„Copilul vostru va muri”, ne-au spus ei dar noi ne-am bucurat de el 12 zile

1117
0
DISTRIBUIȚI

Mi-am petrecut viața profesională în sectorul public fiind angajat și în acelaşi timp lucrând la treburile guvernului. Pot să pariez că am făcut eforturi măreţe pentru a ajunge aici. Adolescenţa mea a fost agitată dar copilăria îmi oferise o bază solidă, datorită părinţilor mei care m-au învăţat mereu să preţuiesc viaţa.

Soţia mea Jade şi cu mine ne-am căsătorit în urmă cu trei ani și în prima lună după căsătorie, am fost binecuvântați cu vestea că ea era însărcinată. La 17 săptămâni am fost la doctor şi am aflat că vom avea un băieţel. Doctorul ne-a mai spus că au găsit ceva lichid în pieptul copilului şi că nu ştiau despre ce lichid este vorba. Am fost trimişi la specialişti.

Nerăbdători fiind am cercetat şi, mai târziu, specialistul a confirmat că copilul nostru va avea ceva numit hydrops fetalis. Această tulburare permite ca lichidul să pătrundă în pieptul copilului şi opreşte plămânii să se dezvolte corespunzător. Deşi acest lucru de multe ori duce la un avort spontan, ne-au avertizat că băieţelul nostru va muri până la naştere. Ne-au sfătuit să facem avort dar noi am refuzat.

Nu sunt un tip sensibil, dar de această dată am plecat acasă plângând şi gândindu-mă că, ori trebuie să abandonăm acum copilul ori soţia mea va trece printr-o sarcină cu un copil nou-născut mort. Nu a fost nici pe departe o decizie uşoară.

Ne-am decis să facem ceea ce credeam că este corect și am lăsat restul în mâinile lui Dumnezeu. Din cauza refuzului nostru de a avorta, am fost trimiși la Universitatea din Maryland Medical Center pentru o ultimă speranță la viaţa copilului nostru. Acolo soția mea a avut trei proceduri separate pentru o intervenție chirurgicală în pieptul fiului nostru și a elibera lichidul. Fiecare procedură a avut succes pe moment.

Aproximativ cu o lună înainte de data la care trebuia să nască, „apa” soţiei mele s-a rupt. Ne-am dus de urgenţă la spital. Fiul nostru s-a născut dar era conectat la aparate pentru a putea respira. Încă speram că va supravieţui. Timp de 8 zile am fost fie în spital, fie la biserică și ne-am rugat. Pe data de 10 doctorii ne-au spus că se întâmplă ceva rău cu fiul nostru. Acesta avea nevoie urgentă de o transfuzie de sânge. Am reuşit să-i donăm sânge şi procedura s-a încheiat cu bine.

nou-nascut

După încă câteva teste medicul ne-a spus că fiul nostru are doar o şansă la un milion. Am fost zdrobiţi de durere. După 4 zile băieţelul a murit în fața noastră – un tip de durere de nedescris!

Deşi la început am fost supăraţi, mai târziu ne-am dat seama că am fost binecuvântaţi. Am avut oportunitatea de a-l vedea crescând în interiorul soției mele. L-am văzut aproape 2 săptămâni cum a crescut în faţa noastră. Chiar dacă a fost cea mai dureroasă experienţă a vieţii nostre, nu ne-am distanţat deloc de la ea pentru că a fost singura experienţă alături de fiul nostru.

Mă simt pus într-o poziţie mai puţin profesionistă ţinând cont de politică şi guvern. Nu sunt genul de om care se implică foarte mult în problemele sociale. Cu o singură excepţie totuşi, cred că nu este legal în această lume să renunţăm la copiii de vârsta fiului meu doar pentru că are o problemă de sănătate. Nu pot sta cu mâinile în sân şi să permit să continuăm fără o luptă pentru vieţile celor mici.

Noi ne-am bucurat de fiul nostru 12 zile. Unii părinţi nu au nici măcar această ocazie dar noi am fost norocoşi. Mi-aduc aminte cum fiul mi-a strâns degetul în mâinile lui micuţe, deşi era cuplat la aparate. Un gest atât de simplu dar pe care mi-l voi aminti mereu.

Am înţeles că pentru unii  aceasta poate fi una din acele multe poveşti. Oamenii au tendinţa de a pune accent doar pe poveste. Eu vreau ca prin experienţa mea să schimb percepţia asupra avortului, am obligaţia să încerc asta. De asemenea, mă bucur să împart cu voi o veste bună.  Sunt mândru că am acum un alt fiu de un an pe nume Christian Duke Shoemaker.

Prelucrare articol: Oana Paraschiv după LifeSiteNews

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here