Cine conduce Barnevernet

2055
0
DISTRIBUIȚI

Credințele celor care supraveghează respectarea drepturilor omului nu trebuie sau nu ar trebui să influențeze modul de acțiune al acestora. Norvegia este o țară în care coexistă multe culturi și despre Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia (Barnevernet) presupunem că este neutru din acest punct de vedere și că acționează pentru unitatea famililor, în interesul minorilor. Cazul Bodnariu, cel mai mediatizat în lume în ultimele luni, ne oferă prilejul să fim atenți la cei care se află la conducerea Barnevernet și la filosofia pe care aceștia o îmbrățișează.

Din 2014 directorul Barnevernet este Hege Hovland Malterud, de profesie medic, lesbiană, care a fost aleasă în 2009 în Consiliul Eparhial al orașului Oslo, din cadrul Bisericii Norvegiei. (Despre istoria Bisericii Norvegiei puteți citi aici).

În 2009, cinci din cei șapte membri ai Consiliului au declarat că vor lucra pentru acordarea de drepturi depline în Biserică persoanelor homosexuale. Malterud este membră a Apen Kirkegruppe (Grupul pentru o Biserică Deschisă), o mișcare radicală înființată acum 40 de ani, ce astăzi deține practic controlul în Biserica Norvegiei (sursa: aici).

De mai mulți ani Malterud sprijină plasarea copiilor răpiți în ”familiile” formate din persoane de același sex (sursa: aici) și se pronunță pentru cununia religioasă pentru asemenea cupluri.

În prezent, la vârful Barnevernet se află o persoană favorabilă teologiei homosexuale, deși în Norvegia majoritatea populației sprijină valorile familiei creștine. (sursa: European Apostolic Leaders)

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here