DESPRE SINUCIDERE. Cu iubire şi răbdare

960
0
DISTRIBUIȚI

Ştiaţi că 8 români pe zi îşi aleg momentul morţii?

În urma lor rămân lacrimile, întrebările, suferinţa şi neputinţa apropiaţilor, care au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot primi de la noi, psihologi, preoţi sau prieteni.

Asociaţia “Există viaţă după doliu!” vă invită marţi, 9 decembrie 2014, între 18.00 – 20.00, la o întâlnire specială pe tema “Despre sinucidere, cu iubire şi răbdare”. Invitat special este Dr. Emanuel Adrian Sârbu, teolog, filolog, sociolog şi psiholog, autor al cărţii “Suicidologie integrativă”, care a cunoscut sute de oameni de toate vârstele pregatiţi să renunţe la viaţă.

Vom vorbi cu deschidere şi blândeţe despre:

  • Cum recunoaştem semnele şi ce facem pentru a preveni gestul sinuciderii?
  • De ce aleg unii oameni sinuciderea?
  • Care e perspectiva religioasă asupra acestui gest?
  • Cum sa “accepti” “alegerea” celui drag?
  • Cum trăim cu sentimentul de vinovăţie?
  • Unde găsim sprijin, terapii potrivite, oameni care au trecut printr-o situaţie similară?

Vă recomandăm să veniţi pe 9 decembrie dacă:

  • Trăiţi cu durerea acestei pierderi şi cautaţi alinare.
  • Lucraţi cu adolescenţi sau adulţi care credeţi că se află în pericol.

Intrarea este liberă. Pentru psihologi, profesori şi alţi specialişti recomandăm o donaţie de 20 lei.

Unde ne întâlnim?
Centrul pentru Regăsire după Pierdere Bucureşti, str. Ioan Bianu, nr. 52, sector 1 (zona Gara Basarab). Vă rugăm să rezervaţi un loc până pe 6 decembrie, la telefon 0745.55.66.02 sau email [email protected]

Să ne auzim cu gânduri bune!

Mihaela Vlad, Coordonator, Asociaţia “Există viaţă după doliu!”

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”