„Atei pentru viață” – Argumentația secularistă pro-vita

4.365 views
0
DISTRIBUIȚI

În general, poziția pro-viață și contra avortului este asociată cu credința într-un sistem de valori asociat unei religii/credințe religioase. Pot fi și ateii pro-viață? Materialul de mai jos, tradus de pe blogul Secular Prolife, spune că da – există argumente seculare suficiente pentru a susține dreptul la viață al copiilor nenăscuți. Mai puteți vizita această interesantă grupare pe Facebook.

Câțiva prieteni pro-viață creștini mi-au spus (politicos) că nu înțeleg cum poate un secularist să apere poziția pro-viață. Ei înțeleg că nu este nevoie de religie pentru a înțelege dezvoltarea fătului și că nu este necesar să credem într-un dumnezeu pentru a recunoaște că avortul înseamnă violență. Nu pricep, însă, cum poate un secularist să apere viziunea pro-viață la nivel metafizic. De ce le-ar păsa seculariștilor de dezvoltarea fătului sau de violența avortului? Ce motiv transcendental avem noi să ne pese măcar de viața umană?

Cu alte cuvinte, acești prieteni pro-viață creștini vor să știe cum pot eu, ca secularist, să apăr într-adevăr poziția pro-viață în absența acceptării omului drept chip al lui Dumnezeu.

Imago Dei („chipul lui Dumnezeu”) este ideea conform căreia toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu – ei reflectă natura morală, spirituală și intelectuală a lui Dumnezeu. Mulți creștini consideră Imago Dei a fi chiar motivul pentru care noi, oamenii, suntem valoroși și cel pentru care prețuim mai mult decât alte specii. Dacă nu acceptăm nicio legătură specială cu Dumnezeu, dacă nu există suflet, mulți creștini se chinuie să înțeleagă de ce ar trebui să punem mai mult preț pe oameni decât pe o colecție aleatorie de atomi care plutesc prin propria existență.

Această întrebare duce conversația dincolo de dezbaterea cu privire la avort. Creștinii pro-viață nu ne întreabă pe noi, seculariștii pro-viață, de ce ne pasă de fetuși. Ei ne întreabă de ce ne pasă de absolut oricine.

De multe ori noi, seculariștii, suntem ofensați de întrebare. Credem că creștinii afirmă că seculariștii nu pot sau nu ar trebui să aibă considerație pentru nimeni, ca și cum, prin definiție, nu putem fi oameni buni. Ni se pare că creștinii ne consideră a fi inerent oribili. Și da, unii creștini chiar cred asta. Dar majoritatea creștinilor pe care îi cunosc nu vor, de fapt, să spună: „Tu nu poți fi bun”. Spun doar: „În mod clar, ești bun. Doar că nu înțeleg de unde crezi tu că provine bunătatea ta”. Nu este o acuzație, ci o curiozitate.

Deci, de ce nu auzim și noi asta? Iată problema. Să zicem că un creștin (să-i spunem „Bob”) o întreabă pe o atee (să-i spunem „Sue”): „Dacă nu există Dumnezeu, de ce să nu omorâm oameni?” Bob vrea să spună: „Dacă nu există Dumnezeu, nu există moralitate obiectivă. Dacă nu există moralitate obiectivă, ce motiv moral obiectiv putem avea ca să nu ne omorâm între noi?” Dar Sue aude: „Dacă nu există Dumnezeu, n-ar trebui pur și simplu să începem să ne omorâm între noi?” Apoi Sue își face griji că, dacă își va pierde vreodată credința, Bob va deveni un maniac criminal. De aici ideile de genul acesta:

„Dacă singurul motiv pentru care nu ești o persoană oribilă e religia ta, atunci ești deja
„Dacă singurul motiv pentru care nu ești o persoană oribilă e religia ta, atunci ești deja o persoană oribilă.”

Vedeți breșa în comunicare? Este ca și cum Bob ar întreba-o pe Sue: „De ce, în opinia ta, este cerul albastru?” și Sue aude fie: „Dacă nu crezi în Dumnezeu, nu ai voie să crezi că cerul este albastru” sau „Dacă eu nu aș crede în Dumnezeu, nu aș mai crede că cerul este albastru”.

În această analogie, seculariștii pro-viață intenționat nu își articulează o poziție cu privire la motivul pentru care cerul este albastru. Începem de la premisa că cerul este albastru și plecăm de acolo. Adică, începem de la premisa că ființele umane sunt valoroase și ne construim poziția pro-viață pe baza acesteia.

Unul dintre motivele pentru care adoptăm această abordare este că seculariștii nu au un motiv unificator pentru care ființele umane sunt valoroase. Seculariștii folosesc o gamă amplă de abordări etice pentru a ajunge la aceeași concluzie.

Creștinii, care au un motiv unic specific pentru care oamenii sunt prețioși (Imago Dei), uneori găsesc poziția noastră secularistă ca fiind incompletă, fiindcă evităm întrebarea. Unii dintre prietenii mei creștini pro-viață m-a întrebat cum pot seculariștii pro-viață să convingă alți seculariști, dacă nu oferim niște motive metafizice.

Dar, de obicei, ceilalți seculariști nu caută răspunsuri metafizice. Niciodată nu mi-a cerut vreun secularist, în mod sincer, să îi explic de ce ar trebui să ne pese de ceilalți oameni. Doar creștinii mă întreabă asta, și doar în contextul în care încearcă să înțeleagă perspectivele noastre religioase diferite.

Seculariștii nu caută motive pentru care să le pese de omenire. Le pasă deja. Deja cred că crima este rea și că trebuie să avem grijă unii de alții. Dezbaterea secularistă cu privire la avort nu întreabă dacă ființele umane sunt valoroase. În majoritatea cercurilor această premisă este un dat. Dezbaterea secularistă cu privire la avort întreabă dacă fetusul contează ca ființă umană și, dacă da, dacă acest lucru este suficient pentru a surclasa dreptul [femeii] la autonomia corporală. Or, acestea fiind premisele dezbaterii seculariste, acestea sunt premisele pe care se axează seculariștii pro-viață.

Așa cum putem toți să ne punem de acord că cerul este albastru, chiar dacă nu motivăm de ce, putem toți să fim de acord că oamenii sunt valoroși, chiar dacă nu întrebăm de ce. Dacă vreți neapărat să întrebăm „de ce”, e-n regulă, dar înțelegeți că, pentru majoritatea seculariștilor, aceasta este o dezbatere religioasă – nu una despre avort.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here