Papa Francisc despre familie şi educaţie: Intelectuali de toate felurile au redus la tăcere părinţii

1.037 views
0
DISTRIBUIȚI
pope-francis„Multe lucruri s-ar schimba în bine dacă educaţia în familie ar redobândi un loc primordial. Este timpul ca taţii şi mamele să se întoarcă din exilul lor şi să se implice plenar în educaţia copiilor lor”, a susţinut Suveranul Pontif în cursul tradiţionalei audienţe de miercuri, din Piaţa Sfântul Petru de la Vatican. L-au ascultat peste 70.000 de credincioşi, potrivit publicaţiei ABC, citată de Agerpres.
Papa a subliniat că rolul părinţilor este de neînlocuit. El a deplâns faptul că intelectuali de toate felurile au redus la tăcere părinţii, în mii de modalităţi, pentru a apăra tinerele generaţii de daunele – adevărate sau presupuse – ale educaţiei în familie.

„Alianţa educativă este în criză în zilele noastre”, a apreciat Suveranul Pontif, referindu-se la „tensiunile şi neîncrederea dintre părinţi şi profesori”. Au apărut astfel aşa-numiţi experţi care le ştiu pe toate, iar părinţii sunt obligaţi doar să asculte, să înveţe şi să se conformeze, iar în final, ajung să nu-şi mai corecteze niciodată copiii, a apreciat Papa Francisc.

El a povestit cum, într-o zi, mama lui a fost chemată la şcoală din cauză că el se purtase necorespunzător cu o profesoară. După ce s-a întors acasă, mama l-a certat. „Dacă se întâmplă aşa ceva acum, părinţii o vor certa pe profesoară”, a comentat Suveranul Pontif.

Papa Francisc s-a adresat şi părinţilor despărţiţi, pe care i-a îndemnat „să nu-şi transforme copiii în ostatici”, pentru că, de multe ori, „cei mici duc povara separării”. „Să crească auzindu-şi mama vorbind frumos despre tata şi pe tata vorbind de bine despre mama, chiar dacă aceştia nu trăiesc împreună. Este dificil, dar se poate”, a subliniat Suveranul Pontif. (tvr.ro)

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here