Lupta pentru libertate religioasă va fi câștigată în domeniul educațional

650 views
0
DISTRIBUIȚI

berko-rl-main

Există o legătură izbitoare între decăderea educației și tendința statului de a-i împinge pe cetățenii americani spre progresism. Articol de Peter Berkowitz, cu titlul original The Battle for Religious Liberty Will Be Won on the Field of Education. Berkowitz este politolog, scriitor și editor conservator american. Actualmente cercetător la Institutul Hoover / Universitatea Stanford.

Cea dintâi clauză a primului amendament din Constituția SUA venerează libertatea religioasă. Primele cuvinte din Declarația Drepturilor (primele zece amendamente ale Constituției SUA) oferă această onoare libertății religioase, deoarece, dacă statul ar stabili o religie oficială sau ar interveni în exercitarea libertății religioase, celelalte libertăți importante ar suferi o grea lovitură. Nu e decât un pas de la recomandarea unor credințe și impunerea de către stat a unor obiceiuri privind obligațiile fundamentale ale cetățenilor și convingerile acestora, la privarea de către stat a cetățenilor de proprietatea lor și încarcerarea lor din pricina nesupunerii față de religia sau anti-religia statală.

De asemenea, primul amendament subliniază legătura dintre protejarea libertății religioase și exercitarea libertății politice, dispozițiile privind reglementarea de stat a religiei și interdicțiile privind instituțiile statale, fiind urmate imediat de dispozițiile privind garantarea libertății de exprimare, libertății presei, libertății de asociere, libertății de petiționare.

Orice amenințare a libertății religioase pune în pericol celelalte libertăți, se arată în   Constituția SUA.

În articolul ,,Cui îi este teamă de libertatea religioasă?”, Richard Samuelson demonstrează că astăzi amenințarea la adresa libertății religioase este reală și crescândă. El începe cu amenințările adresate evreilor: redeșteptarea alarmantă a antisemitismului în Europa, însoțită de un număr disproporționat de delicte motivate de ură împotriva evreilor din SUA, „mișcarea anti-Israel” și „defăimarea antisemită”, care sunt obișnuite în campusurile universitare americane, dar care „s-au extins peste granițele universitare infiltrându-se în discursul politic american”. Și această amenințare, spune Samuelson, constă în transformarea periculoasă a concepțiilor americane despre libertate în general și libertate religioasă și de asociere, în special.

În încercarea greșită de a folosi statul pentru eradicarea oricărei forme și rămășițe de discriminare – care înseamnă a face diferențiere între oameni – progresiștii, spune el, „identifică, contestă și pedepsesc părerile diferite ale americanilor privind credința, păreri care sprijină conduita vieții lor religioase”.

Campania de a eradica părerile diferite prin forța coecitivă a legii, arată Samuelson, este o deviere de la principiile politice care au stat la baza creării Americii. Pentru a asigura libertatea individuală, Constituția a stabilit o putere limitată a statului. Limitele au fost stabilite pentru a marca distincția dintre sfera publică, reglementată corect de stat, și cea privată. Cea din urmă includea o societate civilă diversă și puternică unde fiecare persoană se bucura de o gamă largă de libertăți, inclusiv libertatea de a gândi, vorbi și acționa, în limite largi, așa cum crede de cuviință și de a se asocia sau nu cu cine dorește.

Adoptarea Legii Drepturilor Civile din 1964, scrie Samuelson, a marcat un punct critic. Pe când intenția legii era de a servi scopului nobil de a opri discriminarea pe motive pe rasă, religie, sex, origini naționale, legea a fost deturnată de progresiști de la scopul ei inițial. În numele abolirii discriminării, ei au folosit legea pentru a interzice orice politică privată care nu coincide cu normele progresiste contemporane.

Acum este vizată religia. Eforturile de a-i obliga pe fotografii și cofetarii creștini să participe, contrar credințelor lor religioase, la căsătorii unisex, deși alți astfel de ofertanți de servicii sunt disponibili și doritori, nu sunt dictate de buna-intenție de a proteja bărbații gay și lesbienele de discriminare în sfera publică ci, mai degrabă, de dorința de a îngenunchia credincioșii și de a le arăta acestora „cine este șeful” prin limitarea exercitării religiei și controlarea dreptului de asociere.

S-a crezut că scrierile lui Robert Conquest, Arthur Koestler, George Orwell și Alexandr Solzenitzin despre ororile totalitarismului comunist, au convins în mod decisiv că ambiția de a declara ilegală depărtarea de la opiniile aprobate de stat, prin impunerea uniformizării ideilor și comportamentelor de către instituțiile statului, culmină în tiranie.

Dar campania contemporană de a înfrâna libera exercitare a religiei, pentru a stabili liberalismul de stânga ca „religie a statului” în America, arată că aceste așteptări sunt deplasate.

Asaltul asupra libertății, speculează Samuelson, poate fi unul din cauzele care zguduie politica americană. „În mediul politic de azi, nu putem să nu ne mirăm cât de multă furie națională poate fi detectată în efortul susținut juridic de a forța toți americanii la uniformizare culturală.”

El concluzionează că evreii au și un „interes colectiv” și o „responsabilitate istorică” de a ajuta la restaurarea ,,unei înțelegeri sănătoase a libertății”, care „va fi bună nu numai pentru evreii tradiționaliști și pentru creștini, ci și pentru toți americanii”.

Evreii chiar au acest interes și această responsabilitate. Ce altă minoritate a beneficiat mai mult de promisiunea Americii de libertate religioasă? Ce minoritate înțelege mai bine sau ar trebui să înțeleagă răul cauzat de intoleranță? Dar în ce ar consta restaurarea? De unde trebuie să înceapă? Răspunsurile cer o înțelegere mai profundă a originii problemei. Sursa acestor probleme e mai adâncă decât evenimentele pe care le concentrează Samuelson.

Ambiția de a impune în America o singură cultură morală și politică aprobată de guvern își are rădăcinile în începuturile progresismului, de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

Acel progresism a căutat să depășească limitele constituționale impuse statului, prin redefinirea Constituției ca un organism viu întruchipând morala progresistă și prin autorizarea activismului guvernamental al unor tehnocrați de elită.

De fapt, puterile guvernamentale pe care progresiștii le vor folosi pentru a-și impune valorile existau cu mult înainte de Legea Drepturilor Civile din 1964 și înainte de apariția însuși a progresismului original. Ele pot fi detectate în revoluția constituțională care a urmat imediat după Războiul Civil și sunt concretizate în amendamentele 13, 14 și 15.

Aceste schimbări necesare și dorite, aduse sistemului fundamental de legi, au garantat libertatea și egalitatea și au interzis negarea dreptului la vot pe criterii rasiale.

Amendamentul 14, în mod special, a mărit mult puterea administrației federale, făcând-o responsabilă să se asigure că statele respectă procedurile legale corespunzătoare și asigură protecția egală a legii tuturor cetățenilor.

De asemenea, amendamentul 14 a mărit mult „ispita” la nivel federal de a ocoli limitele în ceea ce privește exercitarea puterilor guvernamentale.

Ulterior, progresiștii cad pradă ispitei și reinterpretează amendamentul în cauză ca pe un „imperativ moral”.

Într-adevăr, tentația de a transforma un guvernământ limitat în unul nelimitat e foarte profundă chiar și în sistemul politic tradițional american. Samuelson arată că, deși Legea Drepturilor Civile din 1964 doar a vorbit despre economie, într-un mod indirect și abstract, aceasta era explicată în Clauza de Comerț, parte a Constituției inițiale.

Autorii eseurilor The Federalist erau conștienți că puterea specifică acordată Congresului de Constituție de a ,,reglementa comerțul cu națiunile străine și cu celelalte state”, combinată cu puterea generală de ,,a elabora legi necesare și potrivite pentru a fi implementate”, putea fi supusă abuzului.

Pentru a ține în frâu legiuitorii care, dintr-un entuziasm nesăbuit sau dintr-o ambiție necinstită, ar eroda libertatea individuală prin extinderea autorității federale dincolo de limitele stabilite de Constituție, The Federalist s-a bazat pe separarea puterilor, echilibrarea puterilor, suveranitatea populară și nu în ultimul rând, pe funcționarii publici și cetățenii dispuși să interpreteze Constituția în spiritul în care a fost scrisă. Din nefericire, aprecierea unor astfel de principii elementare ale constituționalismului american dispare rapid din elita Americii. Aceasta nu e o întâmplare. Școlile și universitățile de elită – care formează cei mai de seamă jurnaliști, aristocrația de la Hollywood și viitoarea generație de profesori – minimalizează, înlătură sau ignoră principiile fondatoare ale Americii, în timp ce proclamă asiduu ideea că un guvernământ corect promovează progresismul.

Adepții libertății și ai guvernământului limitat constituțional trebuie să se opună energic, în foruri judiciare, în corpul legislativ și în Congres, eforturilor susținute juridic ce pun în pericol libertatea religioasă.

Dar lupta de lungă durată pentru libertatea religioasă, în special, și pentru libertatea personală, în general, va fi câștigată sau pierdută în sfera educației. Există o mare legătură între decăderea educației liberale după anul 1960 și întărirea și răspândirea, tot după 1960, a prezumției că este normal ca administrația federală să încerce să îi introducă pe bărbații și femeile americane în matrița progresistă.

Doar o educație bazată pe credința în libertate individuală și care din acest motiv caută să transmită cunoștințe și nu să deservească o propagandă, care urmărește să cizeleze capacitatea studenților de a avea propriile idei și nu să recite opinii aprobate social și care pune accent pe studiul complex al tradiției libertății prevăzute de lege – în special experimentarea autonomiei locale constituționale – poate spera să respingă asaltul actual asupra libertății.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here