Educaţia pentru sănătate trebuie să promoveze castitatea şi căsătoria – argumentele studiilor şi ale ştiinţei

1.306 views
0
DISTRIBUIȚI

Louise_kirkLouise Kirk a studiat istoria la Universitatea Oxford din Marea Britanie şi a lucrat la Londra pentru Camera Lorzilor a Parlamentului englez şi pentru Academia Britanică. Având patru copii, a făcut parte adesea din consiliile de administraţie ale şcolilor. Astfel şi-a descoperit interesul pentru educaţia sexuală. I-a atras atenţia lipsa de materiale adecvate despre acest subiect, ceea ce a încurajat-o să răspundă la invitaţia primită de la Christine Vollmer, preşedinta Asociaţiei Latino-Americane pentru Familie, de a conduce echipa editorială care a publicat şi acreditat seria educaţională Alive to the World în Anglia. 

Falsele promisiuni ale contracepţiei

Ce ni s-a promis că avea să fie contracepţia?
Nu cumva:

  • posibilitatea de a avea copii când vrei
  • pentru o căsătorie mai fericită?

Merită reamintit că pilula contraceptivă a fost prezentată ca o soluţie de uşurare a familiilor care aveau deja copii. Nu a fost niciodată gândită pentru cei aflaţi la începutul vieţii reproductive şi în niciun caz pentru copiii de vârstă şcolară, ale căror organisme nu sunt pe deplin maturizate. Dr. Ellen Grant, care a lucrat la dezvoltarea pilulei contraceptive la Londra în anii 1960, era entuziastă cu privire la acest subiect.

Am întâlnit-o după aceea de câteva ori la Londra, în perioada în care ajuta oamenii să se recupereze în urma folosirii pilulei. Cartea ei, The Bitter Pill –„Pastila amară” – [1] este revelatorie. Arată cu claritate că pilula nu funcţionează ca un comutator care porneşte sau opreşte anumite funcţiuni ale corpului, ci afectează organismul în întregime.

Ce ne-a oferit în realitate contracepţia?

  • Copii când nu ni-i dorim, cel mai adesea în cele mai nepotrivite momente. Dar, foarte adesea, ne-a şi împiedicat să avem copii atunci când ni-i doream.
  • Cât despre relaţiile de parteneriat sexual, acestea încep mult prea des la vârste prea fragede şi nu reuşesc să se consolideze nici la maturitate în căsătorii care să dureze.

Contracepţia a distrus cele două părţi ale actului marital cu o forţă similară unei explozii nucleare. Consecinţele au fost mai devastatoare decât cele mai negre previziuni ale noastre şi probabil că nici în ziua de astăzi nu le cunoaştem pe deplin.

Ceea ce ştim, însă, este că cei care au avut cel mai mult de suferit au fost copiii. Aceştia au primit o triplă lovitură:

  • Provin din familii distruse şi despărţite
  • Se confruntă cu sarcină la adolescenţă, cu boli transmisibile sexual (BTS-uri), au probleme cu drogurile şi cu toate celelalte substanţe otrăvitoare despre care auzim tot mai des.
  • Şi, un lucru despre care se vorbeşte mai rar, dar care este posibil să fie mult mai grav decât orice altceva, au perspectiva unei bătrâneţi în singurătate, suferind de infertilitate şi de lipsa siguranţei pe care o oferă viaţa de familie.

Cum reparăm această teribilă încurcătură? În mod evident, nu există o singură soluţie, dar singurul meu răspuns este că trebuie să începem cu copiii, iar un mod de a face aceasta este învăţându-i despre căsătorie în cadrul programei de Educaţie Personală, pentru Societate şi Sănătate.

Ce este Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate?

Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate (Personal, Social and Health Education – PSHE), materie şcolară care se predă în şcolile britanice, se subintitulează şi Bunăstare Personală. Materia a fost introdusă în programa şcolară naţională de guvernul laburist englez în anul 2000. Vă voi face o istorie pe scurt a acestui demers.

În 1972, Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) a publicat un raport despre sarcinile neplanificate. Printre recomandările acestuia, puse în aplicare de un guvern cooperant, se numărau liberalizarea contracepţiei indiferent de vârstă sau venituri, precum şi introducerea educaţiei sexuale în şcoli. În 1991, situaţia nu se îmbunătăţise, iar acelaşi colegiu al medicilor ginecologi a publicat un al doilea raport, care recunoştea eşecul primei iniţiative. Principala soluţie recomandată, preluată de guvern cu mare tam-tam în presă, a fost să se facă mai multă educaţie sexuală în şcoli şi contracepţia să devină şi mai accesibilă decât era deja.

La finele anilor 1990, problema specifică a sarcinii la adolescente devenise atât de gravă, încât guvernul a început să lucreze la o strategie de abordare. Raportul Sarcina la Adolescenţă, care lansa noua campanie, avea o prefaţă scrisă de însuşi Tony Blair, în care acesta deplângea faptul că Marea Britanie avea cea mai mare rată din Europa în ceea ce priveşte sarcina la adolescente, un record cu care nu ne prea putem mândri. S-au cheltuit foarte mulţi bani, contracepţia a devenit şi mai accesibilă, cu alte şi alte produse noi lansate, iar în şcoli s-au introdus materiale agresive de educaţie sexuală, cele vechi fiind în cele mai multe cazuri distruse.

Totuşi, la finele mileniului trecut, au apărut ameninţări din cauza altor probleme comportamentale, printre care ţiile transmisibile sexual (BTS-uri), droguri, băutură şi multe altele asemenea. Era clar că unele familii nu le mai transmiteau valori sănătoase copiilor şi de aceea o materie şcolară-umbrelă a fost introdusă, sub numele de Educaţie Personală, pentru Societate şi Sănătate (Personal, Social and Health Education – PSHE). Consumul de substanţe nocive era asociat şi cu alte probleme, precum lipsa de stimă de sine sau incapacitatea elevilor de a-şi controla temperamentul. Materia respectivă aborda toate problemele percepute ca atare. Pe parcurs, s-a propus adăugarea de noi litere la acronimul PSHE prin includerea de alte tipuri de informaţie: C pentru Cetăţenie, E pentru Economie (datoriile pe cardul de credit sunt alt tip de consum nociv care trebuie abordat). Dar, ca să nu ni se împleticească limba în gură, s-a rămas la prescurtarea iniţială.

Este important de notat că, în afara educaţiei sexuale din anii de gimnaziu, care este obligatorie, restul informaţiilor din programa PSHE sunt opţionale. În practică, inspectoratele se asigură că materia se predă, dar în teorie cel puţin, şcolile au libertatea de a preda această materie fiecare în felul lor. La clasele primare, singura cerinţă cu privire la educaţia sexuală este ca şcolile să aibă o politică în acest sens. O politică poate fi să nu aibă deloc acest tip de educaţie în programă.

Mulţi creştini – atât părinţi, cât şi profesori –, nu privesc cu ochi buni această materie şi, dat fiind că are o astfel de istorie în spate, e uşor de înţeles de ce. În orice caz, nu este o premieră în sine faptul că şcolile ar trebui să le predea elevilor anumite valori morale. Multe din şcolile noastre au fost la origine fundaţii creştine create cu scopul misionar explicit de a transmite credinţa şi o formare completă din punct de vedere moral. Într-un fel, noua disciplină şcolară a Educaţiei Personale, pentru Societate şi Sănătate nu este decât înlocuitorul secular al acelei educaţii morale, iar standardele oficiale elaborate în acest scop sunt surprinzător de bune. Mulţi dintre dumneavoastră vor fi mândri de ceea ce reuşesc să facă şcolile şi nimic din ceea ce voi spune aici nu intenţionează să nege aceasta. Într-adevăr, munca bună depusă de multe şcoli individuale şi de unii profesori vine în sprijinul argumentului meu că materia acesta şcolară poate fi folosită cu rezultate bune.

Totuşi, Cardinalul a spus în această dimineaţă că trebuie să ne cunoaştem adversarul, de aceea, acum voi vorbi în termeni generali despre cum se predă cel mai adesea această materie sub presiunea unor agenţii guvernamentale. Ceea ce spun este extras din Evaluarea Ofsted a materiei PSHE pe anul 2010, care subliniază ce i-a interesat pe inspectorii şcolari.

Pentru început, materia şcolară este centrată pe obiective. Alcoolul este o problemă, deci copiii trebuie învăţaţi ce efect are asupra organismului, apoi se presupune că vor deveni foarte rezonabili şi îşi vor însuşi strategiile propuse pentru evitarea abuzului de alcool. Problema cu acest tip de educaţie este că e foarte negativă. Şi nici obiectivele nu sunt aceleaşi pentru toţi copiii: unii nici nu sunt prea atraşi de băutură, mai ales dacă nu au decât zece ani, astfel că informaţia poate fi foarte plictisitoare. Copiilor nu le place să fie dădăciţi astfel, îşi bat joc de acest tip de abordare şi, dacă le rămâne ceva din ce li se spune – ceea ce nu prea este cazul –, adesea le rămâne convingerea că e mai distractiv să facă exact pe dos.

Trebuie să ne amintim că obiectivele sunt adesea stabilite de agenţii guvernamentale, pentru a se asigura că toţi copiii ajung să ştie anumite lucruri până la o anumită vârstă, chiar dacă la vârsta respectivă interesul multor copii este în altă parte. Copiii se trezesc portretizaţi ca potenţiali dependenţi sau, dacă nu sunt agresori, atunci apar în postura de victime. Stima de sine, sau mai degrabă lipsa acesteia, este şi ea un obiectiv important de remediat. Totuşi, motivaţia care stă la baza acestei tentative de îmbunătăţire a caracterului copiilor este foarte negativistă: teamă, dorinţa de securitate cu orice preţ, lipsă de încredere, mândrie.

Aşa cum am mai zis, în cadrul acestei materii este inclusă şi educaţia sexuală şi pentru relaţionare. Tot din evaluarea Ofsted, se poate obţine o impresie generală. Programa oficială arată că acest tip de educaţie trebuie să includă şi căsătoria, dar aşa ceva nu apare nicăieri în evaluarea Ofsted. În cele 46 de pagini ale acesteia, cuvântul „căsătorie” este menţionat doar o dată, în următorul context:

În 48 din gimnaziile vizitate, educaţia sexuală şi pentru relaţionare a fost bună sau foarte bună. Majoritatea elevilor cunoşteau şi înţelegeau bine contracepţia şi prevenirea ţiilor cu transmitere sexuală şi ştiau de unde să ceară ajutor sau sfat. Într-o măsură mai mică, elevii au fost capabili să identifice şi să discute despre relaţii precum căsătoria, calitatea de părinte, relaţii între persoane de acelaşi sex şi viaţă de familie şi despre impactul acestora asupra vieţii lor.

Efectiv, aceşti copii sunt învăţaţi cum să facă sex, dar nu cunosc nimic din ingredientele unei căsnicii bune. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar nici în şcolile catolice nu mai există profesori pregătiţi să predea căsătoria ca standard normal. Când atât de mulţi copii – şi chiar şi profesorii lor – provin din familii destrămate, nu e greu de înţeles de ce. Eu numesc asata „sindromul găoacei”:

  • Societatea nu face faţă sentimentului de vinovăţie;
  • ci încearcă să îl alunge, raţionalizând.
  • Făcând astfel, proiectează valori distorsionate asupra altora, în acest caz, asupra copiilor.
  • Oamenii evită să spună adevărul, deoarece se tem să stabilească astfel o punte către durerea, vinovăţia sau ruşinea altora,
    care poate stârni emoţii stânjenitoare şi ameninţătoare.

Există acum cerere pentru a preda mai mult subiectul relaţiilor. Majoritatea părinţilor presupun că aceasta înseamnă că copiii lor învaţă bunele maniere sociale: cum să te înţelegi bine cu ceilalţi şi mai ales cum să te înţelegi bine cu reprezentanţii sexului opus. Priceperile evaluate de Ofsted pentru Educaţia pentru Relaţionare sunt:

gestionarea riscurilor, cum să spui nu, negocierea în relaţii, divorţul şi despărţirea, cum să trăieşti în familii reconstruite

Evaluarea mai comentează că, în şcolile unde această materie este predată în mod abia „satisfăcător sau chiar inadecvat”, predarea

rar atinge subiecte precum reflectarea sexualităţii în mass-media, violenţa domestică sau conflictul în relaţii

Iată că şi educaţia pentru relaţionare apare, în evaluarea Ofsted, foarte negativă şi – ceea ce e şi mai îngrijorător – copiii sunt învăţaţi neîncrederea în alţii ca prim instinct. Ceea ce e foarte departe de învăţătura lui Hristos despre iubire şi jertfă de sine.

Educaţia pentru sexualitate şi relaţionare şi eşecul contracepţiei

Rădăcina problemelor educaţiei pentreu sexualitate este, desigur, faptul că se bazează pe premisa că este normal ca tinerii şi chiar copiii să fie activi sexual, ba chiar că este prerogativul lor, cu condiţia să se manifeste „responsabil” şi să folosească metode contraceptive.

Această teorie, care dă deoparte orice consideraţii morale, este o calamitate, deoarece contracepţia în sine eşuează foarte des. Eşuează şi în cazul adulţilor, într-un grad mult mai mare decât se recunoaşte de obicei. Iar în cazul copiilor, care nu sunt maturizaţi nici psihologic, nici trupeşte, este un dezastru.

Voi cita câteva statistici, deoarece acestea ne furnizează muniţia necesară:

  • Pilula contraceptivă este promovată ca având eficienţă de 99% în evitarea sarcinii (cifra-standard este chiar de 99,6%).
  • Despre prezervative se spune că „au eficienţă de 98% dacă sunt folosite corect” [2]
  • Aceste cifre sunt obţinute din studii pe eşantioane de adulţi bine motivaţi şi sunt aplicate şi în cazul copiilor, părinţii însuşindu-şi-le.
  • Ceea ce nu li se spune părinţilor este că, în cazul copiilor, aceste cifre optimiste sunt irelevante.

După cum am mai spus la început, Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) a fost cel care a convins guvernul să introducă educaţia sexuală contraceptivă la nivel extins în şcoli. Cu toate acestea, în raportul acestui organism profesional se menţionează, pentru utilizatorii cu vârsta sub douăzeci de ani, următoarele rate de eşec al contraceptivelor:

  • 11% pe an rată de eşec la pilula contraceptivă
  • 14% pe an rată de eşec la utilizarea prezervativului

Este evident că, pe măsură ce te expui unui pericol pe o perioadă mai lungă de timp, rata de probabilitate a respectivului pericol devine tot mai mare. Şi este evident că, un copil, odată ce îşi începe viaţa sexuală, va adopta un comportament care va necesita protejare împotriva sarcinii pe o perioadă mai lungă de timp, de câţiva ani.

Dacă extrapolăm pe cinci ani rata anuală de eşec a pilulei, de 11% pe an, obţinem o rată de eşec de 44%, adică două şanse din fiecare cinci expuneri la risc de a se produce o sarcină nedorită în respectiva perioadă de cinci ani. Dacă facem la fel cu rata de eşec a prezervativelor, vom obţine o rată de eşec de 53% pe cinci ani, care este mai mult de jumătate. Ţin să subliniez că aceste cifre sunt menţionate într-un document pregătit pentru guvern, cu scopul de a-l convinge să adopte contracepţia. Aşadar, acestea sunt cele mai „bune” statistici cu care s-a putut veni.

În practică, aproximativ 20% dintre utilizatoarele pilulei contraceptive care au vârste cuprinse între 12 şi 18 ani rămân gravide în primele şase luni de la începerea „protecţiei” [3]. Cel puţin aşa susţine un alt studiu. În realitate, cifrele reale sunt foarte greu de obţinut, deoarece tinerii sunt incoerenţi în utilizarea contracepţiei, graniţele dintre utilizarea şi neutilizarea mijloacelor de protecţiei de către ei fiind foarte greu de definit. Ce este sigur e că tinerii ştiu despre contracepţie şi că marea majoritate a celor care rămân gravide au folosit o metodă contraceptivă la un moment dat.

Dar de ce tinerii utilizează atât de prost aceste metode? Există multe motive: copiii uită să se spele pe dinţi. Nu le plac pastilele şi se simt stânjeniţi când trebuie să meargă la medic. Nu au relaţii stabile, care să le permită o planificare familială făcută din timp. Unii au fost beţi la momentul actului sexual. Câteva se poate să-şi fi dorit sarcina. Adesea, copiii neagă faptul că au o astfel de relaţie – atât faţă de ceilalţi, cât şi faţă de ei înşişi. Adevărul este că, în ciuda eforturilor făcute de şcoli pentru a combate aceasta, copiii totuşi se simt vinovaţi în mod instinctiv când au relaţii sexuale.

De fapt, nici nu are importanţă dacă este un eşec al pilulei sau al utilizatorului: efectul rămâne acelaşi. Cei care promovează educaţia sexuală sunt perplecşi în faţa acestei realităţi – dar în acelaşi timp profită de eşecul adolescenţilor, pentru a promova începerea educaţiei sexuale la vârste tot mai mici.

Dezvoltarea creierului adolescenţilor

Perplexitatea educatorilor sexuali poate fi acum rezolvată datorită progreselor ştiinţei în scanarea creierului. Apărută în anii 1990, această investigaţie imagistică le permite oamenilor de ştiinţă să vadă cum lucrează şi se dezvoltă creierul din punct de vedere fizic.

Studierea creierului adolescenţilor a adus câteva rezultate remarcabile. Între vârsta de 15 şi cea de 25 de ani, creierul înregistrează o intensificare a activităţii de creştere şi reorganizare. Acum ştim că abilitatea de a gândi strategic se desăvârşeşte abia după vârsta de 24 sau 25 de ani. Vă rog să notaţi că este vorba de 10 ani mai târziu decât vârsta la care copiii sunt determinaţi să ia decizii „responsabile”, care le vor afecta întreaga viaţă.

În mod deloc surprinzător, tinerii sunt predispuşi să-şi asume riscuri, şi obţin acum mai multă satisfacţie din aprobarea celor de o vârstă cu ei decât la oricare alt moment din viaţa lor. Şi, din cauză că creierul lor creşte într-un ritm atât de rapid, ei nu acţionează întotdeauna foarte constant. Cel puţin, avem o explicaţie fizică pentru binecunoscutul comportament specific adolescenţilor.

Şi putem spune cu certitudine că orele de educaţie sexuală începând de la vârsta de cinci ani nu vor schimba acest lucru.

Riscurile de sănătate ale contracepţiei hormonale

Mă voi referi acum pe scurt la un subiect de o importanţă crucială care este trecut cu vederea în documentele oficiale, şi anume riscurile de sănătate ale contracepţiei hormonale. Am pomenit mai devreme de dr. Ellen Grant şi pasionata ei pledoarie că pilula contraceptivă a fost inventată pentru femei mature, nu pentru fete, ale căror organisme nu sunt pe deplin dezvoltate. Ea mai precizează că nu se mai poate inventa o nouă pilulă contraceptivă hormonală. În anii 1960 s-au încercat toate combinaţiile posibile, experimentând cu concentraţii cât mai mici posibil de substanţă pentru a obţine efectul dorit. Dar realitatea este că fertilitatea este în natura organismului uman şi nu poţi trece peste o parte intrinsecă a feminităţii fără ajutorul unui medicament puternic şi cât se poate de contra naturii. Este de la sine înţeles că un astfel de medicament va avea efecte secundare.

Poate că aţi auzit de cancer şi de riscurile de boli cardiovasculare. Dar poate că nu aţi auzit de cercetările făcute de dr. Erik Odeblad.

Îmi amintesc că am fost la o conferinţă de-a lui când a recunoscut că şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii profesionale studiind un organ de 2,5 cm lungime. Dacă studiezi un organ de 2,5 cm lungime timp de 50 de ani, vei şti o mulţime de lucruri despre acesta. Iar dr. Odeblad ne spune despre acesta, mai precis despre colul uterin, care produce mucusul cervical atât de necesar fertilităţii, că îmbătrâneşte şi devine mai puţin fertil odată cu trecerea anilor. Însă acţiunea lui se regenerează cu fiecare sarcină. De aceea, o femeie care a născut deja va fi mai fertilă la mijlocul vieţii decât una care nu are copii. Prin contrast, pilula contraceptivă îmbătrâneşte colul uterin, astfel încât o tânără care ia pilula de mai mult timp poate avea colul unei femei mai vârstnice. Odată ce renunţă la pilulă, colul se poate revigora, dar uneori aceasta nu se întâmplă, iar fertilitatea poate avea de suferit.

Voi sumariza posibilele riscuri de sănătate ale pilulei cu cuvintele unui medic de a Oxford. Michael Gillman a fost expertul care a scris un manual care e amplu citat, Contraception: Science and Practice („Contracepţia. Ştiinţă şi practică”). Acest manual a fost singurul document ştiinţific citat de Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) în raportul prin care guvernul era îndemnat să pună pe scară largă la dispoziţia adolescentelor pilula contraceptivă şi să le înveţe cum să o folosească. Iată ce a spus acesta:

Se împlinesc peste 25de ani de când contraceptivele orale sunt disponibile pentru uzul clinic general. În acest timp, gradul nostru de cunoaştere cu privire la efectele metabolice ale acestora, atât benefice, cât şi adverse, au progresat de la starea de profundă ignoranţă la cea de relativă ignoranţă. Având în vedere faptul că pastilele contraceptive steroidiene orale au fost studiate mai extins decât orice alte medicamente, această afirmaţie pare inadecvat de pesimistă. Cu toate acestea, din nefericire, este adevărat că rămâne nesigură semnificaţia multor efecte metabolice observate la administrarea acestor puternice medicamente la femeile tinere şi sănătoase. [4]

Bolile cu transmitere sexuală (BTS)

Dacă prezervativele au o rată mare de eşec în prevenirea sarcinii, în ciuda faptului că femeile sunt fertile doar timp de câteva zile pe lună, este logic că vor fi suspecte şi în cazul BTS-urilor, care se pot transmite în orice moment al lunii.

În anul 2000 a avut loc în SUA un seminar de importanţă majoră cu privire la BTS-uri şi utilizarea prezervativului. Au participat 180 de delegaţi şi s-au trecut în revistă numeroase articole publicate în reviste de specialitate după ce au fost revăzute de specialişti independenţi. Apoi 28 de experţi au redactat un raport publicat la cel mai înalt nivel. Singura concluzie fermă la care s-a ajuns a fost că prezervativele reduc cu 85% riscul de tare cu HIV şi pot reduce ţia gonococică la bărbaţi. Nu s-au obţinut dovezi suficiente cu privire la eficienţa acestora în protejarea de ţia cu Chlamydia, cu herpes genital şi papilomaviruşi [5].

Dar nu aceasta li se spune copiilor. Nici măcar în şcolile catolice. „Pune-ţi prezervativ şi o să fii în regulă.” Cu sau fără prezervativ, rata de boli transmisibile sexual în rândul tinerilor a crescut exponenţial – şi vorbim doar de cazurile raportate. O astfel de ţie poate afecta pe viaţă un tânăr şi poate produce infertilitate pe termen lung. Este un flagel.

Infiltrări ideologice

E destul de rău că educaţia sexuală se bazează pe folosirea contraceptivelor, despre care se ştie că eşuează şi că au efecte secundare grave. Ceea ce face educaţia sexuală şi mai periculoasă este faptul că este foarte mult infiltrată de ideologia hedonistă şi propaganda homosexuală. Chiar în 1991, Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Anglia (RCOG) spunea:

Credem că (educaţia sexuală) va duce la o atitudine mai deschisă şi mai puţin vinovată faţă de sexualitate, care la rândul ei, va duce la o utilizare mai bună a contracepţiei şi la o reducere a sarcinilor nedorite şi neplanificate.

Raportul continuă arătând că, pentru a folosi eficient metodele contraceptive, cuplurile trebuie să creadă că comportamentul lor sexual este legitim. Educaţia sexuală a fost de la bun început gândită să modeleze atitudini. Aceasta a devenit tot mai evident de-a lungul anilor. Nu minţim dacă spunem că cea mai mare parte a educaţiei sexuale este la ora actuală guvernată de lobbyul homosexual.

Educaţia sexuală afectează Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate

Distrugerea făcută prin educaţia sexuală contraceptivă nu se opreşte aici. Toate celelalte aspecte ale materiei Educaţie Personală, pentru Societate şi Sănătate îi avertizează pe copii cu privire la comportamentul nepotrivit – numai în privinţa educaţiei sexuale şcolile ajung să le spună: „Ştim că o să o faceţi oricum, aşa că vă oferim posibilitatea să o faceţi mai bine”.

Această abordare subminează celelalte obiective ale Educaţiei Personale, pentru Societate şi Sănătate. A condus la o confuzie a clarificării valorilor, care era construită în jurul auto-determinării şi a moralităţii sexuale.

Şi influenţează şi altfel buna purtare pe care se presupune că o induce Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate. Sexul nu garantează fericire, nici măcar plăcerea. Mai degrabă este un instrument de reglaj fin care, dacă e folosit în mod greşit, poate produce probleme uriaşe. Aşa se întâmplă în cazul adulţilor. Atunci nu e de mirare că la copiii care devin activi sexual vedem abuz de droguri, de alcool şi alte probleme. Acum, în vizorul Educaţiei Personale, pentru Societate şi Sănătate apare un nou element: înţelegerea depresiei.

Vulnerabilitatea oponenţilor

Fiindcă organisme precum Forumul pentru Educaţie Sexuală au captat atenţia guvernului şi a presei, unii nu mai observă că acestea au traista goală. Nu mai au nimic de oferit. I-au părăsit ideile.

Pilula contraceptivă nu a mai evoluat de zeci de ani. Şi nici prezervativele. Evoluţiile care s-au mai observat au constat dintr-un accent mai mare pe contraceptivele hormonale de durată – livrarea pilulei sub o altă formă. Dar chiar şi acestea sunt pe piaţă de destul de multă vreme şi au efecte secundare grave.

Singurul răspuns a fost să se predea educaţia sexuală la vârste tot mai fragede şi într-un mod tot mai explicit. Şi apoi să se deplângă faptul că comportamentul copiilor se înrăutăţeşte. Educatorii sexuali au reuşit să scape basma curată cu asta deoarece materia pe care o predau nu este măsurată prin rezultate, ci prin bifarea unor căsuţe care arată că s-au acoperit anumite subiecte.

În timp ce sistemul educaţiei sexuale se prăbuşeşte dinăuntru, ştiinţa a progresat, în avantajul nostru. Întreaga mentalitate contraceptivă nu mai ţine pasul cu mişcarea ecologistă. Pilula otrăveşte râuri la propriu, afectând nu doar peştii, ci şi fertilitatea masculină, existând probabilitatea de a provoca cancer de prostată. Se poate ajunge într-o bună zi să constatăm că există şi un efect al contracepţiei pasive, aşa cum este un efect secundar a fumatului pasiv. Din acest punct de vedere, avem acum metode bune pentru a învăţa cuplurile să îşi gestioneze fertilitatea în mod natural, făcând contracepţia de prisos. De exemplu, în China comunistă, unde există încă politica copilului unic, sunt vreo 40.000 de profesori de Planificare Familială Naturală.

De asemenea, a apărut între timp şi o cantitate uriaşă de informaţie cu privire la beneficiile căsătoriei nu numai pentru copii, ci şi pentru cei doi soţi. Aceştia trăiesc mai mult şi sunt mai fericiţi, având o viaţă mai bogată în satisfacţii. În plus, s-a dovedit că, dacă tinerii trăiesc în castitate, au toate şansele să aibă o căsnicie fericită. De fapt, a nu învăţa tinerii despre căsătorie înseamnă a-i expune dezavantajelor sociale.

La toate acestea se adaugă noua înţelegere a creierului, care explică şi mai bine de ce contracepţia nu li se potriveşte tinerilor. Descoperim, tot prin ştiinţă, şi că aspectul unificator al actului sexual ţine tot de chimia creierului: sexul eliberează substanţe chimice care unesc cuplurile într-un mod fizic. Dacă tot schimbi diferiţi parteneri sexuali, îţi pierzi capacitatea de a te mai ataşa de cineva.

Sper că începeţi să înţelegeţi de ce sunt atât de entuziasmată. Adevărul este acum clar de partea noastră, doar să întindem mâna şi să-l prindem. Şi avem la îndemână Educaţia Personală, pentru Societate şi Sănătate, canalul prin care le putem transmite acest adevăr nu numai copiilor catolici, ci şi celor de orice credinţă şi chiar celor care nu au nicio credinţă.

Alive to the World

Dar cum se formează persoane prin această materie şcolară? În cadrul programului Alive to the World, ne concentrăm pe succes, ceea ce asigură succesul în construirea viitorului adult. De fapt, îi învăţăm pe copii virtuţile într-un context modern. O facem spunându-le poveşti. Poveştile captează interesul copiilor şi pot fi aduse la viaţă situaţii specifice care devin astfel memorabile şi pot fi discutate din multe puncte de vedere. Esop aşa făcea şi la fel a făcut şi Mântuitorul.

O problemă mai mare o reprezintă educaţia sexuală. Biserica ne spune că părinţii au „dreptul şi datoria inalienabile” de a-şi educa propriii copii. Totuşi, mulţi părinţi din ziua de azi sunt fericiţi să lase în seama şcolii această datorie, iar în multe cazuri mulţi nu cunosc şi nu urmează învăţătura Bisericii.

Soluţia mea este să pregătim poveşti suplimentare pentru manualele noastre, pentru a-i ajuta pe părinţi să se achite de această sarcină. Mi se pare că sunt două moduri în care se poate face învăţătură catolică despre sexualitate: fie de la Dumnezeu în jos – ceea ce poate să descurajeze părinţii care nu sunt catolici şi care cred în contracepţie –, fie de la trup în sus. Avantajul celui din urmă mod este că poate fi primit de oricine, iar Dumnezeu a avut grijă ca biologia să ilustreze superb învăţăturile Bisericii.


NOTE

[1] The Bitter Pill, de dr. Ellen Grant, Ed. Elm Tree/Hamish Hamilton, 1985. Autoarea a lucrat 10 ani la testarea pilulei contraceptive realizate la Londra de Consiliul Britanic pentru Investigarea Controlului Fertilităţii.

[2] Teenage Pregnancy, raport al Social Exclusion Unit (Departamentul de Excluziune Socială), 1999

[3] Date furnizate de Teen Care Centre (http://www.philadelphiapregnancy.org/factsheets/Contraceptive_teens.pdf)

[4] „Practical prescribing of the combined oral contraceptive pill”, de Michael D.G. Gillmer, Consultant Obstetrician şi Ginecolog la Spitalul „John Radcliffe”, Oxford, Marea Britanie, din volumul Contraception, Science and Practice (Contracepţia. Ştiinţă şi practică), Ed. Butterworths, 1989

[5] Conform declaraţiei unui participant,dr. John McLean, înregistrată la Înalta Curte de Justiţie sub numărul CO/5307/2004Articolul a fost vizualizat de 209 ori

(Traducere și adaptare ȘtiripentruViață.ro)

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorLobby-ul LGBT din Parlamentul European găsește democrația „dezgustătoare”
Articolul următorCărți esențiale (II). Gabriele Kuby – „Etatizarea educaţiei. Pe calea către noul om gender”
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.