor femeilor care iau in calcul un avort, sugereaza ca acestor femei sa li se spuna ca avortul este mai sigur decat a avea un copil.

La care cineva se poate intreba: mai sigur pentru cine, de fapt? Nu pentru copil, evident.

Acesta nu se vrea a fi un comentariu ironic. Pentru ca acesti medici par sa fi pierdut din vedere aici fie si elementara umanitate. Avortul este – sau ar trebui sa fie vazut ca – in cel mai bun caz, un rau necesar. Unele persoane religioase, desigur, nu accepta nici macar asta. Ei privesc avortul pur si simplu ca pe uciderea copilului nenascut si o crima impotriva umanitatii si a Domnului. Desi vederile lor trebuie respectate, de fapt foarte putini oameni ar vrea reintoarcerea la zilele cand avortul era ilegal.

Statistici incomode

Totusi, exista o neliniste in crestere, foarte raspandita, privind avortul – pe marginea ratei la care acesta se produce, cat si privind degradarea valorilor la care a liberalizarea sa a condus. Pentru ca asemenea multor altor masuri eliberatoare, ceea ce a inceput ca un raspuns uman – in acest caz la pericolul adus de avorturile ilegale – s-a transformat in ceva complet diferit. Autorii legislatiei initiale nu au prevazut niciodata ca avortul se va transforma intr-o metoda contraceptiva de rutina. Si totusi asta s-a intamplat.

Cifrele oficiale arata ca anual se fac aproape 200.000 de avorturi in Anglia si Tara Galilor – cu peste 40 % din toate sarcinile femeilor sub 20 de ani terminandu-se prin avort, crescand la aproximativ 60% pentru cele sub 16 ani.

Expertii au spus ca, desi s-a facut un mic progres in reducerea ratei sarcinilor la adolescente, cea mai mare din lume in Marea Britanie (eronat, este cea mai mare din Europa de Vest, n. red.), avortul este vazut de din ce in ce mai multe femei tinere drept o metoda majora de contraceptie. Aceste cifre sunt inspaimantatoare. Avortul ar trebui sa fie ultima solutie. Legea a fost gandita sa conduca la un echilibru intre diverse nivele ale raului. Distrugerea fatului poate fi facuta numai in conditiile in care raul adus mamei de nasterea copilului ar fi considerat prea mare. Aceasta fiindca produsul conceptiei a fost considerat o forma timpurie de viata umana. Si, cu toate ca nu i s-a acordat acelasi statut ca unui copil dezvoltat, s-a considerat, odata, vital sa fie tratat cu respect. A proceda altfel ar fi insemnat devalorizarea vietii insesi si a umanitatii noastre comune.

Ideologia avortului

Ei bine, exact asa s-a intamplat: acel echilibru s-a pierdut acum mult timp, la presiunea ideologilor care proclama dreptul femeii de a alege si care privesc avortul numai din perspectiva intereselor mamei. Este intr-adevar ingrijorator – chiar daca nu surprinzator – ca insisi medicii specializati in aducerea copiilor pe lume au cazut prada acestui salbatic reductionism. Privita ca o simpla procedura, se poate ca nasterea copilului sa fie mai periculoasa decat avortul.

Dar sa afirmi ca a avea un copil este o procedura periculoasa reprezinta un act dezonorant. Se ajunge la manipularea psihologica a femeilor care sunt deja intr-o stare vulnerabila. Este o forma de intimidare si un mare abuz de puterea medicala. Si nu numai atat. Ghidul spune de asemenea ca femeilor care se decid daca sa avorteze sau nu, sa li se spuna ca majoritatea nu sufera nici un prejudiciu psihologic de la procedura.

Insa ratele bolilor psihice si automutilarii la femei sunt mai ridicate la cele care au facut un avort. In timp ce cauza si efectul nu pot fi probate, este impotriva bunului simt sa spui ca nu exista nici o legatura.

Intr-adevar, exista mai mult de 30 de studii aratand o asociere intre avort si trauma psihologica.

Mai mult decat atat, acest nou ghid este cu atat mai neobisnuit, de vreme ce doctorii sunt intotdeauna obligati sa isi bazeze recomandarile pe circumstantele particulare ale fiecarui pacient. Si totusi acestea sunt sfaturile de baza destinate tuturor femeilor care se gandesc la avort! Ele nu sunt, prin urmare, adaptate nevoilor fiecarei paciente, ci, mai degraba, au in vedere atingerea unui singur scop – ca toate aceste femei sa avorteze. Aceasta nu e nicidecum o agenda medicala, ci una ideologica – si inca una teribil de inumana.

Doctori fara constiinta

Se pare ca, surprins de vehementa reactiei la acest ghid, Colegiul Regal are dubii privind termenii alesi. Dar intrebarea ramane cum de medicii si-au pierdut intr-atata simtul moral incat sa dez-umanizeze viata in acest fel si sa denumeasca “tratament” manipularea unor pacienti fragili. Raspunsul este ca medicina insasi a fost treptat abrutizata sub impactul avortului.

In 1948, ca urmare a atrocitatilor perioadei naziste, medicii subscriau la un juramant profesional inclus in Declaratia de la Geneva, care continea aceasta clauza: “Voi avea cel mai mare respect pentru viata umana, din momentul conceptiei…” Pana in 1984, totusi, ultimele cuvinte au fost schimbate in “de la inceputurile sale” – si, in 2005, au fost sterse complet. Inceputul vietii a fost exclus din documentul mondial oficial de etica medicala ca fiind prea incomod. Nu se putea permite interferenta cu “drepturile” unei femei, inclusiv “dreptul” de a avea activitate sexuala fara oprelisti. Produsul de conceptie (termen degradant folosit in general de medicina seculara ideologizata pentru fat sau embrion, in scopul de a suprima obiectiile morale la avort, n. red.) si-a pierdut, astfel, valoarea umana.

Rezultatul acestei schimbari culturale profunde a fost nu numai ca o dilema solemna si chiar tragica s-a transformat intr-o extensie a alegerii unui stil de viata care a distrus respectul intrinsec pentru viata umana care defineste o societate civilizata, ci a si ajutat la subminarea copilariei si la expunerea tinerelor fete la un rau psihologic si fizic si la exploatare.

Convingerea ca singurul rau care poate rezulta din activitatea sexuala a tinerilor adolescenti este consecinta nefericita de a avea un copil a ajutat nu doar la normalizarea avortului, dar si la sexualizarea prematura chiar si a copiilor foarte mici.

O societate imorala

Asa dupa cum rezultatele unei investigatii facute de ziarul nostru saptamana trecuta arata, afacerile au ca tinta copiii mai mici de 10 ani pentru petreceri „Lipstick and Limo” si parade de moda in stil american pentru mini-modele, complete cu tiare in stil „pageant” si defilari in miniatura, „pamper parties” (toti acesti termeni se refera la produse de „infrumusetare” si petreceri pentru fete, n. red.) si sfaturi cosmetice care inainte erau rezervate adultilor. In plus, copiii sunt indemnati de parinti sa faca video-uri YouTube in care canta cantece pop sexualizate, imitand spectacolele provocatoare ale starurilor gen Lady Gaga si Madonna.

A-i trata pe copii ca si cum ar fi mini-adulti, in acest mod grotesc, ilustreaza inca o data esecul adultilor in a intelege ca ei au datoria de a-si indruma copiii si prin a le stabili limite pentru ca astfel sa ii protejeze de rau. Intr-adevar, daca siguranta individuala ar fi prioritatea zero, societatea noastra ar incerca sa inverseze doctrina dezastruoasa a “alegerii stilului de viata” care a condus la aceasta promiscuitate sexuala nestapanita si a cresterii catastrofale a ratei avortului la adolescente. Dar nu va asteptati ca automatele dezumanizate de la Colegiul Regal al Obstreticienilor si Ginecologilor sa o spuna.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here