Eu REZIST!

2171
0
DISTRIBUIȚI

Mai jos este o scrisoare, primită în octombrie 2003, de la o anume Laura Jane, iritată de poziția apărătorilor căsătoriei. Scrisoarea Laurei Jane este urmată de răspunsul meu la scrisoarea ei.

Apărătorilor căsătoriei:

Ce trăncăneală fără sens!!! Sunt îngrozită că cineva ar putea nega unor oameni care se iubesc posibilitatea de a declara în mod public dragostea lor unul pentru celălalt, sub forma unei căsătorii.

Și aș putea să vă reamintesc vouă, oameni educați,, la început, căsătoria a fost pur și simplu o modalitate de a combina averile a două familii.

Cuplurile heterosexuale care au copii și perpetueaza specia vor exista întotdeauna. Dar lumea în care trăim, colectivitățile noastre, constau în tot felul de oameni și așa a fost întotdeauna. Cuplurile de același sex sânt și rămân aici, nu mai puteți să le ignorați sau să le păstrați ascunse în proverbialul dulap. Nu este nici un rău în a le permite aceleași drepturi și libertăți de care noi toți ne bucurăm, aceleași drepturi și libertăți pentru care negrii, femeile, imigranții și alte minorități s-au luptat atât de greu să le aibă cadevină parte a societății din punct de vedere civil și în mod egal.

Uau! Primind și văzând această propagandă de ură, mă gândesc că voi ar trebui să purtați glugi albe și cruci de foc /1/; dar, treacă-meargă, cred că toți avem dreptul la opiniile noastre, chiar dacă este ură învăluită într-o conversație politicoasă.

Dumnezeu să binecuvânteze libera exprimare!

Laura Jane

Dragă Laura Jane,

Acesta este un răspuns nesolicitat la scrisoarea dumneavoastră către apărătorii căsătoriei. Deși apreciez pasiunea pe care o puneți în scrisoare, mi se pare că ea scapă din vedere să puncteze o serie de distincții importante; așa încât mă simt obligat să comentez omisiunile dumneavoastră după cum urmează:

– Nu este adevărat că „la început, căsătoria a fost pur și simplu o modalitate de a combina averile a două familii.” Combinarea averilor este un motiv practic bun pentru a te căsători, mai ales din cauza modului în care cele mai multe țări tratează cuplurile căsătorite din punct de vedere fiscal (deși acest lucru este acum mult mai puțin atractiv decât obișnuia să fie). Dar, instituția căsătoriei a fost întotdeauna în primul rând un mijloc social pentru a asigura procrearea și protecția ulterioară a copiilor aflați în întreținere. Prin urmare, fiecare societate din istorie a făcut reguli speciale și a acordat privilegii și protecții juridice și fiscale speciale NUMAI pentru cuplurile de sex opus pentru a atrage bărbați și femei singuri(e) în căsătorie și pentru a asigura protecția copiilor.

– Aceste privilegii și beneficii speciale au fost oferite doar cuplurilor de sex opus deoarece doar unirea lor poartă posibilitatea procreării; societatea are și trebuie să aibă un interes major în promovarea lor. Celor care spun că acest lucru este o discriminare le răspund – Bineînțeles! Întreaga politică publică este, prin însăși natura ei, o discriminare. Este o discriminare pozitivă, având ca obiectiv un rezultat social foarte benefic. Dacă politicile publice nu ar fi discriminat în acest fel (adică dacă ele nu ar fi avut nici un obiectiv), nu ar mai fi fost politici; ar fi fost doar beneficii (ajutoare) generale date de guvern la toată lumea. Acesta este motivul pentru care este imposibil să se găsească o adevărată politică publică ce nu discriminează. De exemplu, mamele singure, veteranii, persoanele în vârstă, și așa mai departe, primesc de la guvern bani pe care alții, care nu intră în aceste categorii, nu pot să-i primească. Aceste politici discriminează cu un motiv. La fel și legile privind căsătoria.

– Statul nu are nici o treabă să se implice în căsătorie astfel încât „oameni[i] care se iubesc” să aibă „posibilitatea de a declara în mod public dragostea lor unul pentru celălalt, sub forma unei căsătorii.” De fapt statul, guvernul, nu are nici un interes deosebit în iubire de dragul iubirii; și nici nu ar trebui să aibă.

– Până în ultimele două secole sau cam așa ceva, „iubirea”, în sensul romantic pe care sunt sigur că dumneavoastră și majoritatea oamenilor moderni îl înțelegeți, nu a fost, în mod tradițional, un factor important în căsătorie, chiar și în Occident. Astăzi iubirii i s-a dat o importanță excesivă – în sensul Hollywood, în detrimentul loialității maritale, fidelității, castității, onoarei, sprijinului financiar, prieteniei, răbdării, bunătății, potrivirii temperamentale, și așa mai departe…

– Până mai ieri, lumea occidentală a făcut un efort deosebit să ne învețe că sentimentele de dragoste romantică prin ele însele nu sunt o garanție pentru fericire. De fapt, ele de multe ori ne înșală și ascund adevăratele caractere ale noastre și ale celor dragi. Dragostea e oarbă. Căci putem iubi oameni nepotriviți, sau lucruri greșite, sau comportamente greșite. Cu alte cuvinte, până foarte recent, în tradiția noastră, s-a facut întotdeauna distincție între dragostea bună și dragostea rea. De exemplu, egoismul este dragoste rea. La fel este dragostea de a fura (cleptomania), sau narcisismul, sau pedofilia, sau necrofilia, sau bestialitatea, și așa mai departe. Există sute de tipuri de dragoste rea. Pentru un timp foarte lung, iubirea homosexuală (nimeni nu a negat vreodată că este o formă de iubire) a fost considerată dragoste rea. Încă o consider astfel; pentru două motive simple:

  • în primul rând, este profund nenaturală; și
  • în al doilea rând, ea pur și simplu nu poate îndeplini scopurile primare ale sexului sau ale societății, adică să încurajeze căsătoria, procreația și protecția copiilor în cadrul familiei.

– Susțineți că „lumea în care trăim, colectivitățile noastre, constau în tot felul de oameni și așa a fost întotdeauna.” Adevărat. Dar, comunitățile devin comunități numai pentru că ele împărtășesc anumite valori și convenții. Fără acestea, ele nu sunt comunități, sunt doar mulțimi. Nu a existat niciodată o „comunitate” sau o cultură viabilă în care „merge orice”. Dacă v-aș spune că NAMBLA /2/, Asociația pentru dragostea bărbați-băieți din America de Nord cu sediul la New York (cu 10.000 de membri), dorește să elimine vârsta consimțământului pentru relații sexuale, astfel încât bărbații mai în vârstă să poată „avea sex” cu băieței de patru ani, ați spune că trebuie să le permitem asta, că trebuie să includem pe toată lumea și să avem o „comunitate” mai bună? Mă îndoiesc. Deci ați fi de acord cu o limitare care credeți că ajută la constituirea unei comunități viabile și sănătoase. Aceasta este exact ceea ce majoritatea dintre noi o fac cu privire la căsătoria homosexuală.

– Menținerea lor în dulap? De fapt, din totdeauna pactul conservator cu homosexualii a fost – vă lăsăm în pace dacă ne lăsați în pace. Reacția, dacă a existat, a venit de la tradiționaliști ca mine, pentru că, în urmă cu aproximativ 50 de ani, mișcarea homosexuală radicală a început să încalce înțelegerea. Homosexualii au început prin a ataca societatea normală. Ei au vrut profesorii să învețe și să promoveze homosexualitatea ca pe o optiune viabilă pentru copiii noștri; au vrut să se căsătorească, să adopte etc. Așa că au primit o reacție (cu toate acestea ei obțin ceea ce doresc).

– Prin ceremonia căsătoriei (religioasă și/sau civilă) un bărbat și o femeie nu numai că-și declară dragostea lor unul față de celălalt. Ei o declară și societătii. Societatea este al treilea partener într-o căsătorie, și acest lucru nu trebuie uitat. Dar, așa cum am mai spus, societatea are un interes în căsătorie numai în scopul procreării, și nu pentru dragoste. La urma urmei, dacă doi oameni doresc să trăiască împreună pentru orice motiv, inclusiv pur și simplu pentru că se iubesc, ei au putut întotdeauna să o facă. Nimeni nu i-a oprit vreodată. Si nu au nevoie de nimic altceva decât să-și plătească chiria. Dar, în cazul în care ei doresc protecții fiscale/economice legale speciale și privilegiile unui cuplu căsătorit (adică a unui cuplu care are o probabilitate foarte mare de procreare), atunci ei trebuie să fie două persoane de sex opus. Acesta a fost întotdeauna pactul societății. Și el este rezonabil și eficace. Fără prevederea „de sex opus„, nu văd de ce căsătoria ar trebui să existe ca o ceremonie, deoarece doi adulți nu au nevoie de protecție pentru nici un motiv special. Copiii rezultați din unirea lor da.

– Mai multe despre drepturile legale: de milenii, drepturile societății au fost puse înaintea drepturilor persoanelor fizice (adică au fost mai importante). Doar recent, sub influența democrației egalitariste (forma inițială a democrației noastre nu a fost deloc egalitaristă) s-a produs o schimbare radicală și pe scară largă. Acum, oameni ca dumneavoastră argumentează că drepturile indivizilor trebuie să fie înaintea drepturilor societății. Nu sunt de acord. Cred că este o greșeală primejdioasă, care a pus în pericol de moarte sănătatea societății și, în același timp, și pentru același motiv, ne-a livrat în mâinile Marelui Guvern (in engleză, Big Government /3/). Aceasta pentru că, atunci când drepturile societății au fost luate în considerare înaintea celor ale indivizilor, societatea a fost foarte puternică și a acționat ca un tampon între individul liber și Statul acaparator. Societatea întotdeauna a spus „jos mâinile!” guvernelor arogante. Dar nu astăzi. Discuția privind Drepturile Individuale a pus capăt acestei puteri a societății. Rezultatul este că acum suntem cu toții mult mai vulnerabili la politicile guvernului și, prin urmare, mult mai expuși declarațiilor „corecte din punct de vedere politic” (în engleză, P. C., politically-correct)  dar fără sens cum ar fi cele pe care le utilizați.

Este o eroare de a echivala homosexualitatea cu „negrii”. O persoană homosexuală se deosebește de altcineva doar prin comportamentul său, și nu prin caracteristicile cunoscute cu care se naște si care nu se pot schimba, cum ar fi culoarea. Ori de câte ori societatea își propune să eticheteze orice comportament ca un „drept” intră în bucluc. De exemplu, există deja o mișcare internațională care încearcă să facă pedofilia (de asemenea un comportament) să fie acceptată ca un drept. A se vedea revista „Paidika” de pe web, pentru aceste argumente.

– Căsătoria în Occident s-a sprijinit întotdeauna pe patru piloni: gen, număr, vârstă și rudenie:

  • Gen: te poți căsători numai cu o persoană de sex opus;
  • Număr: te poți căsători doar cu o singură persoană la un moment dat;
  • Vârstă: nu te poți căsători cu cineva sub o anumită vârstă;
  • Rudenie: nu te poți căsători cu o rudă apropiată.

Aceste patru interdicţii au protejat societatea împotriva homosexualității, poligamiei, pedofiliei, și defectelor genetice.

Dar, odată ce unul dintre acești piloni este înlăturat, nu există nici un argument logic pentru a-i păstra pe ceilalți. Există un argument moral, dar nu unul logic. Acest mod de atac (logica drepturilor individuale, etc.), a fost încercat cu succes pentru a elimina moralitatea ca justificare în apărarea căsătoriei. Pentru oameni ca mine, motivele morale pentru politicile publice sunt mai importante decât cele logice. Îmi place ca politicile publice să discrimineze în mod pozitiv, și nu mă deranjează că acest lucru nu este logic (pentru majoritatea oamenilor asta înseamnă inegalitate).

– Ură: scrisoarea dumneavoastră pare de fapt mult mai plină de ură decât articolul pe care îl criticați și care încearcă să apere familia și căsătoria tradițională, un ideal nobil după părerea mea. În orice caz, cred că noi toți ar trebui să gândim independent și să dezbatem pe fondul cauzei, nu să ne coborâm la insulte.

– Aș fi interesat să știu dacă aveți de fapt un motiv clar să apărați homosexualitatea. Căci am tot încercat, dar n-am fost în stare să găsesc unul care să stea în picioare. De fapt, nu cred să existe un argument solid din punct de vedere social, biologic, psihologic, teologic, medical sau moral în apărarea ei.

In concluzie, homosexualitatea este fără îndoială ceva rău pentru societate deoarece repudiază procrearea și sacrificiile cerute pentru a menține o căsătorie și de a crește copiii în cadrul ei; evident, nu este naturală din punct de vedere biologic (asta este la mintea cocoșului); există o semnificativă opinie psihologică profesională că este o tulburare emoțională; fiecare religie din lume o respinge ca pe ceva nefiresc, împotriva voinței lui Dumnezeu; din punct de vedere medical, comportamentul homosexual este de departe cel mai periculos: aproximativ 80% din cele peste 20.000 de decese cauzate de SIDA în Canada, in ultimii 20 de ani, sunt bărbați homosexuali.

Este cel mai periculos posibil stil de viață pentru a fi promovat copiilor noștri și pentru societate în general; nu-i pot găsi pur și simplu nici o apărare morală; cu excepția faptului că homosexualii ar trebui lăsați în pace. Ceea ce sunt de acord. Din punct de vedere compasional, cred de asemenea că ar trebui să li se ofere ajutor, astfel încât aceștia să aibă cel puțin un oarecare sprijin social și o șansă de a scăpa de condiția lor.

Dar dacă, în calitate de practicanți ai acestui comportament nefiresc și anti-social și de dârji apărători ai lui, ei doresc să-mi îndoctrineze copiii, să modifice manualele școlare, să schimbe legile rezonabile care guvernează sexul, căsătoria, adopția și așa mai departe, atunci înseamnă că ei au declarat război societății normale, și trebuie să li se opună rezistență.

Așa că eu rezist.

William Gairdner, Octombrie 2003

__________

/1/  aluzie la Ku Klux Klan, mișcare în Statele Unite ale Americii care promova idei reacționare extremiste, și le aplica prin acțiuni violente împotriva unor grupuri sau indivizi anume

/2/ the North American Man-Boy Love Association

/3/ guvern perceput ca excesiv de intervenționist și amestecându-se în toate aspectele vieții cetățenilor săi.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorZoofilia care a ucis Filozofia
Articolul următorTineretul politic suedez recidivează: după incest și necrofilie, vrea „drept la avort” și pentru bărbați
William Gairdner

William Gairdner (n. 1940) este filolog, gânditor și autor conservator canadian. Doctor în literatură engleză al Universității Stanford (SUA). Fost profesor-asistent la Universitățile Stanford și York, în anii ’70. Autor al unor volume precum The War Against the Family: A Parent Speaks Out (Toronto: Stoddart, 1993), After Liberalism (Toronto: Stoddart, 1998), sau The Trouble With Democracy (Toronto: Stoddart, 2001).

Fondator și fost președinte al Civitas, organizație canadiană care reunește circa 300 de personalități proeminente din domeniul academic, jurnaliști, scriitor și activiști civici. Civitas promovează o mai justă înțelegere a problemelor libertății și ordinii sociale în civilizația modernă. În tinerețe a fost sportiv de performanță și a reprezentat Canada la Jocurile Olimpice din 1964.

Traducere și publicare cu acordul autorului de Gabi Voiculescu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here