J.R.R. Tolkien: Vocația esențială

1.629 views
0
DISTRIBUIȚI

Robert Lazu

Filosof și teolog romano-catolic, doctor în filosofie, cadru universitar, publicist și exeget. Este tatăl a 7 copii.

Nota redacției CV: John Ronald tolkien-room-smokingReuel Tolkien (3 ianuarie 1892 – 2 septembrie 1973) a fost un scriitor, poet, filolog și profesor universitar britanic, cel mai bine cunoscut ca autor al lucrărilor Hobbitul, Stăpânul Inelelor și Silmarillion, care se încadrează în genul fantastic. Tolkien a fost profesor de limba și literatura anglo-saxonă și profesor de limba și literatura engleză la Universitatea Oxford, precum și deținător al distincției „Comandor al Ordinului Imperiului Britanic”.

Cea mai mare parte din opera de ficțiune a lui J.R.R. Tolkien formează un complex de povestiri, poezii, istorii, limbi fictive și eseuri literare, legate între ele, despre o lume imaginară, Arda și despre Pământul de Mijloc, un teritoriu al acesteia. Într-o anumită perioadă a vieții sale, Tolkien și-a denumit aceste scrieri sub numele de „Legendarium”.

Deși mulți alți autori au publicat lucrări fantasy înaintea lui, imensul succes al cărților lui Tolkien a dus la o revigorare a genului. Tolkien este astăzi considerat „tatăl” literaturii fantastice, mai exact al subgenului „high fantasy”. Conform revistei Forbes (2009), J.R.R. Tolkien este a cincea personalitate mondială din rândul celor care nu mai sunt în viață.

Textul reprodus mai jos poate fi găsit pe pagina oficială a Societății Tolkien din România, asociație culturală non-profit al cărei scop este promovarea interesului pentru opera și personalitatea profesorului J.R.R. Tolkien.

Menționăm, pentru îndepărtarea confuziilor, că filmele, deja celebre, Stăpânul Inelelor și Hobbitul, regizate de Peter Jackson, sunt produse specifice culturii pop și au foarte puțină legătură cu operele tolkieniene. (n. red.)

Deloc întâmplător, Catehismul Bisericii Catolice exprimă încă din primele sale pagini adevărul fundamental al condiţiei umane: „Năzuinţa spre Dumnezeu este înscrisă în inima omului, căci omul este creat de Dumnezeu şi pentru Dumnezeu; Dumnezeu nu încetează să-l atragă pe om spre sine şi numai în Dumnezeu va găsi omul adevărul şi fericirea pe care nu încetează să le caute” (cf. Catehismul Bisericii Catolice, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 1993, articolul 27, p. 21).

În spiritul acestui postulat, al caracterului teonom specific fiinţei omeneşti, viaţa fiecărui om din trecut, prezent sau viitor capătă un sens aparte privită din unghiul vocaţiei sale esenţiale: a-l căuta şi a-l descoperi pe Dumnezeu. Cu accente proprii, întreaga viaţă a lui John Ronald Reuel Tolkien este o mărturie a acestui adevăr uitat adesea de mulţi dintre contemporani, mărturie constituită atât din operele cât şi din faptele vieţii sale. O biografie poate fi scrisă din multe unghiuri, luminând diferitele aspecte ale unei vieţi de om trăită sub semnul excepţionalului. Însă cea mai legitimă perspectivă, de fapt singura care poate ridica pretenţii de „obiectivitate” e tocmai aceea întreprinsă din unghiul „vocaţiei esenţiale”. Iată premisa rândurilor ce vor urma.

J.R.R. Tolkien s-a născut la 3 ianuarie 1892 în Bloemfontein, localitate din Africa de Sud unde lucra tatăl său, Arthur, dornic să-şi consolideze averea spre a-şi deschide propria afacere în Anglia. În cursul aceluiaşi an, în data de 31 ianuarie, J.R.R. primeşte botezul anglican. Doi ani mai târziu se naşte fratele său, Hillary Arthur, fapt ce-i va determina pe tinerii părinţi să decidă reîntoarcerea grabnică în ţara de baştină. În luna aprilie a anului 1895, Mabel Tolkien (mama scriitorului) şi cei doi copii ajung în portul din Birmingham, urmând ca tatăl să revină după ce îşi va fi încheiat afacerile „africane”. Spre deznădejedea familiei Tolkien, Arthur nu se va mai întoarce niciodată pe meleagurile natale. O boală necruţătoare îl doboară, fapt care va zgudui nu doar sufletele ci şi starea socială a orfanilor. Doar sprijinul rudelor apropiate este în măsură să contribuie la acoperirea lipsurilor, dar asta numai până în momentul în care un eveniment aparte iscă tensiuni aprige: în luna iunie a anului 1900, Mabel Tolkien şi sora sa, May Incledon, sunt primite în Biserica Romano-Catolică.

Într-o epocă în care relaţiile dintre anglicani şi catolici erau extrem de tensionate, o adevărată furtună se dezlănţuie când cele două femei fac cunoscută familiilor opţiunea lor religioasă, irevocabilă şi definitivă. În cele din urmă, după polemici şi certuri aspre, ele pur şi simplu sunt repudiate. Aruncate în stradă, rezistă eroic – deşi situaţia lor financiară era disperată. Pe deplin devotate credinţei catolice, vor primi un sprijin providenţial din partea celebrei congregaţii engleze „Birmingham Oratory”. Pentru a nu spune mai mult, amintim că respectiva congregaţie a fost întemeiată de unul dintre cei mai luminoşi teologi catolici ai secolului XIX, om de aleasă cultură cu reputaţia de sfânt: Fericitul Cardinal John Henry Newman. Călăuzirea spirituală primită de mama micilor John şi Hillary, care se va răsfrânge benefic asupra întregii vieţi a viitorului ilustru scriitor, a fost asigurată de un preot aflat la înălţimea ilustrelor nume pe care le purta: Francis Xavier Morgan.

După moartea mamei, care se stinge, grav bolnavă, în cursul anului 1904, John şi fratele său intră sub tutela deplină a părintelui Francis Xavier. Cu o adevărată grijă părintească, cel supranumit de însuşi J.R.R. Tolkien „al doilea tată” va asigura orfanilor educaţia cea mai înaltă, plătindu-le taxele necesare spre a urma cursurile vestitelor şcoli ale epocii. Astfel, în 1910, pe când avea 18 ani, John Ronald Reuel Tolkien păşeşte pragul Universităţii din Oxford. Înzestrat cu talent lingvistic, el parcurge până în 1925 toate treptele universitare, când, după o perioadă de profesorat la Universitatea din Leeds, fostul student este primit ca profesor de literatură şi limbă engleză veche la „Oxford University”.

J.R.R. Tolkien, CBE, în biblioteca locuinței sale din Oxford (foto Pamela Chandler, 1967)
J.R.R. Tolkien, CBE, în biblioteca locuinței sale din Oxford (foto Pamela Chandler, 1967)

La 22 martie 1916 un eveniment crucial se desfăşoară: J.R.R. se căsătoreşte cu Edith Bratt, convertită şi ea la catolicism. Cei doi soţi se vor bucura din plin de roadele căsniciei lor binecuvântată cu patru copii: John (născut în 1917), Michael (născut în 1920), Christopher (născut în 1924) şi Priscilla (născută în 1929). Pus în situaţia fericită de a le transmite copiilor focul credinţei creştine dar şi valorile umanismului clasic, J.R.R. se foloseşte din plin de cultura sa extinsă în materie de mitologie, lingvistică, folclor şi teologie pentru a inventa… poveşti. Aşa se face că, începând cu anul de graţie 1933, copiii săi află pentru prima dată de existenţa unei fiinţe pe cât de micuţe pe atât de minunate, de o dârzenie fără seamăn: Bilbo Baggins. Ţineţi minte! Bilbo Baggins. Era chiar eroul primei poveşti scrise de J.R.R. Tolkien: The Hobbit or There or Back Again. Încântarea copiilor nu cunoaşte limite. Cu toţii sunt fermecaţi de isprăvile lui Bilbo, povestite cu un umor dublat de o solemnitate cavalerească rar întâlnită. Încurajat de prieteni, dar şi de critică, în sufletul autorului se naşte dorinţa de a scrie un basm de mare întindere prin care să-şi împlinească visul: acela de a oferi cititorilor o lume feerică, spre vindecarea bolilor sufletului şi redescoperirea virtuţilor creştine ale compasiunii, bunătăţii şi curajului. Geniul lui Tolkien şi-a găsit un ideal pe măsură.

Un întreg univers mitologic e construit cu multă răbdare. Sunt „inventate” limbi complete şi complexe (cum este limba elfă), bazate pe întinsele cercetări lingvistice ale profesorului Tolkien. Personaje de neuitat izvodesc sub influenţa epopeilor nordului. Aşa se naşte The Lord of the Rings, monumental roman ale cărui volume vor vedea lumina tiparului succesiv, între anii 1954 şi 1955. Dar abia după difuzarea, în masă, a unor unor ediţii „paperback” în mediul cititorilor de limbă engleză, impactul asupra publicului capătă o amploare neaşteptată. În scurt timp, fără să dorească vreodată un asemenea lucru, Tolkien s-a trezit în postura de creator glorios al unui nou gen literar, „fantasy”. Din păcate, puţini cititori au înţeles cu adevărat mesajul profund al romanelor sale, unde lupta dintre bine şi rău e zugrăvită în spiritul Apocalipsei sfântului Ioan teologul. Spre a evita, deocamdată, discuţiile detaliate asupra acestui subiect, e suficient să cităm textul unei scrisori din 1953 trimisă de Tolkien unui prieten apropiat, preotul iezuit Robert Murray, unde afirmă următoarele: „Bineînţeles că Stăpânul inelelor este în mod fundamental o operă religioasă şi catolică” (Letters of J.R.R. Tolkien, ediţie îngrijită de Humphrey Carpenter cu colaborarea lui Christopher Tolkien, London, George Allen & Unwin, 1981, p. 172). Asemenea afirmaţii neechivoce au determinat exegeţi ca Donald Swann să remarce „legătura strânsă între credinţele catolice ale lui Tolkien (…) şi lumea feudală dar cavalerească în care vieţuiesc creaturile din Pământul de Mijloc”. În ce ne priveşte, vom reţine solidaritarea subliniată de autor între operă şi convingerile sale religioase, convingeri fără de care nu e posibilă corecta înţelegere a creaţiilor sale.

Alte două evenimente remarcabile ale vieţii lui J.R.R. Tolkien se cuvin amintite. Mai întâi, întâlnirea epocală cu un alt scriitor englez ce nu are nevoie de prezentare: Clive Staples Lewis. Petrecută în cursul anului 1926, întâlnirea celor doi va da roade preţioase. Convertirea lui C.S. Lewis, act sufletesc de care Tolkien nu a fost deloc străin, apoi participarea – alături de Charles Williams, Dorothy Sawyers şi Owen Barfield – la întemeierea grupului literar „The Inklings”. Ucenici declaraţi ai Mântuitorului Iisus Christos, toţi aceştia şi-au pus harul scriitoricesc în slujba valorilor creştine. Înscrişi în strălucita descendenţă a lui Gilbert Keith Chesterton, ei au înţeles că orice gen literar poate deveni, sub pana scriitorului iscusit, vehicol al Evangheliei. Apoi, un al doilea eveniment evidenţiază discret profilul scriitorului. Remarcat datorită meritelor sale ştiinţifice, în anul 1960, J.R.R. este cooptat ca şi colaborator în colectivul traducătorilor Bibilei de la Ierusalim.

După retragerea din învăţământul universitar petrecută în 1959, Tolkien se dedică în întregime literaturii. În ultima parte a vieţii se bucură de tihna unei existenţe împlinite. Nu încetează nicicând să trăiască, alături de copiii şi nepoţii săi dar şi de milioanele de admiratori şi prieteni din lumea întreagă, sub semnul încântării prilejuite de aventurile personajelor cărora geniul său le-a dat viaţă. În data de 2 septembrie 1973, la nici doi ani de la moartea soţiei sale survenite în 29 noiembrie 1971, John Ronald Reuel Tolkien închide ochii într-un spital din Bournemouth spre a-i deschide în lumina Splendorii veşnice.

Ne-au rămas romanele sale mirifice, pe care le putem citi şi reciti reamintindu-ne extraordinarul portret al cavalerului „leu” pe care Nicolae Steinhardt îl creionează reunind laolaltă virtuţile hobbiţilor, ale gnomilor sau ale cavalerilor lui Tolkien: „Un asemenea om îţi dă, puternic, nostalgia evului mediu şi te apucă, în prezenţa unuia ca el, o crâncenă vrăjmăşie faţă de vremurile de azi şi împotriva democraţiei din tramvai la orele de vârf. (…) Uite că-i un leu, uite că există şi lei!” (88, p. 32).

Sub chipul „leului” – simbol al curajului, al îndrăznelii mântuitoare, eroii lui Tolkien ne transmit un adevăr al moralei creştine pentru care niciodată nu vom fi făcut destul: nobleţea izvorâtă din demnitatea de creaturi zămislite „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu, dublată de compasiune, de milă, iată virtuţile care trebuie să stea la temelia vieţilor noastre. Mai mult decât un creator de mituri (engl. mythmaker), în aceste vremuri de vrăjmăşie faţă de virtuţile lui Aragorn, Gandalf şi micuţii Baggins, Tolkien este un adevărat educator creştin al nostru, al tuturor.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorMult prea mulți copii vizionează pornografie – și avem și alte motive de îngrijorare
Articolul următorLista medicilor pro-viață timișoreni decorați de PF Daniel, Patriarhul BOR
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.