Sexualitatea – o etapă spre iubirea desăvârşită

2320
0
DISTRIBUIȚI

Claudiu Bălan *

Poate că vreodată ți s-a întâmplat să resimți instinctul sexual atât de supărător încât mai-mai să te scoată din minți dacă nu-i dai cursul. Și poate că te-ai revoltat pe Dumnezeu că a lăsat omului o așa grea povară, aceea de a nu da curs oricum și oricând plăcerii. Dar o întoarcere în timp ne ajută să înțelegem mai bine prezentul.

De la bun început, ”Dumnezeu a format prima comunitate umană dintr-un bărbat, Adam și o femeie, Eva, ca persoane raționale depline, inclusiv sub raportul organelor lor sexuale, dar pline de har și în relație de comuniune și de vedere extatică cu Dumnezeu.”[1]

De aceea, goi fiind (Facere 2:25), ei nu simțeau măcar vreo urmă de atracție sexuală unul față de altul, căci harul le covârșea întreaga ființă. Poate că o astfel de stare pare desprinsă din povești dar dacă ne uităm și astăzi la copiii de câțiva anișori, vedem cum dezbrăcați fiind, ei construiesc castele de nisip pe malul mării, având o stare de nevinovăție și curăție trupească. Ei, chiar așa goi fiind, nu se privesc unul pe altul cu poftă, ci se joacă ca şi cum ar fi îmbrăcaţi. Tot aşa Adam şi Eva, nu ştiau că sunt goi, nu simțeau nevoia de împreunare. Bucuria lor avea izvorul în comuniunea cu Dumnezeu și abia după ce diavolul i-a înșelat cu falsa promisiune, au simțit instinctul sexual pentru procreere, așa încât neamul omenesc să nu dispară prin moarte.

sexualitate-umana

Căzând în păcat, cunoscând moartea, nemaifiind în această cinste îngerească, omului i s-a rânduit altă cale de înmulțire potrivit cu noua sa stare sufletească. Așa încât, spune Sfântul Grigorie de Nyssa,

”Cela ce a chemat toate la viaţă, şi Care a fost în măsură să plăsmuiască pe om ca întreg, prin voinţa Sa, după un tipar sau calapod dumnezeiesc, Acela, prin puterea atotvederii Lui, a văzut mai dinainte depărtarea noastră liberă de pe calea cea dreaptă şi căderea care a urmat; iar ca urmare a abaterii de la viaţa îngerească, pentru ca să nu nimicească sufletele omeneşti, a rânduit pentru firea noastră ceva mai potrivit stării de după alunecarea noastră în păcat: în loc să rămânem la vrednicia îngerească, El ne-a îngăduit să transmitem viaţa de la unii la alţii întocmai ca dobitoacele şi ca vietăţile necugetătoare.”[2]

De atunci omul se manifestă sexual asemenea animalelor, fiind constrâns de instinct să dea curs vieții. Așa se face că încă din pubertate, tânărul duce o luptă grea cu aprinderea trupului, pe care nu o poate stăpâni doar prin credință, rugăciune și post, armele duhovnicești care îl ridică din consecinţele căderii. Și dacă nu-și controlează instinctul cu rațiunea, atunci i se naște ideea că ”sexul e ce cel mai tare lucru care mi se poate întâmpla”. Și de aici se nasc dezamăgirile cele mai mari din viața sentimentală a fiecăruia.

Actul intim nu este un păcat în relaţia dintre un bărbat şi o femeie, uniţi de Dumnezeu prin Taina Cununiei. Totuși, chiar și în căsătorie este de trebuință un echilibru al lucrurilor. Părintele Arsenie Boca spunea: ”În convieţuire nu-i bun nici abuzul, nici refuzul.”[3]

Nici a mânca nu este un păcat dar totuşi sfinţii părinți ai Bisericii noastre ne încurajează să postim, să mâncăm cu măsură ca pe viitor să fim mai puţin dependenţi de mâncare.

Nici a bea un pahar de vin nu e un păcat, dar totuşi Biserica Ortodoxă condamnă excesul de băuturi alcoolice. Poate părea ciudat, având în vedere că sfinţii ne încurajează să înaintăm în tot binele, în orice faptă bună, în orice nu este păcat, chiar Mântuitorul Hristos ne spune: „Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!” (Matei 5, 48).

Pe de altă parte, milostenia nu este un păcat şi totuşi sfinţii părinţi ne încurajează să fim din ce în ce mai milostivi. Nici smerenia, nici rugăciunea nu sunt păcate iar Biserica ne recomandă să tânjim cât mai mult prin ele la Dumnezeu şi la oamenii de lângă noi.

De ce, dacă mâncarea şi băutura nefiind păcate, sfinţii nu ne încurajează să ne perfecţionăm în a le consuma? De ce să nu mâncăm din ce în ce mai bine şi din ce în ce mai mult? De ce să nu căutăm să bem vinuri cât mai bune şi în cantităţi cât mai mari?

Răspunsul este simplu: pentru că a mânca şi a bea nu este propriu firii umane aşa cum a fost creată de Dumnezeu la început. Omul înainte de a cădea în păcat nu avea nevoie de mâncare şi băutură pentru a supravieţui, trăind prin harul lui Dumnezeu. Căzând în păcat, mâncând de curiozitate din pomul cunoaşterii binelui şi al răului, şi nu de nevoie, Adam şi Eva au intrat în cercul vicios al morţii, în lanţul cauzal al stricăciunii.

Omul mănâncă pentru a supravieţui dar posteşte pentru a reuşi să scape de nevoia mâncării. După Judecata de Apoi, în Împărăţia Cerurilor trupurile oamenilor se vor înduhovnici, se vor spiritualiza, se vor hrăni cu harul lui Dumnezeu, nu vor mai simți nevoia să-și satisfacă plăcerile izvorâte din instincte. Nu va mai exista foame, sete, frig, întuneric, nu va mai exista durere, întristare și suspin, pentru că ”împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt” (Romani 14:17).

Iată ce frumos exprimă toate aceste Sfântul Apostol Pavel:

„Aşa-i şi cu învierea morţilor: Se seamănă întru stricăciune, învie întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, învie întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, învie întru putere; se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc. Dacă există trup firesc, există şi trup duhovnicesc, aşa cum este scris: Făcutu-s’a omul cel dintâi, Adam, întru suflet viu; Adam cel de pe urmă, cu duh făcător de viaţă. Dar nu cel duhovnicesc este întâi, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer. ” (1 Co. 15, 42-47)

Eu sunt căsătorit de șapte ani şi deşi ştiu că relaţiile intime sunt binecuvântate de Dumnezeu în cadrul familiei, totuşi simt relațiile intime ca având o urmă de păcat. Simt mai mult că-mi iubesc soţia atunci când ne ţinem în braţe şi ne alintăm tandru, decât în timpul actului sexual. Simt că o iubesc atunci când îmi arăt iubirea faţă de ea, prin copiii noştri. A-mi exprima iubirea față de ea prin relații intime o percep ca o limitare.

Deşi prin actul sexual responsabil, între soț și soție, aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, poate apărea un copil, „un îngeraș”, totuşi acest act poartă urma păcatului, aşa cum psalmistul David recunoaște: “Că, iată, întru fărădelegi m’am zămislit şi în păcate m’a născut maica mea.” (Psalmul 50)

Chiar şi in actul sexual responsabil, fiecare din soţi caută plăcerea în celălalt pentru a se satisface pe sine. Aceasta se datorează în principal instinctului sexual dar așa cum am arătat mai devreme, atracția sexuală dintre soți este o consecință a căderii, nu starea dintâi a oamenilor.

Acum ne manifestăm iubirea trupească asemenea animalelor dar iubirea desăvârşită este iubirea jertfelnică, iubirea prin care renunţi la tine pentru celălalt, iubirea în care cauţi binele celuilalt în mod dezinteresat.

Plăcerea actului sexual nu satisface setea de veşnicie sădită în noi de Dumnezeu. Omul căută fericirea continuă, neîntreruptă, dar n-o poate găsi în cele materiale pentru că materia ne limitează libertatea. O căută în sexualitate, în mâncare, in băutură, în fel de fel de plăceri, dar viaţa cea adevărata este mutarea de la plăcere la bucurie, căci plăcerea ține de instinct și de trup, pe când bucuria ține de rațiune și năzuințele sufletești, izvorând din relația cu Dumnezeu și relația cu oamenii. Izvorul bucuriei adevărate îl aflăm în Duhul Sfânt, singurul Care-L face cunoscut pe Dumnezeu, Cel Slăvit în Treime.

La începutul vieţii de familie relaţiile intime îi unesc pe cei doi soţi, îi ajută să treacă peste neînţelegeri, îi fac să se îmbrăţişeze chiar şi atunci când sunt supăraţi, fiecare căutând plăcerea prin celălalt, pentru el însuşi. Sexualitatea îi ajută pe cei doi tineri să crească în iubire, să pună temelia unei relaţii care va creşte. De la an la an soţii se cunosc din ce în ce mai bine, îşi învaţă unul altuia defectele şi calităţile, se iartă, se îngăduie şi se sprijină reciproc, dar după ani buni de căsătorie, soţul şi soţia îmbătrânesc, și uşor, uşor relaţiile intime dintre ei se răresc din ce în ce mai mult. Trupurile nu se mai aprind atât de repede, căci activitatea hormonală nu mai este aceeași la vârsta a doua, ca în anii tinereții, în plus pofta se stinge și mai mult odată cu instalarea bolilor și a altor neputințe specifice îmbătrânirii. În plus, maturizarea sufletului şi a minţii aduc odată cu ele şi abstinenţa benevolă de la relaţii sexuale. Pur și simplu, soții nu mai simt nevoia apropierii trupești pentru a se simţi împliniți unul în compania celuilalt. Cu anii soțul și soția încep să aibă din ce în ce mai multe lucruri în comun și reușesc să se unească, să se bucure unul de celălalt prin diverse situații ale vieții, necunoscute lor în tinerețe.

Așadar, observăm că sexualitatea este doar o etapă prin care cei doi soţi trec, în drumul spre iubirea cea adevărată, o iubire care scapă de tirania instinctului și de egoismul plăcerii. Prin sexualitate apar pruncii cei frumoşi care vor întări şi mai mult dragostea dintre cei doi soţi. Cu timpul copiii îi vor uni pe cei doi soţi mai mult decât relațiile trupești. Amândoi îşi vor regăsi iubirea unui către celălalt în copiii lor.

Nevoia actului intim este doar o trecere şi nu obiectiv în sine, şi tocmai de aceea sfinţii ne recomandă postul ca o perioadă de abstinenţă, în care să putem învăţa adevărata raţiune pentru care relaţiile intime există. Sexualitatea umană este doar un toiag de care ne sprijinim pe drumul abrupt al iubirii soțului/soției, dar pe care-l aruncăm atunci când ieșim la drum drept, atunci când iubirea se maturizează.

Să nu vă amăgiţi gândindu-vă la sex ca la plăcerea maximă, veţi fi foarte dezamăgiţi. Sufletul omului năzuiește spre înălţimile dumnezeiești, spre infinitul curat al Adevărului. Sexul oferă plăcere doar trupului, dar nimic sufletului, sau aproape nimic.

Zâmbetul și bucuria propriilor tăi copii face de mii de ori mai mult decât orice act sexual care a dus la nașterea lor.

Plăcerea actului sexual ca şi gustul bun al mâncărurilor ne ajută de fapt să evoluam la o altă etapă, aceea a libertăţii şi independenţei totale de cele trupeşti. A fi liber în mod real înseamnă de fapt să fii liber şi de nevoia de hrană, apă, căldură, somn, etc. Poţi fi liber dacă stai două săptămâni în deşert? Nu, pentru că-ţi lipsesc cele necesare trupului. De fapt abia atunci realizezi cât ești de constrâns de materie.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre ne spun că omul poate ajunge să trăiască doar prin Harul lui Dumnezeu, fără nimic din cele trupeşti, exact aşa cum trăia înainte de cădere.

Hristos Domnul ne spune că în viaţa cea de apoi oamenii nici nu se mai însoară nici nu se mai mărită, ci vor fi ca îngeri din ceruri.

„Şi auzind ei acestea, s’au minunat; şi, lăsându-L, s’au dus. În ziua aceea s’au apropiat de El saducheii, cei ce spun că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare fără să fi avut copii, fratele său s’o ia de soţie pe femeia lui şi să-i ridice urmaş fratelui său. Dar la noi erau şapte fraţi; şi cel dintâi s’a însurat şi a murit fără să aibă urmaşi, lăsând pe femeia sa fratelui său; asemenea şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea; şi în urma tuturor a murit şi femeia. La înviere, deci, a căruia dintre cei şapte va fi femeia? că toţi au avut-o de soţie“. Şi răspunzând Iisus, le-a zis: «Rătăciţi neştiind Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu. Că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.»” (Matei 22, 22-30)

Asta nu înseamnă că între noi nu vor mai exista relaţii de rudenie și vom uita tot ce a fost în viața de pe pământ, ci înseamnă că ne vom cunoaşte toţi unii cu alţii, şi relaţiile dintre noi vor trece la un alt nivel. Iulia nu-mi va mai fie soţie, dar apropierea dintre noi va fi mult mai mare decât e acum pe pământ, şi asta pentru că între noi nu va mai exista păcat, pentru că în Împărăţia Cerurilor nimic necurat nu intră şi totul este curăţit de Dumnezeu. Vom ști amândoi că în viața aceasta de pământ am fost soț și soție, dar vom vedea cum alături de Dumnezeu iubirea noastră trece la ceva mult mai înalt.

Toate relaţiile de rudenie dintre oameni în societate au la bază de fapt relaţia de iubire dintre bărbat şi femeie, care se înmulțesc prin actul intim. Interacţiunea dintre aceste familii şi copiii lor dau naştere legăturilor de rudenii dintre oameni. Dispariţia gradelor de rudenie în Împărăţia cerurilor arată de fapt că relațiile intime dintre bărbat şi femeie au fost gândite doar ca stare temporală, pentru omul căzut, şi nu ca o caracteristică veşnică a ființei umane.

Prin urmare, sexualitatea este doar o etapă în drumul nostru spre iubirea desăvârșită a aproapelui şi a lui Dumnezeu.

Extras din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie: articole şi mărturii”

* Claudiu Bălan este președintele Asociației Ortodoxia Tinerilor din Galați

______

NOTE:

[1] Pr. Dorin Picioruș – Dacă omul nu păcătuia mai exista o diferențiere sexuală? – www.ortodoxiatinerilor.ro/intrebari-incomode/17466-diferentiere-sexuala

[2] Sf. Grigorie al Nyssei – Despre facerea omului 16-17, cap.II., trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, în PSB vol.30, EIBMBOR, Bucucrești 1998.

[3] Părintele Arsenie Boca – Ridicarea căsătoriei la înălțimea de Taină, Editura Agaton

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorAspecte morale ale fertilizării in vitro. Un răspuns etico-spiritual la problema infertilităţii
Articolul următor„Școala homosexualității”, o nouă „ofertă educațională” pentru liceenii români
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here