Marşul pentru Viaţă – episodul III – David

1.144 views
0
DISTRIBUIȚI

Macheta-promovare-mars-Iulia-David-2Dacă în urmă cu mai bine de un an scriam articolul acesta, astăzi, întrebată cum ar fi viaţa dacă nu l-ar avea pe David – copil născut prematur la numai 5 luni şi 3 săptămâni şi cântărind doar 750 de grame, mama lui, Iulia, o mamă singură de 22 de ani, răspunde aşa:

„În primul rând, cred că nu se mai numea viaţă. Aş fi fost într-o continuă agonie, aş fi murit înainte să mor cu adevărat. Apoi nu aş mai fi cunoscut adevărata fericire, acea fericire pe care o poţi simţi numai când îţi îmbrăţişezi copilaşul. N-ar fi avut cine să mă tragă de păr dimineaţa, să mă trezească şi să-mi zâmbească, să mă muşte şi să mă giugiulească. N-aş fi avut ce ochi calzi să privesc în momentele de dezechilibru şi singurătate. N-aş avea cui să schimb scutecele, n-ar avea cine să „tropa-tropa” cu pălmuţele micuţe în apa pregătită pentru băiţă, în joacă. Casa ar fi pustie, n-ar fi zâmbete, n-ar fi fericire, n-ar fi urletele lui adorabile atunci când mă strigă disperat „mami”.

N-ar mai exista această conversaţie:

El: – Mami? Adă!

Mami: -Ce să-ţi aducă mami, puiule?

El: – Pufu şi mami! – în traducere, n-ar mai fi cine să îmi spună că vrea să-i aduc pufuleţi şi…pe mine 🙂 Cine ar mai fi dependent de mine? Cine ar vrea toată ziua în braţele mele?

Cine m-ar săruta atâta cât o face el?

Cine m-ar striga „mami” mereu?

Cine ar sări în sus de bucurie atunci când mă vede intrând pe uşă?

Cine m-ar iubi atât de puternic?

Cine mi-ar zâmbi atât de sincer cum o face el?

Nimeni, absolut nimeni.

Dacă nu aş fi ales să îl am pe David, nu ar mai fi ploi de legume şi fructe prin casă, poate aş avea portofelul şi frigiderul mereu plin şi poate aş deţine tot felul de lucruri.

Dar ce folos? Ce folos să am de toate dacă sufletul mi-ar fi gol? Ce rost ar avea să am de toate dacă nu aş avea cu cine să le împart? Şi cine e mai potrivit decât copilul meu?

Faima, banii, studiile, politica? Nu valorează nimic.

Adevărata fericire o poţi simţi numai alături de copilul tău. Nu există nimic mai curat şi mai frumos decât acel mic suflet pe care tu îl aduci pe Pământ.

Fii fericită, femeie! Aduci un suflet pe Pământ!

Dacă Dumnezeu îţi trimite acest dar, ştie El mai bine decât tine de ce o face.

Ai încredere! Copiii sunt lumină, pace, iubire, căldură. Dintre toate milioanele de mame, copilul tău te alege pe tine. Oare să fie coincidenţă?!”

……………………………………………………………………………

Astăzi Iulia se bucură că poate promova Marşul pentru Viaţă în braţe cu fiul ei, David.

Mami şi bebe

Vă aşteptăm, aşadar, sâmbătă 21 martie 2015 de la ora 12:00 în Arad – piaţa Avram Iancu – şi în încă 44 de oraşe din ţară:

București, Aiud, Alba Iulia, Bacău, Balș, Bistrița, Brașov, Buzău, Călărași, Chișinău, Câmpia Turzii, Caracal, Cluj-Napoca, Constanța, Corabia, Craiova, Deva, Drăgănești-Olt, Dorohoi, Fălticeni, Galați, Giurgiu, Hârlău, Iași, Lugoj, Mediaș, Năsăud,

Ocna Mureș, Oradea, Pașcani, Piatra Neamț, Ploiești, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slatina, Suceava, Târgu-Mureș, Tămășeni, Timișoara, Târgoviște, Târgu-Jiu, Tulcea, Turda, Vicovu de Sus, Zalău

Fiecare viaţă e un dar!

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here