Dragoste bună, dragoste rea

571 views
0
DISTRIBUIȚI

GreekTragedyMask resizedUn exemplu persistent de gândire confuză, seducătoare — dar extrem de falsă — este ideea că ‘dragostea’ scuză orice fel de comportament:

„genul unui cuplu nu ar trebui să conteze, atâta timp cât ei/ele sunt în dragoste,”

ori

„bunătatea fundamentală a iubirii între adulți e importantă, oricare ar fi expresia sexuală.”

Oameni care nu gândesc — și se pare că nu puțini — probabil că sunt de acord cu aceste declarații: declarații nobile care exemplifică această atitudine larg răspândită și moral somnolentă.

Sună frumos. Dar este oare adevărat?

Sugerez că nu. Mai degrabă, s-ar părea că sarcina morală centrală a oricărei civilizații este aceea de a lămuri distincțiile precise între diferitele tipuri și grade de iubire, respingând categoric formele rele ca periculoase pentru individ și societate, și încurajând formele bune.

În Occident, metafora dominantă pentru o ființă umană, și exprimată atât de puternic în artă, filozofie și religie, este imaginea unui suflet chinuit și orbit de forme de iubire care amenință să-l înrobească și să-l distrugă. Exemple la îndemână sunt iubirea de sine (narcisismul), iubirea de bani, desfrânarea și adulterul, îmbuibarea și, literalmente, sute de perversiuni sexuale, cum ar fi pedofilia.

Formele mai înalte de iubire, în ordine crescătoare, sunt dragostea de natură și de animale, de copii, de prieteni apropiați, de poporul tău, de soț/soție și, în cele din urmă, de Dumnezeu, cea mai înaltă formă posibilă.

Iubirea homosexuală a fost întotdeauna înțeleasă ca o formă de iubire, este adevărat, dar de tipul cel rău și periculos, deoarece sugerează o tulburare a sufletului; o dragoste care este, atât de evident, din punct de vedere sexual — și, prin urmare, din punct de vedere social — sterilă. (Las la o parte, pentru moment, argumentele convingătoare că este, de asemenea, extrem de periculoasă pentru sănătate).

Așa că, până nu demult, societatea a descurajat, destul de rezonabil, homosexualitatea. Dar acum, se vrea nu doar a pune această formă de iubire rea în categoria de iubire bună, dar să și multiplice atracțiile sale prin căsătoria legală. Tolerarea reluctantă a acestei forme de iubire rea — ceva ce a existat întotdeauna până la un grad — este foarte diferită de reclasificarea ei ca iubire bună și încurajarea ei prin statut egal, protecție juridică, promovare publică, stare civilă și avantaje fiscale.

Așadar, primul pas important în această dezbatere este, pentru ambele părți, să fie de acord că un comportament nu este bun sau ar trebui să fie acceptat ca valoros pentru societate doar pentru că unei persoane îi place.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorRozariul Pruncilor Nenăscuți
Articolul următor„Ura” nu înseamnă ce credeți
William Gairdner
William Gairdner (n. 1940) este filolog, gânditor și autor conservator canadian. Doctor în literatură engleză al Universității Stanford (SUA). Fost profesor-asistent la Universitățile Stanford și York, în anii ’70. Autor al unor volume precum The War Against the Family: A Parent Speaks Out (Toronto: Stoddart, 1993), After Liberalism (Toronto: Stoddart, 1998), sau The Trouble With Democracy (Toronto: Stoddart, 2001). Fondator și fost președinte al Civitas, organizație canadiană care reunește circa 300 de personalități proeminente din domeniul academic, jurnaliști, scriitor și activiști civici. Civitas promovează o mai justă înțelegere a problemelor libertății și ordinii sociale în civilizația modernă. În tinerețe a fost sportiv de performanță și a reprezentat Canada la Jocurile Olimpice din 1964. Traducere și publicare cu acordul autorului de Gabi Voiculescu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here