Bioetica și omul viitorului (IV). Noua lume

1.794 views
0
DISTRIBUIȚI

Viaţa este suferinţă, viaţa este spaimă, şi omul e nefericit. Acum totul nu-i decât suferinţă şi frică. Acum omul ţine la viaţă, pentru că ţine la suferinţă şi la frică. Aşa este construită acum lumea. Acum viaţa i se înfăţişează omului în chip de suferinţă şi frică, aici e toată minciuna. Astăzi omul încă nu este om adevărat. Va veni un om nou, fericit şi mândru, omul căruia îi va fi absolut indi­ferent dacă va trăi sau nu; acesta va fi omul nou. Cine va învinge suferinţa şi frica, acela va deveni el însuşi Dumnezeu. Iar celălalt Dumnezeu nu va mai exista.

(F.M. Dostoevski, Demonii)

Putem spune că astăzi am „cucerit” durerea cu ajutorul analgezicelor şi într-o oarecare măsură şi frica prin construirea unei societăţi „sigure”; Dumnezeu a fost omorât de nihilism şi suntem martorii „unei societăţi fondate pe piaţă şi pe produsul ei cel mai bun. Consecinţa unei astfel de organizări sociale este o societate fără familie şi fără copii: o societate de single” [1] în care egoismul şi interesul personal valorează mai mult decât interesul comun, într-o societate care are la baza ei individul şi nu persoana.

 În ultimele decenii a fost creată o societate autosuficientă, liberă să se creeze şi să se transforme singură [2] şi care, încet încet, a eliminat transcendentul din vieţile noastre cotidiene.

 Prin descoperirea genelor am ajuns să credem că totul poate fi explicat prin interpretarea lor, că până şi viitorul poate fi citit în ele sau chiar schimbat:

Ideea că destinul nostru poate fi determinat de gene este fascinant. Mii de ani omenirea a trăit cu convingerea că viitorul nu poate fi cunoscut. Se putea trăi 100 de ani sau se putea muri încă tineri datorită unei oarecare boli. Se încredinţa norocului sau lui Dumnezeu. Dar cunoaşterea genelor noastre începe să schimbe totul. Căutarea în reţelele noastre genetice este ca şi cum am privi într-o sferă de cristal. Diferenţa este nu doar aceea că genetica modernă ne lasă să vedem o anticipare a viitorului, ci ne oferă şi posibilitatea de a-l schimba. Acesta este rezultatul ultimilor 100 de ani de cercetări, iar următorii 100 de ani abia au început! [3]

Suntem deja toţi fyborg şi, cel puţin pentru următorul secol, previziunile, mai mult sau mai puţin sigure, ne arată o lume în care vom rămâne încă biologici, chiar dacă vom fi înconjuraţi de tehnologii sofisticate şi care vor putea fi mereu actualizate, îmbunătăţite.

O primă ipoteză a ceea ce ar putea fi lumea de mâine este aceea a unei lumi fondate pe noile biotehnologii aplicate omului nu doar pentru a-l vindeca, ci şi pentru a-l îmbunătăţi, pentru a crea o omenire „perfectă”.

În această lume manipularea genetică şi nanotehnologia ne vor schimba metabolismul, compoziţia chimică [4].

science-and-religion-transhumanism-will-merge-man-with-machine-e1344655873687

Dar marele vis nu va fi acela de a ne îmbunătăţi propriile caracteristici folosind manipularea genetică sau alte biotehnologii, ci va fi acela de a ne crea copiii după bunul plac [5], copii de „calitate” sau cu defecte alese dinainte în mod voluntar. În aceste circumstanţe relaţiile sociale vor schimba în mod profund semnificaţia familiei şi a statului care va trebui să decidă dacă va permite sau nu fiecărui individ în parte să decidă cum vor fi „creaţi” proprii copii:

O societate liberală ar trebui să acorde un respect substanţial libertăţii procreative a potenţialilor părinţi, inclusiv dreptul de a determina înzestrarea genetică a propriilor viitori copii. În orice caz, o societate liberală responsabilă îşi va lua în serios obligaţia de a proteja aceşti copii de experimente genetice asupra embrionului pentru determinarea comportamentului, care ar ameninţa capacitatea lor viitoare de a fi autonomi sau viitoarele lor interese apreciate de toate fiinţele umane. Nici un algoritm moral simplu nu poate indica cum un astfel de echilibru ar trebui abordat în luarea deciziilor de politică publică [6].

Posibilitatea de a „îmbunătăţi” fiinţele umane ar putea conduce la o gravă injustiţie socială dacă ne gândim la costurile acestor tehnici ce vor rămâne inaccesibile celor săraci. Dar şi dacă toţi ar avea posibilitatea de a-şi îmbunătăţi propriile caracteristici sau pe cele ale fiilor lor, într-un final societatea va fi divizată între cei care vor accepta noile tehnici şi cei care vor alege să nu manipuleze natura umană nici măcar pentru a preveni imperfecţiunile genetice ale fiilor încă nenăscuţi. În această lume ipotetică relaţiile sociale vor depinde foarte mult de atitudinea celor dintâi faţă de ceilalţi, dar mai ales dacă aceştia vor decide că, în anumite situaţii, toţi trebuie să se supună tehnicilor de îmbunătăţire [7].

Noua medicină ar putea să ne ofere posibilitatea de a vindeca un număr mult mai mare de boli care astăzi sunt încă fatale, de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a o prelungi. Toate aceste lucruri vor conduce la evidente schimbări sociale dacă ne gândim la posibilitatea de a crea tratamente personalizate care vor implica noi tehnici medicale, o nouă formă de relaţionare cu pacientul care, în anumite situaţii, s-ar putea să nu intre în contact direct cu un medic, ci cu un robot.

În noua lume, lupta împotriva bolilor ar putea degenera într-un adevărat „război împotriva îmbătrânirii” care va conduce la schimbări majore pe toate planurile activităţii umane, schimbând forma de educaţie, modul de a lucra, căsătoria, relaţiile dintre membrii familiei etc. Bineînţeles, dacă acceptăm posibilitatea de a manipula celulele umane germinale care, în teorie, ar modifica generaţiile viitoare făcându-le să trăiască mai mult, consecinţele s-ar vedea abia după un secol [8].

Dacă, de exemplu, şi uterul artificial ar deveni o posibilitate medicală reală şi fiecare femeie ar putea alege între o sarcină normală şi una extracorporală, consecinţele sociale ar fi cel puţin echivalente cu cele cauzate de descoperirea pilulei contraceptive întrucât ar permite disocierea dintre naşterea de copii şi sarcina femeii care astfel ar putea continua să lucreze fără restricţii, nefiind necesar să se preocupe de siluetă sau de eventualele riscuri ale sănătăţii copilului corelate cu viciile mamei, iar fiul ei ar fi perfect, cel puţin în teorie.

O altă politică socială a noii societăţi ar putea fi o politică favorabilă educaţiei eugenice:

Dacă distrugerea embrionilor este o îngrijorare socială legitimă, există alte opţiuni politice mai puţin ofensive pentru atingerea scopului eugenic. Ar putea exista fonduri publice pentru educarea eugenică. Acest lucru ar putea lua multe forme, dar, în general, ideea este ca viitorii părinţi să cunoască ce opţiuni au pentru modelarea naturală sau tehnologică a înzestrării genetice a copiilor lor. Societatea ar trebui să încurajeze pe scară largă şi în mod complex testarea genetică cu mult înaintea încheierii căsătoriei prin subvenţionarea costului acelui test în aşa fel încât indivizii să fie motivaţi să nu aibă copii deloc, să nu aibă copii cu parteneri cu care au incompatibilităţi genetice sau să nu se reproducă decât utilizând o tehnică alternativă de reproducere [9].

Dacă şi clonarea „terapeutică” va deveni o practică comună şi legală, acest lucru va anunţa începutul unei noi epoci, a „epocii service-ului uman” care, la rândul ei, ar schimba speranţa noastră de viaţă, medicina, relaţiile sociale, dar ar diminua şi protecţia fiinţei umane vulnerabile faţă de o alta mult mai puternică.

În lumea de mâine, descoperirea inteligenţei artificiale asemănătoare sau superioare celei umane [10], o posibilitate încă utopică şi ştiinţifico-fantastică, ar schimba şi mai profund societatea noastră, întrucât inteligenţa artificială alături de bioinformatica şi proiectarea de chipuri pentru computere ar putea să ne ajute să ne schimbăm mult mai uşor propriile capacităţi biologice sau chiar întreaga biologie umană [11].

Înainte de împlinirea unui astfel de viitor, la rândul lui foarte incert, lumea noastră se pregăteşte să primească cu braţele deschise acest moment ipotetic prin schimbarea mentalităţii cu ajutorul cinematografiei: „în spatele fiecărui film se află un mesaj, o intenţie precisă şi nu întâmplătoare” [12]. În filmele fantastice putem identifica şi astăzi ideea că va fi normal tot ceea ce ar putea să se întâmple în lumea dezvoltată de mâine, unde manipulările genetice, inteligenţa artificială sau îmbunătăţirea organismului uman sunt lucruri banale asemănătoare cu deciziile pe care noi le luăm astăzi când mergem să facem cumpărăturile, să ne schimbăm telefonul, maşina etc.

O altă ipoteză a lumii viitorului este aceea a unei societăţi fondate doar pe moralitatea evoluţiei darwiniene sau pe legea genei, o societate „bazată rudimentar pe legea egoismului universal şi nemilos al genei, [şi care] ar fi o societate deplorabilă”, motiv pentru care ar trebui „să profesăm generozitatea şi altruismul, deoarece, din naştere, suntem egoişti” [13].

ArtificialIntelligence

Unii susţin că dispariţia rasei umane ar putea fi o consecinţă a succeselor umane în mediul manipulării genetice şi nu a erorilor, deoarece, la un moment dat, ne vom putea transforma descendenţii „în ceva suficient de diferit de ceea ce suntem noi acum pentru ca ei să nu mai fie umani în sensul de astăzi” [14]. Alţii, în schimb, cred că va sosi o lume postumană care:

Va semăna mult cu cea actuală – liberă, corectă, prosperă, protectivă şi compătimitoare – însă îmbogăţită cu terapii mai eficiente, cu o longevitate mai mare şi, poate, cu un nivel de inteligenţă mai ridicat. Lumea postumană ar putea, totuşi, să fie un ambient mai ierarhizat şi mai competitiv decât cel de astăzi, caracterizat de un nivel de conflict mult mai mare; conceptul de „umanitate comună”, astăzi cunoscut tuturor, ar putea deveni o amintire: introducerea în patrimoniul genetic uman de gene ale multor alte specii diverse ar putea chiar să ne facă să nu mai ştim cu certitudine ce este o fiinţă umană. Am putea să ne trezim că trăim mai mult de 100 de ani, poate aşteptând cu nerăbdare moartea, închişi într-un azil. Sau s-ar putea să ne găsim în faţa unui scenariu similar Lumii lui Huxley, o tiranie amicală în care toţi sunt sănătoşi şi fericiţi, dar nimeni nu-şi aminteşte semnificaţia cuvintelor speranţă, frică sau luptă [15].

Pentru transumanişti, noua societate va fi aşa cum noi vom decide şi depinde de viitoarele noastre decizii dacă ne vom îndrepta spre o societate mai bună, dar mereu imprevizibilă:

Tipul de societate postumană viitoare depinde, eventual, de tipul de postumani pe care îi va dezvolta. Ne putem imagina diferite tipuri de progres ce s-ar reflecta în diferite tipuri de postumani, transumani şi fiinţe umane neîmbunătăţite care ar trăi în societăţi foarte diferite. În încercarea de a ne imagina o astfel de lume ar trebui să avem în vedere că, probabil, noi ne vom baza aşteptările pe experienţele, dorinţele şi caracteristicile psihice ale oamenilor. Multe dintre aceste aşteptări nu pot deţine adevărul despre persoanele postumane. Când natura umană se schimbă, noi moduri de organizare a societăţii ar putea deveni convenabile. Putem spera să clarificăm înţelegerea a ceea ce sunt aceste noi posibilităţi observând seminţele evoluţiei transumanităţii [16].

Un aspect foarte important al societăţii viitoare ar putea fi religia, aşa cum a fost pentru multe milenii. Dacă facem o analiză „demografică” şi „socială”, probabil am reuşi să prevedem care va fi religia care va avea numărul cel mai mare de adepţi, dar, într-un final, nu există nici o certitudine a viitorului religios sau laic a majorităţii democratice.

Unii cred că „apariţia manipulării biologice umane ne va conduce la schimbarea reperelor noastre spirituale” [17], dar, în realitate, este foarte dificilă dovedirea prin metode ştiinţifice acest lucru, motiv pentru care acest discurs pare a fi unul mai mult ideologic.

Orientarea religioasă a maselor rămâne oricum imprevizibilă, iar ultimele decenii din istoria occidentului ne sunt martori incontestabili. Marea provocare „a credinţei viitoare” ar putea fi evoluţia tehnologică şi dependenţa noastră de tehnologie şi de bunăstare, lucruri care l-ar putea substitui pe Dumnezeul mort al lui Nietzsche din viaţa multor contemporani.

„Amalgamul religios-ştiinţific” ar putea fi considerat precursorul acestei noi credinţe viitoare, un amalgam ce astăzi se întâlneşte la secte excentrice precum Mişcarea Raelienilor, o sectă internaţională care amestecă religia cu ştiinţa într-un mod mai puţin ortodox atât pentru religie cât şi pentru ştiinţă [18].

Dincolo de toate sectele care la nivel mondial par a fi nesemnificative, adevărata provocare a societăţii viitoare este aceea de a reuşi să răspundă la următoarea întrebare: noua religie mântuitoare este ştiinţa?

Un prim răspuns ar fi acela că atât religia cât şi ştiinţa-religie sunt două himere:

Credem că am trecut peste religie prin ştiinţă. Dar tot ce am făcut este să ne mutăm de la o religie la următoarea. În loc ca ea să fie Dumnezeu (fantezie), acum este Teoria (fantazie), care este realitatea. Atenţie! Permitem ca o ficţiune să fie înlocuită cu alta [19].

Alţii însă fac o clară distincţie între religie şi ştiinţă:

Ştiinţa nu este religie şi nu vine doar până la credinţă. Chiar dacă are multe dintre virtuţile religiei, ea nu are nici unul dintre viciile ei. Credinţa religioasă nu numai că nu are dovezi, dar independenţa ei este mândrie şi bucurie care strigă de pe acoperişuri [20].

Transumaniştii în schimb văd în ştiinţă o alternativă la religie, fără însă să o excludă explicit:

Chiar dacă nu este o religie, transumanismul ar putea să se folosească de câteva dintre aceleaşi funcţii pe care oamenii le-au căutat în mod tradiţional în religie. Acesta oferă un sens de direcţie şi un scop, sugerând viziunea că oamenii pot realiza ceva mai măreţ decât condiţia noastră actuală. Spre deosebire de majoritatea adepţilor religioşi, transumaniştii caută să-şi transforme visele în realitate în această lume, fără a se folosi de puteri supranaturale sau intervenţii divine, ci prin gândire raţională şi empirism, prin continua dezvoltare a ştiinţei, a economiei şi a omenirii. Unele dintre perspectivele care aparţineau exclusiv instituţiilor religioase, cum ar fi o viaţă lungă, fericire nemuritoare şi inteligenţă asemenea lui Dumnezeu sunt discutate de transumanişti ca fiind potenţiale viitoare realizări ale ingineriei [21].

Noua lume nu este previzibilă 100%, dar putem spune cu o probabilitate de 101% că va fi una ultra high-tech. Omenirea va trebui să se confrunte cu multe provocări sociale, etice, religioase, legale şi economice, unele dintre ele mult diferite de cele pe care le întâlnim în societatea contemporană. Prea puţin contează dacă unii dintre noi vor ajunge să trăiască în această nouă lume care ar putea fi una cu adevărat nouă, dar în acelaşi timp ar putea să nu mai existe deloc sau să nu se schimbe în mod semnificativ. Mult mai important este ca noi, pregătindu-ne pentru acest potenţial viitor, să nu uităm să trăim în prezent, fără a uita erorile trecutului.

_______________

[1] Cf. P. Ferri, Bioetica, Ambiente e Salute. Alla ricerca di un possibile modello di salute, Monte Università Parma, Parma 2007, 111.

[2] „Adevărata alternativă nu este între evoluţie şi creaţie, ci între viziunea unei lumi în evoluţie, dependentă de Dumnezeu după planul Său şi viziunea unei lumi autosuficiente, capabile să se creeze şi să se transforme singură datorită unor evenimente pur imanente” – C. Darwin, L’origine dell’uomo, Grandi Tascabili Economici Newton, Roma 1995, 105.

[3] M. Brookes, La genetica, Scienza, Trieste 2001, 189.

[4] Cf. G. Stock, Riprogettare gli esseri umani, Orme, Milano 2005, 51.

[5] Cf. Ibid., 156.

[6] R. Shweder, «Genetic and human behavior II. Philosophical and Ethical Issues» în S.G. Post, Encyclopedia of Bioethics, Macmillan, New York 20043, 978-984, 984.

[7] Cf. G. Stock, Riprogettare…, 201.

[8] Cf. Ibid., 123-125.

[9] R. Shweder, «Genetic and human behavior… », 980.

[10] Cf. F. Baccarini, La tecnoetica nel cinema. Bioetica del futuro, Palombi, Roma 2009, 23.

[11] Cf. G. Stock, Riprogettare…, 35.

[12] F. Baccarini, La tecnoetica…, 103.

[13] R. Dawkins, Gena egoistă, Tehnică, Bucureşti 2001, 3.

[14] G. Stock, Riprogettare…, 14.

[15] F. Fukuyama, L’uomo oltre l’uomo. Le conseguenze della rivoluzione biotecnologica, Mondadori, Milano 2002, 297.

[16] N. Bostrom, The Transhumanist FAQ. A general introduction. Version 2.1, World Transhumanist Association, 2003, 32 în http://www.transhumanism.org/resources/FAQv21.pdf [10-03-2010].

[17] G. Stock, Riprogettare…, 209.

[18] Cf. G. Stock, Riprogettare…, 218.

[19] D. Miller, «Is Science the New Religion?», în http://www.sof-in-australia.org/blog.php?blog_id=411 [14-03-2010].

[20] R. Dawkins, «Is Science a Religion?», The Humanist (1997), în http://www.thehumanist.org/humanist/articles/dawkins.html [14-03-2010].

[21] N. Bostrom, The Transhumanist…, 46.