Lăsați-ne să ne educăm fiii în pace: refuzul colonizării ideologice privitoare la gender

2516
0
DISTRIBUIȚI

Recentele cuvinte ale Papei Francisc în favoarea familiei și împotriva „colonizării ideologice”, legată de teoria gender, cuvinte reluate de cardinalul Angelo Bagnasco, președintele Conferinței Episcopale din Italia, sunt de mare încurajare. Astfel a spus Filippo Savarese, purtătorul de cuvânt al mișcării „La Manif Pour Tous („Manifestația pentru Toți”), din Italia:

Premiza fundamentală [împotriva colonizării ideologice privitoare la teoria gender] este reprezentată de libertatea educativă a familiei. Această libertate reprezintă un drept pentru orice tip de familie, indiferent de crezul religios, de convingerea politică, culturală sau filosofică, deoarece este un drept laic, nu întâmplător stabilit și recunoscut de Declarația Universală a Drepturilor Omului. Așadar, în acest sens, orice familie ar trebui să vrea și să poată să exercite dreptul de a-și educa proprii fii. De aceea, declarațiile oficiale ale Bisericii Catolice și personal ale Sfântului Părinte sunt fundamentale în sprijinirea acestei mișcări ce încearcă să se facă simțită în mod mai direct în cadrul instituțiilor care au puterea să oprească intrarea în școli a acestui fenomen, a acestei adevărate îndoctrinări.

Reamintind semnificația acestei ideologii și starea actuală a acesteia în școli, Filippo Savarese, purtătorul de cuvânt al mișcării „Manifestația pentru Toți” din Italia, a spus:

Așa numitele teorii ale genului reprezintă acel sector ideologic ce folosește unor mișcări și asociații, în special de orientare gay, în legitimizarea filosofică a bătăliilor politice și sociale pe care le duc, cum ar fi de exemplu modificarea căsătorie prin extinderea sa și la persoanele de același sex, fapt ce – în opinia noastră – înseamnă negarea realității căsătoriei, rațiunea sa de a exista din punct de vedere social, juridic și antropologic. Se dorește de asemenea să se meargă spre adopția de minori din partea persoanelor de același sex, spre accesul la tehnici de procreație asistată din punct de vedere medical sau și, mai rău, spre barbara practică a „închirierii uterului”.

Copiii sunt învățați că singurul mod pentru a combate homofobia și discriminarea este de a fi favorabili părinților de același sex, mai exact posibilității ca un copil să aibă două mame sau doi tați [desigur între ghilimele vorbind, pentru că în natură nu există posibilitatea de a avea două mame sau doi tați]; sau li se spune că pot combate homofobia fiind favorabili așa-numitei „căsătorii” dintre persoane de același sex.

În prezent, aceste proiecte sunt foarte răspândite în școlile din regiunea italiană Lazio unde anul trecut a existat – dar există și în prezent – un proiect de curs finanțat cu 100 de mii de euro, un proiect așa-numit de anti-homofobie, ce ascunde însă toate aceste capcane ale teoriei genului, un proiect în care sunt implicați circa 25 de mii de elevi din regiunea Lazio.

Episcopii s-au implicat în prima linie împotriva celor care propun o viziune antropologică deformată. Mesajele de atragere a atenției privind gravele pericole care ne pândesc ar trebui să trezească nu doar conștiințele catolicilor, ci a tuturor:

Nu întâmplător, toate totalitarismele ideologice, în special cele din secolul trecut, când au trebuit să pună stăpânire pe mintea tinerelor generații au negat familiilor dreptul exercitării libertății de a-și educa proprii fii. Prin combaterea colonizării ideologice privind teoria gender nu se dorește ducerea unei bătălii sau atacarea cuiva, ci se dorește spunerea clară a unui lucru: „Noi avem o familie, avem propriile convingeri care nu fac rău nimănui și vă provocăm în a ne demonstra contrariul. Lăsați-ne să ne educăm fiii în pace!”

(Sursa: Radio Vatican)

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here