Câteva considerații despre dreptul la viață al ființei umane nenăscute

1.078 views
0
DISTRIBUIȚI

OLYMPUS DIGITAL CAMERAConstituția României, articolul 22 alin. 1 stipulează căDreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”. Distincția pe care legea o face între „persoană” și „ființă umană” este cea care stă la baza existenței „dreptului la avort” în România, căci, conform legii, copilul devine persoană doar o dată cu nașterea, în timp ce nenăscutul, deși tot o ființă umană, nu are drepturi personale.

PRO VITA a afirmat mereu că nașterea este doar o convenție, lipsită de un criteriu obiectiv de diferențiere: între nenăscut și născut nu este nicio diferență alta decât una de dezvoltare, la fel ca și între copil și adult. În același timp, în legislația internațională nu se prevede un drept la avort, în timp ce dreptul la viață este considerat un drept fundamental.

Este, deci, legea românească în acord cu legislația internațională în materie de drepturile omului? Ar putea statul român să facă mai mult pentru protejarea vieții? Iată câteva considerații juridice.

a) Dreptul la viață. Viața umană este atât un „bun comun” al societății, cât și un „bun privat” de care se bucură fiecare și care este recunoscută la nivel internațional ca un drept primordial[1]. „Principiul sanctității vieții este protejat de Convenție”[2] (Convenția Europană a Drepturilor Omului) și recunoscut de către Curtea Europeană a drepturilor omului (CEDO/Curtea), care afirmă că „dreptul la viață este un atribut inalienabil al ființelor umane și reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului”[3]. Prin urmare, statele membre au obligația de a proteja viața „prin lege”[4]. Curtea nu a exclus niciodată viața prenatală din sfera de aplicare a Convenției, ea aplicând articolul 2 din Convenție acesteia, recunoscând că orice copil încă nenăscut aparține speciei umane[5].

Convenția și Curtea nu au redefinit niciodată dreptul la viață astfel încât acesta să excludă de la protecție viața prenatală[6], ci doar au lăsat la latitudinea statelor să deroge, într-o anumită masură, de la protecția conferită de articolul 2, lăsând determinarea sferei de aplicare a acestui articol la latitudinea marjei de apreciere a statului[7]. Prin urmare, statele care respectă în întregime sfera de aplicare a articolului 2 și care protejează viața înainte de naștere își respectă pe deplin obligațiile care decurg din Convenție. Aceste state depășesc pragul minim de protecție al drepturilor omului, așa cum acesta este definit în prezent de către CEDO, conform articolului 53 din Convenție[8]-care stabilește că statul poate asigura în mod liber o mai mare protecție a drepturilor omului decât aceea garantată de către Convenție.

Dimpotrivă, libertatea statului de a putea priva viața prenatală de la protecție nu este nelimitată. Curtea a recunoscut că viața umană prenatală constituie un „interes legitim” care merita protejat[9]. Altfel, cum s-ar putea explica interdicția selecției prenatale în funcție de sex și cea preimplantatorie[10], crearea de embrioni himeră om-animal, a clonării, a „avortului tardiv” (după pragul de viabilitate al fetusului), precum și alte practici contrare intereseselor embrionului uman?

Recent, Curtea de justiție a Uniunii Europene a reafirmat, în hotărârea din cauza Oliver Brüstle c. Greenpeace e.V., (C-34/10), că viața umană începe și e protejată de la concepție. Problema care s-a pus în această cauză a fost aceea de a se ști dacă Directiva UE din 1998[11], care exclude embrionul uman de la brevetabilitate, se aplică în toate stadiile de dezvoltare ale vieții umane din momentul fertilizării ovulului sau dacă alte condiții trebuie îndeplinite, cum ar fi atingerea unei stadiu anume de dezvoltare de către embrion, pentru ca acesta să beneficieze de protecție. Răspunzând acestei chestiuni, Curtea de justiție a dat o definiție largă embrionului, afirmând că acesta este un organism „capabil să înceapă procesul de dezvoltare al unei ființe umane”, indiferent de faptul că acesta a fost creat prin fecundație sau clonare. Cu această definiție, Curtea a conchis că Directiva în cauză acoperă toate stadiile de dezvoltare ale vieții umane și a clarificat într-un mod neambiguu că atât din punct de vedere științific, cât și legal, viața umană începe la concepție și că ea merită a fi protejată juridic în toate stadiile sale de dezvoltare.

b) Dreptul la integritate fizică și morală. Articolul 8 al Convenției europene a drepturilor omului, așa cum acesta a fost interpretat de către Curte[12], dar și articolul 3 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii europene, garantează dreptul la respectul integrității fizice și morale, atât a femeii, cât și a copilului încă nenăscut[13].

Prevederi din constituţiile unor state membre ale Uniunii Europene care protejează viața de la concepție

 a) State care garanteaza dreptul la viata de la conceptie in Constitutiile lor:

  • Articolul II al Constitutiei Ungariei: „Demnitatea umană este inviolabilă. Oricine are dreptul la viață și la respectul pentru demnitatea persoanei umane; viața fetusului este protejata din momentul concepției”.
  • Articolul 40 § 3 3) din Constituția Irlandei: „Statul recunoaște dreptul la viață al copilului încă nenăscut și, ținând cont de dreptul egal la viață al mamei, garantează prin legile sale respectul și în măsura posibilului aparărea și susținerea acestui drept prin legile sale”.
  • Articolul 38 din Constitutia Poloniei „Republica Polonă va asigura protecția legală a vieții fiecărei ființe umane”.

b) Tratatele europene și internațională care garantează dreptul la viață al oricărei ființe umane:

  • Conventia europeană a drepturilor omului: Articolul 2 : „Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege”.
  • Convenția ONU privind drepturile copilului, Preambul: „Copilul, din cauza lipsei sale de maturitate fizică și intelectuală, are nevoie de o protecție specială și de îngrijiri speciale, în principal de o protecție juridică potrivită, înainte și după naștere”. Articolul 6: „Statele părți recunosc că orice copil are un drept inerent la viață. Statele părți vor asigura în toată măsura posibilului supraviețuirea și dezvoltarea copilului”.
  • Declarația universală a drepturilor omului, Articolul 3: „Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale”.
  • Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Articolul 6 § 1: „Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar”.
  • Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Articolul 2 – Dreptul la viaţă: „Orice persoană are dreptul la viaţă.”

NOTE:

[1] Declaratia de independent a SUA din 1776, Declaratia universala a drepturilor omului din 1948, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice din 1966, Declaratia ONU cu privire la drepturile copilului din 1959, Convention ONU cu privire la drepturile copilului din 1989, Declaratia drepturilor si obligatiilor omului din 1948, Carta africana cu privire la drepturile omului si a popoarelor din 1981, Conventia americana a drepturilor omului din 1969, Declaratia drepturilor omului din islam din 1990;

[2] Pretty c. Marii Britanii, no 2346/02, hotararea din 29 aprilie 2002, § 65;

[3]. Pretty c. Marii Britanii, no 2346/02, hotararea din 29 aprilie 2002, § 65 ; McCann si altii c. Marii Britanii , hotararea din 27 septembrie 1995, § 147 si Streletz, Kessler si Krenz v. Germania, [GC], nos 34044/96, 35532/97 si 44801/98, §§ 92-94 ;

[4] Pretty c. Marii Britanii, no 2346/02, hotararea din 29 aprilie 2002, § 39;

[5] Vo c. Franta, n° 53924/00, GC, hotararea din 8 iulie 2004, § 84;

[6] Boso c. Italia, n° 50490/99, hotararea din 5 septembrie 2002: « In opinia Curtii, aceasta prevedere pune in balanta, pe de-o parte, nevoia de a asigura protectia fetusului, iar pe de alta parte, interesele femeii, asigurand un just echilibru intre acestea » si Vo c. Franta, n° 53924/00, [GC], hotararea din 8 iulie 2004, §§ 86 si 95 « lipsa unui statut legal clar al copilului inca nenascut nu il priveaza neaparat de toata protectia pe care i-o ofera dreptul francez. In orice caz, in cazul de fata, viata fetusul e in mod intim legata de cea a mamei si poate fi protejat prin protectia oferita acesteia », « chiar a presupune ca articolul 2 este aplicabil in cazul de fata, in speta nu este vorba de o violare a articolului 2 din Conventie »;

[7] Vo c. Franta, n° 53924/00, [GC], hotararea din 8 iulie 2004, § 82;

[8] Articolul 53 din Conventie referitor la apărarea drepturilor omului recunoscute : « Nicio dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care această parte contractantă este parte »;

[9] Vo c . Franta, n° 53924/00, [GC], hotararea din 8 iulie 2004, A, B et C c. Irlanda, GC, n° 25579/05, hotararea din 16 decembrie 2010 ;

[10] Articolul 14 din Conventia de la Oviedo : Nealegerea sexului : « Utilizarea tehnicilor de procreaţie asistată medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sex »;

[11] Directiva UE 98/44/EC privind protectia juridical a inventiilor din domeniul biotehnologic;

[12] Pretty c. Marii Britanii, n° 2346/02, § 61; Tysiac c. Polonia, n° 5410/03, § 107; R.R. c. Polonia, no 27617/04, § 180;

[13] Articolul 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: « Orice persoană are dreptul la integritate fizică şi psihică. În domeniile medicinei şi biologiei trebuie respectate în special: consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză al persoanei interesate, în conformitate cu procedurile prevăzute de lege; interzicerea practicilor de eugenie, în special a celor care au drept scop selecţia persoanelor; interzicerea utilizării corpului uman şi a părţilor sale, ca atare, ca sursă de profit; interzicerea clonării fiinţelor umane în scopul reproducerii ».