Zoofilia care a ucis Filozofia

2.355 views
2
DISTRIBUIȚI

peter-singer-and-pigNumele lui Peter Singer este puţin cunoscut în România, deşi în anumite cercuri din Occident este rostit cu reverenţă, chiar cu veneraţie. Una nemeritată. Până acolo încat pentru motive obscure, dacă nu de-a dreptul oculte, este anunţat pe diferite canale şi promovat ca cel mai mare filozof al timpului nostru. Actualmente profesor la o binecunoscută universitate americana, Peter Singer s-a născut în Australia într-o familie de refugiaţi evrei care au reuşit să se salveze in extremis de la exterminare părăsind Austria cu puţin timp înaintea ocupării ei de către Hitler. Bunicii lui însă nu au mai avut această şansă pierind în infernul lagărelor de exterminare. Dar ca să-l cunoaştem şi deci să-l înţelegem mai bine, să privim puţin înapoi – fără mânie.

O scurtă întoarcere în timp

Până în anii şaptezeci – anii când dincoace de cortină brejnevismul era rege şi când dincolo de ea, lumea visurilor noastre intra în anotimpul politic al seceriadei. A fost deceniul când variile coloane ale Stângii porneau asaltul final asupra societăţii şi instituţiilor statului din Occident. Când o pletoră de celule, brigăzi, fronturi, mişcări şi alte grupuri şi grupări revoluţionare îşi împărţeau tovărăşeşte sectoarele frontului pentru ca nimic să nu scape «ne-eliberat». Erau timpurile când pentru Stânga statul era încă Marele Satan, înainte ca instituţiile sale să cadă ca spicele sub secera aceleiaşi Stângi şi să fie acaparate-capturate politic şi ideologic pentru a se metamorfoza în ceea ce vedem astăzi: Statul-dumnezeu.

A mai fost şi deceniul de aur al terorismului roşu în Europa şi aiurea, când în presa vremii Brigăzile Roşii împărţeau locul de pe prima pagina, cu camarazii din Fracţiunea Armata Roşie. Au fost anii în care în Canada se înfiinţa Frontul pentru eliberarea homosexualilor. A mai fost şi deceniul care avea să dea un preşedinte Uniunii Europene, unul care la acea dată se călea în lupta de clasă ca şef de organizaţie maoistă în Portugalia natală – Manuel Barroso. Aceiaşi ani ‘70 au fost şi anii tinereţii revoluţionare a lui Peter Singer – sosit însă cam târziu pe scenă, atunci când nu prea mai era mare lucru de eliberat. Sau cel puţin in aparenţă : revoluţia feministă era la apogeu, cea homo-pedo-sexuală era deja pornită la drum, copiii pe cale să fie eliberaţi de sub «asuprirea» părinţilor, familia făcută bucăţele. Aşa că i s-a încredinţat un rol mai mic dar care nu a încetat să capete importanţă în timp: misiunea eliberării maimuţelor şi a restului animalelor – evident de sub jugul asupritorului cu faţă de om. Astfel a luat fiinţă la Oxford Mişcarea pentru eliberarea animalelor.

Să trecem acum în revistă câteva dintre ideile vehiculate de Peter Singer. Vehiculate pentru că în realitate el nu face decât să interpreteze o partitură scrisă de alţii. Ceea ce urmează este o împletitură de argumente deseori contradictorii, sau motive extrase când din genetică, când din sfera eticului, a filosofie, ştiinţei, istoriei, dreptului – totul aşezat pe o solidă bază ideologică.

NU există oameni, există doar animale adică o singura familie cu doua ramuri : animalele umane şi cele non-umane. Prin urmare, omul nu este cu nimic superior animalelor de unde şi ideea de acordare a statutului de persoană maimuţelor şi includerea lor ca membri egali în societatea umană.

Animalele sunt fiinţe sensibile, înzestrate cu conştiinţă de sine şi inteligenţă, în multe cazuri superioară omului, şi capabile de sentimente. Un animal are valoare mai mare decât un bebelus, sau un invalid ori persoană grav bolnavă. Ca normă generală, viaţa unui om nu are şi nu trebuie să aibe o valoare mai mare decât a unui animal.

Animalele sunt victime ale exploatării, fiind tratate cu cruzime de catre «vărul» om, ideea iudeo-creştină a originii divine şi a caracterului sacru a vieţii fiind condamnată ca sursa suferinţelor animalelor.

Acordarea îngrijirilor medicale în mod selectiv, un mod nesubtil de a legitima eutanasierea şi folosirea persoanelor handicapate mintal în locul animalelor pentru experimente medicale. Dealtfel, gata sa predice prin exemplul personal, Peter Singer s-a declarat în trecut dispus să ducă la capăt ceea ce naziştii făcut: sa-şi eutanasieze propria-i mamă.

Eutanasierea bolnavilor mintali după model nazional-sozialist.

Un examen sumar cu privire la originalitatea «gândirii» filozofului revoluţionar, ne va conduce spre două piste de inspiraţie.

La şcoala păgânismului ştiinţific

Să vedem la ce se putea astepta un nou-născut în lume înainte de creştinism? Un scurt survol istoric ne va conduce la câteva descoperiri surprinzătoare. Să începem în centrul lumii – la Roma, unde dacă nu era dorit, noul-născut urma să fie aruncat (de viu) la groapa de gunoi. La sud de Mediterana, în Cartagina, unde de-a lungul timpului zeci de mii de copiii au fost arşi de vii în cinstea zeului Baal Hammon, noul-născut avea toate sansele să fie aruncat în foc. O practică curmată de-abia după cucerirea romană, când cetatea a fost rasă, iar pămantul pe care era aşezată, arat şi presărat cu sare.

În Cornul fertil şi în tot Orientul Mijlociu, nou-născuţii riscau sa fie arşi de vii în bratele diverşilor baali şi molohi de bronz. În cetăţile din Asia Mica, dacă se întâmpla sa fie fetiţă, noul născut avea şanse mari să fie lăsat noaptea în faţa uşii de unde era recuperat şi dus la templu unde era crescut pentru a deveni prostituata. Mai la nord, în izolata Islandă, moartea era mai puţin crudă decat în alte părţi: bebeluşii erau pur şi simplu abandonaţi sub cerul liber pentru a fi mancaţi de fiarele sălbatice. Făcând un salt pe celălalt mal al Atlanticului, acasă la popoarele amerindiene, vom descoperi că pruncii mai mici ori mai mari erau ucişi în ritualuri închinate soarelui, pământului ori munţilor, vârfurile cele mai înalte ale Cordilierilor fiind presărate cu trupurile copiiilor inca (numiţi astăzi «copiii gheţurilor») jertfiţi acestor zeităţi. Doar creştinismul, care a retrezit în conştiinţa oamenilor sentimentele de milă, de compasiune izvorâte din conştientizarea caracterului sacru a vieţii oricărei fiinţe umane, a pus capăt masacre. Apariţia orfelinatelor s-a făcut pe acest fond tocmai din pasiunea pentru salvarea vieţilor micuţilor condamnaţi.

Ce propune Singer? Legalizarea infanticidului, a uciderii copiilor pentru început, după model irodian, până la doi ani, dar cu flexibilitate.

În ceea ce priveşte cultura cananită, cartea Levitic a Vechiului Testament ne oferă prin translaţie un portret al culturii timpului. Canaaniţi, de exemplu cei care traiau în Sodoma, Gomora (plus mai puţin cunoscutele Adma, Teboim şi Toar) şi celelalte cetăţi din Câmpia Iordanului nu erau doar arseno-(coitis) ci şi zoo-coitos, pe lângă incest şi orice alte practici abominabile.

Ce propune Peter Singer? Să acceptăm normalizarea împreunărilor şi a «căsătoriilor» trans-specii. A pedofiliei şi a incestului. În fond, dacă suntem numai animale – ne spune el – de ce ar trebui să mai existe familia şi alte bariere?

Acesta este cadavrul păgânismului pe care Singer şi sponsorii lui încearcă să-l reanimeze. În cel mai autentic stil orwellian, întoarcerea la păgânism este glorificată ca progresism, ca un mare salt inainte. Aşa cum în societatea fictivă din Oceania războiul era pace, minciuna era adevăr, sclavia era adevărata libertate, moartea era viaţă – în lumea lui Peter Singer, întoarcerea la practicile păgâne acestrale este progres.

Citește și: Scrisoare de protest față de acordarea unei distincții profesorului Peter Singer

865714926-blondi-hermann-esser-honi-morell-ferme-de-montagneUn mare prieten al animalelor

Nu, nu este vorba despre Peter Singer, ci despre mult mai cunoscutul Adolf Hitler, cel pe care materialele naziste de propagandă îl prezentau în mod regulat ca pe un mare iubitor de animale, preocupat constant de bunăstarea acestora (animal welfare). Foarte puţini ştiu ca Germania nazistă era un model în materie de ocrotire a animalelor, fiind statul dotat cu cea mai strictă legislaţie de protectie a acestora, cel mai avansat în această direcţie adică, după criteriile stângiste, un adevărat stat progresist. Potrivit lui Tristam Stuart autorului cărţii The bloodless revolutiona history of vegetarianism, în grija lor pentru animale naziştii au mers atât de departe încât au reglementat până şi modul de sacrificare a peştelui şi a crustaceelor care chiar şi astăzi au rămas în afara legislaţiei de protecţie a animalelor.

Heinrich Himmler detesta ideea de trage într-un animal, numind vânătoare o adevărată crimă, asta în timp ce asasinatele în masă, normale în darwinismul social, nu erau decât un moment al luptei pentru supremaţie în care cei slabi sau inferiori erau condamnaţi la eliminare. Am convingerea, întărită şi de valul crescând de sentimente, declaraţii şi atacuri antievreieşti la care suntem astăzi martori în Occident că nu este departe ziua când ecologiştii îi vor înalţa statuie – la propriu – lui Adolf Hitler şi-l vor reabilita considerându-l un mare vizionar.

Mai adăugăm că încă din 1933 Gӧhring, viitorul Reichmarshall ameninţa cu lagărele de concentrare pe cei care – spunea el – «încă îşi mai închipuie ca pot să trateze animalele ca pe obiecte». Revoluţionarii de felul lui Singer propun la rândul lor adoptarea unei legislaţii «eliberatoare» suţinând ca animalele pot fi considerate ca sclavii de astăzi, ori în jargon socialist – noul proletariat. Ele nu mai trebui considerate proprietatea cuiva, ci persoane cu drepturi fundamentale garantate prin constituţie, eventual şi cu drept de vot.

Aşadar, acelaşi stat nazist care a întreprins pe fiinţe umane experienţe de o cruzime inimaginabilă, ocrotea animalele împotriva disecţiilor care erau strict interzise. Cele pe animale, nu şi cele pe copii, de exemplu. Reamintim câteva dintre experienţele naziste pe gemeni: transplant de oase, de muşchi sau de ţesuturi între diferiţi indivizi, injectarea de colorant în ochi, testarea limitei de rezistenţă la îngheţ, inocularea germenilor de tifos, amputarea experimentală.

Pentru Singer, nu există nimic care să demonstreze ca omul ar fi o fiinţă superioară animalelor. Dealtfel, cum am arătat, pentru el omul nu este decât o ficţiune, un concept artificial, el nici nu există: există doar animale – unele umane şi altele non-umane. Manualele de biologie naziste învăţau că nu există nici o trăsătură caracteristică de ordin fizic or psihologic care să justifice deosebirea omului de lumea animală. Ideea că oamenii sunt doar o parte a lumii animale prinşi în lupta pentru supremaţie a fost folosit spre a justifica cele mai mari atrocităţi. «Asimilarea oamenilor regnului animal le-a oferit baza ideologică pentru a trata anumite categorii de oameni într-un mod pe care propriile lor legi de protecţie ale animalelor le interziceau» – scrie acelaşi autor al lucrării A History of vegetarianism!

Acelaşi raţionament schizoid îl întâlnim şi la Peter Singer. După el, între un animal sănătos şi un copil, sau un adult bolnav sau handicapat, animalul este cel care are valoare mai mare şi trebuie salvat pentru că are o inteligenţă superioară (cum poate fi testat nivelul de inteligenţă al unui animal rămâne un mister desăvârşit). El ne avertizează însă că deşi de regulă oamenii sunt mai inteligenţi decât animalele, asta nu le dă dreptul la un tratament preferenţial faţă de acestea. Lupta împotriva sărăciei, bolilor şi a foametei de care suferă încă atâţia oameni în lume nu trebuie să fie mai importantă decât asigurarea bunăstării şi ameliorarea condiţiilor de viaţă ale găinilor, porcilor sau cobailor ceea ce în final justifică politica de reducere a populaţiei prin orice mijloace ca mijloc de a îmbunătăţi calitatea vieţii animalelor. Existenţa produselor cosmetice purtând marca cruelty free (netestat pe animale) dar care conţin celule din trupul bebeluşilor avortaţi este emblematică pentru acest bipolarism social.

Ca şi în cazul naziştilor, nici activiştii „eliberării” animalelor nu văd vreo contradicţie între a elimina oameni şi a îndrăgi animalele în acelaşi timp. „Zoofobia” – concept în sine aberant (cum poţi urî un animal? ori un copac?), este un termen inventat pentru a înfiera orice opoziţia la ideologia lor, în timp ce antropofobia este cultivată cu asiduitate. Titluri de felul : «Omul – un prădător periculos», sau «Incredibila capacitate a naturii de a reveni dupa fiecare agresiune a omului», se pot citi zilnic în media corporatistă din Occident. După cum se poate vedea, ele au rolul de a prezenta portretul unui agresor (omul), de fapt un adevărat terminator, o calamitate care trebuie stopată prin orice mijloace din acţiunea lui devastatoare. În acelaşi timp natura, planeta, animalele (râul, ramul) sunt văzute ca victime inocente care au nevoie urgentă să fie salvate. Efectele acestei campanii sunt tot mai evidente. «Printre prietenii mei ecologişti», scrie Greg Graffin – «unii sunt atât de profund angajaţi încât cred cu tărie că cea mai bună soluţie pentru ieşirea din situaţia în care suntem este o planetă de pe faţa căreia a fost ştearsă orice urmă de fiinţă omenească, în care natura s-a reîntors la un fel de echilibru pre-uman.»

Grupul acestor «prozeliţi» ultra-radicali este tot mai numeros şi mai agresiv, intimidările, ameninţările cu moartea sau linşajul mediatic la adresa celor găsiţi vinovaţi de abatere de la linia «noului adevăr», stigmatizaţi ca inamici ai planetei şi ai progresului fiind astăzi o practică curentă. Sentimentele de ataşament faţă de animale dublate de ura sau cruzimea faţă de oameni se întâlnesc curent la indivizii mizantropi care trăiesc eşecul încercării de a se integra în societate, şi care se îndreaptă spre animale pentru a căuta interacţiuni sociale compensatore.

animal-farm1Singer nu este singurul convins că animalele – câinii de exemplu – sunt mai inteligenţi chiar decât mulţi oameni. Hitler, care era puternic ataşat afectiv de câinii lui şi în special de celebrul Blondi, avea aceeaşi convingere. Fϋhrerul credea cu tărie că animalele nu doar că sunt foarte inteligente, ci că sunt chiar capabile să înveţe să vorbească! Atât de convins încât potrivit autorului englez Jan Bodenson, a ordonat derularea unui program secret de antrenare a câinilor în comunicare, crezând că patrupedele din dotarea SS ar fi putut fi învăţate să scrie, să citească şi chiar să vorbească.

Hitler îi îndemna pe oficialii nazişti de rangul cel mai înalt să treacă la vegetarianism argumentând că maimuţele, «străbunii nostri din timpurile preistorice», erau strict vegetarieni. Conform autorului citat mai sus, alături de alte schimbări, Hitler plănuia şi el o revoluţie dietară globală pentru purificarea naturii. Activiştii de tip Singer şi alţi animal liberationists auto-declaraţi care se văd ca o elită ce şi-a asumat misiunea scoaterii omenirii din ignoranţă şi conducerii ei spre noi culmi de progres urmăresc şi ei impunerea vegetarianismului universal.

Speciism, zoofobie nu sunt doar cuvinte noi, ci reprezintă noile norme ale corectitudinii politice şi într-un viitor apropiat – literă de lege aşa cum au fost la vremea lor homofobie, sexism, diversitate, hate speech.

Rămâne ca cei care nu se conformeza dogmelor promovate de Singer şi sponsorii săi sa fie declaraţi retardaţi mintal, inferiori sau inadecvaţi pentru noua societate (unfit) pentru ca cercul să se închidă şi eliminarea lor să fie justificată aşa cum a făcut Hitler cu evreii şi alte populaţii, sau grupuri.

Şi iată cum drumul ne aduce în faţa unei probleme cu adevărat etice pentru marele «etician»: îi este permis cuiva (fie el şi Peter Singer) care a cunoscut în mod direct ororile exterminării şi care poate fi considerat prin extensie un supravieţuitor al holocaustului să banalizeze tocmai acest holocaust justificând astăzi aceleaşi mijloace? Nu este oare acesta un act de negare a holocaustului şi de complicitate retroactivă la exterminarea celor şase milioane de victime ale lui? Nu deschide oare calea catre un nou Shoah, a unuia de dimensiuni planetare?

Singura scuză a lui Singer – dacă poate există aşa ceva – o reprezintă faptul că el nu este decât un pion printre alţii de pe tabla de şah. Dacă este aşa, atunci cine sunt nebunii din spatele pionilor?

eugenicsNeo-eugenia şi sfârşitul omeniei (sau al omenirii!)

Ideologia cunoscută sub numele de animal liberation nu reprezintă altceva decât revenirea în forţă, sub o nouă acoperire şi într-un ambalaj care se vrea filosofic a ideilor eugeniste, idei care într-o anumită epocă au sedus lumea ştiinţifică americană beneficiind şi de sprijinul unor giganţi ai industriei şi finanţelor de peste ocean. În ceea ce-l priveşte pe P. Singer, el nu are decât rolul unui spărgător de gheaţă, adică pe acela de a scoate din încremenire teme îngheţate folosindu-se de adăpostul ascendenţei sale ca un fel de imunitate pentru a relansa subiecte pe care alţii nu ar avea libertatea să o facă, dar care le pot prelua şi dezvolta ulterior. O mână de ajutor pentru a înţelege acest lucru ne da şi Richard Dawkins, unul dintre cei – nu puţini – care trăiesc (bine) din vânzarea ateismului. R.D. şi-a exprimat deja regretul că eugenia a fost umbrită injust de folosirea ei greşită de către nazişti. Suntem deci martorii unor încercări multiple de a oferi acestor idei o nouă legitimitate sub haina luptei pentru salvarea planetei, a încălzirii globale, a eliberării animalelor, sau a suprapopulării.

În cartea sa The Myth of Race, profesorul şi antropologul american Paul Wald Sussman documentează faptul că nume grele din elita americană a începutului de secol XX: Carnegie, Rockefeller, Morgan, Harriman, Kellog, Dupont, Gamble s-au aflat în spatele promovării mişcării eugenice contribuind la ascensiunea ei şi asigurându-i susţinerea politică. Scopul declarat era «îmbunătăţirea» speciei umane, între altele prin sterilizarea şi eutanasierea celor consideraţi ca inadecvaţi social, a bolnavilor mintali, a celor cu handicapuri severe sau a bolnavilor incurabili. Eugeniştii americani au dominat activismul eugenic timp de mai multe decenii şi au jucat rolul de deschizători de drumuri slujind de model eugeniştilor germani mai întâi, naziştilor mai pe urmă.

Istoria ne învaţă că ceea ce a început cu sterilizarea obligatorie, a continuat cu eutanasierea pentru a culmina cu exterminare celor catalogaţi drept necorespunzători (unfit).

Eugenics Record Office (ERO) – instituţia-far pentru promovarea mişcării eugenice în America a fost finanţată în mod generos din 1910 de Institutul Carnegie, acelaşi care a finanţat cu alte milioane de dolari cercetările eugenice întreprinse de-a lungul mai multor decenii de diferiţi eugenişti americani. ERO avea ca obiectiv pe lângă promovarea cercetării în domeniu şi popularizarea ideilor eugenice. În acelaşi timp urmărea şi să facă lobby pentru adoptarea de măsuri legislative inspirate din ideile eugenice.

O sarcină de care s-a achitat cu destul succes dacă ţinem seama de faptul că în anul 1930 – deci înainte de venirea la putere a naziştilor în Germania – nu mai putin de 30 de state americane adoptasera legi cu privire la sterilizarea obligatorie, iar 30 000 de persoane fuseseră deja supuse acestui tratament, pentru ca numărul să crească până la 67 000 la jumătatea secoului trecut. Adevăraţi profesionişti ai morţii, eugeniştii nazişti şi-au întrecut cu mult profesorii ajungând până la sfârşitul razboiului să sterilizeze două milioane de persoane şi să eutanasieze alte şase milioane.

Succesele naziştilor au trezit interesele elitelor sociale şi entuziasmul cercurilor ştiinţifice aservite lor, de unde sprijinul economic, financiar şi moral primit din partea mediilor ştiintifice şi economico-financiare americane. Practic eugeniştii american şi nazişti au fraternizat şi s-au sprijinit reciproc. Cartea Passing of the Great Race scrisă de unul dintre «clasicii» americani ai eugeniei, Madison Grant, i-a servit de izvor de inspiraţie lui Hitler devenind una dintre cărţile de temelie ale nazismului. Acelaşi autor american citat anterior dezvăluie faptul că Fundaţia Rockefeller a continuat sa finanţeze sub diferite forme ştiinţa (pe nedrept numită astfel) eugenică nazistă până în pragul izbucnirii razboiului, în speranţa (conform declaraţiei unuia dintre directori) obţinerii în viitor a unui om superior.

Iată ce îndemn entuziast adresa cititorilor săi Eugenic News publicaţie a ERO, în numărul său din martie-aprilie 1934 : «Să fim deci noi cei dintâi care să-i fie recunoscători acestui om, Adolf Hitler, şi care să-i păşească pe urme în drumul lui spre salvarea biologică a umanităţii.»

Mari companii americane au derulat afaceri prospere cu regimul nazist chiar şi după izbucnirea războiului. Un asemenea exemplu de complicităţi este dezvăluit de Edwin Black în cartea IBM and the Holocaust: The Strategic Alliance between Nazi Germany and America’s Most Powerful Corporation publicat de Crown Publishers în 2001. International Business Machines cunoscută mai mult sub iniţialele IBM, care a inaugurat la Berlin în 1934, deci în plin regim nazist, o fabrică de un million de dolari a oferit tehnologia necesară înregistrării populaţiei, clasării în funcţie de rasă, origine, adresă, statistici care au facilitat punerea în practică a programului nazist de exterminare.

Unul dintre marile succeses ale eugeniei a fost organizarea Congresului Internaţional de eugenie care a avut loc în anul 1912 la Londra (următoarele două au fost gazduite de Muzeul american de ştiinte ale naturii din New York) – printre participanţi  numărându-se personalităţi rămase în istorie pentru alte merite însă: Alexander Graham Bell, G.B. Shaw, Émile Zola, H. G. Wells, John Maynard Kenes, William Keith Kellog, Lord Balfour, în timp ce regele era reprezentat de nimeni altul decât (surpriză!) Winston Churchill. Nu este vorba de nici o teorie a conspiraţiei, ci doar de fapte istorice, ori poate numai de o (ca sa reluăm titlul unei dintre cărţile aceluiaşi gânditor şi scriitor iniţiat-umanist-socialist-eugenist H. G. Wells) Open Conspiracy.

Pentru mentalul occidental al secolului XXI reeducat în spirit antropofob, hăcuirea puilor de focă este un semn de barbarie nedemn de o societate avansată, progresistă, pe cand hăcuirea puilor de om este perfect acceptabilă, chiar binevenită. Produse cosmetice pe care sta imprimat mesajul cruelty free (adică «netestat pe animale»), dar obţinute din celule luate din trupurile bebeluşi omorâţi fac cinstea obrazului occidental.

Teoria involuţiei şi suicidul global în veacul sodomondializării

Ideea de suferinţă a animalelor exploatată spre manipularea emoţională a oamenilor şi apoi captarea resentimentelor astfel cultivate spre a alimenta focul urii împotriva omului este doar o tactica printre altele. Faptul că toată retorica din jurul poluării şi a „încălzirii globale”, a „suprapopularii”, a „eliberării femeii”, A dezvoltării durabile etc. converg spre aceeaşi concluzie a reducerii populaţiei are de ce sa ne dea fiori. Deloc surprinzător, dimpotrivă cu totul previzibil, Singer este şi un „expert” în reducerea populaţiei – reţeta sa propunând printre altele – mai multă putere femeilor, eliberarea lor de „povara” maternităţii.

Poate părea greu de crezut că asemenea lucruri s-ar putea întâmpla astăzi ori în viitorul imediat. Numai că ele se întâmplă deja! Nu mai departe de anii 90, la instigarea preşedintelui Alberto Fujimori în Peru s-a derulat un program de sterilizare forţată – pentru „eliberarea femeii de handicapul fertilitătii” (avortul nemaifiind suficient!). Potrivit televiziunii spaniole de stat, nu mai puţin de 330.000 de femei au căzut victime acestui adevărat program de sterilizare în masă (pe lângă ele, şi 25.000 de bărbaţi).

Mişcări de genul celei moşite de P. Singer au misiunea de a reeduca masele şi de a le pregăti mental pentru acceptarea „soluţiilor” eugenice la problemele omenirii. Ei sunt secondaţi de presa mainstream, de sistemul de educaţie şi de politicieni. În indiferenţa cvasi-generală, statele occidentală fac paşi repezi spre aducerea la lumină şi promovarea prin lege ca normă socială şi juridică a ceea ce se practică de mult timp în (semi)obscuritate: uciderea celor lipsiţi de apărare fie că este vorba de nou-născuţi, de bolnavii din spitale sau de bătrânii din azile.media-spoonfeeding-cartoon

Cat despre zoosexualitate – o altă formă de sexualitate patologică, ea este noua frontieră a degradării programate a lumii. Nu însă şi ultima. Pe lista activiştilor, a politicienilor şi a tribunalelor îşi aşteaptă rândul pedofilia, incestul, canibalismul şi alte etape ale sodomondializării, ale luptei pentru crearea unui Mankurtistan mondial – o societate lupanar populat de o masă de untermenscheni bestializaţi (110 milioane de americani bolnavi de boli venerice – asta ne spune ceva?).

Într-o lume normală, locul unuia ca Peter Singer este într-o instituţie de boli mintale. Însă a-l socoti un dezaxat este mult prea simplist şi inutil: învăţăturile pe care le propovăduieşte se vor regăsi mâine în legile parlamentelor, iar copiii noştri vor fi îndoctrinaţi cu ele în şcolile statului. Faptul că un asemenea om – un apologet al neo-eugeniei – care vine în casa noastră să ne spună că trebuie să dispărem ca neam, să ne lăsăm sterşi de pe hartă ca ţară şi să ne lăsăm topiţi ca indivizi în cazanul sodomondializării este primit cu toate onorurile de Universitatea din Bucureşti – o instituţie considerată reprezentativă prin prestigiul ei, este un moment de josnicie extremă, o ruşine naţională, indiferent dacă s-a ajuns aici prin şantaj ori doar prin ordin venit de departe.

Ateii trebuie să şi-l asume pe Peter Singer şi delirantele lui propuneri la fel cum trebuie să şi-i asume şi pe Hitler, Stalin, Mao, Pol-Pot şi nu în ultimul rând darwinismul cu toate consecinţele lui. Dealtfel, însuşi termenul eugenie a fost inventat de un anume Francis Galton, văr al lui Charles Darwin. Sintagma survival of the fittest a fost lansată de Herbert Spencer inspirat fiind de cartea Originea speciilor a aceluiaşi C. Darwin. Leonard Darwin, unul dintre fiii mai celebrului Charles a ocupat postul de preşedinte al Eugenics Society of London din 1891 pân în 1928. Eugenìa este fiica naturală a darwinismului şi a teoriei evoluţiei. Darwinism, eugenie, avort, sterilizare, eutanasie, exterminare – toate acestea sunt file din aceeaşi sarabandă a morţii. Margaret Sanger, militanta americană de primă oră pro-avort, era totodată şi o aprigă apologetă a eugeniei, militând, conform aceluiaşi antropolog american citat, pentru sterilizarea în masă şi pentru încarcerarea celor neadecvaţi (unfit).

Ideologia activiştilor de profesie de felul lui Singer & co are însă şi un alt rezultat. Unul neaşteptat! Ea aduce un serviciu imens celor care caută în mod sincer sensul vieţii prin aceea ca ne dovedeşte cat se poate de convingator ca, fără Dumnezeu, rasa umană este condamnată să sfârşească într-un măcel universal, că nu este nici o evoluţie ci doar o involuţie şi un suicid global. În acest sens existenţa însăşi a rasei umane este o dovadă a existenţei lui Dumnnezeu!

Dar pentru asta nu e destul să fii „îndrăgostit de înţelepciune”. Filosofia fără pneumasofie nu e nimic. Fără ea şi fără Dătătorul ei nu mai e nici o filosofie ci doar o minte blestemată şi voia ei atotdistrugătoare.

_______

CYRULNIK Boris, DE FRONTENAY Élisabeth, SINGER PeterLes animaux aussi ont des droits, Éditions du Seuil, Paris, 2013

STUART Tristam, The bloodless revolutionA Cultural History of Vegetarianism from 1600 to Modern Times, W.W. Norton & Company, New York, 2007

SUSSMAN Robert Wald, The myth of race: the troubling persistence of a unscientific idea, Harvard University Press, Cambridge Massachussets, 2014

GRAFFIN Greg, Population wars – A New Perspective on Competition and Coexistence, Thomas Dunne Books, New York, 2015

BLACK, Edwin War against the weak: Eugenics and America’s campaign to create a master race. New York: Avalon, 2003.

BONDESON Jan, Amazing Dogs: A Cabinet of Canine Curiosities, Amberley Publishing, 2011

D’ALMEIDA Fabrice, Une histoire mondiale de la propagande de 1900 à nos jours, Éditions de La Martinière, Paris, 2013

TCHAKHOTINE Serghei, Le viol des foules par la propagande politique, Paris, Gallimard, 1952.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorSuicidul ca „drept al omului”
Articolul următorEu REZIST!
Licențiat în drept și limbi străine. Specializat în lingvistica romanică. Traducător, profesor, iubitor de oameni și temător de Dumnezeu.

2 comentarii

  1. Mă întreb dacă astfel de subiect ar trebui abordat așa de amplu în spațiul public. Sânt perversități la care un om normal nu s-ar gândi. Si cunoașterea lor ar trebui să se oprească la un punct.
    Este riscul de desensibilizare, adică de a modela un public plictisit în așa fel încât să privească întreaga chestiune cu indiferență și să nu mai reacționeze pe plan emoțional.

  2. Este într-adevăr mare păcat că trebuie discutate aceste lucruri, dar în condițiile în care sunt deja propuse și amplu discutate de proponenții lor, trebuie să se ia atitudine. Faptul de a nu ne cunoaște adversarii și ideologiile lor ne poate face să nu identificăm corect discursul lor ideologic scos din context și prezentat în sloganuri „care prind”, și să cădem pradă manipulării.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here