„Căsătoria” homosexuală, uniuni civile şi CEDO: câteva lămuriri

898 views
0
DISTRIBUIȚI

echr

Câteva lămuriri privind Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recenta decizie prin care Italia a fost condamnată pentru încălcarea „dreptului la viața privată și de familie” prin nereglementarea situației juridice a cuplurilor de homosexuali. Situație în care se află și România, cel puțin teoretic. Un articol de Francesa Romana Poleggi, Notizie Provita (Italia).

Înainte de a comenta, pe scurt, sentinţa Curții Europene a Drepturilor Omului – CEDO în cazul „Oliari şi alţii împotriva Italiei”, care, după spusul tuturor, ar impune Italiei căsătoria homosexuală (cine doreşte o poate citi aici: Case Oliari et al. vs. Italy) este necesar să clarificăm câteva lucruri în ceea ce priveşte această CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este un organism al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ce a luat naştere în interiorul Consiliului Europei -Co.E., un organism internaţional fondat prin tratatul de la Londra din 1949.

Ca să simplificăm puţin, putem spune că Consiliul Europei este „un fel de ONU”, cu scopuri asemănătoare, cu diferența că a fost creat în mediu european. La aceasta au aderat în jur de 50 de state: nu doar state ce aparţin UE, precum Italia, ci şi ţări precum Turcia, Rusia, etc.; CEDO (în engleză ECHR = European Court of Human Rights) este un tribunal care judecă în baza recursurilor făcute de cetăţenii statelor aderente ce se plâng de violarea drepturilor de mai sus de către țările în care trăiesc.

Deci Consiliul Europei şi UE sunt două lucruri diferite una de cealaltă. Dacă aparţii zonei Euro sau Uniunii Europene, asta nu are nici o legătură cu aderarea la Co.E. sau la CEDO (o neclaritate fondată dat fiind că uneori se foloseşte expresia „Consiliul European” pentru a face referire la Consiliul Miniştrilor, organul care are adevărata putere, al UE).

În acest sens, putem spune imediat că, în timp ce ieşirea din UE sau din Zona Euro este extrem de complicată, mai ales din punct de vedere economic, „desfacerea” tratatului Co.E. sau CEDO ar putea fi discutabilă, când se vrea, dar din punct de vedere tehnic, este mult mai simplu: în virtutea suveranităţii lor, Statele pot adera la tratat şi pot și renunţa la acesta.

Oricum, atâta timp cât aparţinem tratatului, acceptăm deciziile CEDO care ne condamnă în mod sistematic pentru o justiţie nedreaptă şi pentru durata îndelungată a proceselor noastre (dar acest lucru, nu ştiu de ce, nu este foarte cunoscut). La deciziile CEDO se face recurs în apel (dacă vă amintiţi povestea crucilor în locuri publice – Italia a fost condamnată în primă instanţă, dar în apel a fost achitată). CEDO poate condamna cel mult la plata despăgubirii daunelor: desigur, nu poate pretinde modificarea legilor promulgate de către un Parlament ales în mod democratic de poporul suveran (cel puţin teoretic).

Facem trimitere la excelentul articol al lui Massimo Introvigne din „Nuova Bussola Quotidiana”, pentru a clarifica ulterior aspectele juridice ale acestei chestiuni. Tot în „Nuova Bussola Quotidiana” trebuie să-l citim şi pe Scandroglio, care explică importanţa practică, politică şi mai ales mediatică a sentinţei Oliari.

Noi ţinem să subliniem un lucru: Articolul 2 din Constituţie [a Italiei, n. tr.] „recunoaşte drepturile inviolabile ale omului atât ca individ cât şi în grupurile sociale în care îşi exprimă personalitatea”.

Suntem extrem de suspicioși în privinţa faptului că într-o uniune homosexuală se „desfăşoară”, în sensul că se „evidenţiază”, personalitatea individului. Rămâne faptul că un raport homosexual nu poate fi complet şi satisfăcător, precum un raport heterosexual: în primul rând există factorul fizico-anatomic, asupra căruia nu este cazul să mă opresc. Dar există şi factorul psihologic – afectiv – emotiv, pentru care raportul dintre două femei sau doi bărbaţi poate fi o prietenie minunată, profundă, împlinită, dar nu se va putea asemăna niciodată unei relaţii dintre un bărbat şi o femeie: doar aceasta poate deveni iubire nupţială, completarea reciprocă al unuia cu alteia.

Deci relația homosexuală tinde a fi frustrantă. Iar faptul că relaţia lor durează, se datorează doar unei frumoase „prietenii”: tolerează trădarea sistematică, sunt perechi „deschise”. Înlătur o altă obiecţie: este clar că şi heterosexualii pot întâmpina frustrări, din multe motive, dar nu şi pentru lipsa de naturaleţe a raporturilor sexuale!

Deci, Guvernul Italiei ar trebui să facă recurs împotriva sentinţei Oliari demonstrând că drepturile individuale ale convieţuitorilor sunt larg garantate. Şi chestiunea ar trebui să se oprească aici. Fără să fie nevoie de o recunoaştere publică a vreunui tip de uniuni.

Totul este nedrept din punct de vedere politic, deci există slabe speranţe ca Guvernul nostru, care este extrem de corect politic, să facă ceva din cele spuse mai sus.

Noi vorbim despre acest lucru pentru că dorim ca toată lumea să-şi facă o idee pe care să şi-o amintească la următoarele alegeri (doar această armă ne-a mai rămas: mai devreme sau mai târziu va trebui să mergem la vot).

În ceea ce priveşte drepturile omului tutelate de CEDO, permiteţi-mi o ultimă precizare.

Am spus şi am repetat faptul că drepturile omului nu le creează omul, ci natura, sau mai bine spus Dumnezeu (ca să mă exprim ca „Antigona” lui Sofocle – sec V î.C. – Sofocle nu era desigur un „fascist catolic bigot”). Nici o Curte şi nici un Parlament nu pot modifica sau vătăma aceste drepturi: legile omului, ori sunt adecvate acestor drepturi, ori sunt ne-drepte (fărădelegi), cum spuneau strămoşii.

CEDO şi Consiliul Europei sunt foarte buni în a apăra drepturile naturale, drepturile inviolabile ale omului, dar nu sunt în stare să protejeze drepturile copiilor ce au supravieţuit avortului: au refuzat, în mai multe rânduri, să se exprime în privinţa pruncuciderii, care este ilegală în caz de avort tardiv. Copilul care se naşte viu, în ciuda avortului, este lăsat să moară printre gunoaiele spitalului (ori este sufocat „din milă”).

Asta ar fi de ajuns, pentru mine, pentru a denunţa tratatul de la Londra [tratatul de constituire a Consiliului Europei, la 5 mai 1949, n. trad.].

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here