Judecător australian: Incestul și pedofilia „ar putea fi acceptate de societate”

1.626 views
0
DISTRIBUIȚI

australia-judge-incest-homosexuality_si

Redăm mai jos un articol preluat de pe RT.com referitor la afirmațiile iresponsabile ale unui judecător australian cu privire la incest și pedofilie. Din fericire, opinia publică a reacționat, afirmațiile fiind respinse inclusiv de lobbiștii pro-LGBT, însă trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva, prin relaxarea moralei și acceptarea așa-numitelor „drepturi LGBT” cum ar fi căsătoria homosexuală, nu se deschide calea către alte rele, cum ar fi de exemplu căsătoria incestuoasă între tată și fiu (neutră din punct de vedere utilitarist, întrucât tatăl și fiul nu pot produce copii care să fie expuși riscului de anomalii genetice, după cum observa inclusiv actorul hollywoodian Jeremy Irons). În ce privește formarea anumitor opinii, în Vest începe să se observe tot mai multă laxitate, și încă „la case mari”.

Un judecător australian și-a atras furia avocaților pentru protecția copilului, precum și pe a militanților pentru drepturile homosexualilor, după ce a afirmat că incestul și pedofilia ar putea să nu mai fie considerate tabu – la fel cum relațiile homosexuale sunt acum mai acceptate decât în anii 1950-1960.

Judecătorul Garry Neilson a fost înregistrat făcând afirmația conform căreia contactul sexual între adulți și copii ar putea să nu mai fie considerat de societate drept „nefiresc” sau „tabu”.

Acesta a declarat, fiind citat de agenția de presă australiană Fairfax Media că, la fel cum relațiile între persoane de același sex erau odată considerate inacceptabile social:

„…un juriu ar putea să nu găsească nimic necuviincios în avansurile unui frate față de sora sa, odată ce aceasta ar ajunge la maturitatea sexuală, ar avea relații sexuale cu alți bărbați și ar deveni disponibilă, nemaiavând un partener sexual.”

Neilson a susținut că principalul motiv pentru care incestul este încă o infracțiune îl constituie riscul mare de anomalii genetice la eventualii copii născuți drept urmare a relațiilor:

„Dar chiar și acesta este demontat într-o oarecare măsură [întrucât] există contracepție extrem de facilă și accesul neîngrădit la avort.”

A făcut aceste comentarii în aprilie, în cazul unui bărbat în vârstă de 58 de ani acuzat de violarea repetată a surorii sale mai tinere în 1981 în vestul orașului Sydney.

Bărbatul a pledat nevinovat față de abuzurile sexuale petrecute atunci când victima avea 10-11 ani, în 1973 sau 1974, dar nevinovat față de acuzațiile pe anul 1981, când victima avea 18 ani și el, 26.

S-a descoperit că același judecător a acordat o sentință mai ușoară unui violator în vârstă de 55 de ani pe motiv că acesta nu a ejaculat în corpul nepoțelei sale și nu a „tratat-o dur”. Victima avea 15, respectiv 16 ani când a fost violată, în anii 2007-2008.

Conform cotidianului australian Daily Telegraph, judecătorii Curții de Apel Lucy McCallum, Monika Schmidt și Derek Price au scris în hotărârea aferentă recursului:

„Onorabilul judecător a adoptat o opinie favorabilă asupra celei mai grave infracțiuni, capul de acuzare nr. 5, întrucât nu a existat ejaculare.”

Hetty Johnston – fondatoarea organizației caritabile australiene împotriva abuzurilor sexuale asupra copiilor Braveheats – a scris procurorului general al regiunii Noua Galie de Sud, Brad Hazzard, cerând suspendarea judecătorului Neilson. Johnston a declarat pentru cotidianul The Telegraph:

„Este pur și simplu cea mai scandaloasă afirmație. Ce fel de hotărâri a adoptat el? Cred că comunitatea merită să primească asigurări că această opinie nu este împărtășită de corpul judiciar.”

Dr. Cathy Kezelman, președinta organizației adulților abuzați în copilărie Adults Surviving Child Abuse, a declarat pentru Fairfax Radio Network că Neilson a emis comentarii arhaice și „dincolo de orice închipuire”.

Ea a declarat că se provoacă un rău profund copiilor atunci când limitele din cadrul familiei sunt încălcate, în cazurile de incest:

„În sfârșit, s-a vorbit despre acest subiect. Dar atitudinile trebuie să se schimbe. Există încă o mulțime de mituri, încă o mulțime de păreri înrădăcinate foarte dăunătoare, și de aceea trebuie să vorbim public despre acestea, să atacăm miturile respective și să educăm oamenii, ca să nu mai auzim astfel de afirmații strigătoare la cer.”

A adăugat că procurorul general trebuie să investigheze problema și că este necesar să se evalueze „calibrul și gradul de conștientizare” al judecătorilor.

Jed Horne, director de politică și de proiecte al grupării pro-homosexuale New South Wales Gay and Lesbian Rights Lobby, a declarat pentru publicația australiană Star Observer:

„Comentariile atribuite judecătorului sunt complet inacceptabile. Acestea nu numai că fac o comparație extrem de jignitoare între a fi homosexual și infracțiunile sexuale, ci și reprezintă un afront la adresa membrilor comunității [homosexuale] care au fost supuși abuzului sexual în viețile lor.”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here