Avortul, o plagă care distruge vieţi şi pătează conştiinţe

952 views
0
DISTRIBUIȚI

sculpture

În terminologia clinică tradițională avortul (de la latinescul aboriri = a pieri, a se stinge) se referă la eliminarea embrionului ori a fătului din uter înainte de a fi viabil, adică înainte de a fi îndeajuns de dezvoltat încât să poată trăi în afara trupului matern. Dacă e să facem abstracție de avortul spontan – caz în care putem vorbi de o eventuală responsabilitate (datorită consumului de alcool ori droguri, expunerii la radiații etc.), însă nu de intenția de a săvârși o acțiune detestabilă – termenul “avort” de obicei se referă la avortul direct (provocat), adică la avortul săvârșit în mod deliberat, cu ajutorul diferitor mijloace chirurgicale sau farmacologice (Tubbs B. J. Jr.., A Handbook of Bioethics Terms, Washington, D.C., 2009, p. 3).

Papa Ioan Paul al II-lea, conștient fiind că folosirea unei terminologii echivoce, precum cea de „întrerupere de sarcină”, duce la acceptarea și la consolidarea unor practici grave din punct de vedere etic, definea avortul direct în termeni cât se poate de aspri, dar realiști: „avortul provocat este uciderea deliberată și directă, în orice fel ar fi înfăptuită, a unei ființe umane în faza incipientă a existenței sale, cuprinsă între zămislire și naștere” (Evangelium vitae, nr. 58).

Numărul avorturilor înregistrate la nivel mondial, din 1980 și până în momentul de față, este de aproximativ 1.328.366.956 (http://www.numberofabortions.com/, consultat la data de 16/03/2015, ora 12.00). În România, prin decretul nr. 770 din 29 septembrie 1966, avortul provocat a fost interzis (art. 1), cu excepția câtorva cazuri, considerate spinoase, precum punerea în pericol a vieții mamei, riscul transmiterii unor boli grave sau ereditare, invaliditatea fizică/psihică gravă, depășirea vârstei de 45 de ani sau apariția unei sarcini care era urmare a unui viol ori incest (art. 2). După căderea regimului comunist, odată cu liberalizarea avortului (decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989), România avea să devină “fruntașa” Europei la acest capitul, ba, mai mult decât atât, conform datelor Centrului de Calcul din Ministerul Sănătății, numărul întreruperilor de sarcină înregistrat între anii 1958-2008 depășea cu mult întreaga populație a țării (22.178.906 de avorturi).

Codul de drept canonic (catolic), promulgat în 1983, stabilește: „cine procură avort, urmat de efect, cade în excomunicare latae sententiae” (can. 1398). Așadar, prin însăși înfăptuirea deliberată a respectivului delict, credinciosul catolic pierde comuniunea cu Biserica și nu mai are acces la sacramente. Pentru a fi dezlegat de excomunicare și, deci, pentru a se putea spovedi, credinciosul trebuie să se adreseze episcopului, dar și preotului care, datorită slujirii sale, a primit această permisiune, precum și oricărui preot autorizat, pentru o perioadă determinată sau indeterminată.

Articol publicat în revista „Mesagerul Sf. Anton”, nr. 129, martie-aprilie 2015, p. 6

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here