Reabilitarea noţiunii de conservatorism (II/II)

815
0
DISTRIBUIȚI

beauty_of_earth

de George Panichas, The Imaginative Conservative

Prima parte aici

Opiniile lui Weaver cu privire la deformarea limbajului prezintă un interes deosebit pentru aceia dintre conservatori care se declară deranjaţi de ceea ce se întâmplă la ora actuală, atât din punct de vedere al ideilor considerate în mod tradiţional conservatoare, cât şi din punct de vedere al la fel de tradiţionalei ordini conservatoare. O altă sursă de nemulţumire a conservatorilor este reprezentată de schimbările impuse de noul conservatorism, privit de aceştia cu foarte mari reţineri. Aceste schimbări sporesc dificultatea atât în privinţa definirii noţiunii de conservatorism, cât şi în privinţa retragerii acestei noţiuni din ghearele adepţilor neologismelor, care vor să deformeze şi să transforme normele conservatoare în aşa fel încât acestea să corespundă propriilor interese. Căci, iată, descoperim că noţiunea de conservatorism, privită ca instrument de păstrare a elementelor pe care T.S. Eliot le numea “Lucruri permanente”, astăzi este coborâtă în mod forţat pe treapta inferioară a pasivităţii, în unele cazuri fiind luată în râs sau chiar îndepărtată. Drept consecinţă, ne aflăm, în prezent, în plină criză a conservatorismului, o criză a standardelor, a limbajului, dar şi a punctelor de referinţă.

Desigur, dezorientarea conservatorismului poate fi văzută ca o consecinţă a ignoranţei fără margini de care dau dovadă canoanele după care acesta se ghidează, sau ca o respingere din exterior a esenţei conservatorismului ca urmare a etichetării acestuia ca fiind un concept fără sens. Şi totuşi, iată că, fără nici un fel de legătură cu ignoranţa conservatorismului, există semne vizibile de agitaţie în rândul publicului conservator – ce cu greu se lasă urnit de enclavele economice şi socio-politice –, pe măsură ce principiile metafizice pe care conservatorismul se bazează încep să fie răstălmăcite prin reconstrucţii şi reinterpretări ale criticii empirice.

Un astfel de fenomen, atât de tulburător, nu face altceva decât să atace conservatorismul în însăşi esenţa fiinţei sale, creând, astfel, terenul propice naşterii unui surogat de conservatorism, menit să pună în aplicare o reconfigurare pozitivistă a credinţelor religioase fundamentale. Pe măsură ce diferenţierile şi principiile metafizice încep să fie discreditate într-un mod din ce în ce mai crud atât de partidele de stânga, cât şi de cele de dreapta, febra neo-iacobină începe, încet-încet, să pună stăpânire pe sfera politică. Astfel, iată că, din păcate, prin renunţarea noastră la tendinţele separatiste şi la firea ursuză, tipic conservatoare, nu facem altceva decât să deschidem larg uşa unor falşi conservatori, adevăraţi lupi în blană de oaie, ce nu vor pierde ocazia de a călca în picioare adevăratul spirit conservator.

Cu o jumătate de secol în urmă, Weaver a intuit cu maximă precizie pericolul acestui proces de “umanizare” a conservatorismului, motiv pentru care cuvintele sale, rostite la acea vreme, au o însemnătate cu totul deosebită pentru noi, cei de azi: “Trăim într-o epocă îngrozită de ideea de certitudine, iar una dintre cele mai grave consecinţe ale unei astfel de atitudini o reprezintă separarea cuvintelor de realităţile conceptuale pe care acestea le descriu, fenomen de neconceput pentru un om cu o gândire sănătoasă. Acest fenomen se manifestă în mod deosebit prin exprimări vagi, dar şi prin exprimări exagerate.” Din păcate, având în vedere fenomenele turbulente ce afectează climatul ideologic contemporan, ne vedem nevoiţi ca, mai întâi, să asigurăm stabilitatea ideilor conservatoare, şi abia apoi să luptăm pentru a le apăra pe acelea ce se vor dovedi demne de a fi păstrate în panteonul conservatorismului.

Iată de ce trebuie să îi recitim pe Weaver, Kirk, Babbitt şi T. S. Elion, şi să reflectăm asupra cuvintelor şi a moştenirii lingvistice lăsate de aceştia drept repere pentru noi, cei din ziua de azi: pentru a ne întoarce la mărturisirea limpede şi plină de profunzime a acestor gânditori conservatori, care au fost nevoiţi să suporte trădarea gazetarilor plini de îngâmfare, adevăraţi uzurpatori cu pretenţii de moralişti ce, în realitate, nu sunt altceva decât creatorii unei “lumi dezumanizate”. Într-adevăr, criza conservatorismului, a cărei rece suflare o simţim în toate mădularele, ne aminteşte de confuzia observată de Babbit “între adevăraţii şi falşii liberali, între rigoarea etică şi nepăsarea etică”.

Într-un fel, o confuzie asemănătoare se face şi în prezent între adevăraţii conservatori şi falşii conservatorii, ale căror cuvinte sunt trecute prin furcile caudine ale exactităţii semantice atât în cadrul comunităţii intelectuate, cât şi în presa electronică. Drept consecinţă, şi la hotărârea formatorilor de opinie, semnificaţia noţiunii de conservatorism a fost diluată, chiar dacă, aşa cum ar spune Weaver: “Legiuitori şi deţinători ai tainelor actualei ordini conservatoare nu au curajul de a se erija în rolul de formatori de opinie”. Iată, aşadar, că Weaver ne îndeamnă nu numai la reflecţie asupra destinului  conservatorismului la început de secol douăzeci şi unu, ci şi la vigilenţă, pentru a putea salva principiile ce stau la baza conservatorismului, înainte ca acesta să devină o simplă fantomă a trecutului.

În acest context, este absolut necesar să încurajăm susţinătorii conservatorismului, înainte ca aceştia să fie totalmente uzurpaţi de falşii conservatori, cei ce, în prezent, marginalizează tagma erudiţilor de orientare tradiţionalist-conservatoare, în virtutea unor sentimente de falsă importanţă şi putere. Aceşti cărturari de factură conservatoare, ale căror scrieri au luminat, deceniu după deceniu, paginile Istoriei Moderne, ne reamintesc, iară şi iară, de faptul că “multe elemente trebuie păstrate şi reînnoite”, dincolo de falsul conservatorism spoit, promovat de adepţii săi atât în discursul public oral, cât şi în cel tipărit. Aşadar, dacă vrem ca esenţa conservatorismului adevărat să nu se piardă, trebuie să înţelegem că e timpul să ştergem de praf învăţăturile iluştrilor noştri înaintaşi, pentru a le adapta cerinţelor vremurilor pe care le trăim.

Asemenea altor noţiuni la fel de importante, şi cea de conservatorism a cedat  “tendinţelor şi împrejurărilor” momentului, favorizând, astfel, scăderea nivelului de “disciplină a exactităţii” lingvistice. Politizarea radicală a gândirii, utilizată ca vehicul armat al noii ideologii, a contribuit atât la proliferarea “compromisurilor făcute în modul de definire şi de eliminare”, precum şi la propagarea “neputinţei morale” – ca să păstrăm frazarea specifică lui Weaver. Prin urmare, trebuie să redescoperim adevărata utilitate a textelor conservatoriste uitate, texte ce justifică atât continuitatea semantică a cuvântului, cât şi aplicabilitatea acestuia. Dacă pare că am trecut cu vederea textele fundamentale ale conservatorismului, nu este niciodată prea târziu să începem a ne lupta cu ale lor cuvinte şi înţelesuri, astfel încât să avem cu ce combate discursul falsificatorilor noţiunii de conservatorism. Dar oare cum vom putea salva această noţiune din ghearele de uliu ale relativismului şi revizionismului, pentru a-i restaura sensurile metafizice care fac din ea o noţiune plină de umanitate, si a-i salva, astfel, identitatea? Simpla întoarcere la textele fundamentale ale conservatorismului, deşi este o condiţie necesară, nu este şi suficientă; pe de altă parte, reflecţia asupra acestor texte este necesară în măsura în care adevărurile pe care acestea le prezintă vor fi asimilate, aplicate şi trăite, dar şi în măsura în care suntem dispuşi să redescoperim “armonia pierdută a cugetului”.

Iată că, în sprijinul oricărei încercări de estimare a nivelului de autoritate conceptuală a noţiunii de conservatorism, vin următoarele două texte:  primul capitol din „Principiul Vital” (1975) al Dr. Leavis, intitulat „Gândul, limbajul şi realitatea obiectivă”, şi ultimul capitol din lucrarea „Democraţia şi Ştiinţa Conducerii” a lui Irving Babbit, intitulat “Democraţia şi Standardele”. Aceste două texte, ignorate la scară largă în cadrul actualelor discursuri academico-intelectuale, ne vor ajuta nu numai să înţelegem noi înşine mai bine mesajul pe care vrem să-l transmitem atunci când utilizăm termenul de conservatorism, ci şi să prevenim apariţia oricărei tentative de discurs gazetăresc de duzină, ce are tendinţa de a se lipi în mod nedrept şi nejustificat de un termen atât de valoros pentru vremurile actuale.

Leavis ia atitudine pentru noi, adresând următoarea întrebare esenţială: Cum vom reuşi să păstrăm o “continuitate creatoare” a limbajului, plină de semnificaţie şi greutate, şi cum o vom proteja de sărăcirea semantică impusă de tendinţele reducţioniste? În acest prim capitol al “Principiului Vital”, Leavis susţine un limbaj care “exemplifică adevărul conform căruia viaţa înseamnă creştere, iar creşterea generează schimbare; existenţa acestor două fenomene este condiţionată de noţiunea de continuitate.” Privit prin prisma scopului pe care îl urmăreşte, argumentul conţinut în cuvintele lui Leavis subliniază nevoia individului de a percepe conservatorismul ca pe o noţiune ce-şi va păstra continuitatea temporală şi va depăşi etapa actuală de declin semantic. Prin urmare, noţiunea de conservatorism nu trebuie să fie nici problematică pentru flecari, şi nici golită de conţinut, de tradiţie sau de importanţă de către uzurpatori.

Restaurarea adevăratei semnificaţii a noţiunii de conservatorism este o operaţiune mai mult decât necesară – este obligatorie şi nu suportă amânare! La o privire mai atentă observăm că, în cadrul capitolului “Democrația şi Standardele”, Irving Babbit subliniază caracterul urgent al necesităţii de a fi cât mai atenţi la standardele lingvistice şi culturale, într-o epocă obişnuită să pună accentul mai degrabă pe caracterul cantitativ-utilitar al acestora, decât pe “principiul calităţii şi al selecţiei”, pe care alege să îl elimine din start. Acest aspect în sine reprezintă un element ce trasează o linie clară de demarcaţie între sensibilitatea conservatoare şi “simpla agitaţie a spiritului”. Ceea ce Babbit numeşte nevoia extremă de asumare a responsabilităţii din punct de vedere moral, este capul principal de acuzare de care se fac vinovaţi atât teoreticienii politicii moderne, cât şi cei ce o practică; vorbim aici de o acuzaţie pe care nici sofismele, nici linguşirile specifice discursului politic contemporan nu o pot demonta, întrucât aceasta prosperă “într-o atmosferă de inexactitate şi neclaritate semantică”, o atmosferă ce, în mod inevitabil, influenţează în mod negativ gândirea omului contemporan.

Putem salva conservatorismul din calea acestei contaminări ideologice care ameninţă a se transforma, cu timpul, într-o adevărată pandemie? Putem salva conservatorismul din calea acestui “simulacru de spiritualitate, promovat prin dizolvarea graniţelor semantice”? Paginile lui Babbitt solicită întreaga atenţie oricărui conservator conştient nu numai de “pericolul puterii lipsite de înţelepciune”, ci şi de necesitatea opunerii unei puternice rezistenţe faţă de orice perfidă tentativă de “înlocuire a fondului cu formele”. Într-adevăr, nici un conservator care este câtuşi de puţin conştient de realitatea morală, nu poate permite – aşa cum spunea Babbitt – “să fie catalogat drept dus cu pluta” în numele unei idei, al unui impuls sau chiar al unei dogme ori cruciade, al căror unic scop acela de a se “interpune între el şi procesul de riguroasă verificare a faptelor”.

Pentru lumea zilelor noastre, recuperarea  autenticităţii conservatorismului echivalează cu recuperarea ideii de “mari nume rămase în istorie”, o preocupare spirituală centrală ce a devenit la fel de vagă precum noţiunea de conservatorism. Un conservatorism veritabil nu va putea fi obţinut decât atunci când – după cum afirmă Babbitt – “voinţa, raţiunea şi imaginaţia îşi vor fi unit forţele în deplină armonie”. Mai mult decât atât, pentru a identifica urme palpabile de umanitate atât în legea măsurii promovată de Babbit, cât şi în “politică prudenţei” invocată de Kirk, mai devreme sau  mai târziu va fi necesară o înfrânare a extremismului tulburător promovat de cunoaşterea bazată pe raţiune a liber-cugetătorilor.

Spre finalul capitolului dedicat “Democraţiei şi Standardelor”, Babbit scrie: “Unitatea de referinţă pentru măsura lucrurilor nu este reprezentată nici de starea umanităţii, nici de alte noţiuni abstracte, ci de omul cu caracter. Comparată cu această realitate fundamentală, orice altă realitate nu este altceva decât praf de stele.” Pe de altă parte, în lucrarea sa intitulată Etica Retoricii (1953), spre sfârşitul capitolului privind “Definiţiile şi construcţia argumentării”, Weaver ne oferă următoarele cuvinte: “Adevăratul conservator este acela care vede universul ca pe o paradigmă a esenţialului… ca pe un set de definiţii care se luptă să-şi găsească locul în lumea reală.” Aceste două afirmaţii, de un spirit critic şi de o viziune uimitoare din perspectiva eticii, puse una lângă alta, reprezintă o adevărată sursă de inspiraţie în demersul nostru de restaurare şi reînnoire a semnificaţiei şi complexităţii noţiunii de conservatorism.

Pentru a duce o asemenea misiune la bun sfârşit, trebuie să avem permanent în vedere următoarele aspecte: tipul de conservatorism pe care îl practicăm reprezintă exemplificarea, la nivel moral, a tipului de conservatorism în care credem; adeptul curentului conservator este un vajnic apărător împotriva oricăror încălcări ale tradiţiilor pline de respect moştenite de la înaintaşii noştri. El este, prin definiţie, păstrătorul şi custodele tuturor lucrurilor, semnelor şi textelor sacre. Numai atunci când vom fi perceput şi acceptat semnificaţia conservatorismului ca noţiune în acest respectabil context, vom putea îndepărta orice urmă de confuzie de încă mai planează asupra acestui termen – şi asupra lumii în care trăim.

 –

Acest eseu, parte a seriei “Eseuri Nemuritoare”, a fost publicat pentru prima oară aici, în luna Octombrie a anului 2013. Cărţile autorilor George Panichas, Irving Babbit şi  Richard Weaver pot fi găsite în cadrul Librăriei Conservatorului Visător. Retipărit cu acordul editurii Modern Age, Summer 2006.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here