CEDO ușurează accesul la justiţie al persoanelor cu dizabilităţi intelectuale fără aparținători legali

1.599 views
0
DISTRIBUIȚI

O decizie a CEDO, emisă pe 17 iulie, conferă persoanelor fără discernământ, fără familie şi fără alţi susţinători dreptul de a fi reprezentate în justiţie de organizaţii neguvernamentale care să ceară apărarea drepturilor lor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis joi că statul român este responsabil de moartea lui Valentin Câmpeanu, un tânăr bolnav de SIDA care a decedat în anul 2004, în condiţii suspecte, în Spitalul de la Poiana Mare.

CEDO a constatat că tânărul care a murit la vârsta de 18 ani nu avea ce căuta într-un spital de psihiatrie de maximă siguranţă, cum era cel de la Poiana Mare, că nu a primit tratamentul necesar şi că statul nu i-a apărat drepturile nici după moartea sa. Mai precis, autorităţile nu au reuşit să afle condiţiile în care s-a produs decesul şi, implicit, nici nu au tras pe cineva la răspundere.

„Autorităţile i-au pus domnului Câmpeanu, în mod nejustificat, viaţa în pericol”, se arată în decizia Marii Camere a CEDO de joi.

Decizia CEDO este o premieră în domeniul drepturilor omului, pentru că schimbă jurisprudenţa Curţii. Practic, după sentinţa de joi, 17 iulie, orice ONG de drepturile omului din Europa s-ar putea adresa CEDO în numele oricărei persoane vulnerabile, lipsită de apărare și închisă într-o instituţie socială ori medicală a statului. În aceasta constă unicitatea acestei cauze. Pentru Valentin Câmpeanu, cei care s-au luptat sunt Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi Interights.

CEDO a decis că statul român trebuie să plătească daune de 10.000 de euro către CRJ şi alte 25.000 de euro organizaţiei Interights, chiar dacă cele două organizaţii nu au cerut daune. Mai mult decât atât, Curtea Europeană face nişte recomandări României pentru ca să-şi schimbe legislaţia, astfel ca sistemul să nu mai nască noi cazuri de încălcare a drepturilor omului de genul Valentin Câmpeanu:

„Este recomandat ca România, sub supravegherea Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei, să ia măsuri generale necesare pentru a se asigura că persoanelor cu dizabilităţi mintale aflate într-o situaţie comparabilă cu cea a domnului Câmpeanu să li se asigure posibilitatea de a avea o reprezentare legală independentă care să le permită să aibă plângeri în temeiul Convenţiei referitoare la sănătate şi tratament în faţa unei instanţe sau a altui organism independent lor”.

Cum schimbă jurisprudenţa CEDO acest proces

Articolele pe care le-a încălcat statul român, potrivit Curţii Europene, sunt nr. 2 – încălcarea dreptului la viaţă şi nr. 13 – faptul că statul nu a reuşit să ofere un mecanism adecvat persoanelor cu dizabilităţi care doresc să acţioneze în instanţă diverse instituţii care le încalcă drepturile.

CRJ pentru Valentin Câmpeanu vs. România a reprezentat o dublă premieră în domeniul drepturilor omului: este primul caz în faţa CEDO care ridică problema accesului la justiţie al persoanelor cu dizabilităţi mintale, care nu au un reprezentant legal şi sunt închise în instituţii şi, totodată, este primul în ceea ce priveşte decesele pacienţilor.

La audierea din 4 septembrie 2013, CRJ a solicitat Curţii Europene să-şi adapteze criteriile de admisibilitate, astfel încât să permită organizaţiilor neguvernamentale de drepturile omului să reprezinte persoane cu dizabilităţi, chiar şi în absenţa unei autorizaţii specifice.

În prezent, persoanele cu dizabilităţi mintale din instituţii nu beneficiază pe deplin de protecţia articolelor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind izolate de societate, cu posibilităţi restrânse de a se adresa unei instanţe dacă le sunt încălcate drepturile. În plus, doar rudele lor au dreptul să deschidă un proces în numele lor.

Povestea lui Valentin Câmpeanu

Dosarul „Valentin Câmpeanu”, cu care CRJ a ajuns la CEDO, a trecut de toate instanţele din România, fără a-şi găsi rezolvarea.

Valentin Câmpeanu este un tânăr de 18 ani, bolnav de SIDA, care a ajuns la Poiana Mare în februarie 20o4 şi care s-a stins la câteva zile după ce a fost descărcat din maşina Salvării în curtea spitalului.

Valentin Câmpeanu a fost un copil abandonat la naştere, seropozitiv şi cu dizabilităţi intelectuale. Şi-a petrecut toată viaţa în instituţiile de stat. La vârsta majoratului a trebuit să părăsească orfelinatul.

Aşa a ajuns într-un centru medico-social, la Cetate, în judeţul Dolj. „L-au mutat ca pe o mobilă, în procesul-verbal de transfer la Cetate scrie că «transferăm echipamentul şi copilul». Au uitat însă să transfere şi medicaţia retrovirală de care trebuia să beneficieze Valentin”, ne-a declarat Georgiana Pascu, manager de proiect la CRJ, unul dintre experţii care i-au întocmit dosarul lui Valentin Câmpeanu.

Pe 13 februarie 2004, Valentin a fost lăsat în curtea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare. O săptămână mai târziu, pe 20 februarie 2004, a fost găsit de experţii Centrului de Resurse Juridice (CRJ). Era izolat, închis singur într-un depozit întunecos, fără haine. Cântarea cel mult 45 de kilograme. Nu primea tratament şi nu părea să i se dea de mâncare. Nimeni nu voia să-l atingă, „pentru că avea SIDA”.

În aceeaşi zi, la scurt timp după plecarea experţilor CRJ, pe 20 februarie 2004, Valentin Câmpeanu a murit. Abia împlinise 19 ani.

După ce a epuizat toate căile de atac din România, CRJ, alături la Interights, a decis să se adreseze CEDO.

Pe 4 septembrie 2013 toate părţile implicate în acest caz au fost audiate de Marea Cameră a CEDO – audierile şi deliberările din acea zi pot fi vizionate pe site-ul CEDO.

Pe 17 iulie, CEDO a dat sentinţa prin care dă câştig de cauză CRJ, stabileşte daune pentru statul român şi face acestuia recomandări. (stiri.tvr.ro)

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here