Considerații privind „chestiunea embrionului”. Studiu medical și filosofic asupra situației copilului nenăscut (II)

1.846 views
0
DISTRIBUIȚI

Autori: Dr. Dan Păscuț, medic primar obstetrică-ginecologie, director al Spitalului Clinic nr. 5 Obstetrică-Ginecologie Timişoara; dr. Magda Păscuț

(Partea I aici)

II. Consideraţii biologice

La specia umană, fecundaţia constă într-un proces de amfimixie (grec: amphi = de amândouă părţile), sau singamie (grec: syn = împreună), astfel încât contopirea spermatozoidului cu ovulul are loc în sensul dualităţii lor de participare. După penetraţia spermatozoidului în ovul are loc fuzionarea elementelor nucleare şi citoplasmatice. Cei doi pronuclei, mascul şi femel (figura 1), migrează unul spre altul, îşi pierd membrana nucleară şi îşi contopesc masa cromatică sub formă stelată (steaua ecuatorială) restabilind astfel numărul dipolid de 46 cromozomi, specific cariotipului uman. Deci, două celule (spermatozoidul şi ovulul) se unesc ca să dea naştere uneia noi, numită celulă ou sau zigot, din care se dezvoltă fiinţa umană.

amfimixia
Fig. 1 – Fecundaţia (amfimixia)

Opinia dominantă a biologilor este că începutul dezvoltării noii fiinţe se produce odată cu fertilizarea ovocitului. În stadiul de amfimixie, (singamie), este identificat începutul noii „entităţi”, sau „existenţe”, numită zigot. Unii consideră ca procesul începe prin însăşi pătrunderea spermatozoidului în ovul, deoarece, în acest stadiu, se pun în mişcare mecanisme care vor realiza singamia.

Celulele gametice reprezintă elemente vitale particulare, distincte de alte celule ale organismului, deoarece posedă o teleologie [1] singulară, demonstrată nu numai prin adaptarea morfo-funcţionaIă, ci mai ales prin dotarea cu patrimoniul cromozomial necesar în construcţia sistemului genetic al noii existenţe. Spermatozoidul şi ovulul sunt celule haploide (grec: „haplos”= simplu + „eidos” = aspect), având 23 cromozomi, dintre care 22 autozomi şi 1 cromozom sexual (gonozom).

Ovulul contine un gonozom X, iar spermatozoidul un gonozom care poate fi X sau Y (figura 2).

patrimoniul-cromozomial
Figura 2 – Patrimoniul cromozomial

Prin amfimixie, fiecare cromozom al zestrei haploide se uneşte cu omologul său şi după „crossing over”, se duplică, cu formarea imediată a primelor două blastomere. Astfel, materialul nuclear al zigotului este repartizat celor două celule (figura 4).

dezvoltarea oului uman
Figura 4 – Dezvoltarea oului in primele 2 zile

Una dintre caracteristicile fecundaţiei este natura genetică umană a fiinţei concepută de bărbat şi femeie. Aceasta semnifică faptul că, în condiţii naturale, fertilizarea ovocitului uman cu un spermatozoid uman conduce la constituirea unei zestre cromozomiale diploide cu aspect “uman” şi, deci, a unor caractere genetice capabile să formeze un organism uman (sau organisme umane).

Dezvoltarea oului este un proces continuu, “orientat”, în timp, în direcţia unei progresive diferenţieri şi achiziţii a complexităţii, ce nu poate reveni la stadiile deja parcurse. Este posibilă oprirea procesului prin congelarea embrionului în faze foarte precoce şi reluarea acestuia după decongelare. Se poate realiza, deci, o disociere între “timpul natural” şi “timpul manipulării” dezvoltării fiinţei, cu importante consecinţe juridice.

În faza precoce, embrionul are două proprietăţi substanţial opuse: omnipotenţa blastomerelor şi progresiva diferenţiere celulară.

Omnipotenţa blastomerelor se referă la capacitatea unui singur blastomer de a da loc, separat unul de altul, unui individ complet. Această proprietate se pierde gradat (între 4 şi 8 blastomere) şi este total sfârşită în timpul formării striei primitive, a somitelor şi a veziculei cerebrale primitive.

Cea de-a doua proprietate denotă achiziţia unui „destin” morfogenetic, ce conduce foarte rapid la formarea „aglomerărilor celulare” care vor forma nucleul embrionar, separat de mantia externă (pretrofoblastica) a blastocistului, apoi la diferenţierea progresivă a „frunzişului” embrionar, cu formarea variatelor ţesuturi şi organe (figura 6).

Pe lângă continuitate, dezvoltarea oului este un proces ce are gradualitate (trecerea timpului necesar evoluţiei spre un stadiu mai diferenţiat) şi coordonare (existenţa unor mecanisme ce reglează procesul dezvoltării). Aceste caracteristici determină pe unii biologi să afirme că, în definitiv, chiar embrionul se comportă ca organism (Bompiani, 1993).

Mecanismele de coordonare intercelulară se dezvoltă în timpul diferenţierii oului. La început, blastomerele sunt distincte, însă, ulterior, contractă aderenţe între ele, printr-un sistem de microvili. În stadiul de morulă (16 blastomere) diviziunea blastomerelor pierde sincronia din stadiul mai precoce şi fiecare blastomer va ajunge mai intim legat, prin dezvoltarea unor digitaţii membranare. Acest proces poartă numele de compactare şi conduce la formarea unui strat celular extern, care va constitui viitoarea trofoectodermă.

Acumularea lichidului în partea centrală a aglomerării blastomerice va forma cavitatea blastocistică (figura 6).

Figura 6 - Dezvoltarea oului în zilele 3-7
Figura 6 – Dezvoltarea oului în zilele 3-7

Trofoblastul este înzestrat cu sinteză de glicoproteine de suprafaţă stabilindu-se astfel sisteme de transport de membrană. Masa celulară internă se află în poziţie excentrică, iar cavitatea blastocistică se lărgeşte considerabil în timpul dezvoltării embrionului uman. Diferenţierea blastocistului pare reglată de un “orologiu” corelat, mai degrabă, cu numărul diviziunilor nucleare sau citoplasmatice decât cu vârsta cronologică a embrionului. Într-adevăr, când clivajul este oprit sau când numărul celulelor embrionare este redus artificial, secreţia fluidului blastocistic este aproximativ aceeaşi cu cea din aceeaşi perioadă a blastocistului intact.

După formarea joncţiunilor intercelulare, embrionul este mai rezistent faţă de efectele unui mediu sărac sau faţă de activitatea enzimatică. În contrast cu blastomerele, care se formează în timpul clivajului, celulele blastocistului sunt foarte diferenţiate, în special cele ale trofoectodermei.

În stadiul actual al cunoştinţelor, concluziile privind evoluţia temporo-spaţială a oului fecundat poartă încă o amprentă metabiologică.

În acest sens, nu poate să nu se recunoască existenţa unui adevărat „sistem unitar” în dezvoltarea oului.

Dezvoltarea oului, fiind un proces de o uimitoare precizie şi siguranţă, a trezit sentimentul unei ordini superioare, care domneşte în acest plan de zămislire a vieţii (A. Mironescu).

Spemann (1924) a încercat să acrediteze ideea existenţei unor aşa numiti „organizatori”, adică a unor substanţe ce apar treptat, determinând etapele succesive ale dezvoltării embrionare. Este extrem de interesant că acţiunea sistemului inductor pare să fie exterioară celulelor şi se transmite prin contact. Această acţiune se poate manifesta chiar prin celule dezorganizate sau distruse.

Cercetările specialiştilor în culturi celulare au reliefat faptul că o celulă vie, scoasă din mediul ei înconjurător normal (ţesuturile organismului), îşi pierde identitatea după o anumită perioadă, devine complet anonimă şi apoi moare. Celulele dintr-o cultură pierd, deci, după un timp, un anumit element vital, fenomen cunoscut în biologie sub numele de „limita lui Hayflick”. Înainte de a ajunge la această limită, celulele din cultura izolată îşi pierd „memoria”, astfel încât toate ajung, indiferent de origine, să arate la fel, deşi continuş să-şi poarte amprenta genetică, să se hrănească şi să se dividă. Ele, însă, se reproduc fără un plan anume, fiind incapabile de a-şi îndeplini potenţialităţile codificate, încă, în cromozomi.

Degradarea acestor celule poate fi oprită fie prin readucerea lor în organismul de origine, fie prin inducerea unei transformări genetice.

Punerea în contact a celulelor anonime cu donorul iniţial le va revitaliza, ele acţionând din nou pentru atingerea unui anumit scop, care, însă, va depinde de localizarea lor. Celulele prelevate din orbita unui embrion de broască şi plasate apoi în regiunea stomacului nu vor produce un ochi intern, ci vor începe să căptuţească stomacul. Există, deci, un sistem de coordonare, care se îngrijeşte ca celulele dintr-o anumită zonă să facă ceea ce li se cere acolo, chiar dacă oricare dintre ele este capabilă, în principiu, sa facă orice.

Aceste centre de coordonare, care duc la îndeplinirea instrucţiunilor genetice, nu au putut fi niciodată detectate în vreo zonă a corpului, dar par să fie prezente peste tot. Singurul lucru de care are nevoie o celula anonimă, ca să-şi reamintească cine este, pare sa fie o transfuzie de energie de tip potrivit, deoarece celula înstrăinată poate să-şi recâştige identitatea şi vigoarea, chiar dacă i se refuză contactul chimic cu celulele de aceeaşi specie. Specialiştii în culturi ştiu că celulele cel mai uşor de crescut sunt cele prelevate din propriile lor corpuri şi că le merge de minune dacă li se dă foarte multă atenţie.

Cel de-al doilea mod de revitalizare a celulelor anonime este de a le produce o mutaţie, care să le dea alte instrucţiuni decât celulele părinte. În mod normal, într-un organism, mutaţiile se limitează la celulele de reproducere.

Spermatozoizii nu pot supravieţui, nici chiar în condiţiile optime din uter, mai mult de 48 de ore. Spermatozoidul, care, însă, fecundează ovulul şi astfel suferă o modificare genetică, poate să iniţieze o cultură care să se menţina foarte multă vreme.

Oul fecundat e capabil să trăiască şi să se dividă suficient de multă vreme pentru a produce un individ nou, în timp ce altă celulă izolată a trupului este supusă limitei Hayflick, deşi are numărul obişnuit de 46 de cromozomi şi acces la substanţele primare. Acest privilegiu este cunoscut în biologie sub numele de vitalitate hibridă, el reprezentând o sporire a fertiliăţii în urma încrucişării a doua linii genetice diferite.

Cercetările embriologice au relevat că embrionii prelevaţi de la o femelă şoarece în ziua a 13-a de gestaţie, transformaţi într-o masă suficient de fluidă că să treacă printr-un ac de seringă şi injectaţi în cavitatea peritoneală a unor femele de aceeaşi rasă, vor dezvolta după 5 săptămâni, mase extinse de ţesut embrionar, asemănătoare celor ale embrionului de şoarece de aceeaşi vârstă.

Avantajul oului fecundat, în ceea ce priveşte supravieţuirea celulară şi dezvoltarea sa, nu poate fi explicat doar prin amestec de material genetic. Pare să mai intervină ceva, însă natura acestui ingredient, care conferă unui ou fecundat potenţialul său excepţional, e încă învăluită în mister pentru biologi.

Cercetările embriologice actuale sunt orientate în trei direcţii:

  1. identificarea mecanismelor de activare-represie genică; acestea, la fiecare diviziune celulara, orientează următorul „pas” spre destinul celulei respective;
  2. studiul comunicării dintre celule în construcţia embrionului;
  3. studiul efectelor exercitate de mediul ambiant asupra dezvoltării embrionului.

(Va urma)

_____________________

[1] TELEOLOGÍE s. f. Doctrină filozofică potrivit căreia totul în natură ar fi organizat în conformitate cu un anumit scop, cu o anumită cauză finală. ♦ Studiul, cercetarea în funcție de scop; teoria finalității. [Pr.: -le-o-] – Din fr. téléologie. (cf. DEX 98)

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorRelatare: „40 de zile pentru viață”. Ziua 5
Articolul următorVIDEO Emisiune TVR despre volumul „Fața nevăzută a homosexualității” și cenzurarea conferinței de lansare
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here