Scrisoarea Coaliției pentru Familie adresată lui Victor Ponta pe tema căsătoriei, prezentată în plenul Camerei Deputaților

1260
0
DISTRIBUIȚI

Dl. Niculae Mircovici, secretar al Camerei Deputaților și reprezentant al minorității bulgare în Parlamentul României, a citit în plenul ședinței din 30 septembrie, sub forma unei declarații politice, scrisoarea deschisă pe care Coaliția pentru Familie și Constituție i-a transmis-o prim-ministrului Victor Ponta.

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2014

1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
1.10 Niculae Mircovici – declaraţie politică referitoare la „Definirea familiei şi a căsătoriei”;
Domnul Ioan Oltean:
…………………………………………

Îl invit acum la microfon pe domnul secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pe domnul deputat Mircovici, şi se pregăteşte distinsa noastră colegă, care nu susţine baronii, Cristina Pocora, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Stimate coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică este o scrisoare deschisă adresată domnului Victor Ponta, prim-ministru şi candidat la preşedinţia României, referitor la definirea familiei şi căsătoriei.

Stimate domnule Victor Ponta,

Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, organism informal reunind organizaţii nonguvernamentale care activează pentru apărarea familiei prin legile şi Constituţia ţării, se declară îngrijorată de declaraţiile dumneavoastră recente cu privire la eventualitatea legiferării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Dumneavoastră aţi afirmat că nu sunteţi de acord cu asemenea propunere, pentru că societatea nu este pregătită încă. Din păcate, noi înţelegem din discursul dumneavoastră că această stare de fapt este doar temporară şi că cineva se ocupă ca pe viitor lucrurile să se schimbe.

Dorim să vă atragem atenţia, domnule prim-ministru şi candidat la preşedinţia ţării, că societatea nu este pregătită încă, pentru că este aşezată încă pe principii morale solide pe care s-a clădit Europa creştină şi civilizaţia modernă. V-aţi referit repetat, în mod pozitiv la religiile majore ale lumii. Cunoaşteţi, suntem siguri, că valorile fundamentele ale acestora sunt neschimbate în timp. Viziunea ortodoxiei, a catolicismului, a iudaismului etc. asupra familiei nu s-a modificat şi nici nu se va putea modifica, fără ca acestea să-şi nege fundamentele.

Unele lucruri nu depind de exprimarea voinţei populare sau de conjunctură. Suntem siguri că, dacă prin referendum, românii ar accepta reintroducerea pedepsei capitale, o susţinere populară chiar covârşitoare nu ar face această măsură mai puţin nedreaptă.

Vă asigurăm că şi noi ne opunem discriminării, însă căsătoria este o instituţie specific heterosexuală prin natura sa. De aceea, limitarea ei la cuplurile heterosexuale nu poate constitui un act de discriminare.

Ne permitem să vă solicităm, domnule Ponta, român, ortodox, familist să respectaţi acest adevăr simplu. Anume, că familia se întemeiază doar pe legătura specială între un bărbat şi o femeie uniţi prin căsătorie. Doar familia autentică serveşte optim interesele generaţiilor viitoare ale naţiunii şi ale statului pe care v-aţi angajat să le apăraţi.

Domnia Voastră trebuie să ştie că nu vom accepta să mai fim supuşi unei noi reeducări, precum în comunism. Nu dorim să trăim într-o ţară în care bărbaţii şi femeile vor să fie înlocuiţi cu un om nou, de genul neutru, şi în care se practică pretinsa „căsătorie indiferent de sex”. Păstraţi nealterată integritatea naţională şi spirituală a ţării, unde aţi declarat că vreţi să trăiţi, domnule prim-ministru, pentru a mai avea ce lăsa moştenire copiilor şi nepoţilor noştri.

Pentru aceasta, vă rugăm să ne sprijiniţi în demersul nostru de a înscrie definiţia corectă a familiei în Constituţia României, pentru a o proteja în faţa distrugerilor cauzate de viitoare conjuncturi politice sau sociale nefaste.

Semnează, în numele Coaliţiei pentru Familie şi Constituţie, deputat Niculae Mircovici.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ioan Oltean:

Domnule secretar, felicitări, felicitări, super… şi domnilor colegi, o să vedeţi puţin roşu înaintea ochilor.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here