O, Harvard, ce-ai făcut?

1.943 views
1
DISTRIBUIȚI

de Erica Carle* 

Notele traducătorului:

    1. Personalități politice și activiști ce au studiat la Harvard
    2. Români la Harvard
    3. Cel mai mare proprietar de păduri din Romania era în 2012 celebra Universitate Harvard, care deținea la noi, printr-un fond de investiții, 35.000 de hectare în codrii Vrancei.
Statuia lui John Harvard. Campusul Universității Harvard, Massachusetts, SUA
Statuia lui John Harvard. Campusul Universității Harvard, Massachusetts, SUA

Harvard, erai un seminar teologic într-o regiune sălbatică, atunci când, în 1638, reverendul John Harvard a lăsat prin testament jumătate din averea sa și întreaga bibliotecă pentru tine. Ai luat numele lui.

În 1650 erai un colegiu a cărui misiune declarată și înscrisă în cartă era educația tineretului în „cunoaștere și virtute.”

Harvard, aveai mai mult de 140 de ani când a fost semnată Declarația de Independență1; opt dintre absolvenții tăi au fost printre semnatari. Aveai peste 200 de ani în timpul Războiului Civil2. Când F.D. Roosevelt a fost președinte la Casa Albă ți-ai celebrat tricentenarul.

De la bun început, absolvenții tăi au fost activi în guvern, teologie și drept. Persoane bogate și importante și-au trimis fiii ca să-i educi. Mulți dintre cei care au sperat să fie remarcabili, utili, bogați și influenți au privit diploma ta ca pe un pașaport pentru faimă, avere și respect. Unii nu au fost dezamăgiți.

Pentru cea mai mare parte a primelor secole ale existenței tale, ai fost fidel originilor tale creștine. Josiah Quincy, care a fost președintele tău între anii 1829-1845, a declarat într-un discurs la Divinity School:

” …fericirea umană nu are nici o securitate perfectă fără libertate, nici libertatea fără virtute și nici virtutea fără cunoaștere; dar nici libertatea, nici virtutea, nici cunoașterea nu au nici o putere sau speranță durabilă fără principiile credinței creștine și fără autoritatea religiei creștine.”

Secolul XIX a adus extinderi și îmbunătățiri în configurația campusului și în programa academică dar schimbările cele mai profunde au fost în atitudinea morală și filozofică. Harvard, te-ai implicat în pozitivism3, sociologie și religia umanității4 ale lui Auguste Comte. La scurt timp după moartea acestui filozof francez în 1857, ai început să-ți ignori carta și să promovezi ideea că pozitivismul conține formula pentru evoluția societății spre perfecțiune. Pozitivismul a devenit noua ta religie care a înlocuit treptat creștinismul.

Când Charles William Eliot a devenit președinte (‘rector’) în 1869, filozofia pozitivistă și religia umanității ale lui Comte precum și sociologia lui Herbert Spencer au avut o primire călduroasă. Între anii 1870-1880, decanul Şcolii de drept, Christopher Langell, a aplicat pozitivismul și teoria evoluționistă la sistemul juridic. El a susținut că din moment ce omul evoluează, judecătorii ar trebui să presupună că legea și Constituția trebuie de asemenea să evolueze și să joace un rol în această evoluție. După Langell, Roscoe Pound a continuat susținerea pozitivismului și, de asemenea, răspândirea, la alte universități, a ceea ce a fost numită sociologie juridică.

Harvard, de-a lungul anilor ți-ai câștigat respect și, prin urmare, era aproape sigur că alte instituții îți vor urma exemplul. În 1909, consilierul juridic Philip Mauro a recunoscut influența ta în cartea sa, „Numărul omului” (The Number of Man):

Probabil că nu există nici o instituție în Statele Unite care să exercite o influență mai mare asupra formării de idei decât Universitatea Harvard. Unele dintre cele mai strălucite minți ale țării și-au format ideile și idealurile în atmosfera acelui lăcaș vechi și foarte respectabil de învățământ; după absolvire, ei au devenit propagatori ai acestor idei și idealuri; ei au fost ajutați și de faptul că au avut, în plus față de propria lor inteligență și cultură, greutatea influenței și autorității Universității. Prin examinarea ideilor care predomină și sunt în mare stimă la Harvard în prezent, putem învăța ce idei vor deveni în scurt timp (sau poate chiar sunt deja) curente în rândul intelectualității din întreaga țară.

[. . .]

Din nefericire, căutarea „cunoașterii și a virtuții” au fost înlocuite de cultul omului și de succesele omului. Ți-ai educat discipolii că (sub direcția ta) omenirea în ansamblu trebuie schimbată. Te-ai complăcut într-o aroganță fără margini. Ai urmărit să schimbi societatea și modul în care ea era organizată. Mulți dintre cei care au trecut prin sălile tale de clasă au adoptat noile tale obiective și filozofie. De la lege și afaceri la educația teologică și politică — „ambiția și puterea” au înlocuit „cunoașterea și virtutea” ca forțe motivaționale. Succesul sau lipsa de succes în atingerea obiectivelor tale a devenit standardul pentru a determina ce a fost bine și ce a fost greșit.

Harvard, în secolul XIX îți eradicai moștenirea și îți dezonorai fundația creștină în timp ce pastori și misionari creștini contribuiau la îmbunătățirea vieții pentru milioane de oameni în multe țări. În India, obiceiul ‘suttee’ sau sacrificiul unei văduve hindu pe rugul funerar al soțului ei era suprimat; văduvele se puteau recăsători; sistemul de caste începea să se dezintegreze. În China, tradiția legării piciorului la fetițe pentru a-l menține mic a fost discreditată și în 1905 a fost scoasă în afara legii.

Africa nu mai era ‘continentul negru’. Pentru a atinge regiuni necunoscute, misionarii au devenit exploratori și au contribuit enorm la fondul de cunoștințe geografice. David Livingstone singur a adăugat mai mult de 2,5 milioane de kilometri pătrați la suprafața de uscat cunoscută. Drumuri misionare au fost construite pe tot continentul și o formă sănătoasă de comerț, stimulat și încurajat de misionari, a adus beneficii materiale pentru triburi altădată izolate. Râurile Congo, Nil, Zambezi și Niger și văile lor dens populate au fost făcute cunoscute lumii exterioare în mare parte prin eforturi misionare.

Biblia a fost tradusă în sute de limbi și dialecte în secolul al XIX-lea. Numai misionarii englezi singuri au fost responsabili pentru ilustrarea a aproape două sute de limbi și dialecte africane prin gramatici, dicționare, vocabulare și traduceri ale Bibliei, precum și prin traduceri de manuale școlare și literatură universală.

Misionarii au devenit consilieri ai conducătorilor altădată tiranici ai căror copii au fost trimiși la școlile misionare. Spitale creștine, școli și organizații de caritate au îmbunătățit calitatea vieții. Chiar și observatori sceptici ai ultimului sfert al secolului al XIX-lea au fost conștienți de faptul că, pentru binele comun, creștinismul a fost o forță puternică.

Harvard, răspunsul tău la toate acestea a fost acceptarea apelului pozitivist/materialist al lui Auguste Comte pentru eliminarea creștinismului. Ți-ai aruncat busola și ți-ai rezervat dreptul de a călători fără direcție. Profesorii tăi de științe sociale au devenit obsedați de ideea că ar putea găsi o formulă grandioasă pentru a gestiona o lume perfectă.

În acest efort puterea banului a fost cu tine: Carnegie, Rockefeller, Ford, Danforth și alte fundații au cooperat în experimentele tale și în graba ta de a consacra științele sociale ca salvator al omenirii. Guvernul federal a fost și el generos cu bursele. Ai avut bogăție dincolo de orice imaginație și ai folosit-o pentru a stabili standarde, a forma organizații și a hipnotiza oficialii aleși; nerealizând prea bine ceea ce făceau, mulți dintre aceștia și-au schimbat loialitatea față de cei care i-au ales pentru loialitatea față de politicile preparate la Harvard.

A fost acest lucru ceea ce ar fi trebuit să se întâmple într-o țară liberă? Oare cetățenii Statelor Unite au nevoie să aibă Constituția dezonorată și viitorul lor colectiv planificat de o armată de cercetători în domeniul științelor sociale dintr-un învățământ superior? James Bryant Conant, președintele tău între anii 1933-1953, a crezut ca ăsta trebuie să fie cazul. Profesorii tăi trebuiau să fie mai mult decât dascăli. Ei trebuiau să devină factori de decizie politică în educație, afaceri, știință, religie, guvern și drept. În cartea sa , Educație într-o lume divizată (apărută în 1948), Conant a scris:

Metodele unora dintre științele sociale sunt deja dezvoltate până la un punct în care studiile făcute de către oameni de știință competenți asupra societății pot furniza informații de bază pentru a ajuta liderii națiunii. Acești sociologi erudiți pot contribui la formarea nu numai a funcționarilor publici, ci și a acelora care poartă responsabilitatea pentru rezolvarea multor probleme umane în economia noastră industrială complexă. (pagina 35)

Eu cred tot mai mult că națiunea și diferitele grupuri din cadrul națiunii (grupuri geografice, sociale sau economice) trebuie să se uite la cadrele didactice universitare ca la niște ghizi în materie de gestionare a problemelor economice și sociale de bază. În acest scop, profesorii specialiști în disciplinele sociale trebuie să exploreze în mod energic nu numai aspectele fundamentale ale comportamentului uman, ci și aplicațiile cunoștințelor noastre actuale. (pagina 172)

Dacă cineva speră, ca și mine, că în termen de cincizeci de ani [nota traducătorului: adică după 1998] scindarea profundă a lumii de azi va deveni ceva superficial, atunci, copiii noștri vor putea vedea ziua în care argumentele pentru un guvern mondial să nu mai pară în întregime fantastice. (pagina 217)

Guvern mondial? Cetățenii Statelor Unite ale Americii să se supună unui guvern mondial? Adică să fie guvernați de manageri din Africa, Asia, America de Sud și Europa? A fost președintele tău, Conant, în toate mințile când a afirmat asta? Tu pari să gândești că da. Ai continuat să crezi că aveai misiunea de a gestiona și de a-ți schimba concetățenii mai degrabă în subiecți ascultători decât în cetățeni liberi.

Pentru a realiza schimbările pe care le-ai visat, emoțiile celor afectați au trebuit să fie schimbate. Tu ai numit acest proces „reeducare emoțională” sau „instruire în domeniul relațiilor umane.” În 1943 ai început să inviți directori de corporații la Harvard pentru instruire în domeniul relațiilor umane. Revista FORTUNE din februarie 1949 ne spune că până în 1949 mai mult de o mie de directori la cel mai înalt nivel au luat treisprezece săptămâni din viața lor de oameni de afaceri pentru a studia practicile de administrare de la Harvard. Revista FORTUNE ne mai spune ca ei au ieșit din aceste cursuri cu atitudini așa de diferite încât păreau să fie niște oameni complet „schimbați„. De atunci, mai multe alte mii au participat. Presupun că ei s-au simțit peste măsură de onorați că au fost incluși.

Tineretul, de asemenea, a trebuit să fie educat potrivit credințelor și scopurilor tale. Fiecare filozof cu ambiții de administrare pe scară largă cunoaște importanța educației; dar cum ar fi fost posibil să controlezi educația la nivel național, atunci când statele, nu guvernul federal aveau sarcina aceasta? Nu contează. Conant a avut un plan. El a scris despre el în 1964 în cartea sa, „Planificarea politicii educaționale” (Shaping Educational Policy):

[permiteți-mi să fac] o sugestie pentru o posibilă cale prin care drumul spre dezvoltarea unei politici educaționale la nivel național ar putea fi deschis. Lasă cele cincizeci de state, sau cel puțin cincisprezece-douăzeci dintre cele mai populate, să intre într-un contract pentru crearea unei „Comisii interstatale pentru planificarea unei politici educaționale la nivel național”.

În mai puțin de un an și cu subvenții de la Corporația Carnegie și Fundația Danforth plus un impuls de la Conferința națională a guvernatorilor s-a născut, cu participarea majorității statelor, Comisia de educație a statelor.

Odată cu formarea acestei comisii a fost ușor de controlat politica de educație și excluși părinții, profesorii și consiliile școlare locale. În fiecare stat, cei șapte membri ai comisiei au fost selectați cu grijă astfel încât să dețină controlul și să pună planurile în aplicare. În Wisconsin, de exemplu, guvernatorul statului a numit un senator al statului care să adopte o legislație în Senat, un reprezentant al statului ca să introducă aceeași legislație la nivelul statului, un inspector școlar general care să promoveze și să efectueze schimbările, președintele sistemului universitar, un reprezentant al unei universități private care să-și dea aprobarea și un reprezentant al unei școli publice.

Harvard, în aproape fiecare domeniu al vieții publice ai blocat abilitatea cetățenilor și a contribuabililor pentru a face propriile alegeri. Ai creat ‘grupuri’ ca factori de decizie. Ai înființat cursuri ca să îndoctrinezi noii rectori de universități, primari, legislatori, judecători. Toți au urmat sistemul de administrare de la Harvard. Toți au primit o formă de reeducare emoțională.

Atunci când Conant și alții au cerut transportarea copiilor cu autobuzele școlare departe de școlile de cartier părinții care obiectau n-au știut că lupta lor a fost pierdută înainte de a fi fost începută, mai ales că, în plus față de presiunea din partea Comisiei de educație a statelor și de sprijinul acordat de Camera de comerț, judecătorilor federali care urmau să asculte argumentele li s-a spus cum să decidă cazurile înainte de a le audia. (Milwaukee Journal -October 4, 1975)

Atunci când părinți din toată țara s-au opus la a avea copiii instruiți în raționamentul moral al profesorului tău Lawrence Kohlberg, ei au luptat în zadar. Instruirea cadrelor didactice în raționamentul moral era deja finanțată de către Corporația Carnegie. Copiii au fost învățați că cel mai înalt stadiu al dezvoltării morale este atunci când decid pentru ei înșiși ce comportament este moral. Asta a fost exact ceea ce a făcut Charles Manson5 și mica lui gașcă de suflete pierdute. Ei nu au avut conștiință. Ei au avut raționamente morale. Ei ar fi putut ticlui orice motiv pentru tot ce au vrut să facă.

Harvard, unii par să creadă că un program ce vine de la tine este în regulă. Chiar i-ai păcălit în privința asta. Mă aștept să fi mândru de ceea ce ai făcut, deoarece arată că ai putere asupra oamenilor. Cunoștințele tale în relațiile umane au fost răsplătite.

B.F.Skinner6 a fost un alt profesor de la Harvard care a crezut de-a lungul acelorași linii ca și Kohlberg. Potrivit lui Skinner, oamenii nu au nevoie de o conștiință, deoarece ei ar putea fi controlați de mediul în care trăiesc. El a scris:

O analiză științifică a comportamentului deposedează omul autonom de controlul pe care el îl poate exercita și transferă acest control mediului. Individul devine astfel deosebit de vulnerabil. El este, de acum înainte, controlat de lumea din jurul lui și, în mare parte, de către alți oameni. . . circumstanțe neprevăzute preiau funcțiile odată atribuite omului autonom; anumite întrebări se ridică: este omul, în aceste condiții, suprimat? Cu siguranță nu ca specie sau ca individ întreprinzător; este omul autonom interior care este anihilat, ceea ce este un pas înainte. . . eliminarea lui a fost așteptată de mult timp.

— „Dincolo de libertate și demnitate”, B. F. Skinner, Bantam / Vantage Book, 1971, p.196, 205. (NOTA: Carte finanțată de către Institutul Național de Sănătate Mintală).

În goana după putere nu ai avut de ce să te temi de mass-media. Ai avut grijă de asta cu ani în urmă prin burse Nieman pentru jurnaliști. Din 1938, în medie, o duzină de jurnaliști americani și o duzină de jurnaliști internaționali au primit burse de un an la Harvard (costurile de întreținere incluse7). În felul acesta ai format sute de jurnaliști loiali ție.

Harvard, ai avut încredere, cunoștințe, bogăție, respect și onoruri, dar nu a fost destul. Campusul tău nu a fost suficient; statutul tău nu a fost de ajuns. Ai vrut lumea. Ai căutat autoritate, putere și control. Dar tu nu mai știi ce este bine și ce este greșit. S-ar putea să te consideri centrul puterii intelectuale a lumii, dar nu mai știi să deosebești binele de rău. Știi cum să formezi grupuri de control, dar nu ce e bine și ce e rău.

Sistemul tău de administrare și pofta ta de putere ne schimbă țara, statele si orașele. Schimbă felul în care afacerile se desfășoară. Schimbă relațiile dintre oameni. Schimbă modul în care copiii sunt instruiți în școală. Ne fură trecutul. O, Harvard, ce ai făcut?

_______

NOTE:

[1] 4 iulie 1776 este data la care a fost semnată Declarația de Independență a Statelor Unite.

[2] Războiul Civil American sau Războiul de secesiune (1861-1865)  a fost cel mai sângeros din istoria SUA ; unioniștii din nord, care au câștigat războiul, au luptat contra separatiștilor din unsprezece state din sud cunoscute sub numele de Statele Confederate ale Americii.

[3] O filozofie care acceptă numai lucruri care pot fi văzute sau dovedite.

[4] O religie seculară creată de Auguste Comte, cu un sistem complet de credințe și ritualuri, liturghie și sacramente, preoție și pontif, organizată în jurul venerării publice a umanității.

[5] Criminal american care, împreună cu un grup de adepți, a comis o serie de nouă crime hidoase în patru locații pe o perioadă de cinci săptămâni, în vara anului 1969. Printre victime a fost și actrița Sharon Tate, soția regizorului Roman Polanski.

[6] Filozofia socială a lui Skinner este predată viitoarelor cadre didactice.

[7] În 2016, o bursă integrală (taxele şcolare, cazarea, mâncarea, asigurarea de sănătate  incluse) de un an la Harvard costă 70.000 $.

* Erica Carle este o scriitoare și cercetătoare independentă, absolventă a Universității din Wisconsin. Ea s-a ocupat de scrierea și producția de programe de radio și de televiziune. A fost de asemenea editoarea rubricii „Adevărul în educație” pentru WISCONSIN REPORT. Traducere și adaptare după News With Views

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorTraining pentru liderii pro-viață
Articolul următorVacanță de vară, 16 iulie – 5 septembrie
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

1 comentariu

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here