SEMINAR „Politicile creștine în contexul european și fundamentare lor biblică și patristică” la Parlament

1201
0
DISTRIBUIȚI

Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități din Senatul României si Fundația Sfânta Irina organizează marti, 23 IUNIE 2015, începând cu ORA 09:00, in Salonul Alb din Senatul României, seminarul „POLITICI CREȘTINE – FUNDAMENTARE BIBLICĂ ȘI PATRISTICĂ. CONTEXTUL EUROPEAN”.

Organizatorii seminarului iși propun să pună în valoare experiența de peste 2000 de ani a Bisericii Creștine în domeniul lucrării sociale, morale și economice a unei țări sau unei comunități. Experiența vie a Imperiului Bizantin, structura ierarhică a Bisericii, dogma iubirii aproapelui, respectarea cu sfințenie a legilor morale, sunt baza dezbaterii acestui seminar din care putem învăța cu toții.

Program:

Ora 09:00 – Primirea participanților

Ora 09:15 – Cuvânt de deschidere Senator BIRÓ Rozalia-Ibolya și Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

Ora 09:30-10:00 – “Conducătorii și lucrarea lor în Biblie și gândirea creștin bizantină”, prelegere susținută de Prof. Univ. Dr. Vasile Mihoc

Întreaga Sfântă Scriptură este străbătută ca un fir roșu de regulile conducerii societății umane, organizată pe structuri geopolitice. În plus, Biblia descrie evoluția marilor conducători ai popoarelor din spațiul și vremurile biblice. Imperiul Bizantin de Răsărit a fost primul imperiu condus de împărați creștini. Din epoca de glorie a acestui imperiu și din căderea lui avem ce învăța.

Ora 10:00-10:30 – „Noopolitica creștină și ascensiunea Europei moderne”, prelegere susținută de Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu

Noopolitica este știința spațiului modelat de puterea spiritului. Fiecare moment semnificativ din istoria Europei moderne datorează enorm politicii creștine și a principalelor personalități pe care s-a sprijinit și se sprijină puterea Europei. Așa se face că, putem vorbi despre geopolitica europeană ca despre cea dintâi mare civilizație întemeiată pe o învățătură creștină. Nașterea Europei Noi Moderne este de neînțeles fără aportul dogmei și moralei creștine.

Ora 10:30-11:00 – „Teologia socială și provocările politice în context european”, prelegere susținută de Pr. Prof. Dr. Mihai Valică

Teologia socială, adică aplicarea perceptelor morale și dogmatice în societate, este un domeniu tot atât de vechi ca și Biserica. Autorul va dezbate raportul dintre democrație, aristrocrație, autocrație și teocrație.

Ora 11:00-11:30 – „Bioetică aplicată în sociologie și politică”, prelegere susținută de Prof. Univ. Dr Pavel Chirilă

Bioetica – știința care are ca domeniu de studiu noțiunea de bine și de rău, moral și imoral, grija permanentă de a nu face rău nici ție, nici aproapelui – este o temă actuală în toate campaniile de alegeri prezindețiale din SUA și Europa Occidentală. Temele fierbinți ale dezbaterii bioetice sunt: demografie, planning familial, eutanasie, clonare, procreare asistată, bioetica cercetării pe subiecți umani, statutul embrionului uman, etc.

Ora 11:30-11:45 – Pauza de cafea

Ora 11:45-12:30 – Masă rotundă: „Este Europa un continent creștin?” – întrebări și comentarii

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here