Presiunile ONU pentru „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex

1358
0
DISTRIBUIȚI

ONUarticol de Paul Coleman

Paul Coleman este consilier senior şi director adjunct al organizației juridice Alliance Defending Freedom International, unde este specializat pe litigiu internaţional, axându-se cu precădere pe legislația europeană. Are un rol central în dezvoltarea unei reţele de avocaţi şi organizaţii aliate cu aceleaşi scopuri, atât în toată Europa, cât şi în afara ei.

În opoziţie directă cu dreptul internaţional, atât birocraţia centrală a ONU, cât şi statele membre promovează agresiv, la nivel mondial, „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex.
Naţiunile Unite au început, în mod public, să vină în sprijinul unei poziţii controversate într-una dintre cele mai dezbinătoare probleme care afectează statele membre. Chiar mai rău, această poziţie a ONU nu este susţinută de dreptul internaţional.

În ultimii ani, o mulţime de birocraţi din ONU au decis să ignore procesele bazate pe consens din Carta ONU pentru a promova ideea cum că oamenii au dreptul la căsătoria cu o persoană de acelaşi sex. Însuşi Secretarul General, împreună cu mulţi birocraţi care ocupă poziţii în diverse agenţii ONU sau organisme ONU de monotorizare a tratatelor, apără în mod public „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex, în ciuda faptului că niciun document elaborat de statele membre nu a promovat vreodată „căsătoria” aceasta și că marea majoritate a statelor membre se împotrivesc cu hotărâre.

Eforturile recente ale ONU pentru promovarea „căsătoriei” între persoanele de acelaşi sex

Cel mai semnificativ efort al ONU pentru promovarea „căsătoriilor” între persoanele de acelaşi sex a avut loc în iulie 2013, când s-a lansat „Liber & Egal” (Free & Equal), o amplă campanie creată special pentru a promova „căsătoriile” între persoanele de acelaşi sex şi alte probleme LGBT în cadrul ONU şi în întreaga lume. „Liber & Egal” se mândreşte cum că mesajul său a ajuns la „peste un miliard de oameni”. Încă de la lansarea acestei campanii, în ONU are loc o creştere continuă a susţinerii faţă de homosexualitate.

În iulie 2014, Secretariatul ONU a început să recunoască, pentru angajaţii săi, „căsătoriile” unisex. Liderul, Secretarul General Ban Ki-moon, a implementat această „schimbare majoră a politicii” fără să se consulte cu vreun stat membru. Pe atunci, Secretarul General şi-a afirmat în mod explicit credinţa cum că este un drept al omului ca persoanele de acelaşi sex să poată să se casatorească:

„Drepturile omului stau la baza misiunii Naţiunilor Unite… sprijin cu mândrie egalitatea mai mare pentru tot personalul şi fac apel la toţi membrii ONU pentru a respinge împreună homofobia, ca fiind o discriminare ce nu poate fi vreodată tolerată la locul nostru de muncă.”

Anul trecut, Ban Ki-moon a continuat să susţină public „căsătoria” unisex, numind recenta decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite în Obergefell v. Hodges „un pas important” şi comentând: „Refuzându-le cuplurilor recunoaşterea legală a relaţiei lor, se dă cale liberă discriminării pe scară largă.” Nu s-a mai auzit de astfel de susţinere acordată de un Secretar General faţă de o problemă care beneficiază de foarte puţin sprijin în cadrul statelor membre. Iar cum agenţiile ONU au numit de curând 30 de membri noi ai personalului, desemnaţi ca piloni centrali ai drepturilor homosexualilor, s-au creat condiţiile pentru o şi mai mare extindere a eforturilor de susţinere a acestei așa-zise „căsătorii”.

Câteva dintre organismele ONU au adoptat aceeaşi atitudine. De exemplu, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite („UNICEF”) a afirmat în mod explicit într-o publicaţie din anul 2014 cum că susţine adoptarea de către state a legilor care să ofere „recunoaştere în faţa legii” a „cuplurilor de acelaşi sex”.

În mod similar, organismele pentru monitorizarea tratatelor au început să promoveze „căsătoria” unisex atunci când li se iveşte ocazia, în ciuda faptului că problematica nu intră în domeniul de aplicare al mandatelor lor. De exemplu, Comitetul privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale („CDESC”) a luat la cunoștinţă „cu apreciere” de modificarea legii căsătoriei din Argentina, şi-a exprimat părerea faţă de Japonia cum că este necesar ca Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice să le ofere „cuplurilor necăsătorite de acelaşi sex care trăiesc împreună” beneficii identice cu cele ale „cuplurilor necăsătorile de sex opus care trăiesc împreuna” şi le-a cerut Slovaciei si Bulgariei să „aibă în vedere adoptarea unei legislaţii care să le ofere cuplurilor homosexuale recunoaştere în faţa legii şi să dirijeze efectele financiare ale acestui tip de relaţii.”

Acest tip de susţinere este din ce în ce mai mare, în ciuda faptului că niciun document ONU sau instrument legal internaţional nu cere o astfel de redefinire a căsătoriei.

Nu există niciun drept la „căsătorie” între persoanele de acelaşi sex în legislaţia internaţională

De fapt, documentele cu caracter obligatoriu ale ONU susţin că sensul tradiţional al familiei reprezintă un tip exclusiv de relaţie, posibilă doar între un bărbat şi o femeie.

Articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului precizează că „Bărbaţii şi femeile… au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie.” În mod similar, Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice („PIDCP”), care este unul dintre cele zece instrumente legale de bază pentru drepturile omului la nivel internaţional, afirmă în articolul 23 cum că „va fi recunoscut dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii pentru bărbaţii şi femeile care au împlinit vârsta legală pentru căsătorie”. Este greu de crezut că aceste afirmaţii promovează altceva decât viziunea tradiţională asupra căsătoriei; fără nicio îndoială, autorii documentelor s-au referit, prin această exprimare, la uniunile între bărbați şi femei.

Există păreri conform cărora statele membre ar putea pur şi simplu să reinterpreteze aceste texte în concordanţă cu noile interpretări ale căsătoriei. Într-adevăr, câteva dintre statele membre au şi făcut acest lucru la nivel naţional. Însă această nouă pozitie luată de câteva state membre nu poate deveni punct de referinţă pentru redefinirea înţelesului textelor adoptate sau ratificate de către un procent mare a guvernelor lumii. Dreptul internaţional continuă să susţină în mod explicit ideile tradiţionale despre căsătorie.

În plus, atât Comitetul pentru Drepturile Omului (CDO), cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) au confirmat că legislaţia europeană nu garantează decât dreptul la căsătorie pentru persoanele de sex opus. În cazul Joslin v. Noua Zeelandă din 1999, CDO a susţinut că:

„Folosirea termenului ‘bărbaţi şi femei’ în loc de termenii generali folosiţi în tot restul Părţii III a [PIDCP] a fost constant şi uniform interpretată ca indicând obligaţia prin tratat a statelor membre… de a recunoaşte drept casătorie doar uniunea dintre un bărbat şi o femeie care doresc să se căsătorească.”

În 2010, CEDO a adoptat o poziţie similară. În Schalk şi Kopf v. Austria, tribunalul a confirmat că doar căsătoriile dintre un bărbat şi o femeie sunt recunoscute prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu toate acestea, având în vedere absenţa clară a unui „drept” la căsătorie pentru persoanele de acelaşi sex în dreptul internaţional, ONU, din cele mai înalte poziţii, le recomandă statelor membre să redefinească în mod fundamental instituţia căsătoriei.

Ignorând legea în favoarea „drepturilor LGBT”

În documentele oficiale ONU, referinţele la orientarea sexuală sunt rare şi izolate. Termenul „orientare sexuală” nu a aparut vreodată, decât în două rezoluţii ale Consiliului pentru Drepturile Omului (CDO), ambele reprezentând doar cereri către ONU de a întocmi un raport prin care să dovedească pe bază de documente violenţa împotriva persoanelor LGBT, şi în şase rezoluţii ale Adunărilor Generale, în toate acestea termenul fiind amintit doar câte o singură dată, în contextul execuţiilor extrajudiciare şi arbitrare.

Cele două rezoluţii CDO s-au finalizat cu câte un raport asupra discriminării împotriva persoanelor homosexuale pe plan mondial. Acest raport specifică în mod special că „Statele nu sunt obligate de dreptul internaţional să recunoască o căsatorie între persoanele de acelaşi sex.” Totuşi, autorii acestui raport merg până într-acolo încât să le ceară ţărilor să le ofere „cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex protecţie şi recunoaştere legală.”

Acest raport demonstrează clar atât că birocraţia ONU cunoaşte faptul că ideea de „căsătorie” pentru cuplurile de acelaşi sex nu este susţinută de dreptul internaţional, cât şi dispoziţia din ce în ce mai mare a acesteia de a respinge legislaţia internaţională pentru a-şi populariza propria atitudine politică controversată. Diverse state membre au început să adopte aceeaşi metodă. De exemplu, Statele Unite au anunţat în septembie anul trecut cum că vor începe să promoveze „drepturile sexuale” la ONU, deşi au recunoscut cum că astfel de „drepturi” „nu sunt drepturi ale omului”, „nu sunt prevăzute în legislaţia internaţională privind drepturile omului” şi nu fac „parte din dreptul cutumiar internaţional.”

Eforturi de susţinere în creștere

Pe parcursul anului trecut, organismele şi agenţiile ONU şi-au intensificat eforturile de susţinere pentru toate problemele legate de LGBT. În august 2015, Consiliul de securitate al ONU a ţinut o reuniune informală pe tema persecutării a aproximativ treizeci de persoane LGBT de către organizația „Stat Islamic”. Multe state membre au atras atenţia asupra faptului că punctul central al întâlnirii a fost, în mod bizar, extrem de specific, având în vedere că niciodată Consiliul de Securitate nu a mai ţinut o întâlnire pe tema persecutării de către Statul Islamic a altor grupuri cu mult mai mari.

În septembrie 2015, douăsprezece agenţii ale ONU au făcut o declaraţie comună prin care au condamnat violenţa împotriva persoanelor LGBT şi prin care au promovat o listă lungă de „drepturi” LGBT, multe dintre ele nefiind recunoscute vreodată de dreptul internaţional.

În noiembrie 2015, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Biroul Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (BICDO) au anunţat că lucrează împreună la un „Index global pentru integrarea LGBTI” cu scopul de a implementa Agenda 2030 – obiectivele de dezvoltare pe termen lung, adoptate recent, care vor dirija toate fondurile ONU pentru următorii cincisprezece ani. PNUD şi BICDO au lansat această iniţiativă uriaşă, în ciuda absenţei vreunei menţiuni legate de LGBT în textul Agendei 2030.

Cel mai recent, în decembrie 2015, delegaţia permanentă a Ţărilor de Jos la ONU, care este membră a „nucleului dur” pro-LGBT, a organizat o dezbatere interactivă despre „costurile economice ale excluderii şi beneficiile includerii persoanelor LGBT din perspectiva afacerilor, a statului si a societăţii civile.” Discursul de deschidere a aparţinut preşedintelui celei de-a şaptesprezecea sesiuni a Adunării Generale ONU și a fost pentru prima oară când un preşedinte al unei AG a luat parte, şi în plus a şi vorbit şi a susţinut în mod public un eveniment care promovează „drepturile” LGBT în interiorul birocrației ONU.

Deşi niciuna dintre aceste iniţiative recente nu a promovat în mod explicit „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex, ele au început să deschidă calea pentru analizarea drepturilor omului, a dezvoltării şi a problemelor de securitate din perspectiva LGBT – o perspectivă care, odată ce prinde teren, va fi mai mult ca sigur folosită pentru a forţa toate statele membre să legalizeze această falsă „căsătorie”.

Statutul actual al legislaţiilor interne

Statutul actual al dreptului internaţional privind „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex reflectă statutul actual al legislaţiilor naţionale în statele membre ONU: legislaţiile naţionale dovedesc faptul că marea majoritate a oamenilor consideră căsătoria ca fiind o uniune exclusivă dintre un bărbat şi o femeie. Momentan, doar douăzeci şi trei de ţări recunosc „căsătoriile” între persoanele de acelaşi sex. Deci, dintre cele 193 de state care formează ONU, aproape 90% au refuzat redefinirea termenului de căsătorie.

Deşi mulţi sunt de părere cum că tendinţele actuale favorizează legalizarea acestei noi forme de uniune, de multe ori se ignoră tendinţele care indică o direcţie opusă. De exemplu, în ultimii ani, treisprezece state din Europa şi-au schimbat legislaţiile pentru a asigura că definiţia căsătoriei se referă la relaţia între un bărbat şi o femeie.

Unele ţări se folosesc de ONU pentru a promova „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex

Unele ţări s-au alăturat birocraţilor ONU în promovarea „căsătoriilor” unisex în interiorul organizației. După cum a declarat recent Samantha Power, ambasadoarea SUA la ONU, scopul final al acestor ţări este de a insera problemele LGBT în „ADN-ul Naţiunilor Unite”. Marea majoritate a statelor membre este deranjată de faptul că problema aceasta continuă să apară în agenda lor, deşi este respinsă în mod constant din toate documentele ONU.

Câteva state membre au folosit în special cel mai mare sistem ONU dedicat implementării drepturilor omului – Evaluarea Periodică Universală („EPU”) – pentru a recomanda revizuirea legilor în anumite ţări. De exemplu, Norvegia le-a recomandat Australiei, Estoniei si Sloveniei să dea o nouă definiţie căsătoriei. Recomandări similare au fost făcute de Regatul Unit către Estonia şi Australia, de Spania către Irlanda, de Ţările de Jos către Luxemburg şi Austria, de Islanda către Columbia şi de Finlanda către Nigeria. Franţa i-a recomandat Poloniei să recunoască uniunile civile dintre persoanele de acelaşi sex. Polonia, Luxemburg, Slovenia, Irlanda şi Australia au „acceptat” aceste recomandări, arătându-şi intenţia de a le implementa în legislaţia naţională.

Pentru că recomandările EPU ar trebui să se refere la încălcările drepturilor omului, aşa cum sunt acestea prevăzute în dreptul internaţional, aceste recomandări semnalizează faptul că ţările care le elaborează doresc să interpreteze drepturile omului ca incluzând „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex, deşi este extrem de clar în ambele texte ale tratatelor internaţionale şi în interpretarile tratatelor de către curţi că legea internaţională susţine întelegerea tradiţională a termenului de căsătorie. Chiar şi sistemul ONU facilitează o astfel de utilizare a forumului EPU, incluzând „orientarea sexuală şi identitatea de gen” între categoriile de drepturi umane recomandate în baza de date.

Rezistenţa faţă de redefinirea căsătoriei

Având în vedere că unele state au acceptat recomandările legate de „căsătoria” unisex, pe când altele au refuzat (în limbajul ONU „au luat la cunoştinţă de”) aceste recomandări, există o diviziune clară între statele membre în legătură cu această problemă şi o rezistenţă evidentă a majorității statelor.

De fapt, în timpul negocierilor finale pentru ceea ce este probabil documentul ONU cu caracter neobligatoriu de cel mai înalt nivel de până acum – „Transformându-ne lumea: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă” – statele membre care favorizează familia tradiţională au eliminat din text toate referinţele care promovau instituţia familială, întrucat conţineau sintagma „toate familiile”. Această sintagmă, pe cat de inofensivă ar putea părea, a fost folosită pentru a avansa agenda ONU cu privire la căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, aşa că a fost respinsă de nenumărate ori.

Impact nesigur

Ramâne de văzut ce impact asupra dreptului internaţional şi a legislaţiilor naţionale vor avea eforturile ONU în a răspândi ideea de „drept” la „căsătorie” pentru cuplurile de acelaşi sex. Cu toate acestea, merită remarcat faptul că birocraţii ONU îşi desfăşoară activitatea după o agendă nesubordonată legii internaţionale şi poziţiilor majorităţii statelor membre ONU. Presiunea este evidentă.

Traducere și adaptare după The Public Discourse, publicație a Institutului Witherspoon din SUA.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

DISTRIBUIȚI
Articolul anterior„Marșul pentru viață” 2016 – în peste 100 de orașe din România și Basarabia!
Articolul următorA doua ediție a „Crosului pentru Viață” a atras peste 150 de participanți
Guest Post

Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori:

William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here