Copiii crescuți în cupluri cu „părinți” de același sex au mai multe șanse de a dezvolta depresii – studiu

3086
0
DISTRIBUIȚI
Un nou studiu examinează riscul apariției depresiei, obezității și a altor consecințe în rândul adolescenților și tinerilor crescuți de cupluri cu parteneri de același sex. O recenzie a studiului a fost realizată de Mark Regnerus, profesor de sociologie la Universitatea din Texas, Austin. Dr. Regnerus este și cercetător principal la Institutul Austin pentru Studiul Familiei și Culturii. Traducere și adaptare după The Public Discourse, 29 iunie 2016.

Un nou studiu apărut la începutul acestei luni în publicația Depression Research and Treatment (Depresia – Cercetare și Tratament) aduce noi probe împotriva teoriei conform căreia copiii crescuți de cuplurile de același sex nu sunt diferiți de cei crescuți de cupluri tradiționale, la câteva luni după ce această teorie a fost proclamată în mod eronat și prematur de către surse mass-media ca fiind „dovedită științific”.

Unul dintre cele mai convingătoare aspecte este acela că acest studiu este unul longitudinal, adică, un studiu în cadrul căruia au fost evaluate aceleași  persoane pe durata unei perioade lungi de timp. Într-adevăr, sursa studiului National Longitudinal Study for Adolescent Health (Studiul Longitudinal asupra Sănătății Adolescentului) este unul dintre cele mai impresionante, complete și costisitoare eforturi de cercetare prin observație ce se află în continuă desfășurare. Acesta nu este primul studiu care folosește informații provenite de la Studiul asupra Sănătății Adolescentului pentru a testa teoria lipsei de diferențe dintre cele două categorii de copii, dar este primul care ajunge la concluzii diferite, în baza mai multor motive.

Profesorul Paul Sullins, autorul studiului, a constatat că în timpul adolescenței copiilor crescuți de cupluri de același sex au fost raportate mai puține cazuri de depresie comparativ cu numărul cazurilor de depresie întâlnite la copiii crescuți de cupluri formate din părinți de sex opus. Dar, în momentul în care studiul a ajuns în a patra fază – cea în care copiii deveniseră tineri adulți, cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani – proporția a fost inversată. Astfel, mai mult de jumătate din tineri, copii ai cuplurilor cu parteneri de același sex, au semnalat că trec printr-o depresie continuă, creșterea procentajului fiind una dramatică: de 33 de procente (de la 18 la 51 de procente). În același timp, procentul cazurilor de depresie la tinerii adulți crescuți de cupluri tradiționale a scăzut de la 22 de procente la sub 20.

homosexuali-copii-grafic

Câteva alte constatări sunt de remarcat, de asemenea. Obezitatea a crescut în ambele grupuri, însă diferențele au devenit semnificative în timp: doar 31% dintre copiii familiilor tradiționale au dezvoltat obezitate, față de 72%, procentajul copiilor crescuți în cupluri de același sex. Deși mai puțini tineri adulți, copii ai cuplurilor de același sex, s-au simțit „distanți” față de unul sau ambii părinți în perioada de tineri adulți față de perioada adolescenței,  procentul acestora este unul extrem de mare: 73%, în scădere de la 93% în perioada adolescenței. Sentimentul de distanțare față de unul sau ambii părinți la copiii cuplurilor de sex opus a crescut și el, dar a pornit de la un nivel mult inferior: 36% în adolescență și 44% în timpul perioadei de tânăr adult).

Ca să fim sinceri, viața în cadrul familiei cu mamă si tată nu este armonioasă prin definiție. Cu toate acestea, este o recunoaștere a faptului că nu doar stabilitatea este cea care contează (deși, cu siguranță aceasta contează cel mai mult), ci și biologia, dragostea, diferența dintre sexe și modelarea.

Mai mult decât atât, copiii cu părinți de același sex au declarat că au fost „pălmuiți, loviți sau bătuți” de către unul dintre „părinți sau îngrijitori”, că li s-au spus cuvinte care le-au „rănit sentimentele sau i-au făcut să se simtă nedoriți sau neiubiți”,  ca au fost „atinși într-o manieră sexuală, forțați să își atingă părintele într-o manieră sexuală sau chiar să întrețină relații de natură intimă cu aceștia”.

Pentru a fi sincer, acest șir de evenimente traumatice mi se pare dezechilibrat prin diferența profundă dintre rănirea sentimentelor si molestarea copiilor. O anchetă ulterioară a relatat foarte puține semnalări referitoare la molestare în faza a patra.

Acest studiu nu este unul ireproșabil, așa cum niciun studiu nu este. Și îndrăznesc să spun că recentele aprecieri asupra datelor oferite de Studiul pentru Sănătate Națională făcute de către profesorul Sullins oferă o evaluare mai solidă a tezei referitoare la lipsa de diferențe decât cea a Studiului Pentru Sănătatea Adolescentului. O limitare cheie este mărimea eșantionului. Există doar 20 de respondenți cu părinți de același sex în acest proiect de colectare a datelor. Acest lucru face ca estimările referitoare la cuplurile de același sex ce apar in grafic să fie imprecise, dar nu subminează în niciun fel semnificația diferențelor dintre grupuri. Parte a motivului pentru care eșantionul este atât de mic este momentul începerii colectării datelor. În acel moment cuplurile de același sex erau neobișnuite, iar Studiul privind Noua Structura Familiei confirmă acest lucru, la fel ca și Studiul pentru Sănătatea Adolescenților.

Am criticat rapid utilizarea acestui tip de studii cu eșantion mic în trecut și nu voi lăuda orbește rezultatele acestea, doar pentru că le consolidează pe cele ale Studiului privind Noua Structura a Familiei. Dar, mărimea eșantionului nu cade în vina autorului. De fapt, Sullins a constatat că peste jumătate din cazurile de cupluri de același sex folosite anterior în Studiul pentru Sănătatea Adolescentului și care au declarat că nu exista diferențe între copii, erau cupluri în care un părinte de sex opus era încă implicat în creșterea copiilor și de aceea a ales să renunțe la a le lua în considerare. Acest lucru a contat.

Există întrebări persistente. De ce numărul depresiilor crește brusc după adolescență? Acest lucru este deosebit de curios, având în vedere că „distanța” față de părinți s-a diminuat în comparație cu perioada adolescenței. De ce rata obezității este atât de mare? (Cu siguranță aceasta nu este imaginea croită de către mass-media pentru mișcarea parentală de același sex.) Autorul însuși susține că orice fel de răspunsuri ar fi pur speculative. De ce este acest studiu publicat într-un jurnal medical și nu într-o publicație referitoare la științele sociale? Nu pretind că aș cunoaște procesul, dar aș presupune că în loc să suporte natura tot mai politizată a evaluărilor din științele sociale, autorul preferă o cale care permite oamenilor de știință și publicului să examineze probele singuri, decât să aștepte un tipar ignorant pe care o publicație prestigioasă și bine plătită îl poate oferi față de studiile mult mai slabe.

Sullins apare ca un analist versatil, aplicând aceleași întrebări la mai multe seturi de date. L- am întâlnit și pot spune că motivațiile sale sunt asemănătoare cu ale mele: am văzut informațiile și suntem convinși că teza lipsei de diferențe nu poate fi susținută decât torturându-i. (Prin ascunderea poveștii din spatele seturilor de variabile de control sau, mai rău, prin ascunderea în spatele datelor păstrate private, la care nimeni nu are acces pentru a le examina.) Dar, asta este exact ceea ce a făcut mișcarea politică, hrănită de cercetători și condusă de Mass- Media. De ce a trebuit să se întâmple așa?

Din cine știe ce motiv, iar eu apreciez evaluările intelectuale ale fenomenului, există o tendință nepărtinitoare a americanilor de a trage concluzii etice din date empirice. Acest lucru contează foarte mult în cazul de față. Dar a discerne ce se întâmplă în cazul unei comunități mici și politizate, care luptă  pentru drepturi unice, este un proces plin de provocări. De aceea, bătălia asupra a ceea ce arată datele referitoare la copiii cuplurilor cu parteneri de același sex  a devenit o urgență incredibilă. Dacă cercetătorii științelor sociale ar putea dovedi că acești copii sunt cu toții bine, ar fi răspuns întrebării etice si legale referitoare la ce e de făcut mai departe. Fără supărare, acesta nu este modul în care europenii au ales să discearnă problema căsătoriilor persoanelor de același sex și a adopțiilor, ci a noastră, a americanilor. (O astfel de dispută empirică creează în prezent dezbateri privind controlul armelor.)

Știința socială  asupra creșterii copiilor în cuplurile de același sex va continua, dar, de vreme ce decizia Obergefell a „soluționat” problema juridică legată de căsători, încăierările vor fi minore în comparație cu sângele vărsat acum câțiva ani. Adevărul empiric nu mai este atât de amenințător în fața dorințelor unor adulți. Vulnerabilitatea copiilor, pe de cealaltă parte, nu a scăzut.

Fie că primesc un părinte din fiecare sau nu, copiii merită o mamă și un tată a căror dragoste, atât pentru ei, cât și a unuia fața de celălalt, să fie sursa vieții și a socializării lor.

În concluzia sa, Sullins conchide că: „Îngrijorarea bine intenționată pentru dezvăluirea informațiilor negative despre o minoritate stigmatizată nu justifică lăsarea copiilor fără sprijin într-un mediu care poate fi problematic sau periculos pentru demnitatea și siguranța lor.”

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here