Marea Britanie: în continuare, cea mai mare rată a sarcinilor în rândul adolescentelor

1.340 views
0
DISTRIBUIȚI

TeenMom-618x400

Sursa: Daily Mail, 15 octombrie 2014

Marea Britanie are in continuare cea mai mare rata a sarcinii in randul adolescentelor din Europa de Vest, in ciuda scaderii cu 25% din ultimul deceniu, arata Oficiul Național pentru Statistici din Marea Britanie. Doar Bulgaria, Romania și Slovacia au probleme mai mari cu rata sarcinilor la adolescente. Abordarea nivelelor inalte de sarcina la adolescente ține de efortul de a rupe cercul vicios al sanatații precare și saraciei, arata aceeași sursa.

Cea mai mare rata a sarcinii la adolescente e in Azerbaidjan, de 50,0 nașteri la 1.000 de femei. Potrivit studiului care compara țarile europene, rata natalitații din Marea Britanie in randul femeilor in varsta de 15-19 ani e mai mare decat media la nivelul tuturor celor 28 de țari din Uniunea Europeana.

Pentru fiecare 1000 de femei din grupa de varsta 15-19 ani din Marea Britanie, existau 19,7 nașteri, comparativ cu doar 12,6 nașteri pe teritoriul UE. Cifra din Marea Britanie este semnificativ mai mare decat in alte țari europene importante, cum ar fi Germania (8 nașteri la 1.000 femei), Franța (10,7) și Spania (9,1). Cea mai mica rata a natalitații la adolescente din Europa a fost in Danemarca (4,4), Slovenia (4,5) și Olanda (4,5). Tendința pe termen lung arata ca ratele sarcinii la adolescente sunt in scadere rapida  in țarile in care aceasta este o problema.

Rata natalitații la adolescentele din Marea Britanie a scazut cu mai mult de un sfert (26,8%), incepand din 2004, comparativ cu o scadere de aproape o cincime (18,2 la suta), la intregul nivel al UE.

Un purtator de cuvant al Departamentului de Sanatate, a declarat: „Ratele sarcinii la adolescentele din Marea Britanie sunt acum la cel mai mic nivel din ultimii 40 de ani, dar trebuie sa menținem ritmul pentru a atinge nivelurile inregistrate de catre omologii noștri din Europa de Vest. Știm ca sarcinile la adolescente sunt asociate foarte mult cu tinerele noastre care se confrunta cu situații dintre cele mai defavorizate și excludere sociala. Impreuna cu autoritațile locale, NHS trebuie sa continue sa faca progrese”. Printre țarile din afara UE, Elveția a avut cea mai scazuta rata a natalitații cu 3,4 nascuți vii la 1.000 de femei cu varste cuprinse intre 15-19 ani, in 2012. Azerbaidjan, care se invecineaza cu Rusia și Iran, a avut cea mai mare rata, de 50,0 nascuți vii la 1.000 de femei. In 2012, rata natalitații in randul femeilor tinere din Australia a fost de 16,1 la 1.000 de femei cu varste cuprinse intre 15-19 ani, in Noua Zeelanda, de 24,9, și in Statele Unite, 29,4, arata cifrele Oficiului Național pentru Statistici.

Oficiul Național pentru Statistici a mai aratat ca: „Exista un mare interes referitor la nivelurile de sarcina la adolescentele din Marea Britanie și modul in care aceste niveluri se compara cu alte țari din Europa și din lume. La nivel global, sarcina adolescentelor și nașterea este privita ca un component important al mortalitații materne și infantile și al ciclului de probleme de sanatate și saracie. Acest lucru este in mare parte ca urmare a factorilor socio-economici aferenți, inainte și dupa sarcina, spre deosebire de efectele biologice ale varstei materne tinere”.

Stiri © Asociatia Provita Media

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here