Culmea egalității: alegătorii din Franța vor fi OBLIGAȚI să voteze pentru câte un bărbat și o femeie

853
0
DISTRIBUIȚI

În noianul de vești proaste care vine dinspre economie, sectorul bancar și situația geopolitică, agenda gender avansează implacabil în Occident.

Franța va vota, începând de acest an, perfect paritar. Adică, alegătorul nu va mai opta în funcție de competența, experiența, culoarea politică sau puterea de convingere a unui candidat ci în funcție de… sex.

Scrie Evenimentul Zilei:

Alegerile departamentale din Franța, din 22 și 29 martie, vor fi un scrutin binominal paritar mixt. Pentru o perfectă Corectitudine Politică, pe buletinele de vot vor figura obligatoriu câte un bărbat și o femeie. Alegătorul va fi nevoit să opteze pentru un cuplu.

Cea mai importantă schimbare introdusă de guvernul socialist francez în legea electorală este paritatea. Pentru a se evita discriminarea negativă, a fost legalizată discriminarea zisă pozitivă. Astfel, alegătorii nu vor mai opta pentru un consilier general, ci pentru un binom compus OBLIGATORIU dintr-un bărbat și o femeie, scrie Le Parisien.

Această găselniță socialistă va impune o paritate perfectă în consiliile departamentate între bărbați și femei. Până acum, reprezentarea sexului feminin în consilii era de 18%.

Pentru a impune această regulă a parității, guvernul socialist a fost nevoit să reconfigureze harta Franței, modificând conturul cantoanelor, ceea ce a sporit confuzia printre alegători.

De asemenea, nu este clar cum se va împăca acest vot „binominal” cu răspunderea politică individuală.

Campania electorală a cunoscut multe momente ilare, când candidații, grupați în cupluri, au trebuit să răspundă întrebărilor privind proiectele lor și, mai ales, cum își vor împărți sarcinile!

Caricatură din La Croix: „Mai avem puțin timp să exersăm Pas de Deux”
Caricatură din La Croix: „Mai avem puțin timp să exersăm Pas de Deux”

Nebunia egalitaristă a ajuns la apogeu: în încercarea de a nivela orice diferențe între masculin și feminin, teroriștii gender îngrădesc libertatea de opțiune a votantului, deși ei sunt primii care clamează că luptă pentru acest drept.

Poziția lor este însă perfect schizofrenică: dacă bărbatul și femeia sunt într-adevăr perfect egali și nediferențiați între ei, ce mai contează dacă alegem mai mulți dintr-unii sau mai multe din celelalte?

Și încă ceva: așteptăm cu interes revolta celorlalte genuri și orientări care, așa cum scriam recent, se văd discriminate și cer și ele drepturi egale. Nu ne mai putem limita la bărbați și femeie, conform unor concepții învechite! Ia gândiți-vă doar că arătarea care a câștigat anul trecut Eurovision se apucă de politică. Pe care din cele două lista ar urma să fie înscris(ă): la bărbați sau la femei?

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here