Bun venit în campus, fetelor!

1.176 views
0
DISTRIBUIȚI
Fragment din broșura Sen si sexualitate – Ghidul studentelor pentru o protecție reală, într-o lume a sexului liber, de dr. Miriam Grossman. Broșura va apărea în limba română în acest an, în traducerea Asociației Provita Media.

Nu o luați în nume de rău, dar sper să nu vă văd niciodată în cabinetul meu.

În decursul a peste 10 ani de experiență medicală într-un centru de consiliere al unui campus studențesc, nu știu dacă a trecut o singură zi fără să întâlnesc o tânără fată ca voi. O asemenea tânără muncește intens ca să-și realizeze visele: educație superioară, poate studii postuniversitare, o carieră minunată și – la un moment dat – o casă, un soț și copii. Dar trece printr-o perioadă de criză, vine la mine cu lacrimi în ochi și-mi împărtășește strădaniile și eșecurile.

Mă simt îngrozitor, dar nu pot să fac prea multe pentru ea. Înțelegeți, când a ajuns la mine în birou, faptul e consumat. Deja a luat niște decizii pe care le regretă. S-a încurcat deja cu băiatul cu care nu trebuia sau e infectată cu negi sau herpes genital. A pierdut o mare parte a relației, a scăpat o șansă sau a picat o sesiune. Sunt medicul ei. Sunt medicul ei, dar tot ce pot să fac pentru ea este să stau acolo, să o ascult și să-i ofer șervețele.

Și știi care-i cea mai proastă parte? De multe ori, această criză e 100% evitabilă. Dacă aș fi știut…, spune ea. Dacă cineva mi-ar fi spus asta…

Am scris rândurile acestea pentru tine – și pentru tinerele femei de pretutindeni – ca să nu mai spui niciodată aceste cuvinte. Nu, ăsta nu este un ghid pentru „sex mai protejat”. Aceste ghiduri sunt disponibile foarte ușor pretutindeni. Ce vei găsi scris aici înseamnă informații critice pentru sănătatea ta, informații de care probabil nu ai auzit niciodată, fapte care te pot ajuta să eviți unele dezamăgiri și probleme prin care trec atât de multe studente.

Vezi, uneori poți avea reacții de iritare la facultate, pe care nu le poți controla: colege de cameră care vor mereu să „mai doarmă un pic”, mirosuri ciudate în dormitor, laboratorul obligatoriu de vineri dimineața, computerul stricat când îți e lumea mai dragă. Pot părea dezastruoase pe moment, dar, într-o zi, când îți vei aminti de ele, vei
râde.

Dar sunt și provocări cu care te vei confrunta la facultate sau mai târziu și care nu te vor mai face să râzi. E vorba de vezicule sau veruci în locurile tale intime. Relații sexuale fără sens și regretabile. Boli pre-canceroase. Infertilitate legată de vârstă. Acestea sunt probleme uriașe care afectează femeile mai des decât bărbații. Ele îți pot arunca planurile de viață în aer. Ele pot să se așeze între tine și visele tale.

Vestea bună? E chiar în mâinile tale. Poți evita să te alături pacientelor care vin puhoi la mine în birou, spunând,dacă aș fi știut. Vreau să aveți vise mari, fetelor, pentru că aveți atât de multe așteptări. Numai că trebuie să țineți minte un lucru: jucați inteligent!