Dreptul meu de a avea opinii incorecte din punct de vedere politic

1004
0
DISTRIBUIȚI

Sursa: Christian Medial Fellowship, 15 martie 2016, autor: Philippa Taylor

Philippa Taylor este responsabila de politici publice la Christian Medical Fellowship. Ea are un masterat in bioetica, la Universitatea St. Mary din Londra și o bogata experiența in activitatea politica privind bioetica și problemele familiale.

Acum doi ani am scris un articol despre cenzurarea dezbaterilor și a libertații de exprimare, care este astazi, probabil, mai relevanta ca oricand.

Acel articol a fost determinat de un incident ce avusese loc mai devreme, la Cambridge, cand am fost ținta unor atacuri asupra libertații mele de a vorbi. Nu au fost de nivelul pe care unii oameni il experimenteaza in zilele noastre (de exemplu, Germaine Greer, sau chiar saptamana trecuta studentul care și-a exprimat opoziția fața de casatoriile intre homosexuali dupa o discuție pe Facebook), dar a fost suficient ca sa ma puna intr-o poziție incomoda fața de direcția pe termen lung a unei societați, in care cei care dețin convingeri incorecte politic (de obicei, „tradiționale”) trebuie sa fie reduși la tacere, a unei societați, in care, in schimb, doar vocile liberal seculariste pot fi auzite.

Doi ani mai tarziu, preocuparile mele sunt la fel de valabile, probabil, chiar mai mult decat atat.

Știrea zilei de saptamana trecuta ilustreaza ca opinii care erau odata considerate obișnuite astazi au devenit „inacceptabile”. Seamana cu o noua forma de cenzura morala. Așa cum am scris in alta parte cu doi ani in urma (și puține s-au schimbat de atunci), in dezbaterile sau discuțiile despre problemele bioetice controversate sau sociale noi, mi s-au aruncat (disprețuitor) cuvinte, cum ar fi: „convingerile tale creștine”, „faci parte dintr-o organizație religioasa” sau „in religia ta…”.

Desigur, etichetarea cuiva pentru faptul ca are o credința „religioasa” poate fi exacta, dar cel mai adesea aceasta utilizare a etichetarilor este intr-adevar un mod simplist de a incerca sa subminezi valoarea unui argument, de fapt, fara a-l aborda in substanța lui: e mai simplu sa ataci o persoana (ad hominem), decat sa abordezi argumentul.

O parte mai profunda a problemei se afla la cei care nu pot tolera opinii și convingeri alternative, atunci cand aceste opinii contesta o poziție corecta politic (aceștia sunt, de obicei, cei care pretind a fi cei mai toleranți!). Astfel, ei incearca sa suprime vocile și opiniile celor percepuți ca fiind  religioși, prin etichetarea lor (in mod disprețuitor).

Așa ca ne aflam intr-o situație destul de ironica, in care membrii care se auto-eticheteaza „cei mai toleranți” intr-o societate, care susțin libertatea de exprimare, sunt de fapt cei mai intoleranți prin faptul ca resping exprimarea anumitor opinii incorecte politic, opinii cu care ei nu sunt de acord.

Liberalismul modern este extraordinar de neliberal atunci cand se confrunta cu o provocare pentru propriile sale valori de baza!

Nu ar trebui sa analizezi mult ca sa ințelegi ca daca punctele de vedere ale persoanelor care provin din medii religioase sunt respinse pe baza lipsei de neutralitate, atunci adepții altor sisteme de credința – ateism, umanism, secularism etc. – ar trebui sa fie tratați in același mod și cu etichete și cuvinte (disprețuitoare), aruncate in mod similar. La urma urmelor, ateii și seculariștii, toți au un set comun de convingeri ale lor – o viziune asupra lumii.

Dar acest lucru nu este probabil și cu siguranța nici nu e de dorit.

Noi toți trebuie sa ne putem exprima in mod egal, și sa fim cinstiți ca TOȚI credem in ceva. Fiecare dintre noi are o anumita viziune asupra lumii (un set de presupoziții despre viața, despre univers și despre tot ceea ce ne inconjoara), care ne modeleaza convingerile și etica, in consecința. Nici unul dintre noi nu este cu adevarat neutru.

Creștini, musulmani, evrei, atei, umaniști, seculariști …, noi toți avem dreptul sa fim auziți in mod egal și cu respect in forumul nostru public democratic și toate ideile și argumentele sa fie luate in considerare, dupa meritele noastre.

In articolul meu inițial, totuși, nu am sapat mai adanc ca sa descopar de ce societatea s-a indreptat pe aceasta cale, spre un loc in care mai multe puncte de vedere odata comune astazi nu mai sunt tolerate. Un articol scurt nu poate face o analiza detaliata, dar eu sugerez ca sunt trei factori cheie care ne-au adus aici: autonomia (drepturile individului), tehnologia și relativismul moral.

Deci, autonomia spune astazi: „Eu vreau”. Tehnologia spune: „Putem face”, iar relativismul moral spune: „De ce nu?”

„Autonomia” și accentul pus pe „drepturile” personale s-a dezvoltat din tradiția post-iluminista, axata pe individ. Cu toate acestea, teoria drepturilor a trecut de la „drepturi” la „drepturile mele”, și, drept urmare, la „dorințele mele” și la preferințele personale, care sunt deghizate in limbajul drepturilor. Mai mult decat atat, a devenit o nedreptate sa-mi negi „drepturile mele”. In timp ce individualismul și autonomia au, pe buna dreptate, valoarea lor, ele nu sunt absolute și trebuie puse intr-un context de legatura și interdependența.

Toți cei trei factori se vad cel mai bine in domeniul reproducerii, situații despre care am scris in mod regulat (de exemplu, aici, aici  și aici). Copiii sunt vazuți tot mai mult ca „dreptul meu”. Nu ca daruri, ci ca bunuri, care sa fie alese, iar intreg procesul reproducerii e tot mai condus de tehnologie, nestingherita de relativismul moral. In consecința, societatea naufragiaza de la o problema complexa de etica la alta, incercand sa gaseasca o cale de urmat cu fiecare noua tehnologie, care este acceptabila pentru toți, dar cu puține repere, cu excepția acestor lucruri pe care le numim „drepturi”. Drepturile sunt menite sa ne dea indrumari și orientari despre cum sa mergem mai departe: „am dreptul sa am un copil”, „am dreptul sa n-am un copil”, „am dreptul sa am un copil fara defect”, „sa am un copil fara nici o boala” , „sa am un copil la 50 de ani”, „sa folosesc o mama-surogat”, „sa mor cand vreau eu”. Lista poate continua.

Dar, puține lucruri se rezolva apeland la așa-numitele drepturi.

Nu ne trebuie prea mult bun simț ca sa ne dam seama ca „drepturile” mele intra in conflict și in concurența cu alte drepturi ale celuilalt: mama versus copil, tata versus mama, copil versus donator de sperma, copil versus copil, surogat versus parinte genetic, parinte genetic versus copil, pacient versus medic. Lista poate continua.

Problema e ca noi nu suntem indivizi izolați. Suntem in relații interdependente, familii, instituții și comunitați. Așa ca dreptul personal de a viziona filme porno in intimitate are implicații pentru relațiile noastre personale și pentru cei exploatați de industria filmului. Dreptul meu de a conduce o mașina afecteaza nivelurile de poluare și aglomerația. Dreptul meu de a muri inseamna ca altcineva are obligația de a ma omori. Dreptul meu de a folosi ovule donate, sau o mama-surogat, sau de a cumpara un rinichi, exploateaza corpul altei persoane.

Astfel societatea se afla in situația imposibila de a incerca sa arbitreze intre dorințele care sunt in competiție (deghizate sub forma de drepturi). Și cu cat tehnologia se dezvolta, cu atat mai complicate devin situațiile. Guvernele incearca sa arbitreze aceste chestiuni, dar ele nu pot echilibra „dorințele” fiecarui grup și nu au nici o baza morala pe care sa arbitreze. In schimb ele incearca sa improvizeze pe masura ce inaintam, bazandu-se pe sondajele de opinie fluctuante, pe grupuri de dezbateri, pe consultari publice, precum și pe promisiunile noilor tehnologii de a ne salva.

Avem nevoie de un cadru mai mare de referința – acela al binelui comun. Acest lucru nu inseamna grija doar pentru mine și drepturile mele, și nu inseamna a face ceva doar pentru ca tehnologia permite. Sa ne uitam in jur la cei care sunt cei afectați de deciziile mele (ale noastre): parteneri, embrioni, sugari, copii, parinți, oameni cu dizabilitați, oameni vulnerabili din punct de vedere economic și comunitațile noastre. Sa ținem mite ca deciziile mele și cele ale guvernului/statului vor ieși cel mai mult in relief atunci cand vor afecta oamenii cei mai vulnerabili din societate sau pe cei care sunt cel mai puțin in masura sa se apere.

Avem nevoie de valori, care pun accentul pe obligația reciproca intre toate secțiunile societații, care promoveaza interdependența, nu independența, responsabilitațile, nu drepturile, altruismul, nu egoismul.

Aceia dintre noi care impartașesc o viziune creștina asupra lumii vor putea, speram, sa poata sa-și exprime opiniile in continuare, chiar daca de multe ori nu sunt „corecte politic” și eu recomand ca „iubindu-l pe aproapele nostru ca pe noi inșine” (inclusiv pe embrioni și pe Germaine Greer) ar fi un bun inceput. Sau poate ca ar trebui sa jucam același joc și sa susținem doar ca este „dreptul nostru” de a avea puncte de vedere incorecte politic.

 

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here