Bioetica și omul viitorului (IX). „Vindecarea ce vine dinăuntru”. Clonarea – noul Auschwitz?

2486
0
DISTRIBUIȚI

Cloning„Vindecarea ce vine dinăuntru” [1]

Putem împărţi problemele etice conexe utilizării celulelor suşă în cel puţin două categorii: prima ar fi aceea a obţinerii acestor celule, iar a doua este aceea a utilizării clinice.

Celulele suşă care sunt obţinute prin prelevarea de celule somatice nu pun probleme etice diverse de un tratament medical „normal” [2], spre deosebire de celulele suşă obţinute de la embrionii umani care ridică probleme etice şi legale serioase [3].

Problemele etice sunt puse în primul rând datorită distrugerii de embrioni umani pentru a obţine aceste celule, astăzi acest lucru realizându-se fără vreo logică terapeutică sau ştiinţifică, ci doar din iubire pentru o ştiinţă iresponsabilă [4], având în vedere că au fost descoperite celulele suşă adulte care constituie o adevărată alternativă cu posibilităţi terapeutice mult mai promiţătoare şi mult mai economice.

Dacă admitem că embrionul uman nu este nimic altceva decât un ghem de celule lipsit de importanţă, totul este în regulă, dar „ştiinţa şi informaţiile [pe care le avem] ne demonstrează fără dubiu că ceea ce pare un ghem de celule nu este nimic altceva decât viaţa umană într-unul dintre multele ei stadii, toate unice” [5].

Unii ar putea argumenta că laboratoarele de fertilizare artificială sunt pline de embrioni congelaţi care nu mai au şanse reale de a vedea lumina zilei pentru că au fost abandonaţi şi pe care, deci, îi putem utiliza pentru a obţine celule suşă embrionare, cel puţin până la epuizarea „stocului”. Acest lucru însă nu ar fi cu mult diferit de practica doctorului Mengele care a făcut experimente pe evreii trimişi la moarte la Auschwitz [6].

Exemplul pe care l-am dat poate părea unul puţin dur şi deplasat, cel puţin pentru aceia care susţin că este o mare diferenţă între evreii de la Auschwitz şi embrionii care sunt, în cel mai bun caz, organisme vii. Trebuie însă să recunoaştem că „dovezile ştiinţifice dau un răspuns unanim: dintr-un punct de vedere biologic nu există nici o diferenţă între un nou organism viu şi un individ viu. Dacă poate fi făcută o diferenţă, aceasta este de natură filosofică. Pentru biologie viaţa unui nou organism viu începe cu procesul chemat fecundare şi constă în fuziunea spermatozoidului cu celula ou” [7].

Aici ne-am putea extinde discursul asupra statutului embrionului uman, dar nu o să facem acest lucru întrucât nu este misiunea noastră, cel puţin nu în acest studiu. În mod simplu, adevărul obiectiv, libertatea responsabilă şi apartenenţa noastră la specia umană ne fac să ne întrebăm de ce nu renunţăm la o practică foarte controversată, obţinerea de celule suşă embrionare, din moment ce deja a fost descoperită „vindecarea care vine dinăuntru”, celulele suşă somatice care nu stârnesc atât de multe dezbateri etice şi, în cele din urmă, sunt cu adevărat folositoare, dincolo de scopul şi finalitatea cu care sunt folosite:

Nu intenţionez să diminuez potenţialul terapeutic al celulelor suşă embrionare, ci doar să clarific că astăzi nu oferă terapii practice. Nu este corect să vorbim de moralitatea utilizării embrionilor umani (din care aceste celule sunt luate) ca şi cum terapiile ar fi după colţ. În acelaşi timp, convingând publicul şi legislatorul să decidă aşa cum ei doresc, de multe ori, susţinătorii clonării embrionilor sau aceia care se laudă cu rezultatele obţinute cu celulele suşă embrionare se grăbesc să precizeze că de aceste celule depinde, în mod indispensabil, vindecarea Alzheimerului, a sclerozei amitrofice laterale, a Parkinsonului şi a altor boli. Sunt afirmaţii interesante dacă se ia în considerare că există un ţesut din care este posibil să se genereze miliarde de miliarde de celule, utilizându-se celule suşă specifice ţesutului, fără nici o necesitate de a utiliza embrioni; acest ţesut este tocmai creierul cu celulele lui suşă cerebrale [8].

Probleme etice puse de utilizarea celulelor suşă nu sunt diferite de cele survenite în cazul unui tratament medical cu scopul de a vindeca, sau de cele ale tehnicilor de îmbunătăţire a organismului uman; toate evaluările morale amintite până acum trebuie aplicate şi în acest caz.

Clonarea umană – noul Auschwitz?

clonesAşa cum am precizat deja în prima parte a studiului nostru, clonarea umană este un miraj dorit în şi de noul eugenism.

Din punctul nostru de vedere, nu există nici o diferenţă etică semnificativă între cele două forme de clonare (reproductivă şi terapeutică), deoarece nici una dintre ele nu este mai morală sau mai imorală decât cealaltă, ci amândouă ridică probleme etice şi juridice grave. Alţii însă, majoritatea celor care susţin clonarea umană, fac o distincţie categorică între clonarea reproductivă şi clonarea „terapeutică”, înainte de a se pune de comun acord în favoarea uneia sau a amândurora.

Această distincţie vine propusă şi în ambientul legal: astăzi clonarea reproductivă este interzisă de majoritatea legislaţiilor naţionale şi internaţionale care abordează problema, dar nu acelaşi lucru se întâmplă cu clonarea „terapeutică” care, din contră, în anumite legislaţii este acceptată [9].

Mai presus de toate legislaţiile naţionale şi internaţionale, adevărul obiectiv ne obligă să recunoaştem că dintr-un punct de vedere etic vor exista mereu probleme imposibil de depăşit, care ar trebui să menţină în afara legii inclusiv clonarea „terapeutică”.

Chiar dacă suntem conştienţi că nu tot ceea ce este imoral ar trebui să fie interzis prin lege, în cazul clonării, daunele cauzate demnităţii întregii umanităţi rămân mereu de nedepăşit:

De la bun început trebuie remarcat că evaluarea etică este independentă de politica socială şi de drept. Nu tot ce moral este rău sau greşit ar trebuie să fie ilegal. Este nevoie de un set diferit de motive pentru a concluziona că, deoarece unele cazuri de clonare umană ar putea fi din punct de vedere moral greşite, ele ar trebui să fie şi ilegale. Cu toate acestea, multe dintre politicile şi legile noastre au o bază etică [10].

O primă problemă etică a clonării reproductive este aceea că noua fiinţă umană, având patrimoniul genetic predeterminat, ar fi supusă „unei forme de sclavie biologică din care cu greu poate scăpa”, iar dreptul său de egalitate şi demnitate ar fi în mod grav compromise [11]: „ar fi contrar demnităţii umane şi etic inacceptabilă crearea asexuală a embrionilor umani prin orice tehnică de clonare” [12].

În ceea ce privesc relaţiile sociale ne aflăm la o cotitură care ameninţă filiaţia, consangvinitatea, înrudirea, paternitatea: „o femeie poate fi sora geamănă a mamei sale, poate să nu aibă tată biologic şi să fie fiica bunicului ei” [13].

Clonarea umană „terapeutică”, mai mult decât toate obiecţiile aduse până acum clonării reproductive, readuce în discuţie problemele etice puse de distrugerea embrionilor. Mai mult, „este categoric imorală sacrificarea unei vieţi umane pentru o finalitate terapeutică” [14].

Poate pentru unii „posibilitatea clonării ne cere să reexaminăm ce înseamnă să fii om într-o lume în care toate formele de viaţă ar putea fi redefinite” [15], însă noi suntem convinşi că omul va rămâne mereu om. Chiar dacă-l vom numi „măgar” sau „ghem de celule”, nu trebuie să-l redefinim, ci trebuie doar să-i redescoperim demnitatea pierdută în ceaţa densă pe care o vedem în societatea noastră capitalistă.

Ceea ce trebuie neapărat să facem este să ne punem de acord pentru a interzice clonarea umană, dar şi să recunoaştem că o eventuală clonă va fi persoană umană egală în drepturi, dincolo de limitările ei genetice sau de intervenţiile „neautorizate” efectuate asupra corpului său fără consensul ei (această observaţie trebuie făcută pentru a soluţia încă de dinainte o eventuală clonare care va avea loc dincolo de toate interdicţiile legale impuse de societate).

De fapt, clonarea umană este o nouă formă de eugenism, care poate fi condamnată atât din punct de vedere juridic, cât şi etic, ce „riscă să fie tragica parodie a omnipotenţei lui Dumnezeu” [16] şi ar putea conduce la o nouă formă de exterminare, motiv pentru care o putem numi „noul Auschwitz”. În cele din urmă, trebuie să precizăm că nimeni, niciodată, nu va reuşi „să creeze clone perfecte” sau să se folosească de clonarea „terapeutică” pentru „a crea oameni de calitate”.

___________________

[1] Fără să ţină cont de faptul că clonarea „terapeutică” nu vindecă nimic, ci distruge embrioni umani în tentativa de a găsi potenţiale tratamente viitoare – Cf. V.B. Capella, Clonare? Etica e diritto di fronte alla clonazione umana, Giappicheli, Torino 2002, 180-181. Dacă în viitor tendinţa legislativă va fi aceea de a căuta „interesul” colectiv, iar embrionul uman nu va fi recunoscut ca titular de drepturi, probabil, clonarea „terapeutică” va deveni legală la nivel mondial.

[2] B. MacKinnon, «Cloning. Reproductive» în S.G. Post, Encyclopedia of Bioethics, Macmillan, New York 20043, 454-462, 456.

[3] Cf. Congregaţia pentru doctrina Credinţei, Instrucţiunea Dignitas…, §29.

[4] N.M. Ford, The Prenatal Person. Ethics from Conception to Birth, Blackwell Publishing, Oxford-Malden 2002, 70.

[5] Pontificia Academia Pro Vita, Riflessioni sulla clonazione, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 1997, 11.

[6] Congregaţia pentru doctrina Credinţei, Instrucţiunea Dignitas…, §30.

[7]National Reference Center for Bioethics Literature, «Asexual Reproduction. Cloning: “Hello Dolly”» in W.T. Reich (ed.), The Ethics of Sex and Genetics, Macmillan, New York 1998, 594.

[8] Pontificia Academia Pro Vita, Riflessioni…, 10.15.

[9] Titlu folosit de A. Vescovi, La cura che viene da dentro. La grande promessa delle cellule staminali e le alternative alla clonazione, Arnoldo Mondadori, Milano 2005.

[10] Congregaţia pentru doctrina Credinţei, Instrucţiunea Dignitas…, §32.

[11] Congregaţia pentru doctrina Credinţei, Instrucţiunea Dignitas…, §34-35.

[12] A. Serra, «Identità e dignità dell’embrione umano: un chi o una cosa?», în A. Mazzoni (ed.), Staminali. Possibilità terapeutiche. Rapporti tra scienza ed etica, Studio Domenicano, Bologna 2007, 21-52, 52.

[13] A. Vescovi, La cura…, 63.

[14] Cf. G.M. Carbone, «Le questioni etiche relative alle cellule staminali», în A. Mazzoni (ed.), Staminali…, 60-86, 70.

[15] C. Ventura, «Cellule staminali e medicina rigenerativa», în A. Mazzoni (ed.), Staminali…, 53-59, 56.

[16] A. Vescovi, La cura…, 78.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here