O (simplă) scrisoare

840 views
0
DISTRIBUIȚI

email-marketing2-704x454Noi, cei care luptăm pe frontul pro vita avem, uneori, impresia că bătălia ne covârşeşte, că inutilitatea demersului înclină primejdios balanţa, că „ceilalţi” sunt mai puternici, mai mulţi, mai bine pregătiţi, că oricum nu sunt urechi care să audă, inimi care să se deschidă, una peste alta, pare că sunt prea multe mori de vânt ca să ne mai luptăm cu ele.

Şi atunci ÎL vedem. Pe EL. Pe Marele Dumnezeu. El ne trimite putere, încurajare, muniţie. El ne aminteşte în tabăra cui suntem. Pentru CINE luptăm.

O astfel de încurajare am primit într-una dintre seri printr-o scrisoare venită la o oră târzie pe email din partea unei liceene de clasa a XI-a de la un colegiu naţional.

Nu are nevoie de comentarii prea multe, aşa că vă las să o savuraţi, să vă hrăniţi din ea şi să mergeţi, cu forţe proaspete mai departe!

„Bună seara!

Vă scriu abia după un an. Abia după un an realizez importanţa pe care a avut-o scurtul curs de informare pe care l-aţi ţinut la şcoala noastră. Abia după un an, simt nevoia arzătoare să vă mulţumesc, cu o anumită ruşine pentru întârziere pe care sper că o veţi putea ierta. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Îmi amintesc cu certitudine că am fost cu adevărat marcată de tot ce ne-aţi prezentat. Mai bine zis, îngrozită şi temătoare, însă am tratat totul cu o superficialitate pe care o regret, crezând că nimic din cele menţionate nu mă afectează pe mine sau familia mea. Dar multe se pot schimba într-un an. În ciuda faptului că mă tenta încă de pe atunci ideea de a vă scrie această „scrisoare”, nu am făcut nimic. Şi totuşi, cererea de a ne exprima gândurile în câteva rânduri a fost bine-venită pentru mine… M-am simţit mai bine, ştiind că o parte din gândurile şi recunoştiinţa mea v-au fost, până la urmă, transmise. Însă n-a fost destul.

De curând am fost brutal trezită la realitate. Unul după altul, şocurile pe care le-am trăit la aflarea unor veşti (legate de apropiaţi, chiar de părinţi), şocuri care mi-au deschis ochii şi m-au făcut să realizez în ce lume trăim de fapt, m-au făcut veşnic recunoscătoare că desfăşuraţi această campanie şi că aţi ajuns la timp pentru a mă salva de ideea de normalitate a societăţii. Ştiu, din păcate, că mulţi nu au mai putut fi ori nu s-au lăsat (încă?) salvaţi din diferite motive, dar ştiu la fel de bine că la fel de mulţi v-au înţeles mesajul şi a ajuns la timp pentru ei, la fel cum a ajuns şi pentru mine.

În acea perioadă în care aţi trecut pe la şcoala noastră, am auzit fel şi fel de opinii. Din fire eram şi încă sunt mult prea timidă, mult prea „slabă” ca să îmi pot susţine părerea, aşa că pe atunci am tăcut şi am ascultat, poate din teama de a nu fi judecată – teamă care mă macină, din păcate, până şi în prezent. Revenind, cred cu tărie că e bine să dai ascultare tuturor semenilor tăi, chiar dacă unii dintre ei se înşeală amarnic, poate doar pentru a le înţelege modul de gândire şi pentru a le demonstra cât de greşit este acesta (lucru pe care dvs. l-aţi făcut de multe ori, cu siguranţă). Tac şi ascult şi acum, dar ceva s-a schimbat. Acum înţeleg, înţeleg din ce în ce mai mult pe măsură ce zilele trec, iar cu ocazia aceasta aş vrea nu doar să vă mulţumesc, dar să vă şi felicit pentru ceea ce faceţi. Sunt sigură că nu e uşor, sunt sigură că mulţi se opun cu vehemenţă – lucru pe care l-am văzut cu ochii mei; de aceea am ales să îmi exprim, pentru toate persoanele minunate din acest proiect, cărora încă le mai pasă, recunoştiinţa şi admiraţia, din adâncul sufletului.

Uneori îmi doresc să mă fi născut într-o familie numeroasă. Să locuiesc la casă, la ţară, şi să am ocazia să îmi petrec timpul cu fraţii şi surorile mele. Pe de altă parte locuiesc la bloc, într-un oraş aglomerat, fiind singură la părinţii pe care apuc să îi văd doar seara.. Însă nu le port pică. Le sunt profund recunoscătoare pentru tot ce fac, pentru că mă iubesc cum pot ei mai bine.. Vremurile în care au trăit aceştia nu le-au adus pe nimeni care să le poate explica cum stau lucrurile.. Dar uneori mă simt atât de singură. E teribil de greu să trăieşti într-o lume ale cărei obiceiuri nu le practici, mai ales la vârsta adolescenţei.. E teribil de greu să trăieşti cu o teamă permanentă, să te îndoieşti de oricine şi de orice, să fii prea retras pentru a face faţă.. Dar continui să lupt, văzând că încă mai există speranţă.

În fine, închei aici şi vă mulţumesc pentru timpul acordat lecturării acestor rânduri. Pe viitor, voi încerca să propag acest mesaj, să-i conving la rândul meu pe alţii de to ceea ce m-am convins şi eu deja. Voi încerca de asemenea să mă prezint şi la diferitele evenimente din cadrul acestei campanii iar dacă vă pot fi vreodată de ajutor, cu orice, voi face tot posibilul să aflu şi să mă implic!

Cu stimă

R.A.”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here